Dezbaterea inceputa in jurul modului in care s-a desfasurat concursul pentru ocuparea posturilor de asistent si lector universitar de la Facultatea de Filosofie din Bucuresti ameninta sa se stinga fara ca problemele ridicate sa-si fi gasit un raspuns. Memoriile catre Senatul Universitatii din Bucuresti in care unul dintre candidati, Cristinel Ciocan, contesta intreaga desfasurare a concursului au ramas fara raspuns, la fel si cele doua scrisori pe care Gabriel Liiceanu le-a adresat ministrului Funeriu pe aceeasi tema. Lipsa reactiilor se explica si prin faptul ca legea in vigoare nu ofera nicio cale de rezolvare a contestatiilor formulate de Cristinel Ciocan. Metodologia-cadru privind concursurile universitare, aprobata de Ministerul Educatiei, stabileste doar posibilitatea de a contesta o incalcare a procedurilor legale de desfasurare a concursului, cele care tin de forma, dar nu si criteriile de evaluare a candidatilor pe care le stabilesc institutiile de invatamant superior insele, adica fondul problemei.Ministerul Educatiei a stabilit o metodologie-cadru ce impune doar un set de criterii minimale de care universitatile si facultatile trebuie sa tina cont atunci cand isi intocmesc propria metodologie interna de concurs. Criteriile minimale stabilite prin lege sunt menite sa inlature cazurile de nepotism si incompatibilitatile ce pot sa apara in desfasurarea concursului si stabilesc standardele minime pe care candidatii trebuie sa le indeplineasca pentru a participa la un astfel de examen, cum ar fi titlul de doctor si minim patru articole aparute in publicatii de specialitate in cazul postului de lector universitar. In spiritul autonomiei universitare, facultatile si universitatile sunt insa cele care stabilesc, prin propria metodologie, cum fac evaluarea candidatilor si tot ele aleg, de pilda, daca vor sa puna mai mult accent pe cercetarea stiintifica sau pe experienta didactica a candidatilor.
De pilda, Facultatea de Filosofie si Stiinte Politice din Iasi a optat pentru o grila de punctaj care sa puna accent pe activitatea stiintifica a candidatilor, aceasta reprezentand 70% din ponderea notei finale. Pe de alta parte, Facultatea de Filosofie din Bucuresti a decis sa ii evalueze pe candidati in felul urmator: 60 de puncte pentru activitatea didactica si pedagogica si doar 40 de puncte pentru activitatea stiintifica. Aceasta modalitate de evaluare este contestata de Cristinel Ciocan pe motiv ca ii dezavantajeaza pe candidatii veniti din afara sistemului, lipsiti de experienta didactica, si ii favorizeaza pe cei care ocupa deja un loc in invatamantul superior si doresc sa promoveze pe posturi superioare. Pozitia sa a fost imbratisata de zeci de cadre didactice si cercetatori din tara si din strainatate printr-o petitie publica in care acuza „mimarea concursurilor libere, care privilegiaza un candidat prestabilit, pregatind totodată mecanismele prin care un posibil candidat extern sa poată fi respins pe cai cat se poate de legale“.
Problema ridicata de semnatarii petitiei seamana destul de mult cu cea existenta in domeniul achizitiilor publice: asa cum o firma poate fi favorizata sa castige o licitatie publica prin caietul de sarcini, la fel criteriile de evaluare stabilite prin metodologia interna de concurs a facultatii pot sa favorizeze un anumit candidat in dauna altuia. Dar daca in cazul licitatiilor publice exista posibilitati legale prin care caietul de sarcini poate fi contestat, legislatia nu prevede nicio cale prin care un candidat sa poata contesta criteriile de evaluare prevazute in metodologia interna de concurs stabilita de consiliul facultatii la care aspira sa devina cadru didactic. Nici universitatile nu s-au gandit sa includa un astfel de mecanism de contestare in propriile metodologii.
Potrivit metodologiei-cadru, „contestatiile pot fi depuse exclusiv pentru nerespectarea procedurilor legale” in timpul desfasurarii concursului, iar aceste contestatii sunt rezolvate de o comisie desemnata in acest scop. Cristinel Ciocan, candidatul respins la Facultatea de Filosofie din Bucuresti, desi se prezentase cu un dosar de rezultate stiintifice mult mai solid decat cel declarat castigator, a uzat de aceasta unica posibilitate si a depus o contestatie care nu ridica insa problema unei incalcari flagrante a legii, ci pe cea a unei grile de evaluare conceputa astfel incat sa favorizeaze o categorie de candidati in dauna altora. Cum stabilirea unei asemenea grile nu este propriu-zis o incalcare a procedurilor legale, contestatia sa a fost respinsa. Legea mai stabileste ca raportul asupra concursului, intocmit de membrii comisiei de concurs, trebuie avizat si aprobat atat de consiliul facultatii cat si de senatul universitar. Aceeasi lege interzice insa acestor organisme sa modifice rezultatele finale si ierarhia candidatilor stabilite de comisia de concurs, rolul lor fiind sa analizeze „respectarea procedurilor prevazute in metodologie interna”. Dar in cazul Ciocan, ceea ce se pune la indoiala nu este respectarea metodologiei interne, ci insasi corectitudinea si obiectivitatea acestei metodologii, dar posibilitatea de a contesta aceste aspecte nu sunt prevazute nici in lege si nici macar in regulile interne de organizare ale institutiilor de invatamant superior.
Totusi, in urma experientelor negative aparute la Facultatea de Filosofie din Capitala, ar fi util ca Senatul Universitatii Bucuresti si corpul de control al Ministerului Educatiei sa supervizeze metodologiile interne de concurs ale facultatilor si sa intervina atunci cand acestea contin criterii subiective de evaluare, care ar putea sa duca in final la dezavantajarea candidatilor.
Cititi si:
– Nici o filosofie la Filosofia din Bucuresti
– Cum (nu) e aplicata in practica reforma Funeriu. Concursurile pentru catedrele universitare, dupa modelul „sa castige ai nostri”
Un text foarte bine scris. Felicitari ARC!
Problema asta se poate rezolva foarte simplu: o facultate care desi e cotata in categoria A (orientata pe cercetare) organizeaza concursuri in care experienta pedagogica are pondere de peste 40% in punctaj sa fie retrogradata la categoria B, la peste 60% in categoria C si sa fie finantata corespunzator (taierea doctoratelor si masteratelor).
Daca lucrurile ar fi simple in ce lume minunata am trai! Din cate pot eu intelege, problema este cu aceste ponderi: cat sa conteze cercetarea cat activitatea didactica! Eu cred ca cel putin la intrarea in sistem trebuie sa conteze activitatea didactica mai mult. De ce? pai asa cum sunt enuntate criteriile de promovare, fara cercetare nu se poate promova. Asadar, exista o metoda prin care o persoana din sistem poate sa fie „obligata” sa faca cercetare, dar daca un foarte bun cercetator, intra in sistemul educational si este un pedagog „catastrofal” , ce se intampla? Cum ar putea o Universitate sa angajeze cei mai buni „profesori”, in conditiile in care tot ce ar conta ar fi cercetarea?
Omul trebuie sa ofere o prelegere, o prezentare, vezi acolo daca poate preda sau nu. Publicatiile sint baza in orice universitate occidentala, ideea ca doar unii pot preda si altii nu e falsa la acest nivel. Toti pot preda, deci nu conteaza cit au predat…legea a scos chestia socialista cu vehimea iar ei au reintrodus-o pe din dos…
Eu pot accepta ideea ca toti pot preda. Si atunci ce se intampla? Avem in Univ. personal de cercetare cu performante identice cu a celor care lucreaza in institute de cercetare (trebuie sa fie identice pentru ca avem aceleasi criterii pentru a promova CSI si Prof.). Perfect! Daca asta vrem asa sa facem! Cred insa ca este o eroare sa neglijam latura de pedagog a unui cadru didactic.
Adica, problema este urmatoarea: este posibil ca un cercetator eminent sa fie un pedagog execrabil? Sa nu aiba rabdare sa explice pe intelesul lor, unor studenti cu bacul cumparat? care nu au cunostinte elementare din liceu? Ca trebuie sa ne punem si problema asta. Am avut olimpici la matematica, care, ajunsi la catedra la scoli generale, au dat bir cu fugitii. Nu erau in stare sa explice copilasilor adunarea fractiilor. Asta e.
Ce inseamna ”ca nu poate preda” si mai ales cine e cel mai in masura sa evalueze acest lucru si cine o face de fapt? Pe de o parte activitatea de cercetare este cuantificabila, usor verificabila in timp de evaluarea abilitatilor de predare este subiectiva. Daca acest lucru ar fi facut de grupa de studenti, prezenta la prelegere, independenta de angajatul universitatii, am mai putea discuta. Dar in conditiile in care cei care evalueaza ”abilitatile de predare” sunt colegii (eventual prietenii) evaluatului rezultatul este mai mult decat discutabil.
La filozofie nu e singura situatie. Ce-i mai rau acuma urmeaza. Economistii se roaga de matematicieni si statisticieni sa-i puna coautori la lucrarile lor ISI ca sa poata avansa si ei profesori!!! Apoi vin la abilitare cu comisii aranjate care sa nu-i intrebe lucruri grele si ajung profesori. Fenomen de masa este, a inceput. Domnul Funeriu&comp. au reusit:
– Sa stabileasca niste standarde minimale rusinos de lejere pentru profesori si conferentiari in Panelul 4, domeniul economie. Este incredibil sa poti avansa profesor numai cu o lucrare ISI cu scorul 0,25. Vedeti ca indicatorul l1 trebuie sa fie> sau = cu 0,25 !! Deci daca un economist face cumva doua astfel de lucrari, automat toate standardele minimale sunt indeplinite chiar daca ceilalti indicatori sunt nuli!!!!!! Cititi atent si veti vedea…
– Este rusinos ca ASE Bucuresti este in categoria A cand in lista cu lucrari pe 5 ani a ASE-ului, la punctul ISI(a), adica cel mai important, nu apare nici un economist, numai matematicieni si statisticieni si cativa ingineri de acolo de la management. Nu au articole in reviste cu factor de impact, contabilii, finatistii etc.
– Este hilar ce am auzit recent, ca facultatea de economie de la Universitatea de Vest din Timisoara a votat in consiliul profesoral scoaterea matematicii din planul de invatamant. Adica i-au desfiintat pe putinii de acolo care mai publica in reviste ISI, restul toti la un loc neavand nici o lucrare la ISI(a), intreaga facultate. Dar cine i-a facut profesori, conducatori de doctorate, ghici? Chiar colegii de la ASE, prin comisii erau….
– Si este revoltator ce am auzit ca vor sa faca economistii de la ASE si nu numai, se roaga de matematicieni sa le faca lucrari ISI ca sa poata si ei avansa. Si se pare ca au si reusit sa ajunga coautori in reviste ISI cu scor mare si indeplinesc atunci conditia aceea cu l1….
Ministrul Funeriu e complet depasit de situatie. Iar comiile CNATDCU de la economie si nu numai sunt pline de impostori, unii nu si-au facut ei lucrarile ci colegi de ai lor, altii nici macar nu au lucrari ISI. RUSINE!!
Domnul Vlaston a pus punctul pe i. Aceasta este problema. Nu putem sa acceptam ca „unic” criteriu cercetarea . Am mai spus, activitatea de cercetare a unui cadru didactic este evaluata atunci cand promoveaza la Conf si la Prof. Activitatea pedagogica nu ii mai este evaluata. Asadar cred ca este important sa conteze calitatea de pedagog si sa conteze destul de mult atunci cand intra in sistemul educational! Acuma, cum se evalueaza aceste calitati este o alta problema, insa daca nu vrem sa transformam univ in institute de cercetare, trebuie sa facem astfel incat in sistemul EDUCATIONAL sa existe pedagogi excelenti iar acest lucru nu este asigurat daca angajam doar cercetatori de top!
E foarte bine asa cum e. „60 de puncte pentru activitatea didactica si pedagogica si doar 40 de puncte pentru activitatea stiintifica. „. Cei care vor sa puna accentul pe cercetare traiesc intr-o lume aiuristica. De obicei cercetatorii nu au talent pedagogic. SI mi se pare normal sa ii avantajam pe cei pe care ii cunoastem. De fap[t cel mai bun criteriu era „nici un criteriu”. Consiliul profesoral sa aleaga dintre concurenti prin vot secret. Idem, mi se pare aberant sa vrei sa ai concurenta pentru posturile de miza mica – cum ar fi cea de lector. NU va gindiri ca un sistent are 1000 Ron/luna? Daca mai e si bait, de ce ar sta pe salariul sta? IAr un lector, saracul, ajunge si el la vreo 1500. Este indecent sa existe scandal pe o asa miza derizorie.
Nu pot fi de acord cu Dl. Vlaston, pentru ca nu vorbim de copii, ci de adulti!
In plus, nu zice nimeni ca nu trebuie evaluata capacitatea de prezentare si sistematizare a unor concepte (didacticul), insa trebuie
1. sa valoreze mai putin decat cercetarea
2. sa fie evaluat altfel, nu de colegii candidatului
In plus, in universitatile straine stundetii sunt cooptati in proiecte (mai mici sau mai mari) de cercetare unde invata concret, practic si mult mai serios conceptele, iar pentru partea didactica profesorii sunt ajutati de TAs (teaching assistants) – stundenti care au dorinta si capacitate si care preiau o serie de activitati (de exemplu corecteaza teme samd).
Concursurile sunt DEDICATE, nu exista nici o nelamurire in acest sens, ba chiar unii profesori sustin aceasta modalitate pe motiv ca ei vor sa cunoasca oamenii cu care vor lucra…
In final, organizarea concursurilor dedicate este o majora problema care:
1. nu permite concurenta reala
2. lasa orice individ dornic sa intre in sistem sau sa promoveze la cheremul celor actuali
(P.S. Cunosc aceste lucruri din proprie experienta, dar nu am crezut vreodata ca cineva va reusi sa atraga atentia asupra lor! Sper sa se schimbe acest sistem gaunos!)