Alina Mungiu-Pippidi

Cine mai „rezistă”?

Înțeleg că e multă oboseală și depresie la oamenii care au ieșit în stradă să apere legile justiției în 2017. Vreau să spun, la aceia care au ieșit pe bune, nu că erau parte a clientelei unui partid și voiau fotoliile PSD sau erau agenți acoperiți scoși să lupte pentru bugetele serviciilor amenințate de Dragnea, sau erau cozi de topor de genul lui Ceaușescu care își făcuseră rente din hărțuiala politică. Nu: mă refer la idealiștii care au înghețat pe bune și nu s-au întrebat de ce miraculos probleme de acțiune colectivă care fuseseră așa de grele ani de zile se rezolvă brusc și din mii devenim deodată zeci de mii sau mai mult, și de la presa care ne oculta avem deodată presă care ne promovează. Ceea ce a adus succesul atunci este în același timp cauza depresiunii de azi, din păcate.

Dar demobilizarea e o idee proastă.

La prima vedere, nu prea mai are cine să protesteze, cei care erau plătiți să o facă și-au luat tainul cînd angajatorii lor au ajuns la putere și acum așteaptă o rentă pe undeva, sau deja au primit-o. E cazul lui Mihai Politeanu, care a ajuns în Parlament, iar mișcarea lui care ținea afișul în presă deși nici nu exista a dispărut complet din atenția generală- fraierii pe bune au fost lăsați să își găsească ceva de făcut după ce nu au mai fost de folos. Dar nu de aceștia vorbim. Vorbim de marele număr de oameni care au ieșit fiind chemați de Realitatea, Digi și presa de Internet și care nu erau agenții nimănui, pur și simplu au spirit civic și au fost brusc copleșiți de semnale că dacă nu ies se întîmplă o catastrofă, zboară România din Europa. Oamenii aceștia unde sunt? Nu mai au voce, nu mai au fețe. Și e nevoie de ei.

De exemplu, USR nici nu s-a ostenit să ceară Ministerul Mediului, deși cînd s-a plănuit un partid bazat pe mișcarea de la Roșia Montană acesta era principalul punct de program – celelalte partide fiind toate neprietenoase cu mediul și complet opace la schimabrea de climat. Treptat, toți cei din USR care aveau de a face cu subiectul și țineau legătura cu societatea civilă din domeniu du fost eliminați, unii rapid, ca Adrian Dohotaru, alții mai tîrziu, ca Mihai Goțiu, dar nu a mai rămas aproape nimeni (unii cau candidat independent, alții s-au dus acasă, dar numărul celor eliminați e foarte mare) și iată că USR nu e de fapt interesat de mediu deloc. Or fi interesați cei de la Brașov, o insulă de userim cum ar fi putut fi, dar nu-i întreabă nimeni.

Aceeași situație riscă să se repete cu multe subiecte pentru care lumea a înghețat în 2017-2018. Tot așa cum au înghețat anchetele la Dragnea după ce scopul a fost atins și el a fost scos din circulație. Cum am prezis atunci, nici unul din marile dosare care umpleau presa contestatarilor nu a ajuns undeva – iar asta nu e singura dovadă că statul de drept nu a avut de profitat din toată istoria. Judecătoarea Camelia Bogdan, femeia care a condamnat oligarhii români și singura care le-a confiscat și averea e în continuare suspendată din magistratură; baroul se solidarizează cu avocații care conduc industria de șpăgi și trafic de influență. Asta e de fapt problema fundamentală a justiției, dar a vorbit cineva de ea în acea perioadă, e vreo speranță să se ocupe cineva de ea acuma, că nu mai e în interesul nimănui să continue desenul animat cu Dragnea de vină pentru toată situația din justiție? Mobilizarea cu „fără penali” a adus oameni la vot, deși nu ultima dată (cei care se pregătesc să guverneze cu majoritate de 51% rerezintă vreo 15 la sută din poporul româno-maghiar reunit), dar există vreun proiect concret și constituțional cum să suspendăm din funcții pe oamenii vizați de anchete fără să așteptăm sentința? Singura în această situație din România e judecătoarea Bogdan! Curtea Constituțională a încercat să curețele procedurile, scoțînd mandatele securiste de siguranță națională (adică cerînd ca ascultările care duc la condamnări de corupție să aibă avizul unui judecător în acest sens), ultimul ministru al Justiției vrea să le pună la loc. E posibilă anticorupția simultan cu statul de drept, fără șantaje și jocuri de influență obscure (ca acela în care șeful ANI e aruncat în arest de DNA numai ca să fie mai tîrziu eliberat de Curtea de Apel, o situație halucinantă de care raportul MCV nu spune nimic)?

Da, e posibilă, dar dacă o cere cineva! Dacă nimeni nu o cere, justiția va fi din nou subordonată serviciilor secrete, care controlează actualul guvern indiferent de partid (și partidul de opoziție PSD care a ajuns să fie condus de un conferențiar aspirant SRI și de șeful școlii doctorale de la Academia Națională de Informații). Dacă nici nu cereți, dacă înghițiți orice o să continuăm cu justiția noastră sublimă în care procuratura se face că lucrează (astfel că dosare ca Mineriada ajung înapoi la refpcut rechizitoriul, cînd prescripția bate la ușă!), cu totală lipsă de transparență, curțile fac orice, adesea contrazicîndu-se între ele, dar mai ales fac pe ele de frică (nimeni nu refuză cererile de mandate de la SRI, nici din greșeală) și propunerile legislative sunt defecte, cad la rînd tăierea pensiilor speciale, fără penali, etc. Iar oamenii idealiști care au petrecut duminici în stradă nu pricep ce se întîmplă și vor cădea iarăși victimă manipulărilor, vor fi chemați cu furci și topoare să dăm jos Curtea Constituțională sau orice curte care nu decide ce vrem noi și să facem praf statul de drept care stă în calea reformei.

Legile care cad la CCR cad că sunt proaste, fie înadins făcute să pice, fie că au fost populiste și nerealiste de la început. Nu e greu și nici ilegal să te consulți cu CCR- un seminar internațional cu Comisia de la Veneția, toți judecătorii CCR, juriștii partidelor, CSM și societatea civilă despre cum echilibrăm prezumția de nevinovăție cu necesitatea de a nu mai avea pușcăriași votați primari, cum oprim fenomenul masiv al treseismului politic sau îl facem să nu mai merite, despre cum controlăm magistrații fără să reducem independenta justiției – nu e greu deloc! Toate partidele, instituțiile europene, toți judecătorii și societatea civilă să fie parte din această dezbatere, și se vor alege acele alternative care ating scopul și sunt constituționale. Asta e democrația! Facem și un pact că nu atacă nici un partid ce rezultă din această convenție, și mergem înainte! Cine nu mă crede să se întrebe cum poate rezolva reforma radicală a CCR ceva cînd la toate deciziile importante CCR a respins proiecte unanim, cu ai noștri votînd ca și Dorneanu, inclusiv primul șef DNA, Daniel Morar? Proiectele erau neconstituționale, asta e!

De cîteva zile partidele cîștigătoare își împart rentele, de la fonduri europene la banii puțini ai Sănătății, și o nouă generație fără merite o să ajungă la butoane. Nici o mișcare în stradă, doar o știre fugară, s-a sinucis un rezistent de la ”Corupția ucide”. Măcar să fie ultimul care o face, și vai de capul familiei și prietenilor lui! În loc să se bucure de victorie, iată ce se întîmplă…

Dar dacă nu e nici o victorie, și oamenii cu mai mare sensibilitate plătesc prețul dezamăgirii?

Nu e bine: nu plătiți anticipat un dezastru estimat, sau mai degrabă perceput. Deși și liderii PNL și USR (cei care vor ajunge miniștri mai ales) au arătat deja cîte parale fac, ei au ajuns aici pe spinarea voastră. Nu abandonați partida. Da,e mai greu să ceri ceva acum, cînd nu se mai rezolvă miraculos problemele de cooperare, de comunicare, de organizare ca pe vremea cînd o mînă invizibilă și binevoitoare le aranja pe toate în 2017. Dar voi nu sunteți capabili de unii singuri nici de un sfert din ce ați făcut în 2017? Ați fost un milion de oameni odată! Cereți ajutor! Formulați o listă de revendicări. Puneți niște condiții, obțineți o reprezentare reală, nu parodia de la CES! Pînă și Kirghizstanul a făcut comitete de reformă în care a inclus oameni din societatea civilă! O să stați să vedeți cum crește majoritatea parlamentară sau numărul de primari cu mai mulți și mai mulți pesediști? O să votați cu AUR data viitoare?

Dragi rezistenți, e momentul să rezistați iarăși, sau a fost totul degeaba, că doar nu erați fani la un meci și după ce v-ați încasat pariul nu mai aveți ce face. Munca voastră acum începe. Partidele astea sunt cum sunt și că voi, electoratul lor, dați semne că sunteți așa așa buni de scos pe ger și la împins jandarmi ca apoi să fiți băgați la cutie. Nu și-ar fi permis liderii USR să arunce mediul la coș ca neprofitabil decît dacă știau, și știau bine, că publicul lor nu are ce face, și rolul vostru s-a terminat odată ce au ajuns ei în funcții.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

23 thoughts on “Cine mai „rezistă”?

    • CMC

      Mizerabil e cum de UE „aparatoarea staului de drept” se preface ca nu vede nimik si cum pare dispusa la orice fel de aliante cu sekuristii…

      Reply
  1. Măria

    asta denota cat de multi erau cei platiti sau cointeresati pentru a protesta!
    Cei de buna credință dar manipulati la greu au fost putini, nu reprezinta o voce nicidecum societatea civilă. Presa e platita/ miituita in continuare si are alta misiune acum sa bage frica in oameni ca se infectează
    Cati va citesc cand scrieti? Cati inteleg ceva?

    Reply
  2. Adrian

    În primul rând, opoziția parlamentară ar trebui să reziste. Nu-i cazul, a se vedea cazul Tudorache unde preș partidului spune, pe scurt, asta e.

    Ca să nu mai vorbim de situația epidemiologică. Se poate merge în altă țară (cu eventuale restricții acolo, izolare paisprezece zile într-un loc bine determinat), nu și într-o localitate carantinată din Ro (respectând apoi restricții similare). Bașca chestiuni strict tehnice, carantinare cu puncte date în coordonate geografice(grade), fără un sistem oficial de a traduce acele coordonate în imobile, deși sistemul legal de coordonate e cel Stereo. Deci imposibilitate obiectivă de a respecta ordinul igsu, respectiv cale liberă la abuzuri din ambele părți (cetățeni, stat). Asta în condițiile în care legea dă posibilitatea de a introduce carantină per imobil ori stradă(cum susținea și Dan Nicușor)

    (Off-topic) părerea mea e că toate ordinele igsu de carantinare sunt nelegale, din cauzele de mai sus. Probabil ca ulterior să poată fi contestate cu destul succes în instanțe și în particular, între altele, să testeze .. rezistența.

    Reply
  3. Necula Florentin Dragos

    Clamatul spirit civil e gol fara etica!Iar etica protestelor a disparut odata cu pancarda suedeza! In lozinca aia sta spiritul lor civic,al generatiei asteia!Bucurati’va de ea,v’ati asumat’o!purtati tricourile cu „m..e psd si veorica” si va fi ok!

    Reply
  4. George

    Turma nu știe carte. Ea rumegă ce i se pune în fața.
    Doar ciobanul știe ca tainul de cașcaval va fi mare.

    Reply
  5. N. C.

    Stimată dnă Mungiu-Pippidi, cu tot respectul, dar cred că de data asta confundați adresanții. Nu votanții partidelor de guvernare sunt așteptați în stradă -cum nici votanții PSD din 2016 nu au ieșit în mandatul trecut- ci susținătorii actualei opoziții parlamentare care de data asta nu au reușit să își impună voința prin vot. Așadar este rândul lor să încerce să schimbe din stradă lucrurile care nu le convin. Ceilalți nu au decât să își tragă de mânecă aleșii aflați la butoane pentru a le aminti de ce i-au votat. Iar pentru asta nu au de ce să iasă în stradă ci este suficient să meargă la cabinetul unui parlamentar ales și să îi arate ștamplia de pe spatele cărții de identitate.

    Reply
      • N. C.

        Voie au toți. Problema este că toată lumea are altceva mai important de făcut decât audiența la un parlamentar: a doua slujbă, un meci/film, o sală/un salon, un shopping, o șuetă etc.

        Reply
  6. Andrei Săvulescu

    Dezamăgitoare postarea Alinei Mungiu. Mai ales prin faptul că amestecă, cu bună știință, câteva idei bune, cu idei de o calitate vădit inferioară. Cea mai nocivă dintre idei mi se pare, pur ipotetica idee că partidele își împart rentele. Deocamdată, orice poate fi spus despre pregătirea guvernării. A ales cea mai negativă imagine posibilă, bazată, poate, numai pe tradiție. Aceasta este irelevantă când se formează un guvern și un parlament, noi. La fel cum mulți analiști au zis același lucru când a fost ales, la ruși, Gorbaciov. Și s-au păcălit. De ce să nu sperăm că avem în Parlament, și în Guvern, oameni care vor produce o schimbare în bine a României? Evident, nu o să așteptăm patru ani și să tragem concluzia că a fost tot business as usual.

    A doua idee dezamăgitoare este cea legată de oamenii care au ieșit în stradă. Nu cred că există vreun instrument mai realist de a identifica diversele categorii care formau ieșirile în stradă decât urmărirea activității acestora pe termen mai lung: ce fac în Parlament, sau prin Administrația Locală, sau prin Guvern, sau prin organizațiile civile, sau ca independenți. Sau, unii, prin partide care au intrat, sau n-au intrat, în Parlament. Este adevărat că procentajul non-votanților este suficient de mare ca să cuprindă oameni care nu consideră că alegerile sunt soluția.
    Ideile interesante, care mi-au atras atenția, sunt cele legate de posibila demobilizare și de CCR. Da, demobilizarea este cea mai periculoasă. Personal, aștept mult și de la USRPLUS,și chiar de la PNL. Și-au asumat foarte multe în fața propriilor membri, în fața simpatizanților, în fața tuturor votanților. Pe unii i-au convins. Pe majoritatea, nu. Acum trebuie urmărit ce fac, ce rezultate obțin, cum vor implementa măsurile pe termen lung, dat fiind faptul că multe măsuri trebuie luate imediat. Și-au asumat schimbări radicale care trebuie să înlocuiască componente ale unui sistem care a avut suficient timp să se consolideze, care știe foarte bine să se apere, care comunică mult mai bine, care are destule resurse. Numai rezultatele sunt importante. Măsurile sunt importante numai în măsura în care demonstrează că ne îndreptăm în direcția bună. Transparența îi obligă pe guvernanți să publice rapoarte periodice. Dar rapoartele care enumeră activități, care nu se referă la gradul de atingere a obiectivelor, sunt inutile.
    Cu ideea legată de CCR sunt de acord. În loc să ne plângem, inutil, de politizarea CCR-ului,mai bine facem legi bune din punct de vedere constituțional. Am văzut deja multe proiecte propuse de partide, proiecte care n-au fost realizabile fiindcă nu au fost identificate instrumente constituționale de realizare.
    Și ultima: prefer publicațiile la care avem ce critica, fiindcă ne ajută să ne clarificăm propriile idei. Peste celelalte trecem mult mai repede și rămân, de cele mai multe ori, fără consecințe.

    Reply
  7. Mihaela

    La prima vedere citeva observatii:
    Sa intelegem ca si cei de la UE care fac raportul MCV sint manipulati de servicii?
    Curtea Constitutionala este perfecta dar atunci cum de a cistigat Kovesi la CJUE unde s a spus clar ca decizia CC a priva to de dreptul la aparare?
    Mandatele de ascultare, chiar si pe siguranta nationala se dau de judecatori, mai documentati va . Si afirmatia ca judecatorii semneaza mandatele de ascultare pentru ca sint terorizati de SRI ? Paranoia
    In ceea ce priveste pactul pe care l propuneti pentru justitie, ar trebui sa fie si respectat odata ce a fost semnat. Dar mi aduc aminte de pactul pentru invatamint pe vremea lui Basescu, pe proiectul Miclea, semnat de toata lumea. In sase luniPSD+Andronescu au distrus toata legea si au restaurat toate privilegiile. Asa ca asta e o propunere foarte frumoasa dar complet nerealista.
    In rest , ce sa spunem, PSD e frumoasa din poveste in timp ce USR a devenit dusmanul Romaniei.

    Reply
    • Cristi C

      Mihaela, citeste raportul MCV despre Bulgaria.
      Da, raportul MCV pentru Romania este facut de raportori romani.

      Reply
  8. Dumitru

    Ca si electoratul PSD, electoratul #rezist este format in marea majoritate din oameni normali, nu din activisti. Oamenii normali pot fi radicalizati, insa asta cere o investitie – cu atat mai mare cu cat problemele in joc sunt mai mici. Radicalizarea #rezist a cerut eforturi enorme din partea Securitatii si a ambasadelor interesate de schimbarea guvernului. Acum, au tot ce au vrut. De ce sa mai investeasca in propaganda ?

    Dar dincolo de intelegerea acestui fenomen – relativ usor de explicat – e poate ceva mai interesant de explicat. Poate umanitatea a intrat intr-o noua epoca, in care omul, individual, nu mai conteaza pentru ca se lasa prostit. Poate ca votul universal este o greseala, pentru ca oamenii il dau fara sa gandeasca. De-asta oameni saraci il voteaza pe Trump si albi voteaza cu BLM, pentru ca pot fi prostiti de propaganda ambianta.

    Reply
  9. Karx

    Nu inteleg cum dna AMP, cu studii si experienta vaste, nu observa ca sistemul capitalist genereaza coruptie, inegalitate prin natura sa. De fapt a observat si de aceea tot incearca sa sustina „proiecte civice” care sa corecteze capitalismul. Toata viata sa încerci acelasi lucru, reformarea capitalismului, si sa nu iti iasa…. dar nici sa nu te gandesti ca premiza este falsa… nici sa nu incerci sa schimbi premiza…

    Reply
    • marius

      sistemele actuale occidentale nu sint capitaliste ci neoliberal monopoliste, diferenta de la cer la pamint.
      capitalismul garanteaza proprietatea privata, neoliberalismul garanteaza tilharia facuta de cel/cei mai mari hoti, un fel de legea junglei.
      Sistemele economice actuale sint cele de monopol corporatist, capitalismul si economia de piata nu mai exista!

      Reply
  10. ionas

    Nu suntem naivi, de aceea a fost o prezenta foarte scazuta la alegeri.
    Tot cea ce ne-am putea astepta , atit inainte cit si dupa alegeri , este tot o societate mafiot- securistica dar cu o fata mai umana decit in perioada anterioara.
    Nu ne asteptam nici la o armonie a pozitiei partidelor in privinta impartirii prazii.
    La toate partidele, in special USR+, a lipsit un program de reforme radicale a societatii si anume justitia penala, administratia, educatia si sanatatea. Au fost prezentate doar ceva lozinci si aspecte minore de reforme, nesemnificative. De aici si lipsa de interes pentru alegeri.
    Cum situatia din Romania nu are cum a se imbunatatii vor mai exista proteste, revolta si oboseala

    Reply
  11. Gabriel Radeanu

    Doamna Mungiu, încercați să resuscitați un context social pe care,din păcate, îl evaluați greșit!
    Manifestarea a fost precedată de turbulențe politice inexplicabile, aplicații cel puțin bizare ale democrației românești.Guvernul tehnocrat,alegerea unui președinte complet insipid, și refuzul acestuia de a numi prim-ministrul propus de majoritatea parlamentară.
    Guvernul tehnocrat a deschis cutia Pandorei,eliberând preconcepția că poți conduce fără să fii ales(cea mai gravă consecință,din punctul meu de vedere),alegerea lui Iohannis a creat sentimentul că „oricine”poate fi ales,iar începând cu refuzul de a numi primul ministru,a început războiul între puterile statului!
    Aceasta era realitatea politică la data rezistenței cu luminițe,un context mai degrabă excepțional, decât manifestare normală a democrației.
    Bineînțeles că a existat un element declanșator…”protejatul” dumneavoastră Mihai Politeanu cu denunțul-sesizarea-plangerea privind HG 13,urmat de dosarul deschis formal (și mediatic) de către DNA…pasat ulterior Parchetului General, fără inculpați, fără dovezi, fără nimic(așa…în REM).
    Eu încă mai aștept,cel puțin o nominalizare formală a presupușilor infractori in cazul ordonanței „malefice”. Până atunci,eu consider că a fost o lovitură de stat deghizată în indignarea updatata a evenimentelor din 89.
    E consternant și umilitor cum am reușit să fim „deturnați” spre autodistrugere națională,prin utilizarea aceluiași mecanism!

    Reply
  12. taunul77

    Pentru un electorat care a stat acasă la ultimele alegeri in proporție de 67%, nu mai merita să-ți pierzi timpul pe la proteste, fie iarna, fie vara.

    Sa protesteze aia care au stat la căldurică pe 06.12.2020.

    Eu ii voi susține moral si din tastatura pe forumuri.

    Reply
  13. Laur22

    Ooooo ce intrebare minunata

    „E posibilă anticorupția simultan cu statul de drept ….? Da, e posibilă, dar dacă o cere cineva! Dacă nimeni nu o cere, justiția va fi din nou subordonată serviciilor secrete, care controlează actualul guvern indiferent de partid ”

    Aha deci sa recapitulam

    A fost o vreme (pre-Dragnea sa o numim pentru simplificare cand „anticoruptzia” a pus intre paranteze statul de drept cu asha cum descrie autoarea :
    „șantaje și jocuri de influență obscure (ca acela în care șeful ANI e aruncat în arest de DNA numai ca să fie mai tîrziu eliberat de Curtea de Apel, o situație halucinantă de care raportul MCV nu spune nimic”

    Mai apoi a fost epoca Dragmea cand “anticoruptzi”a s-a concentrat pe bagarea la parnaie a lui Dragnea pentru ca mai apoi sa se dezumfle
    “Tot așa cum au înghețat anchetele la Dragnea după ce scopul a fost atins și el a fost scos din circulație. Cum am prezis atunci, nici unul din marile dosare care umpleau presa contestatarilor nu a ajuns undeva – iar asta nu e singura dovadă că statul de drept nu a avut de profitat din toată istoria.”

    Iar acum in epoca post Dragnea asistam, acum in perioada restauratziei la :
    “Curtea Constituțională a încercat să curețele procedurile, scoțînd mandatele securiste de siguranță națională (adică cerînd ca ascultările care duc la condamnări de corupție să aibă avizul unui judecător în acest sens), ultimul ministru al Justiției vrea să le pună la loc. “

    Shi ne punem intrebarea (ma rog autoarea shi-o pune cica in numele noistru ) daca :
    „E posibilă anticorupția simultan cu statul de drept, fără șantaje și jocuri de influență obscure (ca acela în care șeful ANI e aruncat în arest de DNA numai ca să fie mai tîrziu eliberat de Curtea de Apel, o situație halucinantă de care raportul MCV nu spune nimic)? “

    Pai ca intotdeuana raspunsul sta chiar in intrebare
    In intrebarea lui AMP
    In “ o situație halucinantă de care raportul MCV nu spune nimic”

    Deci daca hahahahaha “statul de drept” nu e aparat de MCV deorece vezi situatzia de mai sus ( pe care o s-o amplific mai jos ) poate ca in mod logic apararea statului de drept trebuie cauta acolo unde este shi nu acolo unde nu este. Adica INAFARA MCV.

    O da, se sperie gandul statul de drept asha cum o dovedeste autoarea nu este compatibil nici cu “anticoruptzia” instrumentata de MCV shi trompetele lui mediatice shi hahahaha “civile” cu epoletzi din Romanai shi nici cu
    “clientelei unui partid care voia fotoliile PSD” NICI CU
    “agenți acoperiți scoși să lupte pentru bugetele serviciilor amenințate de Dragnea, ” SHI NICI CU
    “cozi de topor de genul lui Ceaușescu care își făcuseră rente din hărțuiala politică.”

    Ce ramane , ca da din nefericiere ramane ceva.
    Raman protestatatrii de la AUR

    Shi da “marele număr de oameni care au ieșit fiind chemați de Realitatea, Digi și presa de Internet și care nu erau agenții nimănui, pur și simplu au spirit civic și au fost brusc copleșiți de semnale că dacă nu ies se întîmplă o catastrofă, zboară România din Europa. Oamenii aceștia unde sunt? Nu mai au voce, nu mai au fețe. Și e nevoie de ei.”

    Nevoie ca sa ce ?
    Ca sa “stataul de drept” care atunci cand a fost pus intre oaranteze in Romanai acesta punere in paranteze a fost ignorata de Europe MCV care acuma se face ca e ingrijorata de statrea acestuia in Polonia shi Ungaria ?
    Hahahahahaha.

    Daca cineva altcineva decat romanii ar fi intersat de staul de drept ar shi face ceva pentru el sau ar fi facut ceva pentru el. Ori nu e cazul.

    Ultimul lucru pe care Europa l-a facut pentru pentru statul de drept a fost intepelarea europarlamentarului Traian Basescu alias Petrov cu citez:
    https://flux24.ro/basescu-apara-sectia-speciala-la-bruxelles-judecatorii-care-nu-pronunta-hotarari-favorabile-dna-au-devenit-ei-insisi-tinte/

    „Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ) din Romania, infiintata in cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie si operationala incepand cu 23 octombrie 2017, are competenta exclusiva de a investiga infractiunile savarsite de judecatori si procurori. In acceptiunea Raportului din 2020 privind statul de drept in Romania (SWD (2020) 0322), continuarea activitatii sectiei poate afecta independenta justitiei, Comisia de la Venetia sugerand desfiintarea acesteia.In realitate, existenta acestei sectii speciale garanteaza ca procurorii anticoruptie nu pot folosi dosare impotriva judecatorilor pentru a crea presiune asupra acestora si pentru obtine rezultate favorabile in alte cauze pe care le au in lucru.In timpul unei audieri a Comitetului Helsinki al SUA din 2017, s-a dezvaluit ca judecatorii care nu pronunta hotarari favorabile incadrarilor facute de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) au devenit, ei insisi, tinte, in timp ce acelora considerati prietenosi cu interesele DNA de a obtine condamnari li s-a rasplatit loialitatea, acest lucru explicand modul in care DNA a mentinut rate extraordinare ale condamnarilor, de 92%,”

    Deci repet “statul de drept” in Romania a fost denuntzat la “Comitetului Helsinki al SUA din 2017” cum ca “judecatorii care nu pronunta hotarari favorabile incadrarilor facute de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) au devenit, ei insisi, tinte, in timp ce acelora considerati prietenosi cu interesele DNA de a obtine condamnari li s-a rasplatit loialitatea, acest lucru explicand modul in care DNA a mentinut rate extraordinare ale condamnarilor, de 92%”

    Iar asta a insemnat STAT DE DREPET pentru MCV shi Europa ?

    Iar acum va intrebatzi retoric cine mai apara hahahaha “STATUL DE DREPT” hahahaha.
    Care stat de drept , ala de la Comiteteul Helsinki ?
    Altminteri raspunsul este instituitzional.

    Abuzurile staului sunt cenzurate de :
    avocatul poporului care ceznurea parte a abuzurilor puterii executive shi legislative
    shi de Comisiile pentru “cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții” din Senat shi Camera Deputatzilor

    Da da de statul de drept se ocupa Sosoaca in numele singurului prtid interesat de el adica : AUR
    Adica daca va intrebatzi cine mai hahahahaha “rezista“ raspunsul institutzional la ora asta este Sosoaca shi Weber.

    Restul este vorba autoarei “Ceea ce a adus succesul atunci este în același timp cauza depresiunii de azi, din păcate.”

    Intrebarea se pune oare voi astai care sincer credetzi ca e bine cu statul de drept shi rau cu “curțile fac orice, adesea contrazicîndu-se între ele, dar mai ales fac pe ele de frică (nimeni nu refuză cererile de mandate de la SRI, nici din greșeală)” ce-o sa facetzi ?
    Voi hahahaha “Dragi rezistenți, e momentul să rezistați iarăși” ei pe bune ?
    Shi oalele sparte cine la plateste ?
    Traian Basescu – Petrov citand Comitetului Helsinki al SUA ?

    Reply
    • mihaim

      Am avut proces cu dl Campeanu in calitatea sa de rector al Univ. Politehnica. Rezultatul: toate instantele nationale au spus ca rezulatele cercetarii din universitatile de sta,t care functioneaza pe bani publici, nu sunt publice si pe cale de consecinta nu ai dreptul sa ai acces la aceste rezultate in baza Legii 544 din 2001.
      Decizii aberante, aproape nici nu se ascundeau in motivarea sentintelor „civile” in fazele proicesuale in care am ajuns sa contest faptul ca banii de la bugetul anual pentru universitatlei de stat sunt devin bani proprii privati dintr-o miscare de condei a legii eductiei lui Funeriu. Exceptii de neconstitutionalitate, cereri de recurs prealabil catre Curtea de la Luxembourg, zeci de pagini descriind ab uzurile administrative si legislative care incalca Constitutia si Tratatul UE (inclusiv faptul ca universitatile de stat au devenit peste noapte fabrici private care primesc ilegal ajutor bugetar de la stat), Curtea de Apel a hotarat fara nicio motivare si intrare pe exceptiii si pe fond ca nu am dreptate si dupa ce a dat aceasta hotarare interlocutorie a decis ulterior in „dezbateri” ca da, am invocat probe, exceptii si cereri catre Curtea Europeana de la Luxemburg dar s-a dat deja decizia ci nu mai are niciun sens sa intre pe exceptii, motive si probatoriu. Recurs la ICCJ in privinta refuz de trimitere exceptii de neconstitutionalitate a transformarii dincondei a bugetului public al educatiei in bani privati ai universitatilor de stat si dupa peste 1 an de zile au decis ceea ce ulterior CCR a decis in sens contrar, ca recursul la respingerea exceptiilor de neconstitutionalitate este inadmisibil. Securitate de sus pana jos in instante ca de obicei. Acuma stiti cine este Sorin Campenanu, ca de Mircea Dumitru si protectia sa informativa impotriva raspunderii penale am vorbit anterior.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *