Alina Mungiu-Pippidi

Ce ar trebui să ancheteze comisia de anchetă a SRI

Generalul Coldea a fost găsit nevinovat în ancheta internă SRI de acuzațiile lui Ghiță, dar s-a hotărît să treacă în rezervă pentru a pune capăt scandalului.

Acuzațiile cu vacanțele erau minore și stupide, ca și cele cu spațiul suplimentar adăugat la etajul șapte al apartamentului lui de bloc, pe care și-l trecuse singur în declarația de avere, necitită de nimeni pînă nu s-a luat decizia strategică a sacrificării lui pentru a salva sistemul. Tot așa cum nimeni nu „descoperise” că are unchi securist și general USLA, deși informația fusese publicată acum vreo zece ani de Horia Tabacu. Eu îl țin minte pe Nistorescu în emisiuni vechi de ani de zile în care am fost împreună că vorbea mereu de Coldea ca de un aranjor șef. Nu îl pot regreta ca atare pe cel căzut azi, pentru că de cînd am încetat să îl sprijin pe Traian Băsescu am avut de luptat tot timpul cu încercările de subminare ale sistemului creat de el, care, profitînd de lipsa de caracter sau de alte defecte ale oamenilor, a trecut la o adevărată încercare de subminare a SAR și de creare de dubluri ale mele, mai ales că absențele mele lungi din țară făceau treaba mult mai ușoară. Nu are sens să vă spun, că poate ați observat singuri, ce armată de postaci a fost desfășurată să pretindă că eu îl sprijin pe Victor Ponta numai pentru că îl tratam ca pe toată lumea, adică obiectiv. Armata asta nu era a liberalilor, că am avut cum verifica, deci nu mai rămîn alte posibilități. Strategiile acestor oameni le depășeau cu mult în agresivitate pe cele ale lui Măgureanu din anii nouăzeci, și au escaladat spre final, cînd aveam pe față procese cu ei (intentate de noi), dar agenții lor de influență ajunseseră să mă amenințe cu alte procese (făcute de ei), după ce le pierduseră pe toate cele dinainte, sau ne decuplau de pe online în timp ce se citea în direct la vreo televiziune ce publicam noi (despre ei). Nu mai vorbesc de filmatul opozanților la demonstrații și alte surse de aruncat banii, în vremuri în care ar trebui să se ocupe de terorism, nu de studenți. Nu se mai punea problema unui serviciu discret dintr-o țară democratică la unul care demite miniștri ca să li se semneze de către succesorii lor, niște oameni de paie, fonduri europene pentru pus mîna pe datele personale ale tuturor, și care intimidează oricare alte instituții ale statului…

Dar să ne păstrăm distanța. Chiar dacă am fost în relații de adversitate personală cu Mărgureanu (i-am deconspirat casele), cu Iliescu, cu Năstase, cu Băsescu, cu Gabriel Oprea, și i-am văzut căzînd pe toți (după ce am muncit la asta în cele mai ciudate alianțe și împrejurări) nu am observat ca țara să devină mai bună și democrația noastră să evolueze. De fiecare dată cînd am crezut că se va întîmpla a fost o iluzie. Nu avem de ce bea șampanie, nu doar că ar fi să o bem în același timp cu infractorii din spatele lui Ghiță, dar mai ales pentru că nu știm ce va urma. Pot cei șapte membri ai comisiei SRI, din care majoritatea au probleme de integritate, nu majore, poate, dar tipice pentru clasa noastră politică, aduce un regim nou? E cea mai mică șansă de a-l recupera pe Klaus Iohannis, pierdut de cînd i-au arestat pe consilierul lui pe securitate, la o lună după ce se instalase la Cotroceni, pentru țara civilă? Pe scurt, hai să vedem ce fapte avem și ce ar trebui să facă onor comisia ca să ne alegem și cu altceva decît cu circul.

1. Faptul numărul unu este pozitiv, și anume că SRI a colaborat cu organele de anchetă penală într-o manieră fără precedent, ceea ce a dus la creșterea exponențială a eficacității anticorupției, și la lichidarea culturii de impunitate din România. Cu Băsescu, Năstase, Ponta, Dragnea inculpați sau condamnați, bașca nu știu cîți generali MApN, se poate spune că suntem nr. 1 mondial la lichidarea impunității la oamenii de vîrf, și de asta am ajuns un exemplu pe mapamond și ne privesc de la argentinieni la ucrainieni cu ochi umezi, întrebîndu-se cum să facă și ei. DNA nu putea singur, fără agenți care au jucat roluri, filmat probe, creat situații etc. Laura Ștefan mi-a povestit odată cum a trimis SRI un agent sub acoperire șef la poliția de frontieră, s-a dus ăla acolo în costum de șmecher, s-a instalat la hotel și i-a convocat să vină toți să dea dreptul, toată lumea s-a înfățișat și i-a spus cam cît se ia și cît e partea șefului și după aceea i-a umflat pe toți. Cam așa mergea treaba.

2. Al doilea lucru pozitiv este că SRI a ajutat la lichidarea oligarhilor. Fără ei nu erau răzbiți Voiculescu, Vîntu etc. Acuma, e adevărat că a fi oligarh în sine nu e ilegal, și că toată povestea a pornit de la bătălii personale ale lui Băsescu, în primul rînd cu Patriciu, poate cel mai puțin vinovat dintre ei, dar oligarhii sunt un pericol pentru o țară. Vîntu penetrase serviciile și Parlamentul, și aproape a dus sistemul financiar în colaps cu FNI. Voiculescu, în loc să zică mersi că nu îl mai întreabă lumea de banii Securității, a vrut să se facă vice prim-ministru. Iar SRI i-a urmărit pe toți; după ce au scăpat de Băsescu s-au putut în sfîrșit ocupa și de cei prieteni cu el, Sîrbu, pe care oamenii politici îl toleraseră ani de zile să nu plătească taxe, sau Cocoș, care prin nevastă controla guvernul Boc. Numai la Ghiță, creatura lor, au mers prea departe, Ghiță colaborase cu ei la detronarea celor dinainte, și i-a tras la fund cu el, de asta invocă și pe alți oligarhi în discursul lui, îi răzbună pe toți. Mecanismul prin care SRI, STS și alte servicii fac achiziții și rolul firmelor lor în finanțarea partidelor, de exemplu, trebuie neapărat lămurit.

3. Al treilea fapt e negativ, și anume e evident, chiar din exemplul Băsescu-Patriciu, că imparțialitatea anticorupției nu a crescut o dată cu eficiența. Au ascultat pe toată lumea, dar deciziile cu cine începem, pe cine luăm azi și pe cine șantajăm pentru mîine au fost politice. Au făcut, deci, poliție politică? E o întrebare întemeiată. Uneori cu Băsescu, conform propriei lui mărturisiri la un pahar cu Ghiță, dar uneori de capul lor, așa se pare. Unele dintre montajele lor, la care manipulau și presa prin agenții lor de influență, mi-au atras atenția de la distanță. Șansele ca dl. Marincea, purtătorul de cuvînt al SRI, să fi fost internat din întîmplare și unic martor la nu-știu-ce, erau infinitezimale. Președintele Senatului, Tăriceanu, s-a dus să își ridice permisul înainte de ora deschiderii ca să fie așteptat de camere de filmat, deși nimeni de la coada de acolo nu îi făcuse vreun reproș. Judecătorul constituțional Greblă a fost umflat pe ceva minor după ce nu le-a aprobat lor o lege, după cum spunea Daniel Morar.

4. Au depășit orice limite în materie de ascultare, cu zeci de mii de mandate pe an, și multe pe siguranță națională, fără vreo legătură cu siguranța națională și inițial nici cu corupția, după cum SAR a scris în raportul Freedom House Nations in Transit, citînd raportul lor anual. Or, a asculta pe un evreu doar pentru că e din Israel și cine știe ce complotează, ceea ce nu se va confirma, și a-i face după aceea dosar că a dat o șpagă, e o porcărie. Din clipa în care am aflat că eu, unul din editorii raportului Freedom House în care era redesenat DNA, nu mai pot vorbi la telefon cu Monica Macovei, primul ministru care angajase un procuror șef la un concurs pe bune, ceea ce s-a întîmplat cam în al doilea mandat al lui Băsescu, m-am cam lămurit, că nu erau temeiuri să ne asculte pe nici una. Doar ca să afle chestiuni politice (la ea), care nu erau treaba lor, sau pur personale, la amîndouă. Ideea că nu aveam nimic de ascuns nu ține. Oamenii pot avea povești medicale pe care le vor confidențiale, sau pot primi telefoane de la alți oameni care au încredere în profilul lor public și le spun secretele lor. Nu se poate să fim ascultate doar așa, cum făcea Securitatea.

5. Întrucît toate astea aveau nevoie de o bază legală, și bază legală nu prea era, Legea nr. 51/1991, oricum o lege comunistă contra căreia am luptat la vremea ei, a fost completată de către CSAT prin decizii secrete, cum corect spun cei de la UNJR, ceea ce e neconstituțional și reprezintă un precedent periculos pentru statul de drept, împiedicând cetățenii să cunoască în mod real cât de extinse sunt competențele unor instituții ale statului. Așa s-a ajuns la proiectul SII în care datele private ale tuturor sunt stocate de SRI pe servere Ghiță cu softurile unuia găsit de CNSAS că a lucrat și la Securitate, iar mai tîrziu și finanțate prin proiecte europene ca să le facă interoperative.

6. Imperiul lor de business, la care le dădea dreptul legea din 1991, a produs personaje ca Tender, Condrea și Ghiță, adică cu o mînă produceau corupție și cu alta luptau cu ea. Cam greu să răzbești în felul ăsta. Din imperiul lor de business au creat sau cumpărat acțiuni în televiziuni sau agenții de știri electronice, care nu își pot arăta adevărații proprietari din acest motiv, așa cum le-am cerut. Or, presa lui Voiculescu e măcar pe față a lui, în vreme ce aici poate crede cineva că atunci cînd se fac campanii sau se filtrează comentarii asta e adevărat opinie publică. Nu. E artificială, o fabricație. Tot aici intră și ONG-uri cărora le-au dat granturi, și care azi îi apără. Că veni vorba, nu vă mirați dacă pe pagina mea din România liberă îl veți citi de azi înainte pe dl. Cumpănașu, sau un altul dintre băieții ăștia, reputați editorialiști independenți toți.

7. S-au amestecat nepermis și dincolo de orice mandat în politica electorală și formularea de politici publice, unde ar trebui să aibă un rol doar cînd e vorba de siguranță națională. Ei au decis în materie de cine va candida la președinție, pe bază de analize proprii, sau ce politică se va face față de refugiați, scoțînd deciziile din domeniul transparent și înșelînd astfel pe cetățeni și societatea civilă. Uneori chiar în interes propriu, ca la academiile lor securiste. Pe lîngă asta mai făceau diversiuni, demonstrații și șantaje de nu se mai poate. Am mai scris cum au fost ziua a doua și a treia a manifestațiilor de după Colectiv, unde agenții lor îi dădeau jos de pe scenă pe demonstranții pe bune, Doru Mărieș sau Andreea Petruț. Și-au numit oamenii consilieri peste tot, iar în guvernul Cioloș era plin de ei, pînă și la nivel de secretar de stat, poate chiar ministru.

Șeful statului a numărat vreo 14 legi pe care ar trebui să le schimbe Parlamentul dacă e să avem mari schimbări la cele de mai sus. Nu aș vrea să rămînă cineva cu impresia că legile au foat neapărat parte din problemă, chiar dacă or fi parte din soluție. Nimic nu era inevitabil, chiar cu legi proaste. Președinții și șefii comisiior de supraveghere au o vină în tot ce a fost, ca să nu mai spun de șefii SRI care au controlat cele de mai sus… Asta obligă pe comisia actuală să discute cu ușile deschise toate cele de mai sus, că ele au fost posibile tocmai datorită secretului. Dacă se mărginesc la a discuta vacanțe, dacă folosesc situația pentru a lovi în DNA, oricum eliberată de CCR între timp, sau dacă pur și simplu închid ușile, valoarea acestei comisii va fi egală cu a celor dinainte, adică zero.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

13 thoughts on “Ce ar trebui să ancheteze comisia de anchetă a SRI

  1. Dumitru

    „Generalul Coldea a fost găsit nevinovat în ancheta internă SRI” Deci SRI controleaza nu numai campul tactic, dar si pe sine insusi. Romania e prima democratie unde nu mai e nevoie de checks and balances. SRI se ocupa de tot, cu binecuvatarea societatii civile.

    Reply
    • Eugen Podoleanu

      „Președinții și șefii comisiior de supraveghere au o vină în tot ce a fost, ca să nu mai spun de șefii SRI care au controlat cele de mai sus… Asta obligă pe comisia actuală să discute cu ușile deschise toate cele de mai sus, că ele au fost posibile tocmai datorită secretului. Dacă se mărginesc la a discuta vacanțe, dacă folosesc situația pentru a lovi în DNA, oricum eliberată de CCR între timp, sau dacă pur și simplu închid ușile, valoarea acestei comisii va fi egală cu a celor dinainte, adică zero.”

      Evident, (pentru noi, „astilanti”), va fi ZERO.

      Reply
  2. moromete

    V-ati gandit vreodata ca multe dintre subiectele pe care le abordati ar putea avea un impact si mai mare daca ar fi urmate de filme documentare pe temele respective ?
    Ati putea apoi sa le distribuiti gratuit pe net, ceea ce ar face ca impactul social sa fie mult mai mare. Doar traim in epoca vizualului. Din ceea ce am citit mai sus (desi, in general, cred ca Dna. Mungiu sufera de un tip de narcisism cronic) se poate face un „documentar”de mare valoare informativa reala si de mare impact social , ca mijloc alternativ de informare la televiziunile unuia sau altuia dintre penali si oligarhi…

    Reply
  3. Erendira

    Stimata doamna AMP, acceptarea incalcarii libertatilor oferite intr-o democratie in numele securitatii ( anticoruptiei in cazul nostru) se cheama sclavie.

    Reply
  4. brudariu

    Ancheta?
    „Dac’ai crezut c’ar fi putut fi mai mult, te-ai inselat.”
    (Minulescu).
    „parturiunt montes nascitur ridiculus mus”.
    Copile, chiar ai crezut ca se schimba ceva?
    Haide, ai depasit varsta cand credeai in Mos Craciun.
    Dar nimic nu e exclus daca dupa 20.01 vantul va bate in sens imvers. Cu Hilary, Nuland, Klemm -s-a cam terminat.

    Reply
  5. Protonic

    Citez

    Acuzațiile cu vacanțele erau minore și stupide.

    Va informez ca in acest caz se numeste luare de mita, marturie mincinoasa si uz de fals in acte.

    Reply
  6. alexandra

    INTERESANT ARTICOLUL. SUNT CURIOASĂ CARE VA FI MAI DEPARTE TRAIECTORIA ACESTUI SERVICIU CARE ARE COMPORTAMENT DE STAT ÎN STAT. CÂT TIMP S-A DEVALIZAT ȚARA NU AU SCOS NICI UN CUVINȚEL ÎN PUBLIC. PROBABIL LE-A CONVENIT CĂ AVEAU PARTEA LOR. CIUDAT SĂ VORBEASCĂ DESPRE ONOARE ASEMENEA PERSONAJE.

    Reply
  7. cristi

    Articolul a inceput bine si a sfarsit catastrofal .
    Daca aveti impresia ca nivelul de coruptie din Romaia se poate diminua fara implicarea SRI si ascultat de telefoane va inselati amarnic,fenomenul este generalizat si se comporta ca o tumora maligna invadand absolut tot spatiul vital.
    Spunea Kovesi odata ca pentru a lucra fara SRI ar fi nevoie de cel putin 1 miliard de euro plus ani de zile de pregatire a agentilor,cum credeti ca va fi brusc fara SRI?
    Cum vine aia „‘presa lui Voiculescu e măcar pe față a lui,”‘ sa intelegem ca e de laudat ca minte si manipuleaza opinia publica dar nu o face pe ascuns ca altii?
    Va dau dreptate in ceea ce priveste afacerile de miliarde ale SRI dar ar fi corect sa vedem si ce fel de afaceri.
    Nu cumva ar trebui reglementata si treaba asta ,ca una e sa cumperi tehnica de interceptare sau de ascultare inclusiv soft de catre SRI DNA …si alta e sa cumperi teren si constructii la pret ilicit cam cum a facut Voiculescu.
    In ce-l priveste pe Coldea nu stiu ce e mai important ca a facut concediul cu Ghita infractorul( la acea vreme) la un moment dat sau ca asa murdar ,cum l-a gasit presa pe Coldea, a decis ca impreuna cu Kovesi sa il ancheteze chiar pe infractor.
    Coldea asa corupt cum il vad unii a colaborat cu DNA ani de zile pentru a inlatura o parte din coruptie la care nici nu visam,Voiculescu,Nastase,Hrebenciuc,Dragnea si multi altii .
    Pana la urma cine garanteaza ca in locul lui Coldea nu e pus unul care nu numai ca nu va colabora cu DNA dar chiar ar putea sa bage bete in roate,chiar credeti ca vine unul imaculat care sa-i urmareasca pe toti coruptii?
    Consider o mare greseala demiterea lui Coldea si asta va da apa la moara tocmai coruptilor.

    Reply
  8. lumi

    „SRI a colaborat cu organele de anchetă penală într-o manieră fără precedent”.

    Da, curat fara precedent. Nici securitatea comunista nu a atins culmile sri-ste actuale.
    SRI nu este abilitat de lege pentru anchetare penala, asa ca nu inteleg sensul afirmatiei din articol.

    Reply
  9. Cristi C

    Felicitări pentru curaj și pentru articol.
    PS Tot nu sunt de acord cu închiderea RTV, urmăresc RT America dar m-am înscris și la East StratCom pentru a vedea cu ce se pierde timpul pe la EEAS (eșantioanele de rapoarte erau cam penibile).

    Reply
  10. CMC

    Principii in Reforma serviciilor:

    1. Prim adjunctul SRI sa nu aiba voie sa intre in contact direct cu straini. Coldea se pare ca a fost in contact direct cu agenti straini (chiar daca sa zicem ca se intentiona sa fie doar de colaborare). Exista un risc major ca Prim-adjunctul SRI sa fie analizat de agenti si de cei din spatele lor si sa i se gasesasca punctul slab. Si asta, pentru ca el nu va avea in fata un simplu agent ci un intreg serviciu (ca-i KGB, CIA, Mossad, MI6 sau altele), care ii va diseca fiecare cuvant, fiecare gest si orice comportament si il va exploata ca sa ajunga la control asupra Prim adjunctului (de exemplu poate observa ca e sensibil la laude, la distinctii, la bani, la excursii samd). Astfel Prim adjunctul (cu puterea cea mai mare din SRI) devine vulnerabil (chiar fata de agentii puterilor prietene) si devine mai influentabil fata de ele decat fata de proprii colegi. Cu stranii nu ar trebui sa intre in contact decat Directorul SRI si un membru al consiliului (dar in nici un caz unul care are puterea absoluta) si care trebuie sa prezinte contactul cu strainii restului consiliului astfel incat sa poata lua decizii neinfluentate direct.
    2. Aceeasi observatie si fata de politicieni, inclusiv fata de Presedinte. Decidentul absolut (Prim adjunctul) nu trebuie sa fie pus in situatia in care sa poata fi influentat direct (de exemplu prin avansari, prin stabilirea bugetului samd).
    3. Aceeasi observatie si fata de DNA. Nu trebuie ca puterea absoluta sa fie lasata pe mana doar a doi oameni.
    4. Vrand sa aiba controlul asupra politicienilor, serviciile au distrus leadershipul politic. In loc sa ii protejeze pe liderii politici, s-a incercat atragerea lor in diverse combinatii penale (de altfel utilizand un teren fertil si predispus), dar am fi fost poate mult mai castigati daca aceste servicii le-ar fi tinut lectii si i-ar fi dezvatat pe politicienti de practicile ilegale. Problema e simpla: mai avem lideri politici nepatati? Sigur ca asta convine serviciilor, pentru ca isi pot instala usor proprii agenti in fotoliile de lideri. Dar sunt acestia adevarati lideri sau sunt niste lideri fabricati in laborator, incapabili de a trece un test nemanipulat de leadership.
    Si Nastase, si Tariceanu, si Orban, si Basescu, si Antonescu, si Ponta sunt niste lideri inascuti. Dar mai sunt credibili? Puteau fi salvati in interesul Romaniei prin actiuni corective imediate mai degraba decat prin actiuni informative care urmareau completarea dosarului daca nu chiar tentarea politicianului sa comita acte ilegale prin care sa fie avut la mana.
    Acum se pare ca nu mai avem lideri inascuti, ci fabricati (fara putere de convingere – vezi Gorghiu, Predoiu samd) si va dura foarte mult pana o sa apara o noua generatie.
    Am pierdut sau nu, noi ca simpli cetateni in acesata actiune carea avut ca scop intarirea instututiei serviciilor?

    Reply
  11. m mircea

    Dna Pippidi, e ceva ce nu-nteleg: va adresati numai Comisiei de control al SRI sau si noua cititorilor, cetateni romani obisnuiti? Pt ca este o mare diferenta.

    Comisiei SRI ii puteti sesiza orice considerati suspect, ba chiar este recomandabil.

    Noua cititorilor mai putin fara niste dovezi. Pt ca altfel cadem in capcana Ghita. Dupa cum si dvs ati mentionat si azi o spune clar Procurorul general al Rom., Ghita flutura hirtii drept dovezi pt reporterii TV in fata Parchetului, dar in fata procurorilor prezinta articole din ziare. Campania de asa zisa presa dusa de Ghita si de toti cei care i s-au alaturat -inclusiv institutii media- a avut drept rezultat manipularea a cel putin zeci de mii de de oameni, influentarea alegerilor din 11 dec., caderea lui Coldea si decredibilizarea SRI, apoi incercarea de a amnistia pe sest toti marii hoti si sa mai lase liberi in societate si ceva criminali.

    Ca cetatean obisnuit nu cunosc si nu discut acum eventuala vinovatie a SRI in scandalul Ghita. La fel ca ambasadorul SUA ignor acuzatiile nedovedite ale inculpatilor. De acestea ar trebui de fapt sa ne apere CNA, intitutie confiscata de PSD. Ca urmare, inlocuirea lui Coldea pt ca a fost intr-un concediu de care stia si seful sau Maior, la acuzatia inculpatului Ghita, am perceput-o ca o victorie a marilor hoti impotriva ceteanului cinstit, platitorul de taxe, cel care plateste salariile CNA si ale guvernantilor care amnistiaza hoti.

    M-a facut sa va scriu mai ales pct.7 din articolul dvs., f.ingrijorator, dar nul fara dovezi.

    Pe de alta parte ma gindesc unde sintem azi cind avem un guvern atit de retrograd: un minstru de Justitie organizator al Martei Negre si acumsi al Miercurii Negre, un ministru de externe care a batjocorit diaspora in 2014, un vicepremier care are probleme personale de securitate nationala, figuri controversate si chiar comuniste? Doi sefi de Camere penali si o Comisie de control al SRI condusa de alt posibil penal? Ca profesor de democratie cum puteti ajuta la educarea populatiei astfel incit sa participe la vot si sa aleaga responsabil?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *