Romania Curată

Contracte foarte bănoase în topul achizițiilor publice din săptămâna 24-28 iunie. Aflați care sunt firmele câștigătoare

Firma cu cel mai mare contract din topul achizițiilor publice de săptămâna trecută este Arcada Company SA. Arcada Company este una dintre cele mai importante firme românești de construcții. Aceasta a reușit să obțină un contract de proiectare și execuție de lucrări în valoare de aproape 400 de milioane de lei emis de CFR. În 2016, DNA Galați a pus sub acuzare societatea Arcada Company SA și a dispus trimiterea în judecată a președintelui și vicepreședintelui companiei, Mihai Humă și Spiru Mantu. Acestia au fost acuzați de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene după ce, în 2011, în cadrul unui contract de lucrări în județul Vrancea, au depus mai multe documente false în scopul dovedirii de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de finanțare. Dosarul este încă nesoluționat, următoarea ședință urmând să aibă loc în data de 09.07.2019.

Pe locul doi se află Porr Construct SRL, o altă firmă de construcții, cu un contract în valoare de aproape 110 milioane de lei pentru modernizarea unei piste la Aeroportul Henri Coandă. Jurnalul Național susține că această firmă a fost acuzată în 2015 de fraudare a fondurilor europene într-un dosar al DNA Timișoara care a fost clasat între timp. În schimb, DNA Timișoara nu ar fi negat faptul că Porr Construct ar fi facut ceva ilegal, ci doar că firma nu poate acuzată de infracțiuni la fondurile europene, ci doar de alte infracțiuni care nu tin de DNA.

Pe locul trei se află firma Alpenside SRL cu un contract în valoare de 94 de milioane de lei pentru completarea unor lucrări de reparații curente, modernizări și sistematizare pe verticală la străzi, inclusiv parcări aflate în administrarea consiliului local sector 4. În 2017, Digi24 susținea că firma Alpenside este deținută de către Mihai Florin-Cristian și un off-shore cipriot numit Alpenside Holding Ltd. În 2013, această firmă acționa sub numele de Util Construct Plus, iar printre acționarii săi se număra Sorin Freciu, un apropiat a lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Denumire contract Valoare atribuită Autoritatea contractantă Firme câștigătoare
Proiectare şi Execuție lucrări aferente obiectivului de investiţii
”Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti – Faza I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroport Internațional Henri Coandă Bucureștiˮ
398.160.000 RON Compania Nationala de Cai Ferate „CFR” – SA ARCADA COMPANY
Modernizarea Pistei 08L-26R (structură rutieră, balizaj, canalizare) – proiectare (DTAC, PT) și execuție, inclusiv asistența tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări de resistematizare teresamente (zona de siguranță) la pista de decolare aterizare nr. 2 (08L-26R) și la căile de rulare N, V, W, O la AIHCB conform caietului de sarcini 109.842.595,58 RON Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti SA PORR CONSTRUCT S.R.L.
A.Ad. 6 pt.completare categ.lucrări din CS15 la A.C.nr.87851/05.12.2014și introducere prețuri unitare pt. 3 obiective noi 94.254.573,11 RON SECTOR 4 (PRIMARIA SECTORULUI 4 BUCURESTI) ALPENSIDE
Acord-cadru de furnizare energie electrica 40.611.660,72 RON Serviciul de Telecomunicatii Speciale GETICA 95 COM SRL
„Furnizare  energie electrică pentru sistemul de iluminat public din municipiul București” 34.196.840 RON MUNICIPIUL BUCURESTI GETICA 95 COM SRL
Lucrări de întreținere, menținere și extindere a Sistemului de Iluminat Public aparținând Sectorului 4 al Municipiului București 32.567.282,32 RON SECTOR 4 (PRIMARIA SECTORULUI 4 BUCURESTI) LUXTEN Lighting Company S.A.
Executie lucrari la obiectivul „Modernizare infrastructură de transport regional pe traseul Enisala-Babadag-Slava Rusă” 24.298.011,90 RON JUDETUL TULCEA PHOENIX IMPEX S.R.L.
Refactie totală linia DEDA-REGHIN, tronson Brâncovenesti – Reghin de la km. 241+370 la km. 250+800 si consolidare terasament km. 241+200 -241+600 (punere de acord a proiectului cu terenul si executie ) – SRCF Brasov 22.804.901,89 RON Compania Nationala de Cai Ferate „CFR” – SA CONFER GROUP SRL ONESTI
PROIECTARE si EXECUTIE ,,Realizare largire DN 7 Valea Oltului la 4 benzi de circulatie intre km 251 + 475 – km 254 + 315” 22.141.709,97 RON COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. GEIGER TRANSILVANIA S.R.L.
Motorina 21.872.100 RON REGIA AUTONOMA DE TRANSPORT IN COMUN CONSTANTA ROMPETROL DOWNSTREAM

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Contracte foarte bănoase în topul achizițiilor publice din săptămâna 24-28 iunie. Aflați care sunt firmele câștigătoare

  1. LevSt.

    Teodorovici a mai imprumutat 90 de milioane de euro pentru a renova cladiri ale Politiei si Jandarmeriei (Miercuri, 10 Iulie 2019, ora 22:32)(…)///2- Teodorovici a mai imprumutat si azi inca 11 milioane de lei pentru a finanta datoria publica.(Joi, 12 Iulie, ora 16:34)_____–-_____ ce demonstreaza aceste noi imprumuturi, demonstreaza ca trezoreria statului se goleste rapid, si -desigur- acest idiot tine pasul cu situatia, adica are ritm bun la imprumuturi, saptamanile trecute a imprumutat MILIARDE DE EURO, cu scadenta la 10 si 15 ani, adica cand el si ai lui , vor fi mai toti afara din politica(chiar pensionati cu pensii speciale, uriase!), cu averi imense, si in tara si in strainatate, iar poporul va plati, si nici macar nu va mai prinde niciun orb(sa-i scoata ochii) pentru ca coducatorii ce vor veni, vor blama( dar proteja) de ochii lumii, pe cei trecuti, si -la fel- vor imprumuta si ei cat se poate,si ciclul vicios se va repeta, pana cand Romania va fi complet distrusa prin amanetare, imprumuturi, etc. desi vanzarea en gross cat si retail, este metoda uzuala de terminare a acestei tari. Asa ca sfarsitul poate fi chiar mai aproape decat arata imprumuturile…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *