Antonia Pup

UPDATE. Catalogul școlar electronic: o afacere profitabilă pe spinarea statului. Marca România Educată

UPDATE. Drept la replică al Adservio România

Având în vedere o serie de afirmații care pot aduce atingere imaginii companiei Adservio, ne vedem nevoiți să aducem câteva precizări care pot oferi perspectiva completă a celor prezentate în articol și care nu lasă loc de „senzațional”. Adservio a fost lansat acum 13 ani. În tot acest timp, am făcut numeroase demersuri către Ministerul Educației (în toate guvernele care au fost de atunci), pentru recunoașterea instrumentelor digitale care și-au dovedit utilitatea pentru școli (inclusiv adrese pentru recunoașterea oficială a catalogului electronic). Efortul investițional al Adservio, încă de la înființarea companiei, a fost unul semnificativ. Dorința noastră a fost întotdeauna de a dezvolta platforma noastră, astfel încât să sprijinim atât cadrele didactice cât și elevii și părinții în demersul lor educațional. Am pus acest obiectiv pe primul loc, chiar dacă asta a însemnat ca în anumite perioade să pierdem bani.

Cu toate că:

– Adservio este compania cu cea mai lungă istorie în piața platformelor care sprijină și transformă digital procesul educațional,

– avem cea mai largă listă de funcționalități disponibile în piață,

– avem cea mai relevantă și bogată experiență în sprijinirea școlilor și a participanților la actul educațional,

Din motive pe care nu le înțelegem nici astăzi, pe toată perioada pandemiei nu am fost incluși pe lista platformelor educaționale recomandate de către Minister, pentru susținerea orelor online (cu referire la directiva care recomandă platformele Google Classroom și Microsoft Teams). 

Cu toate acestea, în perioada pandemiei, am făcut eforturi uriașe, împreună cu partenerii noștri și am susținut peste 1300 de școli, 1 milion de elevi, profesori și părinți, GRATUIT, să își desfășoare orele. Și am și continuat să investim sute de mii de euro în dezvoltarea platformei, astfel încât să aducem funcționalități noi și să susținem funcționarea ei în toată această perioadă. Un efort investițional din care Adservio a acoperit peste 2.5 milioane de euro. Știm că situația în unele școli este extrem de dificilă din punct de vedere financiar (cu referire la afirmația dumneavoastră conform căreia „nu sunt bani nici de detergenți”), și tocmai de aceea am sprijinit, pe toată perioada pandemiei, cu platforma noastră, toate școlile care și-au dorit să continue procesul educațional folosind tehnologia. 

Suntem de acord că școlile ar trebui să fie ajutate mai mult din punct de vedere financiar, pentru a continua transformarea digitală. În același timp, ne bucurăm când vedem că managerii școlilor depun eforturi susținute pentru a atrage fonduri din surse multiple, sprijinind astfel implementarea tehnologiilor care ne ajută să ne adaptăm metodele de predare la metodele de învățare ale tinerilor din ziua de azi.

Orice manager de școală e responsabil de bunăstarea comunității sale. Managerii adevărați sunt precum antreprenorii: vizionari, orientați către beneficiarii pe care îi servesc (elevii, profesorii, părinții – în cazul școlilor), cu o atitudine orientată către găsirea soluțiilor care adresează toate problemele întâmpinate (inclusiv cele financiare). 

Avem exemple clare de școli publice (de la școli din mediul rural, școli din orașe mici, licee tehnologice / vocaționale până la licee de top) care au găsit finanțare pentru platforma noastră sau pentru alte platforme, fie din bugetul propriu, fie cu sprijinul primăriei, a companiilor locale, ONG-uri sau prin alte proiecte de finanțare. Bani sunt, dar e nevoie de motivație și multă muncă pentru a-i obține.

Ne dorim foarte mult ca Ministerul să își ducă la bun sfârșit proiectele lansate sau pregătite a fi lansate (SIMS sau Biblioteca școlară virtuală). Credem că aceste proiecte sunt binevenite, au rolul de a sprijini întreaga comunitate educațională în efortul susținut zi de zi, în educarea tinerilor, iar Adservio, prin platforma în care continuă să investească, va aduce întotdeauna funcționalități complementare care să ofere și mai multe instrumente cadrelor didactice, elevilor și părinților, în dorința lor de a obține rezultate foarte bune.

Ne dorim ca primăriile să aibă grijă de comunitatea educațională. Ne dorim să vedem cât mai mulți manageri ai școlilor vizionari, care să găsească soluții și să sprijine dezvoltarea continuă a procesului educațional.

Clarificări legate de relația cu anumite persoane menționate Într-adevăr, am derulat un proiect social în parteneriat cu Asociația Română de Literație, a cărei președintă este doamna Romaniuc. Doamna Romaniuc este o persoană pe care o respect pentru toată munca depusă pentru îmbunătățirea educației. Este un exemplu de etică și de dăruire, prin toate acțiunile pe care le întreprinde, zi de zi, în sprijinirea procesului educațional. Cât despre structura acționariatului companiei Adservio, ea este disponibilă la Registrul Comerțului și arată faptul că, după o perioadă în care compania a avut nevoie de sprijin financiar de la Business Angels, în acest moment acționarii sunt membrii echipei Adservio, cei care duc zi de zi, mai departe, dezvoltarea platformei Adservio către obiectivul nostru: acela de a deveni un lider internațional în transformarea digitală a procesului educațional. Vom continua să atragem sprijin financiar în eforturile noastre de dezvoltare, pe măsura apariției acestor nevoi de finanțare, de la investitori individuali sau instituționali, în măsura în care aceștia pot să aducă un aport relevant în dezvoltarea companiei. Da, suntem o familie numeroasă cu spirit antreprenorial. Îi sunt recunoscător tatălui meu, care ne-a inspirat să nu renunțăm, să muncim onest pentru visurile noastre. Cu toții muncim mult pentru afacerile noastre și suntem acolo unii pentru ceilalți, atunci când ne este greu. Da, antreprenoriatul vine și cu foarte multe provocări. „Cine se îmbogățește, atunci când statul încetinește digitalizarea educației?” Datele financiare prezentate în articol sunt publice, luate din SICAP. Toate contractele sunt încheiate conform legii. Sunt prezentate veniturile dar nu și costurile. Sumele sunt anuale, iar unele contracte includ echipamente hardware (tablete, cartele SIM, laptopuri, servicii de Internet). Aceste echipamente au fost furnizate cu ajutorul partenerului nostru Telekom, la prețuri foarte competitive. Nu a fost precizat faptul că, împreună cu operatorul telecom cu care am derulat în toată această perioadă un parteneriat strategic, am oferit gratuit platforma tuturor școlilor care au dorit acest lucru, timp de 9 luni (martie – septembrie 2020). Acest lucru a însemnat pentru Adservio un efort financiar de aproape 2,5 milioane de euro și multe ore suplimentare pentru întreaga echipă. Timp de 9 luni nu am avut încasări, dar costurile au continuat să curgă.  Înțeleg foarte bine că senzaționalul atrage. De aceea, dacă căutăm totuși “senzaționalul”, acesta este reprezentat, în opinia noastră, de efortul continuu al întregii echipe Adservio, încă de la înființare. Un efort care a pus întotdeauna pe primul loc comunitatea educațională și impactul pe care noi ne-am dorit și ne dorim să îl producem în fiecare zi pentru această comunitate. Fiind convinși că în acest fel ne aducem contribuția într-un mod semnificativ la rezultatele obținute în urma procesului educațional. Atât eu, cât și echipa Adservio rămânem în continuare deschiși dialogului, unul care să aducă adevăratele povești în fața cititorilor dumneavoastră și care să ne ajute, pe noi toți, să fim mai buni în ceea ce facem, zi de zi.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a emis în plină criză guvernamentală un ordin care reglementează utilizarea catalogului electronic în școli pilot. Ca o premieră, școlile care utilizează catalogul electronic vor putea să opteze pentru a renunța la catalogul în format fizic, cel electronic devenind unica formă de consemnarea a situației școlare a elevilor. Pe pagina sa de Facebook, secretarul de stat Radu Szekely a afirmat că ,,Școlile care se înscriu în acest program vor consemna situația școlară și rezultatele evaluării elevilor doar în catalogul electronic”.

La articolul 5 din ordinul de ministru antemenționat este prevăzut modul prin care acest serviciu va fi finanțat – nu din bugetul de stat, nu de Ministerul Educației, ci de școli, din bugetele proprii. Astfel, ,,Unitățile de învățământ de stat menționate la art. 1 asigură din bugetul propriu sau din fonduri proprii, după caz, achiziționarea programelor/serviciilor de catalog electronic, fiind interzisă solicitarea achitării acestor servicii de către elevi sau de reprezentanții legali ai acestora” demonstrează falimentul statului în fața operatorilor privați, care vor genera profit pe spinarea școlilor. De ce acest lucru este profund imoral? Simplul motiv că Ministerul Educației este beneficiar al unui proiect finanțat din fondurile europene din politica de coeziune 2014-2020 în valoare de 48,47 milioane de euro ar trebui să fie suficient pentru a demonstra acest lucru. 

Conform unei comunicări oficiale publicate pe site-ul fonduri-structurale.ro:

Pe 10 septembrie 2019, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), alături de Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Educației Naționale, a demarat două proiecte majore de digitalizare în domeniul educației:

  1. Sistemul informatic de management al școlarității (SIMS – Catalogul Electronic)”, în valoare de 48,47 milioane euro (100% fonduri europene) și
  2. Platforma digitală cu resurse educaționale deschise (EDULIB – Biblioteca Virtuală)”, în valoare de 49,46 milioane euro (din care fonduri europene 40,75 milioane euro).

„Catalogul Electronic”Primul proiectul cu o durată de implementare de 3 ani, va fi dezvoltată o platformă online care va fi utilizată, pe paliere distincte, atât de managementul școlilor, de profesori, de elevi dar și de părinți, creând totodată o responsabilizare a tuturor părților implicate prin accesul la informațiile privind evaluarea și absenteismul elevilor.

Continuarea acestui proiect finanțat din fonduri europene, prin care fiecare școală ar fi avut acces la acest sistem informatic de management, este doar una dintre măsurile prevăzute în strategia SMART-Edu pentru digitalizarea învățământului românesc, elaborată în mandatul Monicăi Anisie, fiind coordonată de fostul subsecretar de stat pentru digitalizare, Jean Badea. Strategia a fost elaborată în urma unor consultări extinse alături de reprezentanți ai societății civile, dar și a mediului de business. Strategia nu a fost finalizată de către actualul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu. În proiectul de reformă România Educată, digitalizarea învățământului ocupă doar 4 pagini din cele 137.

Uniunea Europeană ne dă bani pentru a oferi acest serviciu gratuit tuturor școlilor din România, iar Ministerul Educației decide să ofere avantaje privaților

La scurt timp după publicarea ordinului care reglementează posibilitatea ca școlile care folosesc catalogul electronic să renunțe la catalogul tradițional, fondatorul Adservio, Alexandru Holicov, anunță pe pagina sa de Facebook:

ÎMPREUNĂ am reușit!  Împreună digitalizăm și mai mult educația. De 13 ani îmi doresc să văd schimbarea care s-a anunțat astăzi. Acum 13 ani, porneam Adservio ca un catalog online care să fie prima soluție către debirocratizarea educației. Astăzi, am mai făcut un pas către misiunea noastră. Ministrul Educației a aprobat: școlile de stat și particulare care folosesc Adservio au posibilitatea de a folosi numai catalogul electronic! We did it!

Adservio reprezintă una dintre cele mai apreciate platforme de management educațional din România, care oferă școlilor servicii contra-cost pentru digitalizarea cataloagelor electronice și a serviciilor conexe. Pe platforma oficială a Adservio, este prezentată inclusiv o secțiune ce conține beneficiile pentru Ministerul Educației:

Ministerul are la îndemână datele școlare actualizate la minut.

  • Posibilitate de preluare directă a rapoartelor necesare Ministerului, din bazele de date ale Inspectoratelor și școlilor;
  • Acces facil la rapoarte și date statistice globale, specifice, individualizate generate automat;
  • Acces la informații actualizate (bursieri, zone de proveniență, cazuri sociale, apartenență la religie, vârstă);
  • Comunicare directă cu inspectori, directori, secretariat, cadre didactice prin intermediul mesageriei

Printre proiectele desfășurate de Adservio, îl amintim pe cel intitulat Transformă Școala, prin Învățare Vizibilă și Digitalizare, lansat în 2020 alături de Asociația Română de Literație, asociație a cărei președintă a fost Liliana Romaniuc, consilier de stat în cadrul Ministerului Educației și apropiată proiectului de reformă România Educată. La lansarea proiectului Adservio, una dintre declarațiile importante a fost următoarea: ,,Directori din 11 școli, membri ai consiliilor de administrație, parteneri din mediul de business și reprezentanți ai părinților au învățat împreună despre transformarea școlilor prin învățare vizibilă și digitalizare. Punem la dispoziția școlilor resurse multiple care să susțină procesul de transformare autentică, învățare și colaborare. La final, am prezentat programul de învățare pentru directori, pe o perioada de 10 luni. Starea participanților, la finalul celor 4 ore de învățare, a fost exprimată prin cuvinte ca: provocare, transformare, schimbare, onorat, învățare, curiozitate, să începem, împreună, motivat, inspirat, recunoscătoare. În ce mă privește, inspirată și recunoscătoare! Doamne ajută! Mulțumiri Adservio pentru găzduire și implicarea consistentă în program.” a spus Liliana Romaniuc, președinte Asociația Română de Literație (27 februarie 2020). Un an mai târziu, doamna Romaniuc devine consilier în cadrul cabinetului ministrului Sorin Cîmpeanu și este creditată ca fiind prima opțiune pentru conducerea departamentului România Educată.

În loc de concluzie, două întrebări:

  1. Ce părere are premierul liberal Florin Cîțu de faptul că anumiți jucători de pe piață sunt mai favorizați decât ceilalți, prin ordine de ministru promovate netransparent?;
  2. De ce alege Ministerul Educației să favorizeze interesul privaților în sectorul educațional în loc să facă ceea ce ar trebui să facă: să implementeze proiectul pentru care Uniunea Europeană ne-a dat peste 48 de milioane de euro, respectiv să asigure acces nediscriminatoriu la servicii integrate de digitalizare pentru toate școlile, fie că vorbim de colegiile bănoase sau de școlile de la sate? 

Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “UPDATE. Catalogul școlar electronic: o afacere profitabilă pe spinarea statului. Marca România Educată

  1. Adrian

    Catalogul electronic are obligatoriu semnături electronice? Apoi se arhivează electronic? Se acordă și carnete electronice elevilor ,unde părinții semnează electronic?

    Reply
  2. Dumitru

    PNL+USRPlus ati vrut, PNL+USRPlus aveti. Hotiile PSD erau mici comparat cu cele ale actualilor, si numai propaganda absoluta ii face pe oameni sa nu-si dea seama ca hulitii Ponta si Dragnea erau repere de moralitate cand ii compari cu astia de la USRPlus si PNL. Crezand ca tot ce zboara se mananca, ati iesit toti in strada impotriva unui guvern legal ales (mai intai, cu ocazia Colectiv, mai apoi pentru „Justitie”). De fapt, ati fost toti manipulati ca niste fraieri, cu promisiuni irealizabile (Pentru sanatate, Romania oricum nu-si permite pe termen lung un sistem de sanatate de nivel occidental pentru toti, iar in dorinta de a-i condamna repede pe cei de la PSD sistemul de justitie a revenit in epoca justitiei populare staliniste). Ca sa fiu sincer, nici eu nu credeam ca vor face astia de acum atat de multe tampenii in asa scurt timp.

    Reply

Dă-i un răspuns lui Adrian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *