Alina Mungiu-Pippidi

Ce facem după alegeri

Vinerea trecută, în seara zilei când președintele ales fusese validat de Curtea Constituțională, câteva mii de oameni din Sibiu s-au strâns în fața primăriei și au cântat ”Croiește-ți altă soartă”, așa cum primarul lor cântase la ultima conferință de presă dinainte de alegeri. Îmi vine greu să cred că erau sași luterani, sau hipsteri, sau membri ai Vetrei Românești. Erau, pur și simplu, niște cetățeni români (și europeni) care tocmai ne făcuseră un cadou și se bucurau că l-am acceptat. Cântecul lor era ca la meci, nu o manifestare de naționalism, ci bucuria victoriei. Pe acești oameni i-am remarcat din ianuarie 2012, când tot așa, au fost destui la Sibiu. Și peste vară am vorbit cu mulți dintre ei, ca să aflu ce gîndesc despre Klaus Johannis. Și dacă așa m-am convins că el este un om care merită sprijinul nostru, tot atunci am văzut că e o categorie specială de oameni (”țara lui Klaus”), de la țăranii din Cârța la enoriașii din Cisnădioara la meșteșugarii din orașul vechi care îl apreciază (și l-au votat cu optezeci la sută): oameni care prețuiesc lucrul bine făcut, că și ei îl practică. Dar tot atunci m-am întrebat cum Dumnezeu o să ne descurcăm cu cealaltă țară, nu de alegeri, ci după. Cu țara ordinară, cu țara defectă, cu țara în care oamenilor le e lene să mai pună diacritice, pun zerouri în plus la adunare, nu mai vor să dea nici un examen sau să aibă vreun control de calitate la ce fac, lasă mașina în mijlocul drumului, stau cu orele în fața televizorului, nu fac nimic fără să își caute o pilă și dacă ar putea ar fi toți șefi. În care dacă îi pui să revadă ce au făcut sau să facă din nou până le iese bine ești considerat un tiran care sparge regula de fier că merge și așa. Țara lucrului de mântuială, a caprei vecinului, țara în care sapi groapa ăluia mai bun în loc să te antrenezi să îl depășești. În țara asta de lachei, vorba lui Tolstoi, nici un om nu poate fi atins de măreție, pentru că lacheii nu concep măreția.

Acum, că euforia începe să se ducă, e cazul să facem un program din ”Acum ori niciodată, creează-ți altă soartă”. Și pentru asta nu trebuie să ne lăsăm deraiați de toți mizerabilii. Resursele lor se usucă: dar tot mai au o armă. Ei nu pot cultiva niciodată nimic, dar pot murdări ce reușesc alții. Hai să îi ignorăm. Problema mai serioasă mi se pare în altă parte. Am câștigat – și câștigul pentru democrație e cert. Dar putem aspira la mai mult? Putem face din victoria lui Klaus începutul unui cerc virtuos, în care declanșăm o suită de înlănțuiri pozitive? E un moment bun. Atâta entuziasm în străinătate față de noi nu am mai văzut din toamna lui 1996. Încrederea generată de această victorie e un capital nu doar pentru dl. Johannis, ci pentru potențialul nostru colectiv. Brusc credem că putem face lucruri pe care nu le îndrăzneam până mai ieri.

Care sunt obectivele noastre, și care e diviziunea muncii? Să le luăm la rând.

În primul rând, după cum am spus înainte de alegeri, ne trebuie o majoritate parlamentară dispusă să renunțe la statutul ei deasupra legii. Asta e misiunea președintelui ales și a conducerilor partidelor, să tragă învățăturile acestor alegeri. Pe termen scurt, văd că și majoritatea actuală a devenit mai înțeleaptă, ba chiar se pregătește să ia altă culoare dominantă. După părerea mea, această dezvoltare e bună, dar nu ne mulțumește simplul oportunism al acestei majorități. Ea trebuie să aprobe o reducere a numărului de parlamentari în viitor și acele modificări ale legilor electorale care să permită să avem în sfârșit un număr de votanți clar, să putem asigura dreptul de vot în condiții bune tuturor celor care vor să voteze și să deschidem politica locală și regională unor independenți sau liste de independenți susținute de societatea civilă, răspunzând cererii care există la Mureș și la București.

Indiferent dacă guvernul Ponta cade în Parlament dacă face imprudența să ceară vreun vot de investitură zilele astea, sau mai stă un pic, PSD trebuie să priceapă că are o problemă fundamentală de rezolvat. Schimbări cosmetice nu pot să ajute la ce trebuie de fapt să facă partidul, să se europenizeze, să înlăture pe cei care au plănuit și executat migrația politică legalizată și restricționarea votului, dar și manipularea politică a fondurilor europene, care a durat tot anul și era direct semnată de Liviu Dragnea. Ideea că dl. Dragnea e cel care remaniază pe alții e hilară. Ideea că dl. Șova, care are probleme cu legea, e cel care taie și spânzură pe acolo, e la fel de absurdă. Trebuie să înțelegeți că a eșuat un tip de guvernare, că ați călcat un contract public semnat în 2012, și că nu puteți scoate capul din nou până nu înțelegeți că ați fost sancționați pentru abatere de la comportamentul democratic, nici măcar pentru corupție. Nu vă face nimeni comuniști și nu diabolizăm stânga, nici pe votanții ei: voi vă poziționați autoritar și refuzați să înțelegeți că asta e greșeala. Înțelept ar fi nu să vă țineți promisiunile politice depășite de timp către dl. Tăriceanu, autorul taxei de primă înmatriculare care îl îmbogățea pe el și sărăcea pe ceilalți, ci față de societatea mai largă, și cât vă rezolvați problemele – împingeți în față numai tehnocrați, retrageți pe toți cei cu probleme cu DNA, nu mai dați ordonanțe de urgență, luați-vă acasă ofițerii din TVR și lăsați ziariștii de acolo în pace.

Misiunea PNL e aproape la fel de grea. Marele vostru succes este că ați supraviețuit, și de asta ați și avut parte de sprijin de la noi, că trebuia echilibrată balanța politică. Sub pulpana noii popularități a lui Klaus aveți timp să vă refaceți. Aveți ce reface, nu doar că v-au părăsit toți oportuniștii, dar e musai să reconstruiți deschis partidul  dacă e să câștigați viitoarele alegeri. Pe la școlile de vară și din documentele voastre am avut ocazia să văd calitatea actuală. Nu o să vorbim despre ea. Cu popularitatea nu stați mai bine. A doua zi după alegeri, au vuit forumurile când Mihai Răzvan și Adriean Videanu au făcut imediat pasul în față. Dar voi sunteți alternativa, și aveți marea obligație să profesionalizați alternativa asta. S-ar putea ca guvernarea să vă vină mai repede decât vă așteptați, cu impact asupra viitoarelor alegeri. Aveți marele noroc că oricum reconstruiați partidul din două – procesul trebuie accelerat și deschis, dacă nu vreți ca toată societatea civilă pe care ați văzut-o să își facă propria ei formațiune politică, sau să vă lase iar baltă votului captiv dacă îi dezamăgiți.

Mizele mari sunt deci astea două pentru Klaus Johannis. Cum să construiască rapid capacitatea, atât a unei viitoare guvernări, cât și a propriei sale președinții (e plin la Cotroceni de agenți camuflați de partid sau de SIE, care scriau texte pro-candidatura lui Meleșcanu cînd era demascată chiar de Băsescu. Ăștia sunt protejați de lege și nu vor fi ușor de scos de acolo. Deocamdată retrageți-i voluntar pe toți, nu doar primul nume indicat de mine, măcar din RL și 22). În contextul acesta, cine s-a bucurat sau s-a întristat prea devreme, la loc comanda: nu e nevoie să mă duc eu cu carte de muncă la Cotroceni ca să primească președintele ajutorul meu total pentru acest proces. Sunt cinsprezece ani de când lucrez, fără mare succes, la construirea unei guvernări pe o bază obiectivă și științifică (evidence based policymaking) și deși am avut ca aliați Banca Mondială și Comisia Europeană nu am ajuns nicăieri. De data asta e musai să reușim, și eu cred că pot ajuta păstrându-mi independența mai bine decât pierzînd-o. Iar când mă refer la plata celor de la Cotroceni, vreau să spun că ne trebuie, ca și la guvern sau la fondurile europene, să putem plăti oamenii tineri mai bine, ca să nu ne dea doar un an din viața lor, ci mai mult, dacă e să reușim ce ne-am propus, planul de dezvoltare pe zece ani din programul lui Klaus J. Eu am luat decizia acum mai mulți ani că nu primesc bani publici românești: și Comisia Europeană, și propria mea universitate, și președinția UE care începe de la 1 ianuarie, adică guvernul Olandei mă plătesc suficient pentru nevoile mele și mă descurc eu cu toate aceste afilieri și președinții (nimic neonorabil în a lua bani de la George Soros, dar nu e cazul meu). Din toate școlile de politici publice cu care am încercat să ajut guvernul sau partidele în ultimii ani eu m-am ferit să iau vreun onorariu, deși le-am organizat (ultimul manual, pe evidence based policymaking în educație, redactat de colegii mei mai tineri Răzvan Orășanu și Corina Murafa, aici). Dar nu am alți voluntari în afară de mine: pentru profesionalizare, trebuie să construim și președinției ce și-a construit guvernul Ponta, adică un compartiment de politici publice care e plătit de Banca Mondială și unde oamenii au fost chiar selectați de BM. Că trebuie mulți oameni buni pentru un plan pe zece ani.

Ajunși aici și cum am urmărit acest proces tot anul, o clară ilustrare a paradoxului Victor Ponta, pe de o parte făcând asemenea recrutare profesională, pe de alta dând de facto legislarea pe mâna unor bandiți, ajung la miza a doua a acestei președinții, legată de prima. Și anume, articularea interesului public în mod obiectiv prin intermediul instituției prezidențiale. Ponta degeaba recruta oameni buni la acel compartiment dacă deciziile, ca astea cu redevențele, erau luate în spatele ușilor închise. I-am spus Ioanei Petrescu astă vară că nu la sfârșit faci analiză de stakeholders, ci la început, ca să cartografiezi pozițiile din societate. De luni de zile ei lucrează la o ordonanță de urgență fără să consulte lumea (vezi ce scrie Lucian Davidescu pe Romania Curată). În schimb dl. Daniel Stein, consilierul lui VP, ne chema pe noi, societatea civilă, în campanie să ne organizăm ca să ne întâlnim lunar cu primul ministru să îi transmitem problemele noastre. Au fost uimiți când le-am sugerat că am putea accepta așa ceva doar dacă întîlnirile sunt deschise, stenogramele se publică, agenda se face prin consultare și mai ales la fiecare întâlnire primim un raport despre stadiul consultărilor publice prezente și viitoare, nu se mai fac legi pe șest, ca acum – banalități, în fond. Or, asta trebuie să își construiască KJ: comisii consultative deschise, pe temele mari de dezbateri din societate, în care partidele parlamentare și grupurile din societate să se întîlnească, experții președinției sintetizînd apoi pozițiile pentru a negocia un proiect cu susținere comună. Aceasta e marea misiune de mediator și de negociator social unde a eșuat Traian Băsescu, deși au fost oameni buni în unele din comisiile lui. Acestea noi trebuie să fie de dezbatere și reprezentare a intereselor, nu de expertiză – asta vine la urmă. Există un mandat puternic al societății, așa că nu prea văd cum vor refuza guvernul și partidele – dacă nu vor să se întîmple ce just a prezis dl. Negoiță. Ca un exemplu concret, comisia de cod electoral de care vorbește dl. Zgonea trebuie să se întâlnească sub auspiciile președinției cu societatea civilă, nu de sus în jos, cum fac ei la Parlament, ci pe picior de egalitate, la Cotroceni, și acolo să audă pe reprezentanții diasporei direct și să negocieze cu ei soluțiile. Colegi ca Nicușor Dan se duc regulat la consultări parlamentare, dar nu iese nimic din consultări în care puterea e atât de asimetrică și sunt organizate pur formal.

O nouă majoritate parlamentară, de altă calitate, construcția capacității de a genera și manageriza politici publice, o guvernare așezată pe o bază de consultare permanentă, astea sunt obiectivele. Greu de realizat, dar nu imposibil, dacă vom continua în starea de spirit de la alegeri, dacă fiecare va construi masa critică în domeniul lui și nu va aștepta să vină totul de la președinție.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

33 thoughts on “Ce facem după alegeri

  1. Matei Alexandru

    Domna Mungiu, spuneti-i lui Klaus ca incepe sa o tot dea in bara. A spus din nou ca preia PNL-ul puterea de parca de aia l-am votat. Constat cu mare durere ca nimeni nu a inteles de fapt votul. Fiecare intelege ce-i convine. Apoi, credeti ca ne putem astepta la ceva bun cu Dan Mihalache consilier, cu un om care are un caracter infect si nici nu este prea stabil psihic?!
    In alta ordine de idei, trebuie sa existe cateva directii de actiune exprimate clar si public, pe care fiecare sa le urmareasca pe unde poate. Spre exemplu transparenta. In toata administratia, la parlamet, in justitie, etc. Sau ideea ca atat in politica cat si in administratie calitatea morala conteaza, mai bine zis primeaza, fiindca de fapt votul acesta a fost preponderent moral, impotriva minciunii, a hotiei si a imposturii. Ne tot centram pe competenta si este corect, doar ca nu este deloc suficient. Exemplul Bica este cat se poate de elocvent.

    Reply
  2. Matei Alexandru

    Si am uitat ceva. Va aduceti aminte ce scrisoare publica elogioasa i-a transmis Andrei Muraru lui Chiuariu dupa ce a fost condamnat definitiv? Incepem bineeee!!!!

    Reply
  3. BS

    Vom vedea dacă consilierii lui Iohannis nu vor fi la fel de competenți ca cei ai Lui Băsescu și Boc. Circulă zvonuri cum că mirobolanta Andreea Paul (Vass) va fi si ea consilier pe probleme economice. Iar în spate se înghesuie o mulțime de PDL-iști care vor și ei o bucățică de cașcaval. Cred că Iohannis va avea probleme atunci când PDL-iștii care au stat în spate vor primi funcții importante. După alegeri s-au reactivat și Blejnar și alte epave băsiste – Sulfina Barbu de pildă. Sunt curios dacă la viitoarele parlamentare Nou PNL se va dovedi a fi tot Vechiul PDL+câțiva supraviețuitori de la liberali care nu au fost înghițiți încă de cameleonii politici care au distrus țara după 2008. E interesant că acum, când pică o mulțime de capete în afacerea cu imobiliarele legate de Cocoș și compania nici unul dintre șefii de partid nu se socotește răspunzător pentru că i-a numit în funcțiile astea pe cei în cauză.

    Reply
    • Sara

      BS, Eu zic sa ia consilieri de la Ponta ca sunt antibasisti. Dupa logica ta numai astia sunt buni. N-ar fi bine sa treci pe blogul lui Ponta. E mediul unde te simti bine.

      Reply
      • BS

        Iohannis ar trebui să își ia consilieri competenți și pe cât posibil neutri din punct de vedere politic. Președintele trebuie să fie un mediator și nu exponentul unei tabere politice. Faptul că ma insulți nu e un argument. După câte am văzut până acum D-na Mungiu nu este nici pontistă și nici băsistă și tocmai de aceea este considerată un exponent al societății civile. Societatea românească a ajuns la catastrofa asta tocmai pentru că nu poți critica un om politic fără să fii categorizat imediat ca un adept al taberei politice opuse.
        Vroiam să spun că nu se mai poate continua așa – funcțiile statului să fie atribuite pe criterii politice drept recompensă unor nulități. În toate regimurile am văzut consilieri ai președintelui și primului ministru cu facultăți făcute la Spiru Haret sau uneori chiar cu studii medii (chiar câțiva șoferi ai politicienilor au primit funcții în ministere).

        Reply
  4. Laura

    Eu sunt destul de reluctanta la idea de a construii un compartiment de politici publice la nivelul presedentiei; ne trezim iarasi cu o competitie pe policy development intre guvern si presedentie, si asta va duce iar la conflicte, si consistenta zero intre diferite componente ale politicilor publice. Ce cred ca avem nevoie la presedentie sunt policy facilitators – ceea ce ca skills si mai ales ca personalitate sunt diferiti de policy makers. Altfel ne trezim cu comisiile lui Basescu 2.0, care au fost un dezastru ca rezultate.

    Si intr-adevar, cred ca avem nevoie de consens (in sensul bun al cuvantului), pe modelul de dezvoltare pe care vrem sa-l urmam; asta e, dupa mine, misiunea numarul unu a lui KI. Altfel, iar unii vor dezvoltare bazata pe resurse, altii vor dezvoltare pe fonduri europene, altii vor dezvoltare pe ecoturism, si iar ne trezim peste zece ani ca suntem sub Turcia sau Liban la multi indicatori de dezvoltare ….

    Reply
  5. Andrei

    Stimata doamna.
    Am impresia cumnva din articolele pe care le scrieti ca aveti impresia ca victoria dl. Iohanis vi se datoreaza explicit. Impresia mea este ca se datoreaza in primul rand voturilor antiponta si ca mare parte din acestea sunt basiste.

    Reply
    • Sara

      Te rog nu mai spune cuvantul „basist” ca fac alergie la el. L-au introdus cei de la Haznaua 3 si are ca scop divizarea populatiei. Si apoi nu toti cei care il dispretuiesc pe Ponta sunt simpatizantii lui Basescu. Mai mult, pana intr-un anumit punct se aseamana. Mai bine zis Ponta il imita, incearca sa-i semene. E adevarat ca nu-i iese dar amandoi sunt toxici. Ponta in plus este superficial si incompetent(nu se pricepe la nimic), este mult mai prost si este dirijat de altii. In ce priveste caracterul si minciunile si mai ales interesele personale impotriva intereselor tarii, lipsa de onestitate, razbunarea, firea conflictuala si altele, sunt la fel.

      Reply
  6. Andrei

    Evidence Base-ul este inlocuit in tara care l-a lansat cu Comparative Effectiveness Research, cu sume alocate de congres. Asta pentru a inlocui studii costisitoare cu aplicabilitate limitata la cercetari mai elastice, care sa includa un numar sporit de situatii, cu costuri mai reduse. Probabil va ajunge si la politica mai incolo, toate la timpul lor. Anumite lucruri nu ni le puteam imagina cu 10 ani in urma, acum au devenit mai posibile, inclusiv multe din cele enumerate. Totul depinde inca de justitie, epurarea unor figuri va avea loc daca justitia va continua sa lucreze fara sa tina seama de frati si surori, iar cei doar patati prin repetarea unor diversiuni inexistente vor putea iesi mai tarziu din nou in fata. Dar… Mihalache e un apasat pas inainte cu stangul. Sa speram ca dupa stangul vine dreptul si nu va sari intr-un picior.

    Reply
  7. alinamp

    @andrei. Nu stiu unde vedeti dvs ca eu cred ca mi se datoreaza mie ceva, ARC a avut multi cititori care au fost si promotori- lor li se datoreaza ceva, nu mie. Si evident ca multe grupuri s-au adunat ca sa iasa 54 la suta, dar basistii nu erau decat sase la suta din ei, cat a luat miscarea populara in mai. cu generozitate mai adaugati si ce a luat monica macovei si ajungeti la zece la suta din turul 1, ceea ce face vreo sapte la suta din turul doi, deci sapte din 54, e ceva, vreo 15 la suta, asa ochiometric. Doar nu era sa votati cu VP. @laura. Sub Basescu nu capacitatea de politici ne-a dus in conflict, ci lipsa ei. Cred ca nu iti imaginezi cata lipsa, e nevoie nu de studii de fezabilitate- pentru care nu e nici un ban, de altfel, ci de pregatire elementara, dar altfel e nevoie de presidential leadership ca la guvern sunt toate interventiile, presedintele e mai ocrotit. Cititi cartea mea cu Tranzitia Primii 25 de ani. Nu mai ma tin nervii sa ma opreasca a treia oara lumea pe strada sa isi exprime dezamagirea. Trebuie sa facem ceva din vreme. Imi pare rau ca nu pot face mai mult. Poate voluntarizezi.

    Reply
    • Laura

      Ceva volutariat fac deja – cateodata mai corectez discret interventiile reprezentantilor Romaniei la sedintele de lucru la care particip se eu, sa nu apara gafe ca cea de acum cateva zile la Geneva – si nu am nici o problema sa fac mai mult. In legatura cu unde este locul cel mai potrivit pentru devoltarea de politici publice – la presedentie sau la govern – ma intreb totusi daca presedintele este mai ocrotit tocmai pentru ca nu se fac prea multe politici publice la acel nivel. (Chiar nu stiu, s-ar putea ca pur si simplu accessul la presedinte sa fie mai bine controlat decat la ministrii, ceea ce ar fii foarte bine). Ca un exemplu concret, daca elaborarea politicilor pe reverente s-ar muta de la govern la presedentie, sa zicem, ar putea acest process sa fie mai protejat de interventii decat e acum la guvern ?

      Reply
    • Sara

      Dna Pipidi, eu ma intreb de ce nu l-ati votat pe Ponta. Daca nici acum nu sunteti convinsa de caracterul duplicitar al acestuia, de minciunile spuse pe banda rulanta, de superficialitatea si de incompetenta crasa a acestui individ, de nesimtirea si tupeul lui, atunci m-am lamurit. Ca sa spui de acest om , pe care oricine il poate „citi” cu usurinta daca doreste ca e impecabil si inteligent este peste puterea mea de intelegere. Dna Pipidi omul asta nu-i deloc inteligent, nu e in stare sa aprofundeze nimic, prin scoli a trecut ca gasca prin apa, n-are aplecare spre cunoastere, El este in schimb smecher, tupeist, viclean, obsedat de imagine si de ce impresie face, infigaret, „il scoti pe usa intre pe geam „e tipul omului „descurcaret” , fara scrupule , supus cu cei mari sau cei care-i domina si autoritar cu cei mici si pe care-i vede inferiori. Spuneti ca „vad ca si majoritatea actuala a devenit mai inteleapta, ba chiar se pregateste sa ia alta culoare dominanta ” Pe ce lume traiti, dna Pipidi ? In PSD e razboi si dva spuneti ca lucrurile merg bine. Doamne fereste…………Dna Pipidi, am impresia, nu stiu de ce, ca mai mult il incurcati pe Johannis. Presedintele n-are cum sa se ocuoe de formarea unei majoritati in parlament. El e deasupra partidelor politice . Nu poate nici sa modifile legislatia. O face Parlamentul. N-am inteles mai nimic din ce-ati scris ca trebuie sa faca presedintele si mi se pare ca-l derutati, daca stati mult langa el, il terminati.

      Reply
    • KERBERUS

      daca e vorba de laura stefan, cred ca si-a depasit gradul maxim de incompetenta; iar mofturile monicai macovei, care nici macar nu citise
      programul lui Iohannis sunt de neuitat!

      Reply
  8. DanBruma

    Laura sa voluntarizeze? Hai sa fim seriosi, ea este doar reluctanta si nu are chef sa reînvete limba romana. Ce ma poate enerva amestecul pe care îl face intre romana si engleza, nici nu va dati seama.

    Reply
  9. taunul77

    Dupa momentele 1989 si 1996, 2014 este al treilea moment in care Romania dobandeste un important capital de simpatie in exterior si prezinta un val de entuziasm in interior. Primele doua momente au fost ratate. Din rea credinta (Iliescu) si din amatorism (Constantinescu). E important ca acesta din urma sa nu aiba aceeasi soarta.

    Reply
  10. dan

    1. daca nu scade TVA-ul intram in colaps financiar economic. pur si simplu romanii nu mai pot produce cit se fura iar tva-ul este cea mai mare sursa de furt in momentul acesta.

    Jocurile politice nu mai conteaza acum. Daca nu se face ceva urgent in privinta economiei mai mult de jumatate de an Romania nu mai rezista. O sa fie convulsii sociale mai puternice chiar si decit in 89. Sintem trecuti deja prin doua CATASTROFE economice numite erele basescu si ponta, am ajuns practic la final. Ori se intimpla ceva ultra rapid in privinta financiar-economica ori intram in haos urmata de dictatura militara sau razboi civil.
    GRADUL DE SARACIE lucie in care traiesc romanii ajunge la un punct din care nu se mai poate face nimic fara a evita un macel.
    Nimeni nu a inteles nimic din votul romanilor plecati la munca in strainatate. Diaspora nu mai face fata presiunilor economice din tarile in care muncesc acum. Pur si simplu au ramas fara solutii: acasa nu se pot intoarce, acolo nu mai pot sta din cauza crizei economice, au ajuns la limita si ei. DISPERAREA i-a facut sa iasa masiv la vot.

    2. CORUPTIA ECONOMICA DIN JURUL CORPORATIILOR NU ESTE ANCHETATA DE NIMENI. Sint foarte multe hotii ale unor monopoluri corporatiste care pun o presiune uriasa pe veniturile populatiei, spre exemplu:
    – ENEL, cu un furt la factura de curent electric dovedit in justitie dar care cu o impertinenta si o complicitate totala a institutiilor statului (ANRE) continua si acum. Se pare ca furtul din factura de curent electric ajunge se pare pina la 30-40%, economistii au dovedit deja acest fapt.
    – APANOVA care a dublat pretul la apa in doi ani si jumatate. In ianuarie 2012 un metru cub de apa era 3,2 lei acum este 7 lei. DUBLARE fara nici o justificare si care nu este investigata de NIMENI
    – FURTUL prin comisioane bancare abuzive sau dobinzi calculate in cel mai hotesc mod cu putinta. Exista firme financiare garantate de BNR si Ministerul de finante care plaseaza imprumuturi pentru cei aflati in probleme grave si cu peste 100% dobinda. Mai rau decit la camatari. Nimeni nu-i ancheteaza. COMPLICITATE STATULUI ROMAN IN ACEST TIP DE FURTURI ESTE TOTALA SI NU O ANCHETEAZA NIMENI.

    Romanii traiesc intr-un AUSCHWITZ financiar economic. SUTEM LA LIMITA. NU MAI PUTEM SUPRAVIETUII.

    Reply
  11. anca

    Exista vreo modalitate practica si legala de oprire a traseismului politic? Romania curata , cea a lucrului bine facut promite ca nu va accepta la cirma traseisti sau oameni certati cu legea.Ce ne facem cind noi votam „o lista” a unui partid pentru oamenii de pe ea si apoi vedem cum ei fug in alta barca si nu le mai pasa de noi ci doar de ei?
    De aici de jos , neimplicat in politica si nelucrind intr-un domeniu tangent e greu sa fii activ altcumva decit votind.Ma intorc la Caragiale .Eu cu cine mai votez ca nu ma mai tin nervii cind vad ca cel de la pdl trece la pnl sau la psd si se imbogateste cu bani din banii dati de mine pe impozite..

    Reply
  12. Nosferatu

    Si cu Dan Mihalache ce facem, dna Mungiu P. Alina? Chiar nu putem gasi un cineva mai putin sau deloc controversat ?

    Reply
  13. Andrei F 23:02

    D-na Mungiu-Pippidi: Spre deosebire de tizul meu de la 22:03 consider ca ati avut un rol important in indrumarea voturilor, aparand ca o alternativa a informatiei si cu o cultura foarte importanta in domeniu. Consider ca si Basescu a jucat un rol important, mai putin prin apel, cat prin lupta cu Ponta, cu armele lui, care de fapt fusese enuntata de mult ( verbal, prin afirmatia ca pana la alegeri va trebui sa convinga lumea ca Ponta nu e de ales si prin fapte, schimbandu-l pe domnul Diaconescu, pe aceeasi lungime ca si Johannis, cu Udrea, pentru a atrage focul greu al PSD). Din partea dumneavoastra as fi dorit sa-l fi iertat mai putin pe „Ponta ( cu p de la plagiator)”, ca sa citez o jurnalista.
    @Dan: Cei din diaspora care au fost sa voteze sunt de multa vreme prin acele tari si nu au de gand sa se intoarca. In coada nu pareau a fi oameni cu probleme economice, multi fiind integrati. Toti avem insa aceeasi problema care ne-a dus la disperare, cea a perceptiei, vrem sa putem fi mandri ca suntem romani, la fel ca americanii si francezii. Cum pestele de la cap se impute, asta pleaca si de la reprezentanti. Sa speram ca, desi primii consilieri nu sunt cei mai nimeriti, nu va invia USL-ul ci justitia va continua sa functioneze, in toate directiile.

    Reply
  14. alinaMP

    Daca vreti pe cineva anume in cancelaria prezidentiala scrieti ce sugestii aveti. Eu nu ma ocup de stafful prezidential – dar presedintele ales si stafful lui ne citesc si sugestiile sunt mai bune decat critica. Mihalache e de ani de zile la PNL si nu l-au ascuns in campanie. Nu e o numire neasteptata, desi inteleg de ce nu e considerat reprezentativ de publicul nostru. Sugestii aici sau pe pagina de Facebook a lui Klaus J.

    Reply
    • KERBERUS

      Of, cred ca la fiecare coada la vot din strainatate se putea gasi macar un consilier pentru echipa KI!
      Slava Domnului ca, absolut meritat, ati castigat posibilitatea sa fiti auzita la Cotroceni! Eu cred ca, macar in echipele noilor consilieri, trebuie organizate concursuri de competenta, ca sa poata veni oameni!
      Iar legile salarizarii acestora sunt de-a dreptul imbecile, sa apere fatarnicia parlamentarilor si ministrilor; credeti ca va injura cineva daca vor fi triplate salariile acestora?!? Dar sa nu fure!

      Reply
  15. dana

    Apropo de Nicusor Dan! Cand vom incepe sa luptam pentru a pune la primaria Bucurestilor un om care vrea cu adevarat binele acestui oras? Cand vom scapa de primarii cu interese obscene si lipsiti de bun gust? Probabil ca, intr-o zi, dl. primar Robert Negoita va turna beton si pe mine!

    Reply
    • KERBERUS

      Hai sa-l intrebam putin pe Nicusor Dan (pe care l-am votat dublu in 2012!) daca se simte bine cu atacul nedemn asupra lui Iohannis de la Gandul, impreuna cu murdarul atac al lui Claudiu Pandaru (care a reluat o intrebare acuzatoare, sase case din meditatii dupa ce i se raspunsese mai nainte ca doar la prima au fost SI bani din meditatii , ca in interviul Hotnews)! Sincer,
      poate ca viitorul va deslusi adevarul, cuvantul „ghinion” a fost rostit de Iohannis a fost doar pentru ei; nu crezuse ca si ei por fi rai si perfizi cu intentie!

      Reply
  16. Matei Alexandru

    Doamna Mungiu, nu cred ca ultimul dvs. raspuns este in regula. Inteleg ca suntem cu totii impreuna in aceasta chestiune cu votul acordat lui Iohannis si care are un pronuntat caracter moral. De ce intoarceti lucrurile pe dos? A spus cineva ca ar vrea pe unul sau pe altul in staff-ul presedintelui?! S-a spus ca este inacceptabil ca un om cu mari probleme de caracter sa fie alaturi de Iohannis. Ca eu pentru asta am inteles sa votez cu el, pentru o curatire morala a clasei politice. Daca am inteles gresit va rog sa faceti precizarile necesare, Eu nu mai sunt dispus sa accept inca odata o mare pacaleala.

    Reply
  17. alinaMP

    @Dana. Urmatorul nostru proiect e Nicusor la primarie. @Matei. Nu e nimic in neregula cu a face sugestii pro sau contra. Va asigura ca daca stim lucruri de lista neagra despre cineva din stafful Johannis o sa dam imediat. putetu cauta dvs singur in arviva noastra publica de liste negre. Mihalace a castigat procesul cu ANI deci formal nu avem ce ii reprosa.

    Reply
  18. Matei Alexandru

    Incredibil! Despre asta e vorba, ca nu putem sa-i reprosam ca a incalcat legea formal!? Pai nici Ponta nu are vreun dosar. Si multi alti nemernici care au distrus acesta tara. Nu esti ticalos doar daca ai incalcat legea. Criteriile sunt morale si politice, nu legale.

    Reply
  19. DanBruma

    @dan: poti sa ne spui cum se poate iesi din criza economica daca incepe sa se recolteze tva-ul? Logic vorbind nu vad cum o tzara poate sa-si inteteasca economia recoltand tva-ul. Diminuînd tva-ul, ok, se poate intelege ca firmele corecte isi intensifica productia. Dar hai sa zicem ca se recolteaza tva-ul mai bine, bugetul de stat creste, dar fara cresterea salariilor bugetarilor economia nu poate fi facuta sa mearga. Tva-ul este doar o rotita a sistemului. Ce vreau sa spun este ca sistemul economic romanesc merge, este functional, banii pierduti pe vremea lui Boc incep sa fie recuperati de cei praduiti pe nedrept si vor intra in consum, cresterea PIB-ului va fi de 3% in urmatorii doi ani si se pare ca vor fi produsi in special prin cresterea consumului intern. Nu prea vad de unde vine catastrofismul tau, probabil ca este importat din tarile europei unde este dispersata diaspora romaneasca si unde se resimte mai mult criza economica.

    Reply
  20. BS

    D-nă Mungiu,
    În primul rând cred că președintele ar trebui să atragă atenția asupra necesității adoptării unui proiect economic pentru țara noastră aflată în derivă. În momentul de față mai mult de 50% dintre companiile românești se află în insolvență. Totuși guvernele (TOATE) oferă facilități doar investitorilor străini. Nu există o politică de țară în nici un domeniu. În domeniul resurselor singura preocupare este cea de vânzare cât mai repede unor trusturi străine cu prețuri rușinoase. Cum se face că majoritatea intreprinderilor vândute (combinatul de la Galați de pildă) au fost inițial falimentare însă după preluare au devenit rapid rentabile. De ce este vândută industria noastră energetică – hidrocentrale, centrala atomică în loc să se ia soluții pentru eliminarea paraziților care căpușează sistemul energetic. Avem nevoie de o politică națională ca să nu ne transformăm într-o colonie. E trist că încetul cu încetul toate afacerile sunt preluate de străini. E rușinos că nu putem să ne facem autostrăzi sau să absorbim fonduri europene. Clasa politică pare a fi alcătuită din ticăloși și persoane cu intelect de limită pentru că nu reușește să realizeze nimic notabil (ministerul marilor proiecte e un exemplu iar investițiile Elenei Udrea altul).

    Reply
  21. Truca Lenuta

    Buna seara, ma numesc T.L. am 41 de ani, am 2 copii frumosi, am fost in politica 2 ani de zile, va intreb daca ma primiti si pe mine ca voluntar. Astept raspuns, Va multumes!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *