E Băsescu bine intenţionat propunînd aceste schimbări constituţionale sau totul e doar strategie electorală? Şi, dacă reuşim să facem abstracţie de această întrebare la care fiecare şi-a răspuns deja, în funcţie de prejudecăţile personale, sînt propunerile lui bune sau proaste? O să trec în revistă articol cu articol ce e mai important.
Ca să răspund la prima, hai să lămurim cînd o lege –sau schimbarea uneia- este oportună sau nu. Într-o ţară normală nu trebuie trecute legi toată ziua. Guvernarea nu înseamnă neapărat reglementare: guvernele au şi alte instrumente. Economiile suprareglementate se sufocă: mai multe legi nu înseamnă că mai multă lume respectă legea. Legi noi trebuie trecute doar atunci cînd se poate proba că absenţa lor contribuie la ceva care e demonstrabil o problemă. De asta, în cel mai simplu mod putem discerne daca o lege e bună sau proastă în două etape: prima, văzînd ce problemă se presupune că trebuie să rezolve legea şi a doua analizînd cum şi dacă legea respectivă poate rezolva respectiva problemă. Cum propunerile constituţionale sînt mai multe, o să ră refer doar la cele mai importante sau mai controversate.
O să încep cu propunerea de a renunţa la conceptul că averea dobîndită se prezumă licită, introdusă în Constituţie ca reacţie la legea ilicitului a lui Ceauşescu. Ca să o spunem de a dreaptă, Ceauşescu încerca să lupte cu corupţia prin legea ilicitului. Că acea corupţie era creată chiar de economia de privaţiune a comunismului, în care fiecare gestionar devenise un mic Dumnezeu şi punea deoparte o avere prin distribuirea arbitrară a unor produse mult sub cerere e adevărat. Dar nu e mai puţin adevărat că legea urmărea pe corupţi, gestionarii nu aveau nici un drept să pună deoparte, medicii să ia de la pacienţi şi aşa mai departe. După 1990, legislatorii îngroziţi – printre ei mulţi care abuseseră de suferit din pricina legii au creat acest articol bizar, care nu există în nici o constituţie europeană. O garanţie absurdă contra trecutului, care însă a creat o problemă, dat fiind că tranziţiile sînt mari ocazii de a încropi averi din privatizarea frauduloasă a statului. Puţinele încercări de a atinge aceste averi, de exemplu pe a lui Dan Ioan Popescu, au fost oprite de Curtea Constituţională, legea promovată de UNPR anul trecut cu controlul marilor averi e inutilă şi nu se poate aplica, deşi Blejnar dă interviuri în ziare favorabile regimului şi face promisiuni, într-adevăr doar schimbarea constituţională poate rezolva ceva. Dar cînd? Foarte probabil exact acest articol va mobiliza pe toţi parlamentarii contra, pentru că evident cine are Fiscul va avea puteri sporite asupra opozanţilor unui guvern. De ce să treci legea UNPR înainte să ştii că poţi trece această modificare constituţională? Răspuns: din populism, şi iarăşi din populism. În fond, nu mai bine strîngeam un pic de Curtea Constituţională, care între timp are o majoritate Băsescu, pentru a da o nouă interpretare, una mai favorabiă investigatorilor? Asta putem încerca acum: pentru restul nu ne ajunge tot al doilea mandat al lui Băsescu. Principiul e bun deci, dar şansele de reuşită slabe şi pierdute în viitorul îndepărtat.
Articolele 61-62 au schimbări importante. Primul ne anunţă că nu mai avem Cameră şi Senat, ci doar o cameră. Al doilea, că numprul de parlamentari e limitat la 300. Înainte, nu era specificat cîţi parlamentari sunt. Şi, prin simplă ordonanţă de urgenţă cum s-au dat atîtea, guvernul putea propune reducerea acestui număr. Asta, presupunem că numărul mare e problema pe care încercăm să o rezolvăm. Dar dacă e asta, atunci de ce să tăiem o Cameră? Ca să facem economii? Păi asta se putea realiza fără nici o modificare constituţională, prin tăierea nu doar a numărului de parlamentari, ci a enormului staff aferent, peste 1500 de persoane. Vorba e că nimeni nu vrea să taie nimic din aceste sinecuri, tot aşa cum nu a protestat nici un parlamentar cînd s-au mutat din clădirea istorică şi low-cost din Dealul Mitropoliei în hardughia lui Ceauşescu, al cărei iluminat costă mai mult decît pentru întregul oraş Ploieşti. Poate a dovedit cineva că a doua Cameră e de vină pentru toate relele? Nici vorbă: vă arat eu pe o bază de date de 180 de ţări că nu e nici o diferenţă statistic semnificativă între ţările cu o cameră şi cele cu două cînd vrei să explici buna guvernare. Pur şi simplu nu contează. La noi a doua Cameră avea mica ei utilitate avînd în vedere ce presiuni ale grupurilor de interese există asupra legislaţiei, adesea o Cameră reuşea să blocheze ceea ce interesul privat strecurase în legi la cealaltă. Deci presupunînd că era aici o problemă, numărul de parlamentari, aceea se putea rezolva mult mai simplu, după cum spune acest editorial din România curată.
Articolele 70-71 ratează mai departe ocazia de a rezolva o problemă reală, migraţia de la un partid la altul. Cum ar putea, dat fiind că actuala majoritate se sprijină pe nişte traseişti? Dar ignorarea problemei arată cît de parţiali sînt reformiştii noştri. Primarilor li s-a interzis deja, de ce nu şi parlamentarilor?
Articolul 72 modificat ia dreptul Camerelor de a mai aproba percheziţiile şi investigaţiile contra parlamentarilor pentru fapte penale cu caracter nepolitic, ceea ce e o problemă reală, ambele tabere politice folosindu-se din greu de acest drept şi blocînd anchetele contra lui Adrian Năstase, Monica Ridzi, Dan Păsat, etc. Dar avînd în vedere că unele sînt blocate chiar acum, cu majorităţi mai mici decît cea necesară unei modificări constituţionale (două treimi) te întrebi ce rost are să propunem asemenea schimbări? Dacă şeful statului nu poate face pe deputaţii lui să nu îl mai protejeze pe Păsat, un interlop pedelist în Parlament, cum o să facă el două treimi din ambele camere să fie de acord cu chestia asta, cînd în viitor numărul de pedelişti o să scadă, nu o să crească după alegerile din 2012? Mister.
Articolul 95 vizează o problemă importantă pentru Băsescu, suspendarea preşedintelui. Avizul Curţii Constituţionale ar deveni obligatoriu. Asta e discutabil, pentru că un preşedinte se poate face vinovat şi de lucruri fără raport cu Constituţia pe care Parlamentul ar trebui să le poate sancţiona. Constituţia nu prevede, de exemplu, că un preşedinte nu ar trebui să-şi numească amanta ministru şi să-i încredinţeze o autoritate mai mare decît a premierului (sau ginerele, fiul, nevasta, cine ştie ce ne mai aşteaptă pe viitor, că acest articol nu i se va mai putea aplica lui Băsescu, ci succesorilor lui). Te aştepţi ca bunul simţ al preşedintelui şi cenzura opiniei publice să prevină asemenea fapte, nu Constituţia. Dar nu se întîmplă aşa. Atunci de ce să modificăm acest articol? Practic asta înseamnă că cine controlează Curtea Constituţională controlează suspendarea preşedintelui, deci dreptul poporului de a se pronunţa, care l-a salvat pe Băsescu în 2007 e restrîns. De ce?
Articolul 103 modificat nu rezolvă problemele investiturii unui nou guvern. În continuare rămîne cît se poate de arbitrar, şi deci favorabil preşedintelui, cine poate fi desemnat prim ministru, se specifică doar, redundant, că după zece zile se reia procedura. O situaţie că aceea cu Johannis ar rămîne la fel de ambiguă. Singura modificare cu sens aici ar fi fost să se specifice că prima încercare de a face o majoritate se aocrdă cui a cîştigat majoritatea relativă, nu absolută, în sistemele proporţionale nu există majorităţi absolute aproape niciodată de
ci a le preciza în Constituţie e o eroare. Altfel nu mai contează cine cîştigă alegerile şi asta deresponsabilizează şi mai mult partidele. Dar asemenea modificare ar fi redus discreţia prezidenţială în a numi absolut orice prim ministru, fără legătură cu rezultatul alegerilor. Pe scurt, s-a procedat invers decît la legea alegerii primarilor, unde s-a considerat că şi cu sub zece la sută cineva poate fi ales primar direct. Această lege nu a fost încă promulgată şi dacă vreţi să aveţi primari reprezentativi puteţi scrie preşedintelui României aici . Şi întrebaţi-l şi de ce primarul poate fi ales cu majoritate relativă, iar primul ministru nu.
Articolul 109 alineatul 3 se ocupă de răspunderea membrilor guvernului. De ce, nu se ştie, că avem şi acum o lege a răspunderii ministeriale. Dacă nu se aplică, nu e din motive constituţionale. Mai de folos ar fi ţării ca şeful statului să descopere că Cseke Attila atentează zilnic la sănătatea populaţiei şi să ne scape de el decît să propună asemenea reformulări redundante pentru o incertă viitoare Constituţie. Pîrghii are: le-a folosit cînd l-a dat afară pe Adrian Cioroianu.
Articolul 114 limitează angajarea răspunderii la o singură dată pe sesiune. Asta e o problemă reală, PDL a angajat mult prea des răspunderea şi la proiecte cu caracter nefundamental, ca legea Educaţiei. Modificarea priveşte observaţiile Curţii Constuţionale în acest caz, dar dat fiind că depinde azi doar de şeful statului ca guvernul Boc să nu-şi mai ia răspunderea o dată pe lună nu îmi e clar de ce plasăm în viitor rezolvarea acestei probleme.
Articolul 134 alieantul 3 introduce o problemă, încercînd să rezolve una. Judecătorii trebuie să se supună deciziilor Curţii Constituţionale, se spune, OK, dar avem o colecţie de decizii ale CC care se bat cap în cap cu cele ale CEDO, a cărei suveranitate e proclamată de alt articol constituţional. Mai atenţi, măi băieţi. Avem CEDO (ECHR) şi Curtea Europeană de Justiţie (EJC) şi Curtea Constituţională, şi a treia e şi cea mai de jos, asta trebuia făcut clar, aşa nu e bine. Ce se întîmplă dacă într-un subiect unde tribunalul din Sibiu zice ca EJC şi nu ca CC? Înţeleg eu unde bate şeful statului, dar rezolvarea nu e bună şi nu clarifică suficient, dimpotrivă.
Rezolvarea din articolul 126 alineatul 6 conform carora instanţelor li se ia dreptul de judicial review (control al legislaţiei) asupra actelor legislative cu caracter fiscal şi bugetar, lăsînt asta doar la latitudinea Curţii Constituţionale e o rezolvare a problemei enorme creată de doi ani încoace de cînd tribunalele şi CC se pronunţă amîndouă asupra acestor lucruri, cu consecinţe bugetare catastrofice (se acordă drepturi care nu au acoperire în bani). Am mai scris despre asta, sînt un adept al judicial review, dar avem de ales între două sisteme, cel al common law, unde orice tribunal are dreptul, şi cel al dreptului continental, unde CC are acest drept. Noi avem drept continental, deci soluţia prezidenţială e firească.
Articolul 133 alineatul 6 în care reprezentanţii societăţii civile în CSM cresc de la 2 la 6 iar cei aleşi de magistratură scad de la 14 la 10 este o eroare. Problema nu e a celor aleşi de magistratură. Întrucît Senatul are cuvîntul final, Senatul decide, şi cum s-a văzut la alegerile din primăvara asta decizia e pur politică. Senatul condus de Mircea Geoană a aprobat la reprezentant al societăţii civile condamnat de un tribunal (Alistar) şi pe nevasta unui senator. Candidatul care lucrase la Delegaţia Comisiei Europene pe reforma justitiei a luat sapte voturi. Măcar magistraţii sînt aleşi de breasla lor şi spaţiul de manipulare în Senat e mai mic. Pe scurt, propunerea ar politiza mai tare CSM, nu mai puţin şi nu ar aduce decît controlul cui are majoritatea în Senat asupra acestui organ al independenţei judiciare. E o propunere proastă, un pas înapoi faţă de situaţia actuală.
Articolul 138, propus pentru prima oară de mine în spaţiul românesc (limitarea constituţională a deficitului bugetar) era mai bun dacă se limita la primul paragraf. Al doilea limitează prea mult libertatea guvernului (împrumuturi externe doar pentru investiţii – păi dacă l-am fi avut în vigoare acum Boc nu avea din ce plăti pensiile), iar 3 si 4 deschid uşa încălcării lui 1 şi 2 (ce stil de a legisla, parcă sîntem la vals, un pas înainte, doi înapoi).
Procedura adopării unei Constituţii noi este aşa de complicată şi problematică că e greu să rezolvi probleme introducînd schimbări constituţionale. E ca şi cum ai rezolva o problemă prin alta. Ceva mai multă bună credinţă a majorităţii, a preşedintelui, a opoziţiei, a fiecărui parlamentar în parte, aplicarea legilor deja existente ar rezolva multe din problemele pe care le aveam fără modificări constituţionale şi s-ar putea aplica pe loc. Dacă nu există voinţă politică nici noua Constituţie nu va putea trece. Aş prefera să văd dezbaterea concentrîndu-se asupra cauzelor care opresc azi CSM să sancţioneze judecători, Curţii Supreme să sancţioneze miniştri, parlamentului şi guvernului să fie mai responsabili fiscal, decît să se mute discuţia la cum o să dăm noi în viitor o lege ca toţi să ne purtăm mai bine. Votată tot de noi, dacă ne-o prinde într-un moment favorabil.
Alina Mungiu-Pippidi este profesor de ştiinţa democraţiei la Hertie School of Governance din Berlin. Mai mult pe www.romaniacurata.ro.
PS. Am scris acest referat al modificărilor constituţionale din datorie civică, deşi am schimbat patru ţări în ultimele opt zile, vorbind în public în fiecare. Mulţumesc cititorilor care tot din datorie civică au ajuns pînă la capăt. Documentul original îl vedeţi aici şi vă încurajez să îl citiţi singuri.
Citeste si despre: Constitutie, modificare, articole, referendum, cititori.
Articole cu aceeasi tema:
O solutie constitutionala. Reducerea numarului de parlamentari prin angajarea raspunderii Guvernului
Nastase si-a suspendat dosarul Matusa Tamara, trimitindu-l la CCR
Legea „ascultarii” contestata de societatea civila
Dincolo de toate subtilitatile, modificarile articolelor care prevad imunitatea parlamentara si numarul de parlamentari sunt necesare. Dar si problema referendumului> consultativ sau obligatoriu este o urgenta. Altfel continuam cu balbaielile de pana acum. Despre aceste 3 subiecte as dori sa ne spuneti cate ceva.
Articolul 72 mi se pare ca pune cea mai grea piedica luptei anticoruptie. Sunt de acord cu introducerea dvs., in sensul ca o supralegiferare sau legiferare in exces ingreuneaza sau impiedica activitatea unui stat de drept, dar daca tot sunteti preocupata de Cosntitutie, acum ar fi cazul sa se faca o dezbatere reala si o presiune pentru ca aceste probleme/piedici sa dispara, iar Constitutia sa se simplifice, fara a contine prevederi prohibitive pentru po justitie corecta.
Doamna, deci hai sa nu schimbam nimic, nici macar sa nu incercam, ca sa ne putem plange ca e rau. Sociateatea civila a devenit inexistenta in viatza publica exact pentru acest defetism cronic.
La articolul cu suspendarea presedintelui trebuie doar aplicat principiul simetriei: cine pierde, pleaca acasa, asa cum este si in constitutiile Portugaliei si Austriei, de unde s-a si inspirat Iorgovan la vremea lui. Curtea Constitutionala nu poate fi numit arbitru intre doua foruri alese prin vot direct. Doar poporul, care i-a votat si pe presedinte si pe parlamentari poate decide cine are dreptate.
Dar doamna Pippidi cum ii catalogati pe Basescu si Boc care au trebuit sa ia deciziile grele de taieri din salarii si pensii si tot felul de restrangeri? Sa fi facut asta tot din populism? Cei din PSD si PNL mai degraba i-ar cataloga drept fraieri fiindca ei au fost mai smecheri si nu au vrut sa intre la guvernare pentru ca stiau ca trebuie sa taie pentru ca tara sa supravietuiasca. Acum dintr-odata matale ii consideri populisti doar fiindca fac ceva care place poporului. Sa inteleg ca in opinia matale masurile populiste trebuie sa le ia USL iar pe cele nepopulare numai si numai PDL?
Pai asta zic si eu, dl Misu, atentie. Nu o sa mai decida poporul, ci Curtea Constitutionala, pentru ca nu mai e sigur ca poporul e cu noi, ca data trecuta…
Va inselati, dna Pippidi. Se rastring atributiile decizionale ale poporului, prin Refendumul, nu prin propunerea lui Base, ci prin faptul ca s-a creat un precedent: decizia unui Referendum este considerata a fi, cel mult, „consultativa”. Tradus: daca ne convine, o acceptam. Daca nu, ne stergem undeva cu ea…
Concluzia articolului dvoastra a fost sintetizata f bine de Misu: s-o lasam moarta, tot nu se poate schimba nimic (in bine)!
Pornind d ela afirmatia dvoastra „pe o bază de date de 180 de ţări că nu e nici o diferenţă statistic semnificativă între ţările cu o cameră şi cele cu două cînd vrei să explici buna guvernare. Pur şi simplu nu contează”, intreb si eu: atunci de ce lupta d ea mentine Senatul? Daca tot nu conteaza… Intreb pentru ca, pina una-alta, Referendumul a decis eliminarea lui! Si CC a admis Refendumul. Cei care nu il admit sunt toamai… senatorii :-)
Observatii foarte pertinente si de bun-simt. Tragand linie dupa toate punctele pozitive si negative ale acestei propuneri de modificare eu nu as vota noul proiect.
Sorin si Nick
nu o sa ajungeti sa votati nici un proiect, ca sansele lui sa treaca de Parlament in forma asta sint nule. In ce priveste referendumurile, cred ca poporul stie mai usor daca vrea sau nu un presedinte (alegerea unei persoane_ decit daca vrea sau nu o camera (alegere experta, din aceea cum spunem la studentii la st pol ca nu e bine sa pui nici in sondaje, daramite la referendum, pt ca oamenii nu trebuie sa fie incurajati sa isi dea cu pararea acoo unde de fapt nu au una, sau daca o au nu stiu nici ei pe ce se bazeaza….ia sa/i fi intrebat – daca era sondaj inainte – e importanta existenta unei singure camere in loc de 2 pt voi? la cit de des v/ati ginfit la asta in ultima luna? etc – blank. O regula de fier a psihologiei sociale spune ca nu conteaza decit parerile despre subiecte care au importanta pentru oameni. Restul le numim pseudoatitudini, noi le dam la cos, dar politicienii la folosesc, chiar atunci cind sint avertizati – ca la cade bine….
Singura chestie cu care sunt de acord din propunerile lui Basescu este cea cu stergerea caracterului presupus licit al dobandirii averii. Alina MUngiu are dreptate. Dar si asta este o chestie electorala – Basescu stie ca nu are cum sa obtina o majoritate de doua treimi. Spera sa mai adauge ceva procente la alegeri pentru sleahta portocalie. Interlopii pot fi aranjati cum se cuvine si pe baza legilor de acum. Viitorul parlament bicameral va decide.
Foarte util articolul dumneavoastra! Va multumesc, doamna Mungiu Pippidi!
Imi permit o perere intructiva deosebita de a d-nei Mungiu: plagiindu-l pe Farfuridi , ori demolam cu totul cotetul legislativ actual,si construim un edificiu clar si coerent ori il corectam propozitie cu propozitie eliminind concomitent propozitiile inutile.Dar treaba asta trebuie facuta suficient de rapid pentru ca peste 20 de ani de LALAIALA sunt oricum prea multi.Personal, propun duoa corecturi: proprietatea trebuie garantata prin lege iar constitutionalitatea legilor trebuie verificata de curte inainte de promulgare pentru a nu pati ca pateste cel ce merge la buda si isi da izmenele jos dupa si nu inainte cum e normal. O zi buna !
Subscriu la ideea d-lui Niculaes Severin de a avea o constitutie mai putin vorbalungasaraciaomului, cea din 1923 mi se pare a avea dimensiuni normale.Problema e cine se apuca sa o construiasca pentru a o supune dezbaterii si votului popular.Ca la cit de ciciiti suntem , vad ca LALAIM in continuare. O zi buna !
cred ca AMP are dreptate atunci cand spune ca oamenii nu au de fapt o parere despre cate camere ar trebui sa aiba parlamentul. Pe de alta parte, nici nu trebuie ignorat faptul ca presedintele, prin propunerile sale, a reusit sa canalizeze nemultumirea generalizata la adresa clasei politice spre cvasiunanimitate. Nu au o parere, dar oamenii isi doresc un proces politic/public prin care ei sa puna cumva sub presiune clasa politica. Faptul ca Basescu foloseste reforma constitutionala in acest scop este legitim prin insusi faptul ca el a declansat dezbaterea si el a calarit valul generat de acest subiect. O discutie despre o noua Constitutie este deci legitima politic indiferent cate conotatii are si ii sunt atribuite. Daca acceptam asta, cred ca argumentele dificultatii demersului trebuie limitate ca relevanta. Nemultumirea populara trebuie sa-si gaseasca un debuseu ca urmare a discutiei despre constitutie, chiar daca nu va fi in sensul dorit de presedinte. Inteleg ca opozitia vine cu propriile propuneri. Foarte bine. Eu, ca om simplu, nu pot decat sa ma bucur ca exista o reactie politica la nemultumirea mea.
de ce ne chinuim? oricum nu trece nici de Parlament Constitutia asta…
Da, Cornele, populism se numeste ceea ce zici tu si stii de ce? Pai pentru simplul motiv ca Basescu stie ca in RO jumatate din popor ii uraste pe pensionari si pe functionari. E simplu, Cornele, numai ca trebuie sa gandesti putin inainte de a-ti exprima uimirile.
@Sile: Proprietatea sa fie garantata prin Constitutie? Afla, Sile, ca nimic nu-ti garanteaza o proprietate, nici macar o Constitutie.
Care e nemultumirea ta, Alex Rauta?
Nici nu incepu o discutie serioasa pe tema Constitutiei ca, paf!, alta tema, alt praf in ochi: reorganizarea teritoriala.
art. 126 al. 6 introduce o idee extrem de periculoasa> imposibilitatea controlului judecatoresc asupra actelor administrative de politica fiscala si bugetara.
Textul face referire expresa la „acte administrative” ori acestea sunt, ierarhic vorbind, sub legi. Deci HG, Ordine de ministru etc., ori acestea nu pot fi si nu sunt de politica fiscala sau bugetara. Mai mult strategiile guvernului sunt adoptate prin HG.
Nici acum legile nu nsunt supuse controlului judecatoresc, ci doar controlului de constitutionalitate.
Eliminarea prezumtiei dobandirii licite este necesara.
Dar…este imposibil de pus in practica.
Exista posibilitatea de a ajunge intr-o situatie similara celei produse de dogma „dictatura proletariatului” prin care comunistii si-au insusit averile „chiaburilor” si „burghezilor” in numele intregului popor.
De aceea, bunurile mobile si imobile dobandite inainte de data intrarii in vigoare a noii Constitutii („fiecare bun in parte”) ar trebui sa beneficieze de prezumtia dobandirii licite (desi cu totii stim ca exista destule proprietati care au fost obtinute prin abuz).
Va fi necesar ca orice proprietar sa declare – pe proprie raspundere – averea detinuta inainte de validarea noii Constitutii. Daca are si acte de proprietate valabile atunci cu atat mai bine pentru el.
Aici e buba: exista posibilitatea ca eu sa declar ca am la Predeal o frumoasa vilisoara desi ea exista doar in planurile mele de viitor; in acest context cat de grav este falsul in declaratia pe propria raspundere ? Mi se poate confisca o proprietate reala in cazul in care am declarat una ireala pe care aveam de gand sa o dobandesc ope cai ilicite ?
Odata ajunsi cu bine in acest punct vom sti ca:
Orice intrare in posesie la o data ulterioara momentului validareii noii Constitutii va trebui sa fie validata de un document fiscal.
Din pacate nu aveti dreptate in ceea ce priveste controlul averilor. In toate tarile exista prezumtia dobandirii legale. Intreabarea este : CE ESTE PREZUMTIA? Este o ipoteza de lucru luata INAINTEA administrarii oricarei probe. Este daca vreti un corolar al prezumtiei de nevinovatie. Aceasta functioneaza doar pina cind au inceput a se administra probe extrem de simple; de exemplu daca ai achititionat bunuri si veniturile nu-ti permit atunci deja prezumtia inceteaza. Din pacate in sistemul nostru prezumtia s-a transformat in POSTZUMTIE. Curtea constitutionala nu a abrogat decit art 2 alin 2 din legea 16/68 aceea a ilicitului. ATIT!. Din pacate in 1996 s-a adoptat legea 115 care nu se plica decit demnitarilor dara care in final abroga in mod explicit legea 18. Astfel persoane ca Matusa Tamara sau SOV nu mai pot fi cercetate. A fost o magarie, pentru ca aceasta lege nu inlocuieste legea 18 ci ar fi trebuit sa o completeze. De aceea aceasta lege se poate numi Legea Matusii Tamara. Deci in concluzie nici dv nici Basescu nu are dreptate , nu Constitutia este cea care impiedica controlul averilor. Din pacate in presa nu se merge direct la sursa. Cercetati legile si hotaririle curtii constitutionale si va veti lamuri!
Din pacate nu aveti dreptate in ceea ce priveste controlul averilor. In toate tarile exista prezumtia dobandirii legale. Intreabarea este : CE ESTE PREZUMTIA? Este o ipoteza de lucru luata INAINTEA administrarii oricarei probe. Este daca vreti un corolar al prezumtiei de nevinovatie. Aceasta functioneaza doar pina cind au inceput a se administra probe extrem de simple; de exemplu daca ai achititionat bunuri si veniturile nu-ti permit atunci deja prezumtia inceteaza. Din pacate in sistemul nostru prezumtia s-a transformat in POSTZUMTIE. Curtea constitutionala nu a abrogat decit art 2 alin 2 din legea 16/68 aceea a ilicitului. ATIT!. Din pacate in 1996 s-a adoptat legea 115 care nu se plica decit demnitarilor dara care in final abroga in mod explicit legea 18. Astfel persoane ca Matusa Tamara sau SOV nu mai pot fi cercetate. A fost o magarie, pentru ca aceasta lege nu inlocuieste legea 18 ci ar fi trebuit sa o completeze. De aceea aceasta lege se poate numi Legea Matusii Tamara. Deci in concluzie nici dv nici Basescu nu aveti dreptate , nu Constitutia este cea care impiedica controlul averilor. Din pacate in presa nu se merge direct la sursa. Cercetati legile si hotaririle curtii constitutionale si va veti lamuri!
Este mai usor de construit o casa noua decit sa consolidezi una cu nivel mare de risc. Un proiect reactualizat la conditiile de azi a Constitutiei 1923 ar fi de preferat. Esential este de stsbilit si un filtru eficient pt. a trece doar legi cu mare potential si de maxima generalitate.
Dreptul de legiferare al guvernului sa fie limitat. Exista Hotarire de Guvern care amputeaza in scopul unor interese chiar si Legea Asociatiilor si fundatiilor.
In ce priveste Reforma administrativa a Teritoriului National, avem in Peloponezul antic un prim exemplu; obiectivul a fost si acolo limpezirea birocratiei si demolarea coruptiei.