CFR și Centenarul

Nu este niciun secret că rețeaua feroviară a României este în paragină, că viteza medie a trenurilor scade de la an la an, că România este contra ”curentului european” și la acest capitol. Mijlocul de transport promovat în Occidentul european, pentru că este rapid, sigur și ecologic, este marginalizat și batjocorit de politrucii români nu doar de acum, ci de decenii. În urmă cu vreo 15 ani am văzut un interviu cu Miron Mitrea, pe atunci ministru al transporturilor, în care recunoștea cu nonșalanță că știe că în vest este promovat transportul feroviar, dar ”noi” (care noi?) am decis altfel. Dar, chiar și cu mijloacele precare care i-au rămas, CFR ar putea totuși să nu-și bată joc de călători în halul în care o face. Este de neconceput faptul că, de Centenar, un singur tren pe zi leagă capitala informală a Transilvaniei, Clujul, și orașul Marii Uniri, Alba-Iulia, de capitala Olteniei, Craiova (sper că am reușit să nu rănesc ceva orgolii locale). Mai grav este că acest tren circulă cu doar două vagoane, chiar și în zilele de la început și sfârșit de minivacanță, când cererea explodează. Ca să fie imaginea degringoladei completă, cele două vagoane sunt numerotate cu 3 și 4, primul după locomotivă fiind vagonul 4.

În data de 30 noiembrie cele două vagoane erau supraaglomerate, cu pasageri circulând în picioare, cu călători stând pe jos pe culoarul dintre scaune. Pe deasupra controloarea, foarte cochetă, cu un ”cuib” pe cap, rujată și pe dinți, a mai și jignit-o pe o fată care s-a plâns cu privire la condițiile de călătorie.

Anormal este și faptul că toți studenții, care călătoresc gratis, primesc locuri, iar bolnavi care pleacă de la spital, de la Oncologie, călătoresc în picioare.

Trenul arhiplin îmi amintea de mocanița de pe Valea Arieșului, la începutul anilor ‘90, după excursia de 1 Mai. Doar atmosfera era cu totul alta, transportul cu mocănița era mai mult o distracție decât un mijloc de transport, și, dacă te săturai de înghesuială, te puteai urca pe vagon. Trenul IR 1836 să spunem că-i mai puțin ergonomic la acest capitol, iar linia electrificată te-ar trimite în veșnicele plaiuri ale vânătorii.

În mersul trenurilor 2017-2018 timpul pentru a străbate distanța dintre Cluj și Craiova era de 10 ore fără 5 minute! Viteza medie este de 42 de km/oră, comparabilă cu cea de pe vremea când se numea iuțeală.

În 2018 statul român nu doar că nu este în stare să construiască niște căi ferate noi, nu poate nici măcar să întrețină o rețea feroviară construită în mare parte de alții, dispunând de cu totul alte mijloace tehnice.

Au terminat bulgarii în 2013 un pod nou peste Dunăre, cu cale ferată cu tot. A venit Ponta cu elicopterul la inaugurare, dar a sărbătorit pe malul celălalt, cu bulgarii, pentru că nouă, românilor, nici nu ni s-a permis să ne apropiem de pod. Am mers din Cluj la Calafat să văd inaugurarea dar, deși eram la peste 500 de metri de locul unde podul depășește malul românesc, a venit un polițist și ne-a spus că n-avem voie să stăm acolo. Dar noul pod se leagă de un tronson de cale ferată românesc într-o stare jalnică, linia Calafat – Craiova. Trenul circulă pe o cale ferată în cea mai mare parte în linie dreptă, prin câmpie, cu o viteză medie de 32,6 km/oră. Noua legătură feroviară apărută, Vidin – Craiova, ar putea constitui o importantă conexiune cu cea mai năpăstuită comunitate istorică românească, românii din Timocul Bulgăresc (într-o stare mult mai jalnică decât românii din Transnistria). Dar pentru aceasta ar trebui ca Ministerul pentru Românii de Pretutindeni să nu existe doar de decor și în plus să colaboreze cu Ministerul Transporturilor. Iar la noi nu prea vezi să colaboreze între ele instituțiile, decât eventual când promovează ilegalități și distrugeri.

În ce privește unicul tren dintre Cluj și Craiova (spre București), mai merită menționat, comparativ, faptul că trei trenuri pe zi leagă Clujul de Budapesta.

Nu doar că avem nevoie de mai multe trenuri pe zi (între Cluj și Craiova) și mult mai rapide, dar, cel puțin la traversarea Carpaților, acest tronson se pretează perfect pentru un tren turistic. Calea ferată din Defileul Jiului este cu siguranță cea mai spectaculoasă din țară, și, online, chiar și CFR Călători o promovează.

Acest filmuleț chiar merită văzut și promovat. Imaginile superbe cu Jiul eu le văd ca pe o recunoaștere a importanței acestuia, cel puțin peisagistic. Cum CFR Călători a postat acest filmuleț la puțin timp după ce Hidroelectrica a sistat lucrările ilegale de secare a Jiului, îndrăznesc să sper că reprezintă o opoziție foarte voalată a CFR Călători față de proiectul criminal al Hidroelectricii.

Dar, pentru ca acest tronson de cale ferată să poată fi valorificat la adevărata sa capacitate, trebuie investit în reabilitarea liniei și mai ales în materialul rulant, pentru ca astfel de știri, cu tren blocat în Defileul Jiului, să nu mai apară.

Să nu-și închipuie cineva că lipsa banilor este problema căilor ferate din Romania. Surse de finanțare au fost și sunt disponibile. Ungaria și-a refăcut căile ferate și gările și a cumpărat și trenuri din fonduri europene. Noi reabilităm o singură line de cale ferată din fonduri europene, cea de pe Coridorul IV. Și aceasta probabil pentru că, fiind un coridor european, suntem obligați să o reabilităm, nu pentru că le-ar păsa decidenților noștri de căile noastre ferate. Tronsonul Sighișoara – Coșlariu trebuia să fie finalizat în august 2016, dar încă nu este gata.

România a semnat Acordul de la Paris, și, ca să reducă amprenta de carbon, ar trebui să promoveze transportul feroviar versus cel rutier. Iar acest lucru trebuie să-l facă în principal guvernul, executivul, nu președintele.

Creșterea timpilor de deplasare pe căile ferate practic îi îndepărtează fizic pe români.

CFR Călători sărbătorește Centenarul îndepărtându-i pe români.