Adrian Popescu

Congresul USR și clarificările sale – Roxana Wring: Eu nu vreau ca USR să refacă o alianță a dreptei care să nu schimbe nimic

ARC: Sunteti de aproape un an de zile consilier general USR (ex USB) in cadrul Primariei Bucuresti. Cum merge?

Roxana Wring: E o munca foarte complexa si care, pentru a fi facuta cum se cade, necesita timp si dedicatie. Lucrul cel mai important care ma preocupa in acest moment si pe care l-am descoperit urmare a activitatii mele de consilier este  ca legea administratiei locale, 215/2001, nu are mecanisme de  checks and ballances, mai exact nu exista un echilibru intre executiv si deliberativ. Executivul decide absolut tot, poate sa abuzeze in orice mod de procedurile democratice. Va dau un exemplu: avem o ordine de zi pe care figureaza, sa presupunem, 10 proiecte la care toata lumea – cetatenii si consilierii – ar trebui sa aiba acces cu minim 5 zile inainte ca sa poata sa studieze continutul lor. Doar ca in ziua sedintei apar pe ordinea de zi suplimentara inca alte 5-10 proiecte.

Roxana Wring și Nicușor Dan (foto Agerpres)

Pentru ca aceste proiecte sa treaca, e nevoie de majoritate, iar majoritatea exista, PSD si ALDE au o majoritate confortabila. Si atunci aceste proiecte sunt incluse pe ordinea de zi in ziua sedintei si votate, fara ca restul sa stie exact ce contin. Acest lucru face sa se ajunga la un simulacru de consultare, de dezbatere, consiliul devenind o masinarie de vot care bifeaza formal litera legii. Lucrurile astea nu ar trebui sa fie permise. Dar legea actuala le permite, asa cum permite alte abuzuri impotriva cetatenilor, care au un acces atat de restrictionat la sedinte, incat practic nu pot participa. De exemplu, la Consiliul general doamna Firea a gasit o modalitate de a primi in sala doar pe cine vrea ea – isi aduce in locurile dedicate cetatenilor functionari din primarie sau directori si daca vine cineva mai contondent, care nu e dorit, i se spune ca nu sunt locuri. Or, legea trebuie sa permita cetatenilor sa aiba un rol mai mare in procesul de luare a deciziei.

ARC: Acum, ca USR e in Parlament nu  v-ati gandit la o initiativa de modificare a  legii?

Chiar acum facem asta. Astept sa treaca Congresul USR, pentru ca apoi sa punem bazele unui grup de lucru care sa modifice legea. As face asta la pachet cu o propunere de reforma a administratiei  locale, e o alta problema si nu putem functiona fara o administratie eficienta. De exemplu, foarte multe idei bune nu pot fi puse in aplicare din cauza ca lipseste capacitatea administrativa – de exemplu, ideea bugetului participativ, de care am vorbit si la care lucrez  cu colegul meu Adrian Dohotaru, ar putea fi negativ afectata de acesta lipsa de capacitate.

ARC: USR fiind in opozitie, insa, ar fi foarte dificil sa fie trecuta o asemenea lege…

RW: Da, evident, ar fi nevoie fie sa negociem cu marile partide, dar ma indoiesc ca va exista vointa politica, cred ca rezistenta la schimbare va fi mare. Pentru a schimba legea ar  trebui, probabil, ca  USR sa fie parte la guvernare.

ARC: Vedeti pe viitor o posibila o alianta a dreptei, asa cum s-a vehiculat, intre USR si PNL pentru a accede la guvernare?

RW: Nu. Noi am spus si cu ocazia alegerilor parlamentare  ca am sprijini un guvern tehnocrat,  nu ca am face un guvern impreuna cu PNL, in care sa negociem posturi, ministere. Suntem un partid prea tanar, vrem sa facem lucrurile mult prea diferit pentru a intra intr-o alianta cu vechile partide. USR a pornit ca o grupare de activisti din diverse zone – mediu, patrimoniu, urbanism, care si-au propus sa schimbe felul in care se face politica. Acesta e obiectivul nostru principal. Sigur ca ne dorim sa fim la guvernare, dar nu cu orice pret, e un proiect de termen lung.

ARC: Unele voci din partid  par a fi foarte dornice sa faca diverse aliante si sa ajunga la guvernare cat de curand. Presa a relatat pe larg despre conflictele interne dintre Nicusor Dan si Cristi Ghinea. Credeti ca e mai mult decat un conflict, putem vorbi de o falie intre vechii activisti care au constituitt USB si noii membri?

RW:  Nu cred ca exista o falie intre noii si vechii membri, foarte multi din cei care au intrat in USR dupa alegerile locale erau deja simpatizanti si apropiati ai partidului.  Nu erau neaparat membri, dar erau apropiati, impartaseau aceleasi valori. O falie a intervenit mai degraba dupa alegerile parlamentare, atunci am devenit un partid politic in sensul deplin al cuvantului. Iar politica, se stie, atrage oameni ambitiosi, care isi doresc o cariera, isi doresc puterea. In acest sens, in USR exista oameni care in continuare vor sa pastreze aceasta politica curata, principiala si sunt cei care – nu spun ca nu sunt principiali,  dar care sunt mai pragmatici si vor sa scurteze drumul care duce spre guevrnare. Or, asta contrazice idealul nostru initial, USR nu s-a format pentru a fi o sincopa intre partidele vechi, un fel de alternativa mai moderna la ceea ce sunt vechile partide. Noi am vrut sa facem o altfel de politica si am stiut de la bun inceput  ca acest drum va fi lung, vom construi incet si va trebui sa fim perseverenti. Daca devenim tranzactionali, pierdem exact motivul pentru care am intrat in politica. Trebuie sa folosim noi politica, nu sa ne foloseasca ea pe noi. Noi nu am intrat in politica ca sa fim la putere cu orice pret, ca sa fim la guvernare cu orice pret – in fond, au fost diverse partide la guvernare si nu s-a ales nimic, nu au schimbat nimic. Unii se grabesc prea mult, vor sa arda aceste etape.

ARC: Inteleg corect ca pentru Dumneavostra  ar fi mai important sa aveti o crestere asezata, sanatoasa a partidului cu riscul de a nu ajunge la guvernare intr-un orizont de timp apropiat decat  sa ajungeti la guvernare, cu riscul de a atrage oameni si aliante care ar transforma USR intr-un partid un pic mai modern decat altele , dar pe fond nu foarte diferit?

RW: Categoric. Pentru mine prioritatea e sa facem politica cum nu s-a mai facut, sa nu acceptam intregi filiale de la alte partide doar pentru ca asta ne-ar aduce voturi, sa recurgem la compromisuri. Daca noi cadem in aceeasi  idee ca scopul scuza mijloacele, ca e legitim sa faci compromisuri, atunci am ratat obiectivul central pentru care USR a fost infiintat.

ARC: Si ideea primirii lui Ciolos in partid si constituirii unei aliante a dreptei?

RW: Sincer, nu am inteles exact ce a vrut Dacian Ciolos, ce a fost aceasta poveste cu mersul ba in PNL, ba in USR, dar nu suna foarte convingator. Eu nu vreau ca USR sa faca parte dintr-o mare alianta a dreptei. Aliante s-au mai facut – ACL, Alianta DA, CDR, iar istoria a aratat ca pe langa faptul ca nu au reusit sa schimbe nimic,  s-a ales praful de ele. Nu, nu e o idee buna! Scopul e sa schimbam ceva fundamental, nu sa facem parte dintr-o mare forta politica care insa schimba prea putin. Si apoi, de ce dreapta? Nu stiu daca USR e un partid de dreapta, USR e un partid de centru.

ARC: Nu exista centru, exista centru stanga si centru dreapta. Unde va plasati, totusi?

RW: Suntem in post-politica…e complicat!  Sigur avem unele domenii in care trebuie sa mizam pe fortele pietei, altele in care rolul statului e foarte important. Nu cred ca piata rezolva tot – piata insasi e un construct politic, daca statul nu ar interveni politic, piata nu ar functiona.  Noi, USR,  am pornit ca o miscare orientata catre rezolvarea unor probleme concrete la nivel local – spatii verzi, locuire, spatii publice, trafic civilizat. Daca solutiile vin dinspre dreapta si stanga, e mai putin important. La nivel national e mai dificil sa ai aceasta abordare, dar nu e imposibil, cred ca USR trebuie sa se concentreze pe proiecte concrete.

ARC: Cum ar fi anti-coruptia?

RW: Anticoruptia e un element, dar nu e suficienta, nu poti moderniza o tara doar prin anticoruptie.  Avem nevoie de interventii in multe zone, suntem o tara profund inegalitara, suntem o tara saraca, avem nevoie de politici in acesta zona, asa cum avem nevoie de politici in zona sanatatii, educatiei.

ARC: Candidati pentru Biroul National al USR la Congres?

Nu, nu candidez. Vreau sa ma dedic Bucurestiului. Vreau sa ma implic in elaborarea unei viziuni de  modernizare a Bucurestiului. In  momentul acesta Bucurestiul  merge in directia opusa unei dezvoltari sustenabile.

ARC: Ce asteptari aveți de la Congres? Credeți ca acest Congres va rezolva tensiunile din partid?

RW: Cred ca orice rezolvare ia timp, la solutiile bune se ajunge  printr-o acumulare de experienta, de trial and error. Vom aproba un statut, care ne va permite sa functionam mai  bine, dar nu toate lucrurile vor fi rezolvate.  Vom avea o noua institutie, un Comitet poltic, din care voi face parte  si cred ca echilibrul dintre cei trei poli – presedinte, BN si Comitet va fi diferit. E important, insa,  sa iesim din acest congres cu o idee mai clara despre cine suntem – ce ne propunem, unde si cum vrem sa ajungem, vrem sa intram in aliante, sa o luam pe scurtatura, sa facem compromisuri. Eu sper ca nu.

ARC: Se pare ca pentru Dumneavostră e mai importanta presiunea definirii strategiei partidului decat definirea doctrinara.

RW: Pentru mine definirea doctrinara nu e o presiune. Putem avea raspunsuri de dreapta acolo unde  e necesar – trebuie sa existe libertate economica, anumite lucruri pot fi rezolvate mai bine prin interventia pietei, uneori statul e un prost administrator si atunci prefer sa vad guvernare corporativa. Pe alte zone, avem nevoie de raspunsuri de stanga, spuneam mai devreme, suntem o tara saraca, avem nevoie de o protectie sociala solida, de investitii publice, de locuinte sociale. Sunt, de asemeena, niste principii de la care nu putem abdica – drepturile omului, egalitate de sanse.  Cred ca este important sa evitam extremele, extremele divizeaza si sunt periculoase. Altfel, toate partidele din Europa de Vest – nu ale noastre, ale noastre sunt doar grupuri de interese private – au aripi si factiuni, au aripa radicala, aripa centrista. Ceea ce trebuie sa ne ghideze pe noi este ca politicile noastre sa aduca beneficii cat mai multor oameni, sa imbunatateasca viata a cat mai multe persoane. Daca respectam acest principiu, stanga si dreapta nu sunt importante.  De asemenea,  este important sa nu uitam ca suntem in functiile in care suntem nu pentru ca ni se cuvine, pentru ca suntem noi cumva, ci pentru a servi  binele public, atata tot.

 

Roxana Wring este membru fondator USB și USR, fost președinte al ONG-ului ProDoMo, membru în Alianța pentru o Românie Curată.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Congresul USR și clarificările sale – Roxana Wring: Eu nu vreau ca USR să refacă o alianță a dreptei care să nu schimbe nimic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *