Mai devreme în această lună, o știre stridentă m-a îngrețoșat peste măsură. Pare o veste bună, dar trebuie să fii complet rupt de realitate că să o percepi așa. Cică ”România promite și ea salvarea de la extincție a peste 1 milion de specii de animale și plante”.
Se pare că, pe banii noștri, cineva s-a plimbat ca să mintă la Paris, la ”One Planet Summit”. Nu știu cine, și nici nu mai contează. Ne-a ajuns faza penibilă cu Costel Alexe la Madrid, în 2019.
Păi statul român captiv nu-i în stare nici măcar să oprească o insignifiantă energetic captare secundară a unei hidrocentrale (captarea Vâlsanului), ca să salveze o specie endemică, de fapt un întreg gen, să salveze aspretele. Aspretele, măcar pentru denumirea sa sonoră, Romanyhtis valsanicola, cu ”esență de românitate”, și pentru faptul că este o specie care nu există decât în România, ar trebui salvat fără ”a precupeți niciun efort” în acest sens. Îl credeam pierdut, victimă a amenajării hidroenergetice Vidraru, adânc îndrăgite de neo-ceaușiști, dar iată că un recent studiu de teren a confirmat că aspretele se încăpățânează să mai existe, în ciuda campaniei inconștiente de exterminare a sa. El încă mai supraviețuiește pe un sector restrâns al râului Vâlsan.
Știrea a fost prezentată chiar și de BBC.
Și a făcut înconjurul lumii, fiind mediatizată în engleză, spaniolă, rusă, arabă, coreană, poloneză, greacă, sârbo-croată, turcă, khmeră și tamilă. Doar guvernul de la București a făcut pe surdul.
Un râu este un habitat acvatic. De ce are nevoie în primul rând un habitat acvatic? Evident că de apă, de mediul său de viață. Care este principala problemă a Vâlsanului? Faptul că Hidroelectrica îi fură majoritatea debitului, care este deviat prin aducțiunea subterană către Vidraru. Evident că primul lucru care trebuie făcut pentru salvarea aspretelui este inchiderea completă a aducțiunii care fură apa Vâlsanului.
Aflăm din draftului strategiei energetice că ”Hidroelectrica are în exploatare 187 centrale și 430 grupuri hidroenergetice cu o putere instalată totală de 6.330,672 MW”. Și, cu toată această supra-exploatare hidroenergetică a râurilor, statul român nu vrea să renunțe nu la o hidrocentrală, ci la o singură captare secundară a unei hidrocentrale, ca să salveze aspretele! Greu de crezut că mai există în lume un stat atât de criminal, în mod premeditat, în materie de biodiversitate. Un stat care își disprețuiește atât valorile. Și chiar acest stat s-a găsit să se laude că promite ”salvarea de la extincție a peste 1 milion de specii de animale și plante”. Îmi amintesc că Peter Hurley lăuda la o conferință versatilitatea limbii române. Cu toată acestă versatilitate, neîndoielnică, este greu de descris cât de halucinantă este această demagogie a autorităților române.
Tot statul român este cel care, în loc să profite ca are nu o specie, ci un înreg ecosistem unic în lume, lacul termal Pețea, nu a fost în stare să oprească forajele ilegale ale pensiunilor din zonă, și tot ecosistemul a fost distrus ireversibil, cu tot cu speciile endemice. Nu am auzit niciun cuvânt din partea Ministerului Mediului când melcul termal (Melanopsis parreyssi) a dispărut pe veci.
Roșioara lui Racoviță și nufărul termal mai supraviețuiesc încă, ex situ, nu se știe până când. Ecosistemul lor a fost pierdut pentru totdeauna. Eu am mai apucat să văd ultimele exemplare de nufăr termal, în ochiul de apă care mai rămăsese pe fundul lacului, în toamna anului 2014.
Să ne amintim și de altă specie considerată inițial endemică pentru teritoriul actual al României, planta descoperită de Florian Porcius în Munții Rodnei, în masivul Corongișu, Saussurea porci. A fost dscoperită pe vremea Imperiului Austro-Ungar, ca apoi, timp de 110 ani, să nu mai fie găsită în munții din nordul României. Noroc că arealul ei natural era totuși extins și în Ucraina, specia a fost găsită acolo, și acolo este în siguranță. Statul ucrainean, cu toate problemele sale, are o atitudine net superioră statului român, în materie de protejare a patrimoniului natural. În România, Tudor Stăncioiu îmi povestea cu ani în urmă că a căutat specia intens pe teren, fără să o mai găsească. Pentru ca apoi, când nu se mai spera, să fie descoperită în altă zonă din Munții Rodnei, de către botanistul Matis Attila. Ca să dispară apoi din nou, din cauza autorităților de mediu inconștiente, care nu au mișcat un deget pentru protejarea vulnerabilei populații nou descoperite.
Culmea este că populația recent descoperită era într-un parc național. În orice țară normală din lume nici nu mai era necesar vreun demers special al a autorităților, pentru că în parcurile naționale natura este strict protejată. Dar nu și la noi, unde natura este măcelărită chiar și în inima așa-ziselor parcuri naționale. În Parcul Național Munții Rodnei, unde evident că nu ar trebui să fie nicio stână, sunt peste 110 stâne! Evident că este o batjocură să-l mai numim parc național. Și această politică de distrugere a parcurilor naționale continuă, cu avânt, la cel mai înalt nivel. În draftul Planului Național de Redresare și Reziliență a fost introdus chiar și proiectul de distrugere de la un capăt la celălalt a Parcului Național Defileul Jiului.
În condițiile în care PNRR trebuie conceput în acord cu European Green Deal, iar European Green Deal trebuie să fie orientat spre soluții bazate pe natură (Nature-based Solutions), nu spre distrugerea masivă a naturii.
Dacă nici în plină pandemie generată de distrugerea naturii nu înțelegem că trebuie să stopăm măcelărirea naturii, atunci nu doar infrastructura și PIB-urile, pe care le văd mințile înguste ca fiind de importanță primară, au un viitor precar. Însăși existența speciei noastre arogante este periclitată.
Va irositi toata viata doar criticand si blamand. Statul roman e o minciuna, o structura legalizata de crima organizata si terorism.