Avertisment: Aceasta nu este o listă de nume!
Admir demersul jurnalistului Liviu Avram de-a-și găsi drumul până în fața Curții Constituționale pentru a cere ceva ce consideră justificat. Este în primul rând încă o dovadă că se poate și un exemplu pentru alții care altfel poate ar fi fost descurajați. Măcar din punctul ăsta de vedere, poate că ar fi fost oportun chiar să câștige. Curtea încă nu s-a pronunțat pe fond și încă există posibilitatea să o facă, în oricare direcție, fără să însemne că are dreptate sau greșește – că de-aia e organism deliberativ, cu majorități chiar și subțiri de 5 la 4, opinii separate și opinii concurente. Formal ei descoperă o presupusă intenție a legiuitorului dar în practică descoperă însăși legea, după o doctrină care ține mai degrabă de dreptul comun / anglo-saxon. “Asta e măreția legii” explica Augustin Zegrean cândva, în termeni prețios-ridicoli dar în cele din urmă corect.
Personal nu reușesc să văd miza constituțională a demersului. Alegerile într-un singur tur sunt o metodă la fel ca oricare alta, cu avantajele și dezavantajele ei. Despre presupusa “reprezentativitate”, dacă regula lui 50% + 1 este sacrosantă, atunci nu sunt de ajuns mereu doar două tururi de scrutin ci – teoretic – trei, patru sau oricâte, cu toți primii-clasați care fac doar împreună o majoritate. Într-un scenariu cu locurile I-IV la 20, 15, 10 respectiv 5%, ultimul are o șansă să câștige abia în turul al 4-lea – mică dar există. Doar că idealul reprezentativității este ciuntit fără milă înainte de-a se transforma în agonie.
Sigur că de multe ori rezultatul este frustrant , mai ales atunci când pierde vreun candidat favorit care altfel n-ar fi avut șanse. Mulți și-au făcut carierele politice pe turul doi, tot așa cum mulți le-au ratat tot acolo. Privind în urmă, dacă legea era aplicată la președinți nici Emil Constantinescu, nici Traian Băsescu, nici Klaus Iohannis n-ar fi câștigat. Dar istoria asta contrafactuală este rezonabilă doar la primul eveniment – n-avem de unde ști exact ce și cum s-ar fi întâmplat mai departe.
Dar nici măcar privind în prezent nu putem trage cine știe ce concluzii. Dacă peste patru ani locul 1, dar fără majoritate absolută, va fi ocupat în principal de candidați curați, competenți, noi? Dintr-o dată votul într-un tur devine preferabil, pentru că altfel în turul doi partidele vechi se simt amenințate și sunt gata să se coalizeze cu succes. Mereu, schimbările conjuncturale ale legilor electorale au stat sub satârul răzbunător al lui “Ai-grijă-ce-ți-dorești”.
În abstract, majoritaritatea are desigur avantajele ei față de pluralitate – o percepție de mai reprezentativitate mai mare, o mai bună acceptare a rezultatului și oportunitatea de a alege, în ultimă instanță “răul cel mai mic”. Atunci când funcția este cu adevărat de reprezentare și critică pentru democrație – cum este cea de președinte – este greu de imaginat altceva.
Însă funcția de primar pur și simplu nu este chiar atât de importantă. Tehnic vorbind, conducerea unei municipalități este o funcție strict executivă. Contează competența și integritatea persoanei, dar primează percepția și preferințele celor care dau votul. Nici vorbă de reprezentativitate – pentru asta este Consiliul!
Dacă primarul are atât de multă putere de unul singur încât nominalizarea să devină atât de importantă, atunci poate că demersul adecvat este mutarea unei și mai mari părți din această putere către Consiliu.
Și invers, dacă primarului i se dă o importanță nemeritată atunci el o va folosi pentru a întoarce beneficiile către partid și va putea cere înapoi resurse preferențiale încât să-l osifice în scaun – indiferent că e nevoie de un tur sau două. Sau, dimpotrivă, este mâncat pe pâine de cei de sub el și de deasupra lui, în paguba celor care l-au votat.
Simbolic, primarul contează poate chiar prea mult. Tot timpul alegerile locale au avut încărcătura asta de repetiție pentru alegerile generale: ne testăm forțele, ne arătăm mușchii, cucerim teritorii noi care la toamnă ne vor ajuta să câștigăm și mai multe locuri în Parlament. Așa au apărut baronii locali, așa au apărut autocarele și dricele electorale, așa au căzut guverne care n-au știut să cotizeze înapoi.
Nu este în regulă! Hărțile colorate care circulă acum sunt de-a dreptul odioase ca mesaj democratic. Sigur, ele sunt instrumente utile pentru aparatele de partid, dar când devin importante pentru public înseamnă că ceva nu este deloc în regulă.
În cazul de față întregul nu este deloc suma părților, dacă o regiune sau alta a votat într-un fel este aproape întâmplător. Oamenii au ales pe cine s-au priceput ei mai bine, după nevoile lor. Același primar care acum este roșu poate că a fost albastru rândul trecut și invers. Din fericire, cetățenii au un prim reflex în a opta pentru om, nu pentru partid – primarul este cel care apoi își alege partidul. Hărțile colorate arată mai puțin opțiunea doctrinară a localnicilor și mai degrabă puterea logistică a partidelor în teritoriu.
Mai degrabă decât numărul de tururi, este critic modul de alocare al resurselor, care să asigure o autonomie mai mare comunităților și să nu mai favorizeze traseismul. Că altfel ne vom trezi că “reformiștii” care au produs acum puținele surprize vor începe migreze la partidul care îi șantajează cu bani pentru comunitatea care i-a ales. Pentru că vor avea de ales pe cine să “trădeze” – comunitatea pe care o servesc sau electoratul partizan care se bucură că-i vede acolo.
Și mai tristă este împărțirea doctrinară a feudelor cucerite de unii sau de alții. Ce treabă are urbanismul cu stânga sau cu dreapta îmi este greu să înțeleg. Nevoile unui oraș merg pe atâtea dimensiuni iar nevoile sunt atât de contraintuitive încât cuvintele ăstea nu înseamnă nimic, absolut nimic.
“Dreapta”? Desființează încălzirea centralizată și libertarienii care stau la bloc vor fi primii care să protesteze de frig, că “pensionarii roșii” știu cum să se încălzească și la aragaz la nevoie. Taie subvenția la transportul public și clasa de mijloc va bâzâi din claxoane că s-a umplut intersecția de “săraci pesediști” care aveau mașini dar nu le scoteau decât pe ploaie.
“Stânga”? Taxează parcarea pe spațiul public cu cât ar trebui să coste – niște sute de lei pe lună – să vezi cum se solidarizează muncitorii și intelectualii, burghezia și țăranii, împotriva ta de exploatator ce ești!
Nu este treaba unui singur om să tranșeze toate aceste nunațe complicate din dinamica unei comunități, în numele vreunei majorități conjuncturale. Consiliul poate să o facă, iar atunci când vorbim de orașe mari nici măcar el nu e destul de competent. Deciziile merg mutate chiar mai jos, la nivelul comunităților direct afectate – într-un mecanism de consultare care teoretic ar exista dar se aplică mult prea rar.
Tot așa cum deciziile majore pentru o comunitate pot fi tranșate mai degrabă prin referendum local, un alt instrument democratic de care primarii cei “reprezentativi” sau nu se feresc ca de tâmâie.
Și astfel ar crește, cu timpul, și prezența la vot. Ne plângem că primărița din București a fost aleasă de 14% din numărul alegătorilor de pe liste? În sistemul majoritar i-ar fi trebuit, vai, aproape 17%!
Așteptați cu sufletul la gură să o salte DNA-ul pe Gabriela Firea? Înseamnă că acceptați că are prea multă putere, că robinetele pentru corupție au rămas deschise și că se va putea mufa la ele oricine ar urma, după oricât de multe sau de puține tururi!
Până atunci, asta poate să fie măcar o lecție că o pluralitate determinată poate la nevoie să-și impună punctul de vedere în fața unei majorități dezbinate sau dezinteresate.
Păi nu asta era ideea? Sau încă îi așteptăm pe toți în păr în turul doi să vină și să întindă pe hartă culoarea noastră preferată?
Cel mai democratic mod de a vota atunci când la alegeri sunt înscriși n candidați este în n-1 tururi de scrutin. Votul într-un singur tur de scrutin este cel mai puțin democratic. Asta dacă mai vrem să trăim în democrație… Dacă nu, îi lăsăm pe capii partidelor să decidă ei ce-i mai bine pentru noi. Mergem pe încredere, de ce să ne mai batem noi capul? Numai că o vorbă veche din strămoși ne spune: cine-mparte, parte-și face! Conducătorii lăsați să ia decizii în locul nostru au tendința de a pune mai mult deoparte pentru ei și mai puțin pentru noi, cei conduși. De aceea trebuie să ne batem capul cu votul și să ne dorim să trăim într-o democrație, ca să luăm noi deciziile pentru traiul nostru. Altfel ne putem întoarce foarte bine la partidul unic și la dictatură. Alegerile în două tururi de scrutin sunt în mod sigur mai bune pentru noi toți decât cele într-un singur tur de scrutin. Fără fărâmă de îndoială.
Deci e OK sa ai primari cu 10-20-30-40% ca oricum nu sunt reprezentativi (de ce i-om mai vota) si nu au putere. E mai bine un primar ales cu 20-30% din voturi. Asta e o gluma nereusita. Primarul are o mare putere, el conduce primaria care da toate avizele, creaza proiecte etc…. E papusarul sef. Nu degeaba se inghesuie lumea pe acest post.
Nu s-a plans nimeni niciodata de votul in 2 tururi care este singurul corect pentru ca da o majoritate.