Lucian Davidescu

Cele 8 săptămâni în care Nicușor Dan trebuie să descopere apa caldă

„Imaginează-ți ziua de luni, 28. A câștigat Nicușor Dan. Vei putea să faci duș*” a fost pata de culoare a campaniei pentru alegerile din București; cu disclaimerul „*nici nouă nu ne vine să credem că e nevoie să promitem așa ceva”, care se poate citi „demagogia noastră este postmodernă și autoreflexivă – ‘meta’ pentru ăștia mai tineri – doar că, față de panarama de Dan Diaconescu în Direct, umorul nostru nu-i voluntar chiar până la capăt”.

Mesajul a intuit ceva-ceva: oamenii au probleme concrete, care cer rezolvare deîndată. Că atât s-a putut găsi e chestie de program, de profesionalism și de inspirație în comunicare. Culmea este că USR are oameni excelenți și în zona de politici publice și în cea de comunicare, dar să sperăm că i-au păstrat pentru munca adevărată și că n-o să-i lase la butoane tot pe caraghioșii cu dușul.
Dar mesajul are și un efect secundar pozitiv pentru cetățeni, chiar dacă nintenționat de comunicatori: ridică așteptările la maximum: Te-am ales, vrem să vedem rezultate acum, nu vrem scuze, nu vrem perioade de grație, nu vrem ‘grele moșteniri’.

Catiușa Ivanov, cel mai experimentat jurnalist specializat în problemele Bucureștiului, crede că rezolvarea problemelor „la un nivel decent”, inclusiv cea cu „apa caldă”, ar urma să dureze 8 ani.
Îmi permit să nu fiu de acord. Problemele nu „se rezolvă” niciodată, că e în firea omului să vrea mereu și mai mult. Întrebarea la care cetățenii cer răspuns este dacă în fiecare moment administrația face tot ce poate face din punct de vedere al profesionalismului, al abilității manageriale și politice, al bunei-guvernări și al bunelor-intenții.

Din acest punct de vedere, Nicușor Dan nu are la dispoziție 8 ani ci doar ceva mai mult de 8 săptămâni – între ziua preluării mandatului și data alegerilor generale, adică 6 decembrie.
În aceste 8 săptămâni, Nicușor Dan este „pe val”: este câștigătorul alegerilor locale, este cel mai puternic, mai popular și mai influent politician. Toți vor să se tragă în poză cu el – de la președintele țării fie și la ușa Palatului, la prim-ministru cu lăutarii pe fundal (‘Gigantu’ și ‘Tamango’), la liderii USR-Plus care au înghițit umilința de a-l aștepta o oră și jumătate afară după ce le-a fost efectiv băgat pe gât de omul cu lăutarii.

În aceste 8 săptămâni, Nicușor Dan va putea obține pentru orașul care l-a votat mai mult decât oricând în viitoarea carieră de primar – că va fi de 4 ani, de 8 sau cât va fi. Practic, realegerea în 2024 și-o joacă acum.

  • dacă va fi un primar slab, va pierde orice ar face sau va trebui să se retragă – ca ‘incumbment-ul’ bătut și de Piedone și de PNL la sectorul 5 sau ca fantoma de la sectorul 2.
  • dacă va fi un primar călâi, ca Firea, realegerea va depinde de cine își formează o coaliție mai tare – așa cum s-a întâmplat acum. Caz în care nu mai contează cine câștigă (cu excepția susținătorilor unei tabere sau a alteia), tot rău va fi pentru oraș.
  • dacă va fi un primar bun, va câștiga fluierând și va lua inclusiv voturi de la PSD, exact așa cum Negoiță, candidând împotriva tuturor partidelor inclusiv al său, a luat voturi destule chiar și de la USR Plus. Este o sarcină mult mai grea pentru un primar general, care are mult mai puține pârghii și mult mai puține constrângeri, dar termenul limită pentru a putea începe este 6 decembrie.

Acum este momentul să roage guvernul, să-l șantajeze, să-l amenințe – ca să obțină în administrare Metrorex (obligatoriu) și șoseaua de centură (preferabil). Cu un scor trist în București, PNL nu-și poate permite să ostilizeze și mai mult electoratul și ar fi o șansă să cedeze. Orice promisiune a lui Orban că – „mai târziu”, că „parteneriat”, că „facem noi” – va fi doar o mincină!

Mai departe, este nevoie asumarea situației evidente pe care toți primarii de până acum au ocolit-o: București are nevoie urgentă să finalizeze rețeaua principală de metrou, la fel de important ca faptul că România trebuie să-și termine urgent autostrăzile.

Vorbim de magistralele Rahova-Colentina, Eroilor-Pantelimon și Gara de Nord-Giurgiului – prezente de altfel pe toate proiectele metroului bucureștean din ultima sută de ani. După 6 decembrie, rămâne ca până în 2024 să avem proiecte, licitații și să înceapă Filofteia, Varvara sau ce cârtițe s-or mai găsi să sape pe toate cele trei direcții.

Nici un primar care nu face asta în primul mandat nu îl merită pe al doilea – punct!

Acum este momentul unei asumări ferme și clare a unei decizii care va fi valabilă pentru o generație întreagă: mergem mai departe cu sistemul hiper-centralizat de încălzire pe care îl avem, cu investiții de miliarde de euro (soluție suboptimă dar poate singura posibilă) sau pregătim tranziția pentru ceva mai bun (soluție ideală dar teribil de complicată). Dacă ratăm momentul unei decizii  acum, e posibil să pierdem mulți bani degeaba mai târziu.

Tot acum este momentul să abordăm problema parcării pe spațiul public. Este OK să fie gratuită și nelimitată pentru oricine, oricât, oricum? Este OK ca municipalitatea să renunțe la sute de milioane de euro pe an din vinovăția că n-a găsit multe alte miliarde ca să facă loc de parcare gratis pentru oricine are chef să-și cumpere încă o mașină? Dacă este… asta este. Dacă nu este, o decizie trebuie luată cât mai devreme în mandat, pentru ca valul de înjurături să aibă timp să se stingă iar apoi să se vadă beneficiile.

(Să observăm că nimeni nu mai dă azi vina pe Băsescu pentru că acum 17 ani a luat o bandă de pe Șoseaua Virtuții pentru a o da tramvaiului 41 – dimpotrivă, a rămas un model de decizie înțeleaptă și curajoasă chiar și pentru cei care îl detestă pentru ce a făcut ca președinte)

Dacă nu se întâmplă acum, șansele să se întâmple vreodată vor fi din ce în ce mai mici iar problema traficului în București nu se va rezolva, cu toate pasajele și parcările din lumea asta.

8 săptămâni, asta-i tot!

Orice discuție despre ‘greaua moștenire’, despre audituri și anchete, este strict treaba procurorilor, a ziariștilor și a activului de partid. Cetățenii așteaptă pur și simplu altceva.

Pentru cele 8 zile dinaintea următoarelor 8 săptămâni, ar fi excelent dacă primari care au arătat ceva și administrativ și politic, ca Bolojan sau Boc, și-ar găsi timp să-i facă lui Nicușor Dan un training intensiv – să-i arate exact unde-i ascuns în primărie robinetul de apă caldă.


După 6 decembrie *2020*, zi în care această fereastră de oportunitate se va trânti definitiv, voi reveni aici cu bilanțul mandatului de primar al lui Nicușor Dan.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Cele 8 săptămâni în care Nicușor Dan trebuie să descopere apa caldă

  1. Homar HaYsam

    Pana la apa calda si caldura ar face bine sa se uite cu mare atentie la GAZE.
    La reteau de gaze subdimensionata azi din cauza constructiilor noi racordate la ea cu acordul lui madam Fi rea.
    (fara gaze nici CETurile nu functioneaza – centralele dau rateuri, la fel ca si cuptoarele de la aragaze)
    Varvara de fapt de Sf.BARBARA tradusa aiurea de chirilicii deveniti LATINI – de aceea si Kogaliceanu de pe CogLnic (riu peste Prut) s-a scris cu K – ca sa nu-l confunde unii azi cu Shoganiceanu, dupa cum pe CernoBiLcescu cu urmasul racilor si homanilor de la BiLeaLac!

    Reply
  2. marius

    dupa parlamentare se desfiinteaza RADETUL… ordinul a fost dat
    se trece pe centrale de apartament ca cine nu a reusit sa inteleaga scopurile reale ale aliantei SRI o sa vada marele inghet din anii ’80 de pe vremea impuscatului…
    p.s. comentatorul de mai sus probabil un votant fanatic comunist de dreapta anti pesedist a intuit foarte bine ca magistrala de gaze e aceeasi de pe vremea impuscatului si nu mai face fata inca de acum daramite cind o sa treaca citeva sute de mii de apartamente pe centrale termice proprii!!!!! :))))) inghet racoros dragi votanti de dreapta

    Reply
    • stau in militari

      NU am intuit, am simtit-o pe pielea mea, proprie, de gaina, atunci cand am deschis/ aprins cuptorul de la aragaz, de bine de 2 ANI de zile!
      (acum mi-am amintit ca in urma cu vreo 2-3 ani primeam vizite dese la la GAZE si tot felul de revizii – insa, abia acum m-am prins…
      Adica, de vreo 2 ani de zile, PRESIUNEA e respectata D3EGEABA, pe tzava, de moment ce SENZORUL care masoara moleculele de GAZ metan din amestecul rezultat la iesirea statiilor de pompare-odorizare a fost shterpelit de pesedistii lui Firea! si drept urmare, aerul odorizat fiind mai mult decat ar trebui – exact ca pe vremea marelui berbant oltean, dupa cum se povesteste – cuptorul de la aragaz se stinge brusc, cu zgomot = un lucru NU doar neplacut cand faci friptura si coci cozonaci, pasca, marog, dar si foarte periculos!
      …PuF!
      (pe vremea marelui barbat oltean industria consuma gaze de rupea, din cate am inteles, iar dupa ce a dat faliment a fost apropoape excelent – doar ca uneori mai bagau gaze de sonda de la petrom, care miros intr-un mod specific, pana cand omvgazprom a hotarat sa le arda pe loc acolo – si iar o perioada a fost PERFECT, pana in urma cu vreo 2 anisori!

      Reply
      • s-a sesiza careva cand a ramas Bacaul fara apa?

        Marog, autorizatiile de constructie le dadea Firea.
        Daca azi reteaua veche nu mai apartine de Primarie n-are nicio importanta, deoarece Primaria e responsabila in ultima instanta de siguranta cetatenilor!
        (pariu ca nu se va sesiza nimeni pana nu explodeaza ceva?
        Primaria ar trebui sa aiba propriile estimari referioare la apa, canal, gaze, electricitate, ca parte a administratiei – doar nu traim intr-un sat fara cani unde fiecare firma face ce vrea cu SIGURANTA noastra, de care se ocupa, n-asa, atatea serVicii degeaba!

        Reply
        • cand pitica nui acasa soareci gioaca pe masa

          E un exemplu SCOALA acesta – si ala cu Bacaul care ramane fara apa potabila + menajera – despre cum adm PUBLICA corupta ne afecteaza in mod direct si nemijlocit vietile pe aceasta Planeta, intr-o tara europeana numita ROmania.
          (la standarde europene, toate orasele care trec binisor de suta de mii sunt considerate importante – cele care trec de jumatate de milion sunt si mai importante si tot asa – si cred ca e PRIMUL si singurul oras, muncipiu important din UE care a ramas mai bine de o saptamana fara un strop de apa la robinet, in plina vara, dupa ce UE a dat bani pe un proiect incomplet, avizat asa de ministerul lui madam UDREA la data!

          Reply
  3. Mihai

    Ba eu susțin în continuare că a lua două benzi din șoseaua Virtuții pentru așa-zisul ”metrou ușor” a fost o greșală pentru care șoferii din București suferă și acum. Poate că unii au uitat, alții s-au blazat, dar asta nu face din din el un lucru bun. Cu toată gălăgia mediatică făcută în jurul lui, avem același tramvai insalubru, unde aproape toată lumea circulă fără bilet, care prin selecție naturală ajuns o atracție pentru pegra sectoarelor 6 și 1, care zdrăngăne și se bălăngăne neîncetat deși rulează pe șine de tren, actualmente un focar de infecție pentru boli cu transmisie aerogenă. Prețul plătit pentru această cicatrice, pe fața orașului, sunt cozile interminabile de mașini, începând de pe Bulevardul Mărăști și pînă la Ghencea. A rezerva o bandă pentru tramvai înseamnă a mări cu 50 -100% lungimea cozilor de mașini pe banda rămasă. De altfel, pentru cei care nu știu, ideea cu tramvaiul pe podul Grant, de la Turda la Crângași i-a venit lui Ceaușescu chiar la inaugurarea noului pod Grant în anii ’70. Băieții s-au conformat, iar Băsescu a prelungit tâmpenia până în Ghencea, deși exista un plan de a face o linie de metrou de la Crângași spre Lujerului, Drumul Taberei, Ghencea. De-aia la stația Crângași sunt trei linii.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *