Alina Mungiu-Pippidi

Are Europa viitor? Vaccinul și declinul

Dați un search pe Google și veți vedea că 38 de milioane de oameni se preocupă de viitorul Europei. Lor li se adaugă vreo 14 milioane care sunt mai specific preocupați de declinul continentului. Ce vine după Europa e titlul bestsellerului lui Ivan Krastev, care a studiat în anii nouăzeci destrămările URSS și Cehoslovaciei. Subiectul se pierde în decăderea mai largă a Occidentului, care inspiră o altă serie de best sellers, de la autori care acum încă zece ani încă erau ocupați să vîndă cărți despre cum Occidentul a cucerit lumea (ca Nial Ferguson). Decăderea Occidentului sare de suta de milioane de căutări pe Google, deși greu de știut la care din multele decăderi se referă căutătorii. Mai specific, găsești chiar comparații cu imperiul roman: Suntem noua Romă? sau alte asemenea.

De ziua Europei, cînd se deschide conferința cu totul formală despre viitorul ei – la Strasbourg- mărturisesc că mă preocupă mai mult chestiunea epistemologică. Dacă suntem într-un declin, cum ne putem da seama obiectiv? Am citit o carte a unui istoric de la Yale despre decăderea imperiului roman care argumenta că în toate perioadele Romei existau unii care țineau discursuri despre decădere, care s-au păstrat. Ce nu s-au păstrat sunt dovezile materiale sau statistice (demografice, economice) despre cum stăteau de fapt lucrurile, și reconstruirea e dificilă chiar cu beneficiul cunoașterii trecutului. În meseria mea mă ocup de indicatori de guvernanță și mă întreb adesea dacă aceia pe care îi avem și mai ales cei mai populari sunt mai buni azi ca să prezicem viitorul decît cei de care dispuneau romanii. Răspunsul meu, comparînd indicatorii subiectivi cu cei obiectivi din Europa în materia mea îl puteți citi aici, și încă dinainte de criză. Cu excepția Scandinaviei, o mare majoritate de europeni cred că suntem corupți, numai cîți politicieni (de exemplu în Germania) au profitat de pe urma pandemiei (și au trebuit să se retragă, dar fără vreo urmărire penală), percepția este că morala publică nu mai e ce a fost. Au contribuit Luxleaks, Panama papers, și revelațiile lui Gabriel Zucman că evaziunea fiscală legală a Europei de Vest e uriașă – cu Germania și Franța conducînd în topul celor care își ascundeau banii în Elveția cînd încă mai era secret bancar, englezii preferînd Caraibele, și nenumărate scandaluri naționale. Desigur, cine știe că nu mai departe de acum 30 de ani în mai multe state europene mita din comerț exterior se putea deconta legal nu poate sprijini ipoteza declinului – de bine, de rău, nu mai suntem acolo, și asta grație americanilor, dacă nu erau ei Elveția era și azi paradis fiscal și Siemens își deducea șpaga dată prin Estul și Sudul Europei de pe contribuția fiscală. Măcar nu mai e legală corupția, chiar dacă implementarea lasă de dorit.

Ipocrizia e mare în Europa, și de asta am momente în care mă simt aproape de pesimiștii romani. În SUA se vaccinează și mexicanii în statele din Sud, cu o simplă programare, iar în UE vaccinarea a fost un eșec – numai Dumnezeul multicultural să mai facă vreo minune să ajungem cu planul la sfîrșitul verii, cînd începe să cadă imunitatea celor vaccinați din iarnă. Nu am dat-o în bară cu vaccinarea în Europa chiar din întîmplare. Grav este că Astra Zeneca a fost unicul vaccin european care s-a finalizat la timp, de asta erau și toate cărțile (și banii) puse pe el, că, așa cum bine spune Macron, americanii ne-au luat-o mult înainte pentru că au avut o viziune științifică radicală, de science fiction, au avut curajul să creadă că se poate face, și repede. Șeful de la Moderna e un francez, Trump l-a ascultat cîteva minute și a dat ordin să i se dea miliardul. Biotech, partenerul Pfizer, e o companie germană, dar tot americanii le-au făcut culoar. În UE în acel moment șeful cercetării (European Research Council), un italian, care avea acces la Ursula von der Leyen, a vrut să facă o revoluție, să pună toți banii de cercetare pe Corona, atît pe partea medicală, cît și pe recuperarea de după. Birocrația l-a blocat, deși avea sprijinul Ursulei. Între altele i s-a reproșat că era prea apropiat de americani. Am fi putut produce noi vaccinuri și tot ce era nevoie dacă reușea asta- dar nu s-a putut. Vă dați seama cîtă lume își făcea planuri dinainte cu acești bani, ce enormă clientelă, nici vorbă să ne lăsăm noi deturnați de sfîrșitul lumii! Omul și-a dat demisia și  s-a dus la sectorul privat sau de unde venise, și UE a continuat, business as usual, cu absurditățile pe care le-am văzut cu toții, pe de o parte se aruncau la canal dozele de la Astra Zeneca, deși nu meritau, pe de alta companie era dată în judecată de Bruxelles că nu livra destule. După ce țipasem la Boris și ai săi că separă Irlanda, am ajuns noi, UE, să facem blocade acolo ca să oprim scurgerea prețiosului vaccin Astra Zeneca înspre Anglia – care îl comandase și îl plătise oricum înaintea noastră.

În afară de corupție și vaccinare, mai dau doar un exemplu. În știința politică există periodic mari lucrări care pun întrebarea dacă guvernarea urmează opinia publică, sau invers. O dată la zece ani codează unii și apar cu noutățile. În SUA, de vreo 50 de ani de cînd se face estimarea asta se confirmă mereu că guvernele, fie ele conservatoare sau liberale, urmează opinia publică destul de fidel. În Europa nu facem asemenea evaluări: nici nu am avea cum. În America sondajele sunt independente, le fac Gallup, New York Times, Pew, etc. În Europa și despre Europa mai toate sondajele sunt plătite de Comisia Europeană – numele lor este Eurobarometru. Se pun cele mai prompting întrebări posibile, pe față, ca să iasă ce trebuie, cum se fac și marile sau micile consultări. Anul ăsta am declinat invitații de la mai multe guverne să le scriu puncte de vedere în consultarea pe statul de drept pe care să le transmită ele mai departe la Bruxelles – pur și simplu nu vreau să mai iau parte la exerciții formale, deși țările care mă invită pe mine sunt țări care cred că pot contribui și schimba ceva. E o iluzie. Ursula și șeful ei pe cercetare la un loc nu au fost destul de tari să se pună cu establishmentul birocratic. Recunosc că mă mai las înfuriată de calitatea sondajelor din bani publici europeni, deși știu bine cum și de ce se fac. Cum să prezici opinia publică atunci cînd întrebi așa: Experții spun că imigrația e bună pentru economie. Dvs personal ce părere aveți, imigrația e benefică pentru țara dvs [două erori de măsurare plantate aici, răspunsul deja dat din partea unei autorități și absența alternativei, de ex benefică sau nu]? Asta cu migrația îmi atrăsese atenția cu vreun an înainte de criza migranților din Balcani. Și chiar așa manipulatoare pe față cum era întrebarea, Europa de Est tot fusese incorectă politic și puteai vedea de acolo că Orban o să ia aplauze. Că Orban e un lider de tip american, el își cunoaște electoratul, nu plătește zeci de milioane că comande sondaje manipulate.

Nu am putea, de exemplu, întreba în sondaje pe europeni ce cred, suntem în declin sau nu? Evident, nu e un moment bun să pui întrebări pe pandemie, cînd Angela Merkel se pregătește de pensie, Marine Le Pen stă să îl bată pe Macron, Scoția vrea să iasă (iar!) din Anglia  și tot așa. Bine, nu e momentul acum, îi întrebăm pe europeni mai încolo, dar hai să îi întrebăm deschis. A început declinul? Merită să dăinuim? Avem puterea să ne schimbăm? Ce viitor are un continent care își mituiește vecinii ca să nu lase imigranții să ajungă pînă la zidurile lui, menite să îi ocrotească prosperitatea? Că nu putem cîștiga contra populiștilor dacă ei, și numai ei, ascultă ce zic oamenii, iar noi doar le sugerăm ce să ne spună.

Nu e vorba, desigur, în toate astea de Europa, ci de UE, dar generația mea s-a obișnuit să pună semnul egal. Europa în sine va dăinui, fie și ca loc de turism pentru japonezi, brazilieni și așa mai departe. Cîtă vreme mai inspirăm pe tinerii muzicieni din China să ia parte la competițiile Haendel sau Mozart din Europa, pentru care se pregătesc ani de zile, cred că putem spera la viitor, unul de nișă, desigur, că doar în puține țări s-a reușit o educație de calitate care să facă masele largi ale populației să îmbrățișeze cultura înaltă. Cultura europeană tradițională rămîne refugiul suprem din toată ipocrizia, consumerismul și pseudodemocrația care ne înconjoară- acolo e Europa adevărată, Europa care contează, Europa care a inspirat și inspiră restul lumii, așa cum Roma a inspirat-o pe ea.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

47 thoughts on “Are Europa viitor? Vaccinul și declinul

  1. DECEBAL

    Doamna Pippidi daca nu ati fost ironica dar Scotia nu a fost niciodata partea integrata a Angliei ci au fost doua regate care s-au uniti sub domnia Regelui Iacob.

    Reply
  2. mike

    Superb scris! Lipsa de viziune a liderilor europeni si interesele mercantile vor duce la colapsul acestei Uniuni. Birocratia a ajuns la rang de arta in institutiile de la Bruxelles. Testele EPSO tocmai asta urmaresc: oameni fara prea multe idei, obedienti care se pot integra perfect in lumea eurocratica pe mii si zeci de mii de euro.
    De altfel efectele se vad astazi cand acesti lideri pleaca in deplasari externe, unde sunt luati peste picior si umiliti. Problema este ca americanii numai au incredere in europeni si prevad colapsul UE. Britanicii au sarit primii din barca. Cine mai urmeaza?

    Reply
  3. Alex

    O analiza buna – e clar ca inertia institutionala in UE e mare. Pentru Romania insa UE ramane inca unica speranta de progres. Ceea ce e foarte trist…

    Vreau doar sa o rog pe autoare sa aiba mai multa grija atunci cand scrie fraze de genul „Scoția vrea să iasă din Anglia”. Am observat si in alte articole de-ale domniei sale aceasta confuzie care este foarte deranjanta pentru cineva care intelege totusi bine istoria, cultura si politica europeana. Cu siguranta nu e vorba de necunoastere sau ignoranta, ci doar de neglijenta.

    Scotia vrea sa iasa din Regatul Unit, nu din Anglia (din care nu poate iesi pentru ca nu face parte din ea). Anglia, Scotia si Tara Galilor formeaza Marea Britanie. Iar Marea Britanie impreuna cu Irlanda de Nord formeaza Regatul Unit (al Marii Britanii si Irlandei de Nord).

    Reply
    • mike

      @Alex Cine cunoaste societatea scotiana, va intelege ca Scotia nu va iesi din UK niciodata. Scotia este astazi a patra putere bancara si industriala din Europa datorita apartenentei sale la UK. Cel mai important centru petrolier si industrial europeana este Aberdeen. „Problema” lor mare, daca doriti, este una economica in sensul ca nu ar mai dori sa plateasca taxe catre Buckingham, insa acele taxe sunt mereu negociate cu guvernul. Oricum, are grija Regina sa tina aproape de scotieni, mai ales ca vine in fiecare Iunie la Holyroodhouse palace.

      Reply
      • Alex

        Problema nu e asa de simpla. Sunt mai multe aspecte acolo. Unul deloc de neglijat e ca societatea scotiana e mult mai de stanga decat cea din ansamblul Regatului Unit. Si asta se vede la fiecare runda de alegeri parlamentare, cand votul scotienilor e mult diluat si astfel au influenta zero asupra directiei generale de dezvoltare a societatii britanice. Majoritatea covarsitoare a societatii scotiene isi doreste o politica sociala mai apropiata de modelul scandinav, iar apartenenta la Regatul Unit o obliga sa se indrepte fara voie tot mai aproape de modelul american.

        Nu exista motive solide pentru care Scotia nu ar putea fi o natiune independenta prospera. Se putea spune ca nici Irlanda (acum 100 de ani) sau Slovacia (acum 30 de ani) nu aveau nimic de castigat parasind Regatul Unit sau Ceholovacia. Si totusi sunt povesti de succes.

        Reply
  4. mafalda

    O intrebare pertinenta – vom dainui sau nu ? Vom fi in stare sa ducem la bun sfirsit ceea ce am inceput cu multi ani in urma . Vom putea sa ramanem uniti si sa surpravietui vremurilor din ce in ce mai tulburi ? Raspunsul nu tine de sondaje chiar daca cresterea celor care se alatura continuarii demersului European creste zi la zi .Surprinzator pentru multi raspunsul este unul singur – DA VOM REUSI- nu avem alta sansa Sau facut atit de multe in acesti ultimi ani si nu trebuie decit sa ne uitam in urma si sa comparam .Acum , impreuna fiind .nu ne mai sperie nimic – nici forta militara a unora ce nu au altceva de oferit omenirii , nici saracia (se vede cu ochiul liber si cu modalitatea simpla de a citi un PIB – unde am fost si unde am ajuns) si nici gindurile raslete ale unor efemeri conducatori din tarile UE ce se declara iliberali convinsi . Am facut atit de multe.Suntem aproape de a realiza o integrare totala .Visul ce ne tinea treji in 1989 acum este realitate ba chiar mai mult de atit .Europa – veniti la noi – venim la voi si impreuna sa ajutam pe tot aceia ce ii numim prieteni . Am aratat intregii lumi ca se poate – in pofida a tot ceea ce unii nu credeau ca este posibil a se intimpla .Am ingropat securea razboliului pentru vecie . Am deschis granitele si milioane de cetateni se deplaseza oriunde doresc fara nici un fel de restrictie . Am reconfigurat si imbunatatit retele de transport marfa , am unit intreaga structura ce cuprinde producerea – transportul si vinzarea marfurilor de tot felul , am facut posibila circulatia de capital si accesul la tehnologiile de virf , am comasat decizia in sanatate la virful UE si pandemia e gata – gata sa isi dea obstescul sfirsit .Parchetul european condus de un cetatean roman isi incepe si el activitatea . Se concretizeza chiar acum cind vorbim o structura militara de reactie rapida aflata sub conducerea UE .Am reusit cu totii sa facem parte din structurile NATO. Am deschis o noua pagina de istorie si dorim sa acceptam noi membrii ce apatin de facto acestei zone geografice . Ajutam pe cit putem si alte state ce au ramas cumva stinghere si in afara jocului . Recalibram prietenia cu mai vechii nostri aliati din America lui Joe Biden .Reconsideram aliantele si formam altele noi . Iata doar o minuscula imagine din ceea ce putem face impreuna .Ne aflam deja intr-o noua etapa ce tine de consacrarea unor noi forme si de punerea in evidenta noi atitudini politice – ce ne vor arata cum politicul de oriunde in Europa se pune in slujba cetateanului . Venim noi la voi – pare a fi motto-ul anilor ce urmeza . Premierul CITU isi desfasoara si desfasoara intreaga activitate personala si guvernamentala prin a arata cetateanului un alt fel de a face politica .Politicul trebuie sa coboare linga oameni sa mobilize fortele din societate ce doresc vaccinarea – democratizarea – si tot ceea ce tine de democratie ca termen general valabil .La Bruxelles se va intimpla acelasi lucru . Parlamentarii vor parasi palatele de clestar si se vor regasi cu totii linga cetateni . In Romania , pentru actualul premier , totul a inceput cu plantarea unor arbusti impreuna cu presedintele si totul va continua pe modelul ce ne uneste – brat – la brat -.A fi linga oameni este idealul acestor vremuri

    Reply
  5. Munteanu

    Bine shi daca n-are Europa viitor ce facem ? Ashteptam linishtitzi sa ne extermine Americanii ca pe Mohicani shi mai nou pe Iraqieni ( 1 000 000 ucishi deja shi macelul continua ) shi apoi dupa ce vom fi exterminatzi de Americani sa scrie scriitorii Anglo-Saxoni romane despre „Ultinul European” cum au scris despre „Ultimul Mohican” ? Incercam fiecare pe cont propriu sa ne aparam de Americanii exterminatori doar ca sa intzelegem cand a devenit prea tarziu ca impreuna doar am fi avut o shansa mai buna sa oprim exterminarea ? Shi cu epidemia asta nu intzeleg de ce nu imitam Vietnamul , Laosul sau chiar China unde epidemia a fost oprita cu 1 deces in Laos, 35 in Vietnam shi 4 000 in China nu 580 000 ca in SUA unde majoritatea victimelor au fost de „rase inferioare”: Afro-Americani, Latini, Chinezi, etc. cum sunt shi majoritatea Europenilor acum cand Blestematzii Anglo-Saxoni au parasit uniunea.

    Reply
  6. Laura G

    1. Daca as putea, as interzice folosirea cuvantului „Declin” (Declining power), in orice fel de discutie sau articol despre lumea contemporana. Declining powers au existat in istorie si cu siguranta vor mai exista. Dar adevarul este ca in ultimii 15+ ani, nici o putere nu a fost in declin (si asta creaza alt set de probleme – overconfidence). Rusia, Turcia, SUA, EU, China, India, Brazil, Israel, chiar si Iran – toate sunt „mai bine” acum, si economic si ca state capacity, ca acum 15 ani. Exista, sigur, Venezuela si Zimbabwe, dar nimeni nu le-a considerat vrodata „puteri”.

    2. Exista, cu siguranta, un declin relativ (sau, pt ceilalti, o ascendenta relativa). Puterea Chinei (si a Estului generic) creste, iar puterea Vestului generic scade, cred ca este destul de evident. Aici este problema „declinului Europei” – puterea Europei scade relativ si in cadrul Vestului colectiv (relativ la SUA, sau chiar Israel/Canada/Australia) – si relativ la restul lumii. Dar nu prea exista solutii la asta, pentru ca sunt factori structurali (exista solutii – razboie devastatoare – dar…)

    3. Cred ca este inutil sa masuram „declinul” in vre-un fel, pentru ca „declinul”, la fel ca si puterea, sunt concepte multi-dimensionale si nelineare. Ce putem masura destul de bine sunt potentialele efecte ale declinului/ascendentei.

    Reply
    • Dumitru

      „Daca as putea, as interzice folosirea cuvantului Declin” Exact asta lipseste – interzicerea inca unui cuvant. Sunteti o adevarata stangista contemporana (afiliata la USR, maybe?). Nu-i de mirare ca Europa si lumea occidentala sunt in declin, cand o buna parte din birocratia si alesii europeni sunt de acord cu faptul ca anumite parti ale discursului politic trebuie interzise. Cum naiba sa abordezi problemele cele mai importante, cand iti interzici sa vorbesti despre problemele pe care oamenii tai le resimt? Lipsa de discutie politica face ca avem acum, de exemplu, probleme majore si cu imigratia si cu extrema dreapta populista. Asta, in locul unei discutii in care sa fie clar ce e fezabil practic si care sunt obiectivele UE (si asta nu poate fi „frontiere deschise”). Dar ce sa vezi – ca sa interzica discursul politic dizident, europeistii bruxelezi au descoperit „modelul romanesc” de politie politica si vor acum sa-l aduca la nivel european (altfel nu poate fi explicata angajarea lui Kovesi). Daca asta se intampla, atunci intr-adevar UE va reprezenta exact opusul valorilor afisate (democratie, stat de drept…).

      Reply
  7. Ghita Bizonu'

    Da .. are cam cat Imperiul lu’ Napoleon …. Motivul ?
    Pai dumnevoastra ati scris Birocrația l-a blocat, deși avea sprijinul Ursulei.
    Viermele e in mar si se simte f bine!

    Adica o birocratie imperiala iresponsabila ( nu sens medical ci juridic .. nu raspunde in fata nimanui!) …. care ia decizii in cel mai bun caz bizare, autorecrutata .. si o multime de lobisti la Bruxelles …. cu prppriile ei obiective (ale ei ? sau … ?).
    Na sa va dau un exemplu proaspat – mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon – CBAM (Contributors „Taxa pe carbon la graniță – test pentru Uniunea Europeană în materie de diplomație climatică și eficiență normativă” de Carolina Novac).
    Citez „ Astfel, în 2018, UE a fost cel mai mare importator de oțel din lume, acesta fiind adus în principal din China, Rusia, Turcia, Marea Britanie și Ucraina; energia electrică din Rusia, Ucraina și Balcanii de Vest, iar cimentul – din Belarus, Columbia, Turcia și Ucraina.” Asa ca inteligentii Europei (Uniune) se gandesc la „taxarea unor produse importate cu conținut înalt de emisii GES, precum: oțel, aluminiu, ciment, electricitate și unele substanțe chimice utilizate în îngrășăminte, într-o formă racordată la prețul carbonului în sistemul ETS. „. Nu „intyeleg” de ce le tyrebuie otel – ar putea sa importe cremene si obsidianul si sa renunte la ciment ion favoarea chirpiciului …
    Sa nu mai zic ca marunti birocrati „europeni” sa devina factor politic …. cel putin in Romania!!!!

    Reteta perfecta ….

    Reply
  8. D

    Daca nu se renunta la ideile de transformare a sa in URSS 2.0( asta daca nu este deja) atunci dispara cat mai repede

    Reply
  9. Dumitru

    N-am inteles articolul asta… Ce legatura are declinul cu coruptia? Multe „republici” si imperii erau corupte pana in maduva oaselor, dar au functionat bine mersi cate 400-500 de ani. Declinul – ca pentru orice organism viu – este legat de lipsa unei viziuni comune. Care e intotdeauna un pic „mitologica” – nici o natie sau cultura nu poate exista fara mituri fondatoare. De-aia multi-culturalismul (care in teorie este o idee buna) nu poate sa antreneze decat disparitia tarilor in care e pus in practica. La fel si „deconstructionismul” si „cancel culture” care distrug armatura a ceea ce Europa ar putea fi. Avantajul in Europa este ca am avea de la ce sa pornim, si „cancel culture” nu prinde deocamdata decat la alogeni (mai ales musulmani, dar care vor sa puna in loc mitologia lor, nu lumea rationala ideala). Ceea ce mai lipseste este ca statul (UE?) sa-si asume mitologia fondatoare. Bineinteles, paturile conducatoare pot sti ca miturile fondatoare sunt doar mituri. Insa marea masa, care nu are timp sa citeasca filosofie, trebuie sa le accepte ca adevaruri. Daca UE nu isi asuma o mitologie fondatoare (si deocamdata nu o face) atunci Europa este intr-adevar in declin.

    Reply
  10. Dumitru

    Addendum: ce-are a face presa libera cu „declinul”? Si de cand New York Times, Pew si Gallup reprezinta curente de opinie diferite? Eu inteleg ca acum vreo 30 de ani erau intr-adevar diferite, dar astazi nu mai e mare distanta intre ele. Daca vreti diferente de opinie, nu le cautati in interiorul Stangii, pentru ca nu mai exista. Diferentele sunt intre Stanga (partidul Democrat si parti din cel Republican) si cei care il aleg pe Trump. Si eu cred ca pentru un istoric este relativ clar ca Stanga nu are nici o unitate in afara lui „never again”. Asta in timp ce alegatorii lui Trump au mituri fondatoare mult mai bine stabilite, pe linia „Biblia si pusca”.

    Reply
  11. Robert

    Sunt tari civilizate ca Australia, Noua Zeelanda sau Japonia care se descurca mult mai prost cu vaccinarea fata de oricare din tarile UE. Asta inseamna ca sunt state esuate? Este foarte greu pentru o tara sa faca rost de vaccinuri. Eu locuiesc in Canada, tara care a cumparat de 4 ori mai multe doze decat populatia tarii. Numarul 1 in lume. Iar guvernul le primeste cu taraita pentru ca exista un nationalism al vaccinarii. SUA, de exemplu, depoziteaza zeci de milioane de doze Astra Zeneca pe care nu le utilizeaza pentru ca le prefera pe alea americane, si o sa-l autorizeze cand nu o sa mai aiba nevoie. Dupa o milogeala a guvernului canadian, s-au induplecat si ne-au dat cu imprumut 1.5 milioane de doze. De fapt canadienii se milogesc la toti ca sa primeasca ceea ce au platit deja.
    Si sa ajung la UE, n-ati vazut ca fara UE, un stat puternic ca SUA, ar fi lovit in germani si in francezi cu taxe pe masini si vinuri de exemplu. Si nu era Trump, era America. Fara UE nu ar fi fost posibil Airbus de exemplu. In Canada s-au investit miliarde ca Bombardier sa faca un avion bun mediu curier. L-au facut si a fost atacat de SUA Boeing si a trebuit sa fie vandut lui Airbus si produs in state. Este greu sa fi mic si de unul singur.

    Reply
    • para

      Airbus e un munte de rahat … daca tot ai adus vorba. Ilustreaza tragic de clar constructia Europei. E construit pe coruptie si orgolii, pe forme fara fond, cam la fel ca industria comunista, planificata exclusiv politic.
      … si muntele asta deja se surpa peste Europa. 14 000 de joburi amenintate doar in Hamburg, si nu de strungari ca la Faur… conectate cu inca vreo 40 000 intr-un oras cat Bucurestiul e cam acelasi lucru disparitia Casei Poporului. Doar ca la Airbus ii zboara in stoluri de cate 4-5000 odata si nu se pune nimeni cu posterioru pe linia de metrou.
      De aia practica nemtii cu mare succes sportul national al scrasnitului din dinti, cumparand in ultimii ani avioanele americanilor.

      Reply
      • Dumitru

        Ha-ha, daca a inceput Boeing sa plateasca postacii romani sa-i faca propaganda, e nasol. Munte de rahat sau nu, Airbus a reusit sa vanda avioane in ciuda presiunilor politice americane, ceea ce in principiu arata ca e un produs mai de calitate. Dupa catastrofa cu 737 MAX, Boeing trebuie sa isi reconstruiasca imaginea de firma de inginerie (ceea ce e greu).

        Reply
    • Munteanu

      Tzarile alea nu sunt „civilizate” ci doar Anglo-Saxone shi tu nu potzi intra acolo caci te ucid Anglo-Saxonii. In Australia de exemplu cand se face recensamantul populatziei Aborigenii sunt numaratzi ca „animale” shi exact tot animal eshti considerat shi tu in acele tzari. Singurul Anglo-Saxon bun este Anglo-Saxonul mort. Anglo-Saxonul pe care nu l-ai ucis te ucide el pe tine.

      Reply
        • CMC

          E deja aberant ca la orice nu-i convine cuiva sa bage placa cu rusii si chinezii. Ce treaba au rusii si chinezii cu comentariul de mai sus.
          Nu sunt de acord cu el, dar nici nu vad rusii si chinezii in spatele lui.
          Deja devine plictisitoare placa asta, repetata la infinit!
          Acum inteleg cum propaganda a dus la mari razboaie mondiale, de se intreaba azi oamenii de ce se omorau pe vremea aia intre ei, cu atata ura?

          Reply
        • Munteanu

          Da la Romanii numitzi de Blestematzii Anglo-Saxoni „inferiori” de „rasa Latina” nu te-ai gandit ? Evident nici Chinezii nu sunt incantatzi sa vinda iar Blestematzii Anglo-Saxoni Opium in China nici Rushii sa fie atacatzi ca sa le ia Blestematzii Anglo-Saxoni Crimeea lor dar deocamdata primele victime desemnate ca atare de Boris Johnson sunt Romanii numitzi de Johnson „inferiori” de „rasa Latina”. Romanii nu Rushii sau Chinezii vor fi primii exterminatzi de Johnson caci n-au armata ca Rushii shi Chinezii deci sunt mai ushor de jefuit shi ucis.

          Reply
  12. Gabriel Radeanu

    Eu cred că Europa nu prea are de ales!Este obligată,din motive geostrategice și/sau pentru a nu fi fagocitată de globalismul financiar sau de către corporatismul suprastatal, să devină Uniunea Europeană. Fără acumularea aceasta de influență și resurse este victimă sigură,va rămâne parcul de distracții sau muzeul planetei( cum bine ați sugerat!!!)plin de vestigii și simboluri prăfuite…Brexit-ul a diminuat semnificativ zona de influență, însă procesul nu este ireversibil, și nu este întâmplătoare aplecarea relativ ciudata a Germaniei spre Rusia.Disponibilitatea financiară prompta a americanilor în cazul pandemiei nu este chiar o minune de gândire,deoarece este ușor de intuit valoarea inestimabilă a unor mijloace eficiente de control a epidemiei.
    Despre hegemonia Uniunii Europene ce să zic?!?
    După „accidentul” Marea Britanie,”Briuselul” trebuia să fie pustiu… toată lumea pe teren, în toate colțurile uniunii!

    Reply
  13. Cinicul

    Foarte științifica argumentare!. Daca faceam o cautare pe Google vom aflat ca milioane de oameni sunt preocupați de declinul tarii lor, fie ca ea se cheamă Romania, Franța, Germania, UK, USA, Canada, Australia sau Japonia.
    Europa este un grup pestriț de națiuni care isi caută cu dificultate un drum.
    Corupție nepedepsita? Ea exista peste tot, in alte locuri se cheamă lobbying.
    Da, Europa este in declin dar numai unita poate însemna ceva, altfel va fi doar un muzeu vizitat de chinezi, americani si ruși. Cei care cred ca pot trai din servicii financiar bancare (UK) se inseala, aceste „servicii” tin in viată maximum un sfert din sudul UK.
    Europa are dificultăți in a fi competitiva cu tari care dau concedii plătite foarte scurte sau de loc, salarii minime foarte mici, cu tari care au asigurări medicale foarte restrictive sau de loc, învățământul superior care-i costa o avere pe studenti si paradoxal aici intra atât tarile asiatice (China, Taiwan, Correa de Sud, Singapore) dar si USA.
    Dar, parafrazându-l-l pe Mark Twain, știrile despre decesul Europei sunt cam exagerate.
    Cred ca doamna AMP a citit carte lui Paul Kennedy, The Rise and Fall of Great Powers: Economic Change and Military Conflict from 1500 to 2000. Autorul spune ca marile puteri ajung la declin când nu asigura un echilibru intre investiția in dezvoltare (fabrici i scoli), unt si tunuri. URSS a căzut pentru ca punea prea multi bani in tunuri si nu rămânea mai nimic pentru unt. Rusia de azi face cam același lucru. In Romania tunurile sunt înaintea fabricilor si untului. Alții au pus ani la rand mai multi bani in tunuri si mai puțin in fabrici si descoperă abia acum ca nu așa se mențin marile puteri. EU a pus prea muți bani in unt si mai puțin in fabrici. Care este formula ideala depinde de cultura locala (tari cu trecut militarist, trai cu predilecție pentru consum, etc), dar si de geografie, de vecini (pe care nu-i putem alege).
    Ceea ce uita mai toți analiștii care discuta declinul marilor puteri este ca acestea nu sunt înlocuite de altele mai avansate ci de altele mai flamande, mai pline de energie. Imperiul roman a fost distrus de germani, popoare primitive care nu știau sa scrie dar stiau sa bea zdravăn, Bizanțul ocupat de turci veniți din Asia, iar acum civilizația occidentala sucomba in fata ofensivei economice a asiaticilor, mai puțin avansați atât tehnologic cat si cultural, dar mai flămânzi si mai plini de energie.
    Si câteva vorbe despre naționalismul programului de vaccinare, de care sunt acuzați europenii. Primii care au aplicat acest nationalism (si l-au aplicat foarte struct) sunt britanicii.
    Marea Britanie n-a exportat nici o singura doza de vaccinuri produsa pe teritoriul național. O spune chiar o publicație britanică.
    https://www.economist.com/img/b/608/890/90/sites/default/files/images/print-edition/20210403_IRC330.png
    EU a exportat un procent mai mare de vaccinuri decât orice alt producător (inclusiv USA), in Israel 100% din vaccinurile folosite acolo (Pfizer) sunt fabricate in EU. 70% din vaccinurile folosite in Marea Britanice sunt fabricate in EU.
    Aparentul avans in vaccinare in UK se datorează folosirii unei strategii diferite: se administrează a doua doza după 12 săptămâni nu după 3 ca in restul lumii.

    Reply
  14. George

    Europa a fost distrusă de imigrație. Capul vostru pătrat nu poate să înțeleagă asta, exact cum în China, după colectivizare, comuniștii nu au înțeles de ce nu mai muncesc oamenii ca turbații. Nu mai aveau un IDEAL, UN SCOP.

    În mod CLAR idealul europenilor nu este africanizarea tuturor aspectelor vieții lor și pierderea identității lor.
    Nu e totul despre bani. Degeaba economia duduie dacă nu mai ai oamenii.
    Europa nu e Europa fără europeni și fără identitatea lor rasială.

    Dacă tot vroiați să transformați Europa în Africa sau mă rog să o corciți, trebuia să începeți fie direct în Africa (acolo aveați africani pe săturate), fie în America Latină (acolo aveați populații corcite suficiente pentru insațietatea asta a voastră nebunească).

    Și ce vă mai pot garanta, este că, europenii știu exact cine este în spatele EU(SSR) și care este planul lor pentru populațiile locale. Aici nu mai ține păcăleala cu „rasismul” și alte cuvinte din terminologia marxistă, europenii au trăit aici de mii și mii de ani și au spălat cu sânge acest pământ.

    Opriți imigrația, deportați Africa, Asia, Middle East și o să vedeți MINUNEA.

    Sondajele nu au nici o relevanță, doar un referendum v-ar da situația precisă.
    Și era să mor de râs cu sondajele „independente” din SUA.

    „Imigrația” nu este de fapt imiigratie este o invazie organizată cu un scop precis.
    Dacă vroiați populație numeroasă trebuia să promovați natalitatea nu avortul în populațiile europene.

    ÎNȚELEGEȚI CĂ LUMEA ȘTIE!

    Reply
  15. Laur22

    People should know – > Would you, Would I ?

    Vorba lui Quintus (un centurion din Gladiator înainte de bătălia cu barbarii de la începutul filmului

    “Quintus:
    People should know when they are conquered.”

    la care stiți ce a raspuns Maximus

    “Maximus:
    Would you, Quintus? Would I?”

    People don’t, don’t know, don’t care …. it doesn’t matter in the end.
    Vom muri și vom fi liberi nu s-a inventat azi, da e interesant e că de fiecare dată înșurubații de la putere sunt „surprinși” de el.

    Altfel ca și recurs la numere nu e interesant să urmărim auto-izolarea în fantasmă e unuia ca Jordan B Petterson ?
    El, sistematic, în toată cariera lui de tele-evanghelist a lui „personal resonsability” ca sursă ultimă și optimă de maxima fericire bazat pe axioma ca trăim în cea mai bună și mai dreapta dintre lumile posibile o lume care e în continua si permanent progres și ca atare daca ne e nasol e numai vina noastră și deci trebuie să “take responsability”
    Teologia lui are la baza ideea ca lumea fiind in progress și fiind dreptă ar rezulta că în mod logic toți cei care iși mentin “their station” ceea ce nu e prea mult ori prea greu de cerut de la fiecare dintre noi să nu slip down ci sa ramana “rooted in his / her aurea mediocritas” o sa crescă odată cu lumea.

    Minunat minunat minunat.

    Da ce te faci cand datele experimentale contrazic asta ?
    Ce te faci cand pre-pandemie datele satistice arătau o scădere a speranței medii de viață a băbatului alb in USA ?
    Scădere care este consistentă cu desfășurarea unui război contuinuu și neîntrerupt asupra lui : ”the white american male”.
    Și da overall life expectancy is incresising slightly daaaa la “white american male” is dropping.
    Nu e surprinzător să vezi fel de fel de guru care iți propăvăduiesc că azi, aci, acum e ce mai bună situație din toată istoria omenirii cand Wall Street Jurnal pune ca titlu
    „Life Expectancy for White Americans Declines – WSJ”
    https://www.wsj.com/articles/life-expectancy-for-white-americans-declines-1461124861

    deci azi in 2021 un guru ne zice ca totul e OK câta vreme pentru noi statistica din 2019 incoace ne zice că
    „Dying Young: Decline In U.S. Life Expectancy For Third …”
    https://www.forbes.com/sites/joșuacohen/2019/12/01/dying-young-decline-in-us-life
    2019-12-1 · The decline in life expectancy suggests the standard for measuring the nation’s well-being – growth in GDP – șould be augmented by measures focused on income or resource distribution …

    Și atunci cum dreaq de trăim în cea ma bună dintre lumile posibile cînd statistic vorbind pe noi masculii albi ne cam ia dracu ?

    Priviți va rog pe youtube autismul psihologului practicant – clinician Jordan Peterson în a insista ca lumea de azi, din USA, este cea mai bună cu putința cand invitatul sau (platit integral și exclusiv de think tank-ul conservator Cato Institute ca sa produca ….. materiale de propaganda ….. folositoare – cine stie cunoaste despre ce vorbesc cand vorbesc despre think tankurile conservatoare– ) ii spune ca ultimii 20 de ani au fost teribili. Dați serach pe youtube ca sa vedeți minunea după : “Jordan B Petresson” și “Marian Tupy”.

    Și omul e extrem de civilizat, de preocupat să își asculte interlocuitorul și e psiholog pracitcant deci exersat in arta de ai asculta oameni, de a-i asculta nu oricum absent și preocipat de timpul trec eleafa merge noi cu drag muncin ci de a-i asculta activ pe oameni și cu toate asta știrea că în ultimii 20 de ani ceva a mers extrem de prost in USA pentru WASP atât de prost încât a început să le scadă speranța de viață a alunecat peste el ca apa pe pana de gâscă fără sa lasa vre-o urmă.

    De ce ?

    Hmmmm, raspundetzi voi daca va dă mâna.

    Acuma la intrebarea “are Europa viitor” ?
    Hmmm.
    Europa suntem noi .
    Avem noi oare vre-un viitor ?
    Avem tot viitorul care rezultă din lupta dintre viitorul pe pe care ni-l facem noi zi de zi și ceas de ceas și viitorul pe care ni-l colocesc altzii.

    Altminteri Europa din trecut, Europa care a inventat printre altele Ș copperplate calligraphy, mobila rococo și arhitrectura barocă ce legatura are cu mine ori cu AMP , noi europenii lui peste prajit de azi ?
    Cam aceiași care este între maneliștii de zi cu a lor “feri feri fericire” shi concursurile de vioara Chopin castigate de chinezi.
    Vrem sa aflăm oare ce crede poporul ori vrem sa i-o spuneam ?
    Hmmm .
    Depinde ce credem noi depre noi ca suntem, că dacă ne credem hahaha “societate civilă” in definiția AMP rolul nostru ne e sa ii facem hatârurile poporului ci să-l mînăm din șficul verbului nostru biciuitor, în turmă, galopînd voios către mântuirea cu forța care îl așteaptă dincolo de porțile abatorului

    Reply
    • Dumitru

      Jordan Peterson este unul din singurii care indraznesc sa critice razboiul dus in numele marxismului cultural impotriva intregului sistem de valori care sustine societatea occidentala. Razboiul impotriva barbatului alb nu e decat o mica parte din ce se intampla, e doar simptomul cel mai extrem. El nu spune ca societatea occidentala nu va putea evolua de une e catre ceva mai bun, ci pur simplu ca e grav ca dam inapoi. BTW, Peterson nu e important atat pentru profunzimea a ceea ce spune (desi nu cred ca a mai spus-o cineva asa de clar) cat pentru ca e unul din putinii care mai au curajul sa o faca in sistemul de invatamant superior pe profile umaniste. Sper sincer sa nu aiba soarta Hypatiei in fata hoardelor fanatizate.

      BTW, e a doua oara cand o luare a Dvs de pozitie este complet contrara adevarului pe care il vad pe teren – o senzatie cunoscuta ca „disonanta cognitiva” si care apare in jurul marilor manipulatori. KGB-ul era faimos pentru intoarcerea cu 180 de grade a vinovatiei si pentru acuzarea victimelor, cam cum faceti Dvs. aici.

      Reply
      • Laur22

        @Dumitru

        Și care e eroarea ? Nu de alta da e posibil să fiu eu în eroare, e posibil să fii tu, după cum posibil e să fie însăși Peterson în eroare. Adică ce-am zis eu eronat și ce măsori tu cumva opus față de ce-am zis eu.

        PS Jordan luptător împotriva lui cancel culture și actualei furii revizioniste ce bântuie departamentele universitare de „humanities” nu e nici pe departe singur. E poate mai vedeta, da nici pe departe singur.

        Uite eu savurez youtuburile lui Bert and Hether Weinstein (da search dupa Dark Horse) care sunt pe aceiași direcție poate că mai puțin militante, da orșicât.

        Cât despre hoardele fanatizate hohoho povestea sus-numtului Weinstein este hohoho exemplară.
        El, profesor cu tenure, nevasta-sa profesoară cu tenure, amandoi ramași fara job de la aceiași facultate datorită unor mașuri in care gloate fanatizate de studenți căutau să-i linșeze la modul fizic prin campus. Da, da, da Red Brigade in buna tradiție a revoluției culturale maoista și asta nu deceniul 6 la Beijing ci în secolul XIX în Portland USA.

        Acuma dacă faptul că eu iți repet povestea lui spusă de el insași și confirmată de invitatul său in podcast pe care tu o poți considera aberantă și de ne-imaginat în campusul în care trăiești tu nu e semn de disonață cognitivă la mine pentru că eu nu zic că peste tot se întamplă același lucru și deci că și tu ar trebui s-o vezi cu ai tăi ochi, ci e semn de disonanța cognitivă la tine pentru că tu zici că dacă așa ceva încă repet ÎNCĂ nu s-a întamplat la tine, în raza ta de acțiune e musai să nu se fi întamplat pe niciunde.

        O problemă similară și-a pus-o un scriitor rus într-o carte despre WWII în care se întreba dacă un soldat de pe front poate să emite judecăți despre integralitatea frontului deoarece în vorbele sale un soldat vede 100 m in stânga 100 m in drepta dar frontul, frontul are mii de km și in stânga și în dreapta lui mii de km pe care soldatul in cauză, soldatul de prima linie nu are cum sa ii vadă deshi este acolo. Deci care este validitatea afirmatzie sale ca este martor ocular. Martor ocular la ce? La războiul său da, la întregul război în mod sigur nu.

        Acuma dacă disonantza cognitivă este cauzată în opinia ta de faptul ca citatele pe care le dau eu din hahaha cunoscutele oficine KGB-iste hahaha WSJ și Forbes intră în contradicție cu realitatea de campus pe care o vezi tu, zi de zi nu e problema mea ci e posibil sa fie a ta. Nu eu trebuie să le reconciliez pe cele două ci tu.
        Shi asta e problema nostra a oamenilor, a soldaților pe frontul vietzii care întrucât vedem cu ochii nostri in priza directă o mică parte din mare tapiseria vieții avem impresia că am văzut tot tabloul câte vreme ….. am hahahaha „văzut” cam tot atât cât „vede” o râmă în al său tunel pentru ca mai apoi sa emită judecăți condescenedente genul eu stiu tot pamantul.

        Și da pe statistici observăm că uite cam are loc un război împotiva lui white american male că uite ii cam scade speranța de viață.
        Intrebarea corectă dacă e să ne dăm intelectuali e dacă explicația corectă la aceste cifre statistice dincolo de endemic românesc-ul „asta-i propagandă rusă micinoasă” se poate găsi în Jordan B Peterson ori in cele ale lui Chris Hedges (nu stiu dacă l-ai citit).

        Și de aceea uite o să termin în cuvintele lui Petereson față cu acuzatorii sai „read more” la care aș-i adăuga eu de la mine și te-aș-i îndemna să : think more & feel more.
        Crede-mă ajută.

        Cea mai mare manipulare e acea pe care ne-o facem noi, noua înșine, castelele de fum pe care ni le clădim noi nouă înșine crezînd că o să putem să locuim în ele perpetuu până când vine realitatea și ne calcă cu șenila.

        Reply
  16. Alin

    Odată cu obezitatea Uniunii Europene, tot mai masivă, mai birocratică și mai in deficit democratic, mai rămăsese doar libertatea de circulație va valoare sexi europeană.

    Acum au reușit să nu mai fie sexi odată cu pașaportul fascist de vaccinare – pașaport după modelul pașaportului nazist de segregare.

    Poate nu realizăm noi in România ce furie e in Franța de unde veți vedea un mare Frexit – desigur, divorț mai greu ca Brexitul, dar make no mistake about it, acolo va fi războiul in urmatorii 5 ani. Noi românii am avut nevoie de UE și cei care s-au bucurat de avantaje s-ar putea să fie fraieriți să apere și reglementările fasciste ale UE, din inerție. Insă s-ar putea să fim cu 10 ani in decalaj și Franța să fie in avangardă.

    Reply
  17. Laur22

    addendum

    ref Europa liberala / i-liberala

    Daca azi conform cartzi lui Noah Harari : Homo Deus, secolul XXI a demonstrat relativ convingator ca cele 4 axiome ale liberalismului classic sunt doar niste dogme ideologice depashite azi aici acum de tehnologia secolului XXI shi de practica legislativa a secolului XX – secolul post WWI , secolul post globalizare /re-globalizare & repeat shi nu niste adevaruri eterne pe care sa se poata funda o societate solida liberalul fiind la definitize

    individualist in that that it asset the primacy of individual against the collectivity
    egalitarian in the it confer to all human being the same basic moral status
    universalist in that that it affirm the moral unity of the human specie
    meliorism in that that it assert the open-ended piece meal improvability by use of critical reason on human life.

    Ceea ce s-a dovedit in mod repetat a fi gresit shi inefficient , ce e de facut ?

    Il declaram shi pe Noah asta atat de la moda un putinist revansard aidoma lui Ludovic Orban ori Erdogan ori incercam sa stam starmb shi sa judecam drept shi incercam sa judecam daca Europa poate sa fie la fel de Europa shi post liberala ?

    Pentru ca precedentele doua divergentze de la liberalismul classic socialismul shi fascimul adica afirmarea superioritatzii identitatzii natzionale ori de clasa asupra identitatzii individual e nu s-au sfarsit prea frumos pentru omenire.

    Adica daca experimental identitatea unama se poate dovedi a fi nici unica shi nici incontrolabila conform aceluiashi Hariri ce se mai alege de liberalism care o considera temelia ce mai stabila si mai de dorit temelie a arhitecturii sociale
    vezi capitolul „The Humanist Wars of Religion” dar mai ales „Who Are I?”

    „Liberals believe that we have a single and indivisible self. To be an individual means that I am in-dividual. Yes, my body is made up of approximately 37 trillion cells,9 and each day both my body and my mind go through countless permutations and transformations. Yet if I really pay attention and strive to get in touch with myself, I am bound to discover deep inside a single clear and authentic voice, which is my true self, and which is the source of all meaning and authority in the universe. For liberalism to make sense, I must have one – and only one – true self, for if I had more than one authentic voice, how would I know which voice to heed in the polling station, in the supermarket and in the marriage market?

    However, over the last few decades the life sciences have reached the conclusion that this liberal story is pure mythology. The single authentic self is as real as the eternal Christian soul, Santa Claus and the Easter Bunny. If you look really deep within yourself, the seeming unity that we take for granted dissolves into a cacophony of conflicting voices, none of which is ‘my true self’. Humans aren’t individuals. They are ‘dividuals’.
    The human brain is composed of two hemispheres, connected to each other through a thick neural cable. Each hemisphere controls the opposite side of the body. The right hemisphere controls the left side of the body, receives data from the left-hand field of vision and is responsible for moving the left arm and leg,
    and vice versa. This is why people who have had a stroke in their right hemisphere sometimes ignore the left side of their body (combing only the right side of their hair, or eating only the food placed on the right side of their plate).
    There are also emotional and cognitive differences between the two hemispheres, though the division is far from clear-cut. Most cognitive activities involve both hemispheres, but not to the same degree. For example, in most cases the left hemisphere plays a more important role in speech and in logical reasoning, whereas the right hemisphere is more dominant in processing spatial information.
    ….
    Furthermore, the experiencing self is often strong enough to sabotage the best-laid plans of the narrating self. For example, I can make a New Year resolution to start a diet and go to the gym every day. Such grand decisions are the monopoly of the narrating self. But the following week when it’s gym time, the experiencing self takes over. I don’t feel like going to the gym, and instead I order pizza, sit on the sofa and turn on the TV.

    Nevertheless, most people identify with their narrating self. When they say ‘I’, they mean the story in their head, not the stream of experiences they undergo.
    We identify with the inner system that takes the crazy chaos of life and spins out of it seemingly logical and consistent yarns. It doesn’t matter that the plot is full of lies and lacunas, and that it is rewritten again and again, so that today’s story flatly contradicts yesterday’s; the important thing is that we always retain the
    feeling that we have a single unchanging identity from birth to death (and perhaps even beyond the grave). This gives rise to the questionable liberal belief that I am an individual, and that I possess a consistent and clear inner voice, which provides meaning for the entire universe.”

    In scurt daca identitatea colectiva exista shi apararea ei da rezultate economice superioare individualismului rebel (vezi The egde of chaos)

    Shi daca indentitatea umana se dovedeste a fi doar o suma de algoritmi infinit maleabili shi controlabil cu aplicare metodelor modern de wholsale surveillance and predictive personality mapping

    Oare cum ar trebui oare sa inglobam aceste noi realitatzi & capabilitatzi in tzesatura politica a Europei de maine.

    Nu ca ashi vre-un mare fan Erdogan or Ludovic Orban daaaaa orishicat Europa ve deveai cat de curand I-liberala fie ca vrem fie ca nu vrem realitatzile tehnologice ne vor constrange sa acceptam ca idealul liberal e ca poate nu doar lipsit de viitor daca e sa fim onesti ci poate chiar mort de vre-o 3-5 decenii conform opiniilkor lui Chris Hedges prezentul fiind doar o maimutzariere de prost gust shi din ce in ce mai grotesca a idealaurile shi principiilor liberalismului calsic.

    Reply
    • mafalda

      Intresante sunt punctele d-voastra de vedere si sustinute uneori de cuvinte ce poate va pot sprijini intelegerea – dar totusi ? Ideea finala ce va anima – aceea cu I-liberalismul presupus a fi acceptat, in curind , de o intreaga Europa -este olecuta deplasata . Iliberalismul nu este un concept filozofic si nici o doctrina clar exprimata . Iliberalismul este un simplu termen ce se doreste a fi o denumire a unei anume forma de conducere statala , o struto- camila, ce fura parti din intelegerea democratica (nu neaparat liberala pe stil vechi ) si care ne arata o societate ce este capitalista doar la comanda politica si comunista atunci cind este vorba despre o decizie a unui singur conducator atoatestiutor . Credeti ca asa ceva poate functiona ? Credeti ca natiunile vor putea fi pacalite la nesfirsiit de o simpla denumire ce mascheaza de fapt o dictatura . Poate doar pe moment .

      Reply
      • Laur22

        @mafalda

        Nu este despre ce cred eu, este despre ce funcționează.
        Dacă liberalismul cu ai sai 4 piloni teoretici a condus la relitațile masurate de carți gen „the edge of despair” , „the bottom one billion”, „the death of liberal class” ” the empire of ilusion” realități care sunt cum sa le zi eu politicos …. hai sa zicem sub-optime.

        Și dacă încarnarea practică a i-liberalismului gen China , Turcia, Ungaria funcționeză mai bine dpdv economic și scocial decât decat media planetară (rata de înbunatățire a situație din țările respective aplatizată pentru a ține cont de crizele economice cauzate de varii atacuri economice speculative externe firești atunci cand deranjezi este superioară in ultimii 10 ani mediei țarilor cu un nivel economic comparativ) atunci ….. atunci e cert ca ceva funcționeaza sistematic și planetar în i-liberalism.

        Și nu e despre cum cred eu că merge că uite Joseph Stiglizt vorbind depsre reformele din ultimii 40 de ani adoptate de partidul comunist chinez (https://www8.gsb.columbia.edu/faculty/jstiglitz/sites/jstiglitz/files/Reform%20Success%20of%20China%20FINAL.pdf) reforme 100% ne-coduse de vre-un ethos liberal vorbind într-o dizertație la decernarea nu stiu cărui premiu norvegian a taiat nodul gordian.
        Reformele au fost diferite de la o decadă la altă decadă și ceea ce a funcționat o decadă a avut nevoie de o altă reformă ca sa funcționeze în decada următoare și tot asa și tot așa iar ele, oricare dintre reforme , conform ortodoxiei economice liberale, nu ar fi trebuit sa funcționeze în nici-o decadă și cu toate acestea au funcționat.

        Iar asta, daca e sa fii corect cu tine și cu meseria ta, ridica o intrebare fundamentala : de ce ceea ce nu trebuia sa meargă a mers ?

        Aceiasi intrebare în oglinda care și-o pune-au economistii ref Argentina:
        de ce Argentina n-a prea crescut in secolul XX adică
        „How did Argentina, an economic powerhouse a hundred years ago, fall into cycles of economic despair within a generation? And how did the industrial revolution catapult Western economies to the economic dominance they retain today? ”

        „Argentina’s is a story of political and economic starts and stops, peaks and troughs. In 1913, Argentina was the world’s tenth wealthiest nation per capita.
        The following year it ranked among the richest countries, behind Australia, the United States, and the United Kingdom, but ahead of France, Germany, and Italy. Yet by the 1930s the economy was on a path of steep decline; today it is among the slowest-growing economies on Earth. Over a fifty-year period, between 1930 and the mid-1970s, Argentina had six military coups; three periods of hyperinflation in which inflation exceeded 500 percent per year between 1975 and 1992 (peaking in March 1990 at over 20,000 percent); numerous debt defaults; and an economic growth rate that has, since 1970, dropped below zero (that is, regressed) on seven different occasions. ”

        Concluzia autoarei este „Argentine economy reveals the dangers of political instability, short-term thinking, and a growth-harming agenda, including inconsistent trade policy.” Nu-i așa ca aici simții aroma de Romania ? Eu o simt.

        Iar daca explicatiza ar functziona ar fi minunat ,nu pentru argentinieni desigur, ci cel puțin din punct de vedere ideologic dacă aceiași explicație ar putea justifica de ce Japonia cam stagneaza dpdv economic de prin 1980 încoace deși a încercat cam toată paleta posibilă pe politici liberale de stimulare a economiei ajungand la un debt to GDP ratio de 270%.

        Și cu toate asta crestere economică kanci .
        Ba mai rău decat atât chiar și inflație kanci desi toti hahahaha „experții” stiu că de la un dept to GDP ratio de 60% orice țară riscă să intre în spirala infllaționistă (vezi condiztiițiile de convergenț ala euro) .

        Iar Japonia „stand tall & proud” arătându-ne că uite nu, nu e așa ortodoxia economică e doar ortodoxie și atat nu are nici-o legatură cu economia.

        Și de aceea zic, nu e despre ce cred eu, este despre ce merge.

        Și dacă fundamentele liberalismului pot fi dovedite biologic (conform Noah Harari) , economic (conform Josepg Stiglitz) și ca eficiență de doctrină juridică eronate, dovedite cu experimente reusite ca drept eronate, cum reacționam noi la aceste dovezi ?

        Precum Argentina la 1900 ?
        Precum China la 1800 ?
        Precum India intre 1700 și 1900 ?

        Iar întrebarea nu e doar pur teoretică ci extrem de aplicată experimentalist.
        Precedentele derapaje de la liberalism în socialism și fascism / nazism nu au sfarșit-o prea bine.

        Problema e aici și riscul eșecului e mare, depinde doar de noi să n-o gresim.

        Dar ne-acțiunea paralizată de frica la acestă lume în permanentă schimbare pe model argentinian-o chinezesc nu e o soluție . Istoria ne-o demostreaza.

        Reply
  18. marius

    populatia nu decide nimic in ziua de azi.
    Intrebati canaliile corporatiste care decid soarta omenirii ce au de gind sa faca in viitor.
    daca cineva inca are impresia ca traim in democratie iar populatia decide soarta omenirii e ori un fanatic globalist-corporatist ori un credul fara prea mult iq

    Reply
  19. j001

    1…”Bine, nu e momentul acum, îi întrebăm pe europeni mai încolo, dar hai să îi întrebăm deschis. A început declinul? Merită să dăinuim? Avem puterea să ne schimbăm? ”

    ….sa presupunem ca nu avem nici un viitor. Nu vom dainui. Europa, cultura europeana, valorile fondatoare vor pieri. Sa presupunem ca sigura aceasta varianta. Ce de facut? Un referendum? Intrebam deschis populatia daca simte declinul sau nu? Le dam un formular si le cerem sa bifeze solutii? Cerem maselor largi sa gaseasca resurse pentru schimbare?…. Ma tem ca este cea mai proasta abordare. Un razboi de care esti constient ca e foarte posibil sa il pierzi, controlul tranzitiei spre iesirea din istorie este o problema de strategie si tactica asumate de o elita capabila sa formuleze indicatori si metodologii. Opinia maselor largi populare e ultima care trebuie luata in calcul. E suficient sa citesti comentariile la articolul de fata ca sa intelegi de ce ….

    Reply
  20. ionas

    In UE a debutat discret, cam din 2004 un proces de scleroza care s-a accentuat dupa Brexit mai putin in nordul si nord-vestul continentului .
    Nu este vina Germaniei sau a Frantei care au facut tot posibilul pentru a tine uniunea pe linia de plutire. Este mersul lucrurilor si eu nu cred ca se poate face ceva ( poate daca UE va copia America) .
    De altfel nici SUA nu este scutita de decadere. Oricum UE si SUA nu se pot compara cu China cea plina de vitalitate economica sau Rusia. Viitorul apartine Chinei.
    Vom vedea peste 30- 40 de ani cum stam cu UE .

    Reply
  21. Cinicul

    Ma uimesc comentariile (in fapt atacurile) despre deficitul de democrație al EU. Cu ce este mai legitim un ministru numit de un prim ministru sau de un președinte decât un comisar european? In afara sistemului westminsteriam cne ii alege pe ministri sau secretari de stat? Cine alege birocrația uriașă din spatele acestora? In fapt funcționarii de la Bruxelles sunt supuși mai multor verificări decât toti civil servants din restul lumii asta pentru ca dau seama Parlamentului European dar sunt supuși și criticilor a 27 de state cu interese convergente. Care funcționat de stat din Romania sau alte tari mai cu staif este ales printr-un concurs deschis ls peste 400 milioane de cetățeni?
    Propaganda anti EU de pe The Sun, The Telegraph, Fox News sau Breitbart s-a mutat pe media românească. Funcționarii europeni sunt mai puțin corupti decât funcționarii țărilor membre pentru ca exista mecanisme de control msi eficiente si mai tansparente decat în orice țară din EU, dar si pentru ca exista atata critica si adversitate din partea mediei din tarile membre dar și din afara EU.
    Nici nu mai este nevoie de propaganda rusească sau chinezească pentru slăbirea EU este suficientă cea din tarile membre sau aliate.

    Reply
    • Dumitru

      Presupunand ca sistemul european de selectie e asa de eficace, cum a ajuns procuror-sef european o plagiatoare dovedita care in plus nu a respectat statul de drept in Romania? Cand spun „plagiatoare” nu fac decat sa reiau raportul comisiei care a decis ca nu i se retrage diploma de doctorat lui Kovesi pentru ca „nu a plagiat decat un pic” si cu toate ca „lucrarea nu are originalitate” (cf. https://www.hotnews.ro/stiri-esential-21459849-fost-publicat-raportul-comisiei-care-decis-laura-codruta-kovesi-nu-plagiat-radu-chirita-calitate-stiintifica-sub-nivelul-unei-teze-doctorat.htm).

      Reply
    • Dumitru

      Bun, facusem un comentariul in care atrageam atentia ca acest sistem pe care Dvs il gasiti extraordinar a facut ca din 400 de milioane de cetateni sa fie ales procuror european Kovesi, care mie nu mi se pare suficient de curata. L-as fi preferat de departe pe legalistul Bonhert fata de Kovesi care „da rezultate” lucrand in afara legii (si dealtfel sistemul Kovesi a mers cat timp DNA putea sa ameninte judecatori in mod mafiot, acum nu mai merge).

      Comentariul a fost refuzat, si sunt un pic mirat, credeam ca RC permite un oarecare pluralism de opinii in domeniul asta.

      Reply
      • Cinicul

        Alegerea doamnei Kovesi a avut o componenta politica, s-a vrut o palma data grupului mafiot din jurul lui Dragnea. In toate tarile se fac compromisuri politice, sunt procurori sau miniștri dubioși si in afara EU, UK, USA, Canada sau Australia.
        Dincolo de abuzurile indiscutabile făcute in timpul doamnei Kovesi, sub conducerea ei DNA a băgat la zdup mai multi mafioți si politicieni corupti decât sub toți procurorii generali anteriori sau de după. Nu cred ca in Romania se poate face curățenie cu respectarea stricta a legii. Studiați si dvs ce se întâmpla astăzi cu sentințe după sentințe anulate, cu avocați si judecători in slujba mafiei, fie ea aliniata la PSD sau PNL.

        Reply
  22. N. C.

    ”Un nou sondaj comandat de PE şi realizat în perioada noiembrie-decembrie 2020 de Kantar constată o creştere cu zece puncte procentuale a numărului de cetăţeni la nivelul UE care au exprimat o opinie pozitivă cu privire la Uniune (50%) în comparaţie cu toamna anului 2019, iar 66% dintre respondenţii la acest sondaj sunt optimişti cu privire la viitorul Uniunii Europene.
    La finalul anului 2020, mai mulţi respondenţi au considerat că lucrurile merg într-o direcţie bună la nivelul UE în comparaţie cu propria ţară. În plus, aproape trei din patru respondenţi la nivel european (72%) consideră că planul de redresare al UE ar permite economiei ţării lor să îşi revină mai rapid în urma efectelor negative ale pandemiei de coronavirus.
    50% dintre români susţin că lucrurile merg în direcţia cea bună în UE, pe locul al nouălea în UE într-un top condus de Irlanda (77%), Lituania (70%) şi Estonia (61%). Pe de altă parte, 37% dintre români consideră că lucrurile merg într-o direcţie greşită în UE (în scădere cu 2 puncte procentuale în ultimul an), în ultima treime din ‘Cei 27’ din punct de vedere al pesimismului faţă de perspectivele blocului comunitar.
    În ceea ce priveşte viitorul UE, 70% dintre români au răspuns că sunt foarte optimişti (12%) şi destul de optimişti (58%) , iar 27% că sunt destul de pesimişti şi foarte pesimişti. România se află din acest punct de vedere pe locul al 11-lea în UE, într-un clasament dominat de Irlanda (89%), Malta şi Slovacia (79%).
    41% dintre respondenţii europeni doresc ca Parlamentul să apere solidaritatea dintre statele membre mai presus de toate celelalte valori, comparativ cu 33% în urmă cu un an.” (https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-24602359-eurobarometru-romanii-raman-increzatori-dar-sunt-mai-pesimisti-plan-personal-privinta-perspectivelor-economiei.htm)

    Reply
    • mafalda

      Cifrele sunt in continua in miscare dar trendul este afirmativ si toate deciziile viitoare se vor lua de comun acord dupa consultari ce vor avea caracter si de consultari populare .Daca lucrurile ar sta altfel nimeni din UE nu ar fi purces la demersul ce tine de imprumuturile comune girate de UE ca un intreg . De imprumutat tot trebuia sa ne imprumutam dar daca faceam asta de unii singuri dobinzile erau aproape duble si termenul de rambursare era foarte mic .Politicul din toate tarile UE si cel de la Bruxelles- va cobori in strada -(cititi ca o expresie ) si vom vedea o alta forma de a face politica . Venim noi la voi este noul trend de politica europeana.

      Reply
  23. DW

    Cred că pentru a vă lămuri despre relația populiștilor cu poporul, ar trebui citit Cristophe Guilluy. Ori măcar ascultat pe Youtube.
    Viitorul Europei ar putea fi dedus din răspunsurile la câteva întrebări:
    – Este Europa o mare putere militară?
    – Este Europa în avangarda cercetării și tehnologiilor?
    – Are Europa o populație cu o piramidă a vârstelor echilibrată?
    – Deține Europa resurse naturale strategice?
    Dar și la unele mai insidioase:
    – De ce-au provocat Brexit-ul, totuși, băieții din City?
    – De ce ajung în fruntea UE moșuleți care rad câte două sticle de „sciatică” pe zi sau mame-eroine?
    – De ce decid soarta UE unii care nu trec prin sita alegerilor democratice?
    – De ce ajung panarame cu trecut mondialist (FMI, mega-bănci private) șefi de state, prim-miniștri, șefi/șefe la BCE?
    – De ce țările din latura estică sunt menținute de facto tot în starea lor multiseculară de tampoane geopolitice?
    – Cum poate un țăran din Afganistan sau Mali să treacă ca prin brânză prin mai multe țări europene și să ajungă la moschee în Berlin / Paris, cu adidașii fără pic de noroi?
    – Cum se face că uniunea pentru libertate produce centralism și birocrație în cantități care i-ar face invidioși pe împărații habsburgici?

    Reply
    • Laur22

      citire versus simtzire

      daca vrei sa stii care care sunt problemele europei birocratice il citesti pe Cristophe Guilluy care tzi le zice , care le decreteaza ad chatedra shi potzi sa te prosternezi la el sau potzi sa ii dai reject

      daca vrei sa simtzi cu sufletul care este diferentza dintre felul in care este condusa Europa shi felul in care britanicii cred cu sufletul dincolo de cuvinte ca ar trebui sa fie condusa UK ul or rusii cred ca ar trebui condusa Rusia itzi recomand seria SF Honorverse a lui David Weber.
      Da pentru ca seria are 14 cartziplus 4 icartzi in fiecare dontre cele 4 spin offuri ce le-a generat shi totusi viatza este scurta potzi sa te rezumi la :
      Mission of Honor , A Rising Thunder, Uncompromising Honor -> pentru efectele politico economice ale birocratziei UE shi al sau complex birocratic industrial -> reflectata in serie de birocratzia „mandarinilor” care conduc de facto solarian league peste capul guvernelor locale alese mai mult sau mai putzin democrtatic
      The Short Victorious War, At All Costs -> ethosul rusesc -> reflectata in serie de patriotismul shi tumultul politic revolutzionar criminal din Republic of Heaven

      iar despre ethosul britanic din UK vei fi shocat de similitudinile cu The Kingdom/ Empire of Manticore din oricare din cartzile din serie.

      Shi acuma la intrebarile tale
      – Este Europa o mare putere militară? -> intreaba-l pe Ghadafi
      nu in sensul de a storci o alta mare putere gen Rusia ori China dar destul de mare pentru a storci printr-un asalt multidimensional, dipolmatic, media, inteligence, economic shi in cele din urma daca e nevoie militar orice tzara din vecinatatea mediata cu exceptzia Rusiei, sau daca preferi , in sensul de secol XVIII nu o mare putere militara continentala capabil asa duca un „continental war” ci o putere imperiala o putere care ishi poate proiecta puterea asupra unor state mici.
      – Este Europa în avangarda cercetării și tehnologiilor? -> rezonabil de da. companiile europene stau marturie sau mai degraba apetentza companiilor chinezesti de a le cumpara pentru know how
      – Are Europa o populație cu o piramidă a vârstelor echilibrată? -> asta e o fantasma de argat cu biciul pe moshie shi in curand nimeni din lumaea dezvoltata nu va mai avea asha ceva nici macar China ca sa nu vorbesc de Japonia deci intrebarea e depinde cu cine te compari
      – Deține Europa resurse naturale strategice? -> resursa traditzionala „strategica” a europei a fost industria sa.
      Europa treptat treptat urmeaza modelul american de delocalizare a industriei shii daca nu mai ai indutrie la ce itzi mai trebuie minerale pentru respectiva industrie ?

      – De ce-au provocat Brexit-ul, totuși, băieții din City? -> din traditzie, din traditzi imperiala , noi suntem continuatorii lui British Empire shi nu avem nevoie de voi, daca au avut dreptate sau nu viitorul ne-o va demonstra shi le-o va demonstra
      – De ce ajung în fruntea UE moșuleți care rad câte două sticle de „sciatică” pe zi sau mame-eroine?
      -> din aceashi motiv pentru care shi Churchil radea 2 sticle de „sciatica” shi profesoara de istorie Megaret Thacer arata atat de casnica (pentru ca oamenii din spatele lor au decis ca acestia sunt niste vehicole perfecte pentru agenda lor) Ca sa izti dau un cita mai putzn celebru din Junker dar care in opinia mea ar trebui sa devina celebru : ” we all know what it need to get done the only problem is how to get reelected after that”
      – De ce decid soarta UE unii care nu trec prin sita alegerilor democratice? -> de ce Adina Valean, De ce Dacian Ciolos, de ce Corina Cretzu hmmm corecta intrebare singurul raspuns plauzibil este ca ….. pentru ca de Sosoaca nu e vevoie. Nu e nevoie de opameni care sa aduca voturi starnind o emotzie e nevoie de oameni care sa faca din capul lor ceea ce li se sugereaza discret de catre „noi” europa difuza shi sa nui faca ceea ce le urla in urechi ceilaltzi
      – De ce ajung panarame cu trecut mondialist (FMI, mega-bănci private) șefi de state, prim-miniștri, șefi/șefe la BCE? -> aceashi lucru pe care l-a cautat Geoana in fruntea PSD . De ce l-au ales psd=itsii pe Geopana de la NATO in fruntea lor ? Pentru ca au crezut / spera ca Geoana sa-sh folosessca conexiulile sale internatzionale in slujba partidului shi nu ca Geoana sa o isi folosesc partidul pentru ashi ceste conexiunile sale internatzionale. Ce a castigat PSD-ul ? can cat o sa castige PNL-ul de urma experientzie bancare a lui Catzu
      – De ce țările din latura estică sunt menținute de facto tot în starea lor multiseculară de tampoane geopolitice?
      -> ce altceva ar putea fi ? daca ar vrea sa fie altceva s-at transforma in Austria ori Elevetzia shi shi-ar rejecta singure agitatzii revansarzi din interilor lor dar ele nu vor mentiv pentru care shi sunt ceea ce sunt
      – Cum poate un țăran din Afganistan sau Mali să treacă ca prin brânză prin mai multe țări europene și să ajungă la moschee în Berlin / Paris, cu adidașii fără pic de noroi? -> poate shi pentru ca nu vine pe jos, iau microbuzul shi beneficiaza de hahahaha Shenghen. Similar cun mexicanii au praf pe adidashi numai 50-100 km cand trec granitza in USA dupa care ii ia un van ori un camion mare care ii duce pana in Chicago
      – Cum se face că uniunea pentru libertate produce centralism și birocrație în cantități care i-ar face invidioși pe împărații habsburgici? -> ai condis vreodata vre-o institutzie ?
      orice institutzie care trebuie condusa are nevoie de o infrastructura de conducere indiferent cun se cheama respectiva oranduire politica : imperiu, dictatura a proletariatului ori republica ca sa se faca ceva martetz ceva-ul ala trebuie impratzit in lucruri mai mici lucruri care trebuiesc executate intr-o anumita secventza precisa shi ca acest lucru sa se intample ai nevoie de cineva care sa se ocupe exact de asta.
      Stii de ce a fost construit Pentagonul cea mai cladire de la vremea sa din Washington ?
      Deorece armata USA avea nevoie de cladire in care sa isi centralizeze birocratzia sa.
      Birocratzia nu a aparut odata cu Pentagonul ci Pentagonul a aparut pentru ca …. ma intelegi ce vreau sa zic ?

      Reply
  24. Vlad

    In America politicienii traiesc la mila procentului de populatie care le aproba actiunile (approval rate) care se reflecta negresit in rezultatul urmatoarelor alegeri. E un mecanism de reactie (feedback cycle) extrem de eficient in a indrepta prioritatile guvernamentale spre opinia publica, dupa cum observati.

    In Europa institutiile europene nu sunt controlate prin alegeri, si aici nu ma refer la functionari ci la politicienii care le conduc. In ce masura s-ar rezolva problema accountability-ului (imposibil de tradus in limba romana :) ) prin alegeri? Pana la urma si America este destul de diversa in compozitie.

    Reply
    • Dumitru

      Nu inteleg. Pe de o parte spuneti ca in SUA e OK din cauza alegerilor, iar pe de alta spuneti ca in UE alegerile nu sunt o solutie…

      Reply
  25. Vlad

    Nu am o opinie formata in privinta eficientei alegerilor in acest caz, am pus intrebarea fara sa incerc sa sugerez un raspuns.

    Reply
  26. Munteanu

    Ca sa iasa Brexit a fost assasinata deputata laburista Jo Cox chiar in timp ce tzinea un discurs anti-Brexit. Doamna Mungiu crede sau spera ca shi alte tzari vor parasi UE evident dupa ce shi altzi politicieni pro-Europeni vor fi assasinatzi. Nu cred ca se va intampla asta shi chiar shi Anglia va re-intra in UE dupa ce Scotzia shi toata Irlanda vor fi acolo deja. Cei de stanga vor invatza mai bine mai tarziu decat de loc ca assasinatele politice functzioneaza shi vor incepe shi ei sa ucida conservatori mai intai in Irlanda de Nord apoi shi in Anglia shi dupa ce suficientzi conservatori vor fi assasinatzi nu va mai avea cine sa se opuna re-admiterii Angliei in UE.

    Reply

Dă-i un răspuns lui Alin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *