Liviu Antonesei

Apel către premier și ministrul culturii

Tocmai a fost făcut public acest apel către premier și ministrul culturii, care denunță asocierea unui repreentant al guvernului la omagierea unui personaj ale cărui merite medicale nu pot acoperi gîndirea sa rasistă, antisemită, nici apartenența la o grupare politică fascistă. Lucrurile sînt cu atît mai grave cu cît nici organizatorii, în frunte cu academia, nu au efectuat aceste disocieri în cadrul evenimentului de omagiere. Am semnat, desigur, apelul.

Apel

Bucureşti, 26 iulie 2021

Domnului Prim –ministru, Florin-Vasile Cîţu

Domnului Ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu

Suntem profund revoltați de participarea doamnei Irina Cajal Marin, subsecretar destatîn Ministerul Culturii, la manifestarea organizatăde Academia Română în onoarea lui Nicolae Paulescu, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la inventarea insulinei. Prin prezența lor, doamna Irina Cajal, Subsecretar de stat și domnul Aurel Vainer, Președinte onorific la FCER, au legitimat un eveniment memorial de glorificare a unuia dintre cei mai antisemiți ideologi interbelici.

Reamintim că Nicolae Paulescu, vicepreședinte al Ligii Apărării Național Creștine (partid al cărui siglă a fost zvastica), a fost una din figurile proeminente ale naționalismului extrem, antisemismului și rasismului în climatul ideologic și politic al României interbelice. A fost autorul celui mai radical discurs antisemit cunoscut în spațiul românesc. Acest discurs incita la ură și eliminarea evreilor (el foloseaexclusiv termenul de„jidani”), discurs cu influență uriașă în procesul de fascizare a României din anii 1930, ce a contribuit substanțial la ororile Holocaustului. Însuși Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare, îl considera, alături de A.C. Cuza, un ilustru înaintaș.

Scrierile lui Paulescu au fost publicate (inclusiv în perioada recentă) și comentate critic în numeroase lucrăriștiințifice. Nu există pentru nimeni, circumstanța atenuantă a necunoașterii.

Dată fiind gravitatea asocierii unui demnitar cu omagierea unui mentor al rasismului, credem că nu avem de a face cu o „gafă” sau cu o „greșeală regretabilă” ci cu o crasă ignorare a normelor morale fundamentale alesocietăți românești actuale.

Dat fiind cele arătate mai sus, solicităm demiterea doamnei Irina Cajal din funcția sa guvernamentală.

Cu deosebitǎstimă,

Liviu Antonesei

Laszlo Alexandru

Péter Bányai

Horia Bozdoghinǎ

Maria Bucur

Michael Cernea

Iurii Chişinevski

Vera Cîmpeanu

Emanuel Copilaş

Andrei Cornea

Mihai Demetriade

Smaranda Enache

Alexandru Florian

Mihai Dinu Gheorghiu

Manole Iosiper

Werner Kremm

Elena-Irina Macovei

Norman Manea

Lucian Nastasă-Kovacs

Irina Nastasă-Matei

Cristian Pârvulescu

Florin Poenaru

Costi Rogozanu

Maria Roth

Liviu Rotman

Michael Shafir

Mariuca Stanciu

William Totok

Daniel Vighi


Articol preluat de pe blogul autorului


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

8 thoughts on “Apel către premier și ministrul culturii

  1. Vlad Slăvoiu

    Da, și eu îi voi cere ministrului Învățământului să-l scoată pe Sebastian din programă pentru că i-a acceptat lui Nae Ionescu idioțenia aia de prefață la “De două mii de ani”.

    Pe un plan mai general, consider că orice fata violată de un prost, dar care refuză să-și transforme suferința în psihologie de victimă și să facă din asta un stil de viață (lăsându-i astfel fără vacă de muls pe toți nesimțiții pentru care drama ei nu e decât o pleașcă de care se folosesc ca să ne arate cât de vigilenți sunt ei) trebuie clar dată afară din orice școli și instituții pentru că e limpede că o astfel de atitudine nu se poate accepta…

    Ah, și mai propun și-o petiție pentru interzicerea textului comisiei Wiesel: la un punct, îl laudă pe Antonescu că a salvat evrei de la moarte, or noi știm de la respectabilii noștri intelecți că așa ceva e, de asemenea, inacceptabil. Plus că am mai văzut și oboseala aia de film a lui Jude, așa că … artă, tată, nu te joci.

    Neică Antonesei, aș zice că ai ceva din Marele Inchizitor – da’ n-ai, căci ai totul din micul prostănac.

    Reply
  2. Catalin

    Nu prea inteleg ce legatura are aniversarea insulinei cu protestul asta de tip BLM la care v-ati asociat.

    Antisemitismul este un fenomen vechi in societatea romaneasca(la fel ca si in cea europeana sau americana), a precedat unirea principatelor si a persistat si dupa caderea comunismului. In capcana acestuia au cazut, de-a lungul timpului, multi membri ai elitelor politice si culturale romanesti si cred ca nu trebuie niciodata sa uitam directia sinistra inspre care se indreapta o societate in care fermenteaza idei nascute din prejudecati care impart societatea in buni sau rai, puri sau impuri, etc(un exemplu recent e discutia despre vaccinare).
    Ideile insa fac rau doar atunci cand se gasesc idioti care sa le transpuna in politici (cam ca la Marx doar ca lui asta i se fac in continuare statui).

    Nu cred ca, atunci cand lucra in laboratorul sau, NP se baza pe vreo ideologie. Era mai degraba stiinta.

    Din fericire pentru noi, antisemitismul in Romania este mai mult decat marginal, sunt sigur ca va ramane la fel, la fel cum sper si ca rudele evreilor care au emigrat in Israel sa continue sa viziteze tara in care au trait bunicii si strabunicii lor. Il salut pe aceasta cale pe Marius G, vecinul meu de scara si etaj, cu a carui masina teleghidata ne jucam toti copiii din bloc, a carui prastie evreiasca cu scoabe pisca la fel de mult ca cea autentic romaneasca, mai avea o lovitura reusita la turca, castiga uneori si niste bile de rulment si cel mai important, era un solid jucator de lapte-gros.

    Reply
  3. DF

    “Il n’y a pas de vanité intelligente.”
    Louis-Ferdinand Céline (scriitor antisemit, antisemit uriaș, dar scriitor mai mare)

    Că nu s-au „efectuat disocieri” la un eveniment al Academiei, ține mai mult de prostie decât de inabilitate organizatorică. Că doi reprezentanți ai comunității evreiești au acceptat participarea și n-au băgat de seamă „asocierea”, este cam … weird. Să sesizezi guvernul că doi reprezentanți de marcă ai comunității evreiești au participat la un eveniment de comemorare a realizărilor MEDICALE ale unui antisemit ne poate face să ne întrebăm dacă nu e pe-aici cineva mai evreu decât rabinul.

    – Te lepezi de Satana?
    – Da, dar nu pot să nu-i recunosc rolul major pe care l-a avut și-l are în întreaga economie a religiei.
    – E OK, important e să spui că te lepezi.

    Eu aș vrea să cunosc opinia Academiei despre miile de urși din România, mai precis din scriptele din România, care sunt amenințați cu exilarea pe tărâmul unde s-a dus și sufletul doctorului Paulescu. Sau opinia secției de Economie despre giumbușlucurile împrumutacului Cîțu. Pentru că a-i lua la dezgropat pe morți se poate oricând, chiar și-atunci când avem de făcut altceva.

    Reply
  4. monedacalpa

    Atitudini antisemite au avut si Goga, Miron Cristea, Eminescu si chiar Iorga, uneori, insa nu le-au transpus in crezuri politice, in ideologia de partid, ori propaganda – nu stiu sigur daca nu cumva Goga…
    Respectivii protesteaza deci impotriva faptului ca respectivul a fost comemorat OFICIAL, inclusiv de catre GUVERNUL ROMANIEI, ci nu neaga meritele stiintifice comemorate de ACADEMIE!
    (meritele stiintifice ale celui plasat pe locul doi sau trei in ierarhia oficiala a celor care au participat la descoperirea insulinei – care nici macar n-a fost nominalizat pentru Nobel)

    Eu personal nu inteleg de ce nu protesteaza nimeni ca defilati pe Soseaua General Rus Pavel Dimitrievici Kiseleff, ori la faptul ca Arcul de Triumf se afla acolo desi nu are nicio legatura cu generalul Rus!
    (care nu are nimic in comun cu Romania, ci doar cu niste regulamente organice, amenajarea cismigiului si a soselei bucuRestiploieshti ca sa intre trupe ruse mai usor in CAPITALA, pana in fata Guvernului, trecand prin fata Ambasadei RUSE)

    Reply
  5. sergiu

    Despre antisemitismul romanesc?!
    A devenit astăzi in Romania, un fel de marota, pe care unii o tot baga peste „rând”.
    Subiectul este daca vreți, un fel de clondir din schițele lui Caragiale, cu care fiece „păgubit” se adresează „justiției”. ;)
    Stau uneori si mă întreb, oare daca criticii vehemenți din zilele noastre s-ar fi născut in urma cu mai bine de 100 de ani, ce părere ar fi avut despre antisemitism?! Date fiind caracterele si educația, nu-i exclus sa avem surprize similare cu cea a pompierilor piromani, vânători de senzații si de medalii. ;)

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *