Andreea Petrut

AȘA SE FACE! Radu Mazăre poate rămâne fără Consiliul Local după ce un student a solicitat dizolvarea acestuia la Tribunal. Află cine e tânărul care i-a stricat vacanța primarului Constanței

UPDATE: Vezi în înregistrarea video de la finalul articolului reacția lui Radu Mazăre când a aflat (din presă) de acțiunea în instanță legată de dizolvarea Consiliului Local Constanța. Merită!

Nu Opoziția, nu presa și nici procurorii nu sunt cei care îi dau cele mai mari bătăi de cap lui Radu Mazăre, ci de un student în primul an la Drept. Pe 21 august 2014, Alexandru Bajdechi a depus la Tribunal o cerere de dizolvare a Consiliului Local (CL) Constanța pe motivul lipsei activității acestei instituții pe o perioadă mai lungă de două luni. Ultima ședință a avut loc pe data de 23 iunie și până pe 23 august nu a mai fost convocată alta.

Alexandru a început să fie interesat de activitatea CL Constanța încă din liceu, când a fost reprezentant al elevilor. El s-a confruntat atunci cu indiferența aleșilor locali în privința aplicării Legii Educației Naționale, care prevede acordarea de reduceri pentru transportul în comun pentru elevi și studenți. Urmărind Legea Administraţiei Publice Locale, care dă dreptul oricărei persoane interesate să sesizeze instanţa de contencios administrativ pentru cazurile de dizolvare de drept, acesta a depus cererea către Tribunalul Constanţa. În continuarea acestui demers, Alexandru, student la Facultatea de Drept în anul I, spune că va continua să urmărească şi să sancţioneze activitatea Consiliului Local, care din punctul lui de vedere este sfidătoare la adresa cetăţenilor şi a legii. Tânărul se aşteaptă ca răspunsul la iniţiativa lui din partea aleşilor locali să se materializeze într-o campanie de denigrare asupra lui, însă nu îi este frică şi e sigur că va rezista presiunilor.

alexandru bajdechi si remus”Încă din liceu am urmărit scena public și am căutat să mă implic să schimb ceva”,  a mărturisit Alexandru Bajdechi pentru România Curată (foto, în dreapta, alături de ”ministrul Remus Pricopie„, în timpul unui protest, la Cluj, împotriva modificării prin Ordonanță de Urgență a Legii Educației). ”Fac acest lucru deoarece cred ca o schimbare reală în societate se poate realiza doar dacă fiecare individ își conștientizează rolul. Amm ales să mi-l conștientizez pe al meu și să mă exprim ori de câte ori am avut ocazia, prin toate mijloacele democratice”. Alexandru mai spune că are deja mai mulți prieteni care îl ajută în acțiunile lui și, că, în cele din urmă, a reușit să înfrângă și scepticismul părinților lui. ”Mi-am făcut mulți prieteni în aceste cercuri și beneficiez de susținerea lor în lucrurile pe care le fac. La început, părinții mei au fost oarecum indiferenți și sceptici că voi reuși să mișc ceva, însă acest scepticism se transformă, încet dar sigur, în optimism. În unele momente au încercat să mă frâneze un pic, ca să spun așa, dar nu au reușit și, în final, totul a fost bine. Profesorii pe care i-am avut au în general o părere bună despre ceea ce fac, evident, excluzându-i pe cei cu care am intrat în conflict”, mai spune Alexandru.

Alexandru nu se află la prima iniţiativă în lupta cu instituţiile publice. El a întreprins demersuri împotriva Guvernului României şi Ministerului Educaţiei Naţionale pentru ca naveta elevilor să nu fie plafonată, deoarece ar fi devenit o povară financiară pe umerii acestora.

***

În acest moment, avocații și juriștii se contrează în argumente, mulți considerând că acțiunea tânărului are acoperire legală și șanse de a fi admisă. Până la decizia judecătorilor, un lucru e sigur: Radu Mazăre trebuie să-și întrerupă lungul șir al carnavalelor estivale și să convoace o ședință a Consiliului Local. Asta dacă nu vrea să se trezească cu alegeri anticipate.

***

P.S.: Dacă mai cunoașteți cazurile altor tineri care se implică în demersuri civice, vă rugăm anunțați-ne. Ne face plăcere să-i susținem în acțiunile lor! (România Curată)
***
UPDATE: Reacția lui Radu Mazăre când a aflat de inițiativa lui Alexandru Bajdechi. ”De ce?… Păi n-am avut ședință… când am avut ultima ședință?…” (de la min. 1.10 al înregistrării). Mimica lui Mazăre spune totul ;)


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

31 thoughts on “AȘA SE FACE! Radu Mazăre poate rămâne fără Consiliul Local după ce un student a solicitat dizolvarea acestuia la Tribunal. Află cine e tânărul care i-a stricat vacanța primarului Constanței

  1. Niculae Radulescu-Dobrogea

    Mascariciul Mazare trebuie inlaturat. Ii face de ras pe toti consantenii si pe toti romanii constienti !

    Reply
    • vali badsco

      Din pacate Radu Mazare este ales in mod democratic de catre constanteni, care se pare aparent isi doresc sa fie reprezentati de acest specimen…

      Reply
    • Carina Ionescu

      A facut foarte bine demarand acest demers. In timp ce elevilor si studentilor nu li se ofera nici macar dreptul la o reducere pentru transportul in comun, alesii locali isi iau bani pe urma activitatii (APARENT) desfasurate in Consiliu

      Reply
  2. Magdalena-Maria Groau

    Totdeauna am spus că Radu Mazăre a ajuns să fure cu legea pe masă, iar cei care îl controlează sunt de cele mai multe ori neprofesioniști.
    Mă bucur extrem de mult că un tânăr student la Drept, cel puțin a încercat să ofere un exemplu că trebuie să pornim în primul rând cu argumentele cadrului legal.
    Și să și credem în faptul că putem și merită să ne implicăm.

    Bineînțeles că mai trebuie multe alte condiții îndeplinite, pentru a se ajungea la rezultate de succes.
    Dar este important să ne exercităm drepturile inteligent.

    FELICITĂRI, dragă Alexandru!

    Reply
  3. Malina miron

    Uite ca mai apare cite o luminita in oceanul disperarii. Hai copii,nu lasati jigodiile sa-sisatisfaca isteriile pe banii nostri.sa fie Ramses asta ultimul clovn al Romaniei.

    Reply
  4. Raluca

    Felicitari tanarului curajos! Ma bucur ca tineretul ia atitudine dar ma dezgusta ca cei care ar trebui sa verifice si sa ia masurile ce se impun dorm, probabil din cauza oboselii acumulate la carnavalele patetice ale lui Mazare! Constanteni, ne meritam soarta daca nu schimbam ceva, atatia bani bagati in Mamaia iar Constanta e plina de gropi, parcurile sunt distruse, trotuarele sun inexistente in unele zone si lista continua! Citeam intr-un alt articol ce-l avea ca „personaj” pe acelasi „domnitor,faraon” ca el rezista (s-a lovit singur de plafonul masinii decapotabile) nu cade din picioare ca militarii de la Ziua Marinei. Din pacate eu cunosc militari care se sacrifica si poate ar trebui sa stiti ca acestia fac pregatiri cu cel putin 2saptamani inainte de Ziua Marinei, cum altfel decat in arsita, canicula si fara un multumesc! Iar faptul ca in ziua festivitatilor organismul deja slabit al unora cedeaza ar trebui sa traga semnale de alarma, nu batjocora primarului!

    Reply
  5. Florin Popescu

    Bravo Alexandru si La multi ani de ziua ta !
    Multa nevoie are tara asta de oameni ca tine.
    Nu va fi usor, dar sper in efectul bulgarelui de zapada.

    Reply
  6. Nelu COTROCELU

    DIZOLVAREA este o ACTIUNE JUDICIARA (juridica) ce permite oricarei persoane JURIDICE sau FIZICE sa solicite INSTANTEI (JUSTITIEI) competentente DIZOLVAREA oricarei AUTORITATI PUBLICE, administrative, si de natura afi O.N.G. . Sculati voi ROMANI oropsiti de mii de ani la o soarta cruda si nedreapta si fara SANGE sa-i cazam pe MISEI si CRIMINALI POLITICI nu in AREST la DOMICILIU cum vor ei, ci in MINELE ABANDONATE ale Ro. Si sa vedeti cum va spori MORALITATEA administratiei publice si civice. Lasand lucrurile sa mearga asa cum vor GRUPARILE INFRACTIONALE DE CRIMA ORGANIZATA NUMITE PARTIDE in prezent, RO, VA DISPARE DE PE HARATA LUMII cat mai URGENT.

    Reply
  7. sasu george

    Beton in beton,daca bagam fiecare la „calculator”asemenea probleme reale ale domnilor alesi,cu siguranta ca altfel vor lucra si ei pentru noi.Din tot pieptul URA pentru juniorul istet.

    Reply
  8. Alexandru Dan Balan

    Sa speram ca astfel de tineri sa mai apara si mai ales sa nu cada in plasa „smecherismului balcanic” promovat de acest infractor numit Radu Mazare. Intr-o societate normala acest individ infunda puscaria. Bravo Alexandru!

    Reply
  9. Calin

    Bravo domnule, bravo tinerilor care nu stau cu bratele incrucisate la toata mascarada care se intimpla de 25 de ani. Romani treziti-va!

    Reply
  10. daniel bizgan

    Acum 5 ani am pus stampila pe dl Basescu si micsorarea nr de parlamentarii !! Noi poporul am votat pt cele doua si nu s a intimplat nimica !! NU cere nimeni dizolvarea parlamentului ! Parlamentarii nu au respectat VOTUL poporului !! Justitia ce face , opozitia la fel !!

    Reply
  11. Alexander Nagy

    Alexandru Bajdechi – un nume care nu trebuie uitat. Sigur in cativa ani vor sta la rand oameni carora sa le rezolvi nedreptati sau probleme. Felicitari Alexandru Bajdechi !

    Reply
  12. Ciprian Peniu

    Este un exemplu bun, nu numai pentru cei de varsta lui, ci si pentru noi cei cu ceva mai multa experienta.

    Multi sunt nemultumiti de ce se intampla, atat in Constanta cat si in restul tarii dar prea putini incearca sa faca ceva.

    Uite ca se poate!

    Reply
  13. Cristiana

    Felicitari!! Un adevarat exemplu pentru constanteni, dar si pentru romani! M-ai inspirat pe mine si familia mea, si nu numai! Ai sustinerea noastra!

    Reply
  14. Soiu Iuliana

    Schimbarea porneste de la generatia noua! Tinerii trebuie sa deschida ochii si sa reactioneze la nedreptatile din Constanta! Alexandru este doar inceputul, sper ca vor mai urma mai multi tineri dornici de o viata buna care vor actiona impotriva curvasariei si batjocorei din Mamaia, Constanta.

    Reply
  15. Alina

    Nu pot decat sa ma bucur ca exista persoane, mai ales asa tinere, care iau initiativa la noi in tara si incearca, asa cum se poate sa schimbe ceva in bine.
    Merita respectul nostru, al tuturor, insa , din pacate, nu cred ca demersul lui va avea finalitatea dorita pentru ca… Asta-i Romania! Dar, este un gest caruia trebuie sa i se acorde atentia cuvenita.

    Alina

    Reply
  16. Georgiana Florescu

    El singur nu poate schimba lumea, dar a aruncat o piatra in apa pentru a crea mai multe valuri. Este un lucru de admirat!

    Reply
  17. Patrascu

    Voi chiar credeti ca razvratirea acestui tanar va avea vreun efect ? Cred ca ati uitat in ce tara traim, oameni buni…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *