Alex Costache

Ciudatul denunț al lui Ghiţă formulat în cazul Black Cube- Kovesi. Marile semne de întrebare din acest dosar și pistele anchetatorilor

Deputatul PRU Sebastian Ghiţă, prieten al fostului premier Victor Ponta şi inculpat în 4 dosare ale DNA, a formulat un denunţ şi în cazul Black Cube privind spionarea şi hărţuirea familiei şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, potrivit unor surse judiciare.

Ghiţă a făcut denunţul în vară şi l-a lăsat la registratura DIICOT. Deputatul nu confirmă sau infirmă acest lucru. Surse judiciare susţin însă că aşa-zisul denunţ al lui Ghiţă, întins pe două pagini, “nu conţine nimic relevant”. În schimb, deputatul l-ar fi indicat pe patronul EVZ Dan Andonic ca ştiind mai multe. Aceleaşi surse îşi explică demersul lui Ghiţă prin faptul că “face un joc mediatic” pentru discreditarea Codruţei Kovesi, şefa DNA.

Contradicţii privind audierea lui Ghiţă. Cineva minte

Ieri, deputatul a fost citat la DIICOT ca martor în cazul Black Cube pentru a-şi susţine denunţul. Potrivit unor surse oficiale, Ghiţă nu a fost audiat, deşi a stat aproape 2 ore în sediul DIICOT. Audierea lui urmează să fie reprogramată.

Aceleaşi surse au ţinut să precizeze că nu pot comunica în acest moment motivul pentru care Ghiţă nu a fost audiat, deşi fusese citat.

În schimb, deputatul a declarat apoi la o televiziune că a dat la DIICOT o declaraţie înregistrată audio-video şi că urmează să meargă din nou la procuror când declaraţia va fi transcrisă, ca să o semneze.

Misterul cucuvelei mov. Probă a lui Ghiţă sau probă de manipulare?

Sebastian Ghiţă a admis că a fost citat încă de saptămâna trecută.Cu toate acestea, duminică, cu o zi înainte să se prezinte la DIICOT, el a acuzat public şi a prezentat un aşa-zis email ”cucuveauamov@gmail.com” despre care susţine că ar fi aparţinut actualei şefe a DNA.

Ghiţă susţine că, în urmă cu 4 ani, Kovesi i-ar fi cerut pe această adresă conspirată de email să o ajute să scape de acuzaţiile de plagiat. Potrivit deputatului, Kovesi i-ar fi cerut modelul de raport folosit în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta atunci când s-au analizat acuzaţiile de plagiat.

În 2012, Ponta, pe atunci premier, a primit verdict de neplagiat, ca şi Kovesi, de la Consiliul Naţional de Etică. După 4 ani, în 2016, CNATDCU a decis că Ponta a plagiat, iar titlul academic i-a fost retras prin ordin al ministrului Educaţiei, Mircea Dumitru.

Acum, Sebastian Ghiţă susţine ca agenţii Black Cube i-ar fi spart conturile de email Codruţei Kovesi tocmai ca să pună mâna pe corespondenţa de pe adresa cu userul ”cucuveauamov”.

Numai că, potrivit unor surse judiciare oficiale, în dosarul Black Cube nu există vreo referire la adresa cucuveauamov@gmail.com, și nu mailurile Codruţei Kovesi au fost sparte, ci cele ale unor apropiaţi.

Urmează să fie audiat şi Andronic

Potrivit surselor noastre, patronul EVZ Dan Andronic ar putea fi şi el audiat în cazul Black Cube întrucât ar fi fost indicat de Sebastian Ghiţă ca ştiind mai multe despre cine ar putea sta în spatele spionării şefei DNA. De altfel, Andronic, ca şi Ghiţă, au mai fi fost la DIICOT în acest caz, spun sursele.

Contactat telefonic de România Curată, Dan Andronic nu a confirmat acest lucru, însă a precizat că tot ce ştie despre scandalul Black Cube este ceea ce a apărut în presă, adică ce au scris Hotnews.ro şi EVZ legat de caz.

Ghiţă îl ştie pe Daniel Dragomir, fostul ofiţer SRI arestat în dosar

Întrebat dacă îl cunoaşte pe fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, arestat în caz pentru că ar fi comandat, în numele altor persoane, spionarea şi hărţuirea şefei DNA, Ghiţă nu a negat.

“M-am întâlnit cu multi ofiţeri SRI, ştiu că dânsul (Daniel Dragomir – n.r.) a avut un caz foarte important şi grav. Nu pot să vă dau informaţii din dosar.“

El nu a răspuns întrebărilor potrivit cărora s-ar fi întâlnit cu Dragomir în această vară, la mare.

“Autodenunţ” după “denunţ”

Recent, Ghiţă a formulat un aşa zis autodenunţ şi la Parchetul General în care a susţinut că a participat la falsificarea raportului de neplagiat în cazul tezei de doctorat a şefei DNA. Mişcarea lui Ghiţă a stârnit o mulţime de acuzaţii de plagiat la adresa Codruţei Kovesi şi cereri de reverificare a verdictului de neplagiat dat în urmă cu 4 ani.

Ştie Ghiţă cine a spionat şi hărţuit familia şefei DNA?

Primele semne că Ghiţă ar şti cine ar fi încheiat contractele cu Black Cube au apărut pe 27 septembrie când deputatul s-a certat într-o emisiune tv cu jurnalistul Sabin Orcan, directorul editorial al României Libere, ziar finanţat de familia mogulului Dan Adamescu, aflat acum în puşcărie pentru mituirea unor judecători.

Scandal la tv cu Sabin Orcan

Ghiţă l-a acuzat pe Orcan că a organizat „simpozioane Black Cube la Londra împotriva statului român” şi că a „contactat politicieni în România pentru Black Cube în numele lui Adamescu”.

Orcan s-a apărat şi l-a acuzat pe Ghiţă că „a băut şi a tras pe nas„. Vezi dialogul celor doi aici.

Ce a scris presa despre clienţii Black Cube

Ulterior, Hotnews.ro a publicat informaţii şi imagini potrivit cărora directorul editorial al României Libere, Sabin Orcan şi jurnalistul Radu Moraru, zis Naşul, au participat, pe 14 iunie, la Londra, la o conferintă la Frontline Club, unde Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu, ar fi trebuit să prezinte presupuse abuzuri ale DNA.

Adamescu jr. n-a mai apucat să îşi expună acuzaţiile întrucât a fost reţinut de poliţia britanică înainte să intre în sală. El era dat în urmărire internaţională într-un dosar DNA, format din cel al tatălui său.

La conferinţă au participat până la urmă doar soţia lui, Adriana Constantinescu, alături de câţiva jurnalişti străini şi Radu Moraru.

Jurnalistul Sabin Orcan a confirmat că a participat la conferinţă „ca persoana privată”, dar a negat că s-ar fi implicat în organizarea ei, aşa cum a susţinut Sebastian Ghiţă. Orcan a explicat că a fost la Londra pentru a negocia cu Adamescu junior preluarea funcţiei de director editorial al României Libere.

Jurnaliştii de la Hotnews au publicat apoi informaţii exclusive în legătură cu contractele Black Cube semnate de persoane din România anchetate de DNA. Dan Adamescu a semnat un contract în martie 2015 în valoare de 600.000 de lire sterline, iar fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, un altul, în februarie 2016, în valoare de 900.000 de lire. Vezi aici.

Hotnews a publicat în exclusivitate contractul lui Adamescu cu Black Cube împotriva investigaţiilor DNA. Aici.

Un fost ofiţer SRI, arestat în caz

În urmă cu o lună, DIICOT, parchetul specializat pe crima organizată, a reuşit să îl aresteze pe fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, cel care ar fi comandat operaţiunea “Tornado” a Black Cube împotriva şefei DNA, în numele unor presupuse „persoane care stau în spatele operaţiunii şi care sunt interesate de reuşita acesteia„.

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir s-ar fi întâlnit la începutul anului la Bucureşti cu Dan Zorella, unul dintre şefii Back Cube, fost ofiţer Mossad. Dragomir ar fi pus la bătaie 900.000 de lire sterline şi ar fi negociat „plata operaţiunii şi comisionul de succes, precum şi modalitatea de diseminare în media internaţională a eventualului rezultat, pentru asigurarea cât mai promptă a obiectivului stabilit„, potrivit DIICOT.

Acum procurorii DIICOT încearcă să afle cine se află în spatele fostului ofiţer SRI. Au audiat-o ca martor în dosar şi pe Laura Vicol, avocat al lui Daniel Dragomir în pocesul de corupţie şi prietenă de familie a acestuia. Vicol este şi avocata Alinei Bica, fosta şefă a DIICOT, judecată şi ea pentru corupţie.

Pe internet există filmuleţe cu fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, alături de fosta şefa a DIICOT Alina Bica şi omul de afaceri Remus Truică, judecat şi el într-un dosar DNA privind retrocedările de păduri. Vezi aici.

Săptămâna trecută, Antena a 3 a difuzat imagini de la mare cu Dragomir, Bica, Truică, dar şi Elena Udrea. Aici.

Cine s-ar afla în spatele lui Dragomir

Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au trei ipoteze de lucru:

  1. Gruparea Bica- Udrea-Băsescu.
  2. Mogulii media Dan Adamescu şi Adrian Sârbu.
  3. Miliardarul israelian Beny Steinmetz şi miliardarul român Remus Truică.

Între cele 3 grupări ar putea exista legături după cum am văzut mai sus.

Cine e fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir

Daniel Dragomir, la rândul lui, este judecat pentru corupţie. Pe vremea când lucra la SRI, Dragomir şi soţia lui ar fi primit şpagă jumătate de milion de euro de la libanezul Rhamid Ghaziri ca să îl ajute cu protecţie din partea Fiscului.

Dragomir a fost şef grupare sectoare informativ operative în cadrul Direcţiei Antiterorism a SRI. Este specialist în limbi arabe. Potrivit unor surse judiciare, este unul dintre ofiţerii care au contribuit decisiv la aducerea jurnaliştilor români răpiţi în Irak în 2005.

La sfârşitul lunii martie, doi agenţi Black Cube au fost arestaţi. Ei ar fi spionat şi hărţuit familia şefei DNA Laura Codruţa Kovesi în speranţa că ar fi putut găsi în mailuri informaţii compromiţătoare asfel încât să o discrediteze pe şefa DNA în presa internațională.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Ciudatul denunț al lui Ghiţă formulat în cazul Black Cube- Kovesi. Marile semne de întrebare din acest dosar și pistele anchetatorilor

  1. Camelian Propinaţiu

    Mai amuzant în postromânism ca partidele caută nu idei electorale ci candidaţi mediatizabili, când se poate înviora uşor electoratul relansând adâncirea luptei pt descurajarea coruptiei: lungirea pedepselor, confiscări imediate, renunţarea la cota unica de impozitare dupa ce bogaţii au ratat achiziţionarea Cuminţeniei, TVR Cultural şi ICR cum au fost, initiere TVR Didactic in slujba Diasporii, Arte TV si RAI 5 preluate in RO, Muzeu de Istorie functional, noul Muzeu al Literaturii si, poate, mansardele memoriale bucurestene Eminescu, Iorga si Eliade, plus biblioteci de cartier bine dotate, macar pt pensionari…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *