Romania Curată

Ciprian Necula (Ministerul Fondurilor Europene) despre cazul Berevoiești: „Infracționalitatea nu are etnicitate”

Ciprian Necula, coordonatorul Punctului Național de Contact pentru Romi din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a reacționat după apariția în presă a cazului persoanelor ținute în sclavie la Berevoiești de o grupare de romă. Ciprian Necula spune că ”infracționalitatea nu are etnicitate și că nu există o cutumă a romilor în a deține sclavi”

Redăm mai jos comunicatul asumat de Ministerul Fondurilor Europene:

 Domnul Ciprian Necula, coordonatorul Punctului Național de Contact pentru Romi, condamnă cazul de la Berevoiești (Argeș) și etichetarea etnică a acestuia.

Ministerul Fondurilor Europene a luat act de reflectarea în presă a acțiunii DIICOT de destructurare a mai multor grupuri infracționale organizate, specializate în savârșirea infracțiunilor de trafic de persoane.

„Infracționalitatea nu are etnicitate și suntem în măsură să spunem că nu există nici un fel de cutumă a romilor în a deține sclavi, dimpotrivă, până în urmă cu 160 de ani ei erau victime ale acestui fenomen. Sunt firești oroarea și revolta pe care le produce tratamentul inuman și degradant aplicat semenilor, însă nu pot fi acceptate speculațiile care folosesc asemenea regretabile situații pentru a culpabiliza o întreagă categorie etnică de cetățeni”, a declarat Ciprian Necula, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

Programele de incluziune socială pe care MFE le-a elaborat contribuie la îmbunătăţirea situaţiei persoanelor marginalizate și excluse social indiferent de etnie, prevenind apariția unor astfel de situații. Liniile de finanţare deschise recent din Programul Capital Uman finanțează intervenţii integrate în astfel de comunităţi.

Punctul Național de Contact pentru Romi din cadrul Ministerului Fondurilor Europene solicită autorităților să identifice situațiile similare și să aplice măsuri de prevenire, având în vedere că acestea pun în pericol conviețuirea cetățenilor români, indiferent de etnie, religie, gen, orientare sexuală ori condiție socială. De asemenea, face apel la societatea civilă să ia atitudine față de asemenea denaturări ale realității, potențial generatoare de manifestări rasiste și incitatoare la ură inter-etnică, și să sprijine eforturile Guvernului României de a promova incluziunea socială, înțelegerea și cunoașterea reciproce dintre majoritari și minoritari, în spiritul valorilor democratice ale societății moderne.

Despre Punctul Naţional de Contact pentru Romi: Funcționează în cadrul Ministerului Fondurilor Europene și este responsabil de coordonarea eforturilor naţionale de îmbunătăţire a situaţiei cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome, de implicare în procesul de evaluare şi monitorizare a progreselor înregistrate sub umbrela Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015-2020”, se arată în comunicat.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Ciprian Necula (Ministerul Fondurilor Europene) despre cazul Berevoiești: „Infracționalitatea nu are etnicitate”

  1. adam

    Cu parere de rau dar in cazul Berevoiesti infractionalitatea are un profund caracter etnic si pina cind nu este acceptata realitatea si caracterul tribal nu pot fi facuti pasi inainte in rezolvarea gravelor probleme ale acestei etnii!

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ adam: caracterul tribal nu are legătură cu etnia, ci cu disoluția instituțiilor statului în zonă, care a permis ca fiecare să aplice ”legea” proprie; în asemenea colonii, problema e sărăcia, nu etnia

      Reply
      • adam

        Nu e valabil in acest caz. „Proprietarii” sclavilor sint toti ursari daca nu ma insel. Sclavii in schimb sint multietnici.
        Caracterul tribal al etniei „proprietarilor” de sclavi este protejat de catre autoritati cel putin pe plan local. Sincer mi-e foarte greu sa cred ca nu se stia si mai sus cel putin in MAI deoarece fluxul banilor vine de la local spre centru iar functiile in MAI se pastreaza cu bani grei.

        Reply

Lasă un răspuns la Mihai Gotiu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *