Alina Mungiu-Pippidi

Anticorupția trebuie să-i supraviețuiască lui Băsescu. Dar nu neschimbată

Tragedia ultimelor săptămîni nu este că fraţii Băsescu au cules de la aliaţii lor, nişte lideri de infractori şi intermediari de voturi (sper că nu aţi uitat necrologul meu la moartea regelui Cioabă) ceea ce au semănat. Asta e mai degrabă un episod de telenovelă protevistă, de aia în care noii parveniţii şi infractorii, cînd nu sunt unii şi aceiaşi, se freacă prin aceleaşi piscine la Voluntari şi natural că puricii mai trec de la unii la alţii. Tragedia reală s-a petrecut la Sibiu, unde cel mai mare patron de medicină privată din România, infirm din timpul facultăţii fără ambele picioare (tăiate de tren), patronul grupului Polisano cu afaceri anuale de peste 300 de milioane de euro s-a sinucis pentru că soţia, doctor la Fundeni şi implicată de procurori în scandalul fraudelor a fost reţinută în arest preventiv. Prejudiciul în întreaga afacere pentru stat a fost estimat la peste un milion de euro. Nu am idee care era implicarea lor, dacă se va dovedi vreuna şi e prima oară cînd aud de perechea asta neobişnuită. Şi nu cred că prima avere din Sibiu s-a făcut fără a mai rotunji nişte colţuri  în decursul anilor. Dar ştiu sigur că acesta nu e profilul unui gangster, un doctor infirm, care a pornit fără relaţii dar cu o nevastă de mare bravură care l-a luat de bărbat în ciuda infirmităţii şi împreună au construit centre de dializă unde se tratează peste zece la sută din bolnavii din ţară, clinici şi fabrici de medicamente. De ar fi cauzat ei doar ei întregul prejudiciu dat de fraudă aveau de unde să dea înapoi de zece ori banii şi asta trebuia să se întîmple, nu să sară nimeni de pe terasă. Mai puneţi la asta şi faptul că senatorul Voicu, care aranja procese la Înalta Curte cu judecătorul Costiniu a cîştigat contra statului la CEDO pe motive de rău tratament în arest, ceea ce nu e greu, cred că oricine din România care se duce la CEDO are şanse pe aşa ceva, rapoartele negative despre puşcăriile noastre sînt o permanenţă a tranziţiei egalată doar de cîinii vagabonzi. Un doctor la Fundeni nu pune însă nici un pericol public pentru care să trebuiască arestat preventiv, iar Voicu, ca şi orice infractor, trebuie tratat omeneşte. Am depăşit graniţa şi e periculos că nu mai vedem că am depăşit graniţa, că nu vorbeşte nimeni despre asta, e prea excitantă povestea cu Băsescu şi ţiganii, Tăriceanu şi cuţitul în spate, etc. Şi nu se întreabă nimeni cum se face că deşi riscurile par enorme, nimeni nu pare descurajat şi toate lumea pare să fraudeze sau să mituiască? 

Sandu Anghel e cel mai bogat om din Oltenia, aşa cum răposatul Ilie Vonica era cel mai bogat om din Sibiu. Dar profilul e diferit. Primul, nederenjat de autorităţi în 20 de ani cît a construit un imperiu din crima organizată, a luat pînă la urmă şapte ani că a dat cu cuţitul. Al doilea e mort. Sună a justiţie? Nu prea. Anticorupţia care se bazează doar pe represiune nu poate sfîrşi altfel decît discriminativă. Nu poate aresta pe toţi care merită, deci există un viciu de selecţie dat de capacitate. Autonomia magistraţilor e foarte diferită de la centru la regiuni, şi de la o regiune la alta, deci se adaugă o selecţie incorectă datorită geografiei- în mare parte din ţară magistraţii locali sînt în buzunarul politicului şi cad doar oamenii unde se amestecă autorităţi naţionale ca DNA sau DLAF. Urmează selectivitatea politică. Unii politicieni s-au înverşunat contra procurorilor şi alţii i-au apărat în Parlament, deci e greu de crezut că procurorii pot rămîne imparţiali pînă la capăt şi să îi trateze la fel pe unii şi pe alţii. Obscurul procuror Iacobescu a cărui carieră s-a terminat pentru că a vorbit acum trei ani ziarului Adevărul despre afacerea Mircea Băsescu e un exemplu viu. Alţi procurori tineri învaţă din asta cum să facă sau să nu facă în viitor carieră. Cum putem fi siguri că soţul Ioanei Băsescu, implicat într-o afacere de retrocedări frauduloase ar fi fost deranjat dacă numele lui nu strălucea din mijlocul unui dosar prăfuit, cu zeci de nume, deîndată ce s-a însurat? Nu putem. Şi nici publicul nu mai poate, satisfacţia care însoţeşte ducerea la procuratură a oricărui om cu nume, avere sau asociat şi din oricare din cele două tabere nu mai aduce a justiţie, ci a aplauze la un spectacol de gladiatori.

Am ajuns aici pentru că anticorupţia noastră a fost împinsă din doar două surse, din exterior, mai ales de la Bruxelles, şi de populismul nostru, dus pe culmi de Traian Băsescu pentru că îi aducea profit politic. Meritul de a fi promovat pe cîndva independenta Macovei care la rîndul ei a promovat oameni independenţi a fost la începuturi. În al doilea mandat, în timp ce Elena Udrea şi Daniela Andreescu conduceau de facto guvernul, Băsescu ţinea discursuri cît e el de diferit de ceilalţi oameni politici, care merită toţi ura poporului. Era clar de atunci că oamenii se vor lămuri că nu există mare diferenţă cu timpul şi vor rămîne numai cu ura. Numai că ura nu e un sfetnic bun. Şi acum căderea lui Băsescu, în ruşine dacă nu altceva, riscă să antreneze şi tot ce s-a construit bun, adică un aparat central în mare măsură autonom de comenzi politice care face, fără consideraţii de oportunitate ce a fost învăţat şi plătit să facă: vîră pe toată lumea la puşcărie. Şi care are marele merit de a nu fi corupt, de a fi o insulă de profesionalism într-o societate care operează doar pe bază de relaţii. Nu cred că vreun om serios acordă vreo credibilitate spuselor unui infractor că a mituit şefi la Parchet şi ÎCCJ: Mircea Băsescu se condamnă cu vocea lui proprie, de asta e într-o situaţie aşa grea.

Din acest dezastru justiţia cît de cît independentă (că excepţiile sînt pe ducă) trebuie salvată, indiferent de soarta lui Traian Băsescu. Căderea lui i-ar putea face chiar bine, că iată vedem că şi el devenise o sursă de excepţii (se adaugă achitarea finului Falcă, impunitatea pînă acum a Elenei Udrea). Dar e o iluzie să credem că va putea supravieţui neschimbată, sau că merită să supravieţuiască neschimbată. Există trei riscuri mari care trebuie evitate prin acţiuni corespunzătoare.

Primul risc şi cel mai vizibil este ca duşmanii lui Băsescu să ia ei controlul în loc să avem o eliberare a magistraţilor de sub orice tutelă. Dnul Voiculescu fuge de justiţie încoace şi încolo de ceva vreme. Bruxellesul e pe fază, sigur, dar fără o reacţie populară serioasă orice se poate întîmpla. Ar trebui să spunem, şi clar, că dacă DNA devine serios ameninţat sau dacă vreun mare escroc e iarăşi achitat ca pe vremuri o să scoatem lumea în stradă. Nu om fi fost mulţi după marţea neagră pentru că oamenii nu mai vor să fie folosiţi politic, mai ales nu de către Băsescu, dar am fost totuşi vreo cîteva mii. Dacă ameninţarea va deveni serioasă, hipsterii blamaţi de toată presa şi cu noi, mai matura societatea civilă, vom ieşi din casă. Şi în orice eventualitate trebuie să dăm integral selecţia vîrfurilor procuraturii la CSM, cu propunerea Ministrului Justiţiei şi aprobarea preşedintelui devenind simple formalităţi. Iar între timp, CNA să mai apere justiţia de atacurile televiziunilor direct interesate, care înţeleg că se ţin lanţ, să apere corectitudinea politică indispensabilă statului de drept.

A doua provocare este să facem în sfîrşit acele alte reforme care să nu mai facă aşa de uşoară, dacă nu chiar indispensabilă corupţia, să nu mai fie DNA singura instituţie care face ceva pe aici. Vezi cazul Sănătăţii. Ştim care sunt reformele necesare- la cererea mea, doctorul Sorin Paveliu, primul director al CNAS, azi expert SAR a construit un set de măsuri pentru a realiza ceea ce e indispensabil în sistemul nostru medical: separarea publicului de privat, din păcate preluate parţial şi aiuristic de echipa Nicolăescu. Pînă aceste refome nu sînt făcute, poate nu mai băgaţi doctori la puşcărie. O spun ca persoană care a trăit în spital ca tînăr stagiar zilele cînd medicina noastră coruptă era salvarea dizidenţilor, a tinerilor trimişi ca recruţi la Canal sau la săpat în Valea Jiului, a adolescentelor care aveau nevoie de un avort şi aşa mai departe. Au avut dreptate judecătorii care l-au achitat pe Brădişteanu: cît politicile sînt stupide şi medicii salvează oamenii prin corupţia lor medicina să rămînă sanctuar, că nu ştiţi cînd vă vine rîndul. Trebuie dezvoltate acele strategii în care penalul e ultima şi cea mai ineficientă soluţie, cum de fapt şi este, să prevenim faptele şi cînd s-au produs să recuperăm banii cu asupra de măsură în schimbul libertăţii infractorilor. M-am prăpădit de rîs văzînd că în Italia după 20 de ani de anticorupţie judiciară la maxim şi nici o scădere a corupţiei s-a ajuns la ideea ca partdele care pun penali pe lista electorală să ia amenzi mari. Înţelepciunea cea de pe urmă! Puşcăria e singura soluţie pentru crima organizată, dar acolo unde corupţia e un fenomen de masă guvernul trebuie să facă multe alte lucruri- şi nici unul nu a făcut nimic. Simpla încredinţare a unei strategii naţionale unui mici echipe din Ministerul Justiţiei care nu are nici o putere spune multe.

Finalmente, chiar dacă om vedea în sfîrşit acele reforme care aduc buna guvernare, altele decît represiunea (cazurile de succes Estonia, Georgia, Uruguay, Chile, despre care scriu eu o carte cu colegii mei din proiectul ANTICORRP) în indispensabila represiune care rămîne trebuie să construim proceduri ireproşabile care respectă drepturile omului. Avem dreptul să fim supăraţi pe corupţi, dar nu mai trebuie să băgăm anticipat în puşcărie pe nimeni care nu prezintă pericol pentru siguranţa publică. Magistraţii care au băgat-o la grămadă pe doamna doctor Vonica într-un lot mai mare au pe conştiinţă moartea soţului ei.A fost o moarte tragică, inutilă, care nu a ajutat anticorupţia cu nimic. Ideea de a trimite în penal 1200 de aleşi locali pentru o incompatibilitate diferit interpretată era o absurditate, de exemplu, mai ales în timp ce ţinem discursuri că primarii sînt laşi dacă deleagă pe alţii la licitaţii.  Nu putem cîştiga prin război civil şi distrugerea de la rădăcini a democraţiei locale, clientelară cum e (asta e democraţia) . Anticorupţia şi democraţia nu pot progresa decît împreună, prin reglaj fin, nu cu brutalitate, folosirea oricăreia din ele contra celeilalte fiind un impas din care trebuie să ieşim.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

24 thoughts on “Anticorupția trebuie să-i supraviețuiască lui Băsescu. Dar nu neschimbată

  1. taunul77

    Deci doctorii nu trebuie sa intre in puscarie pentru nicio potlogarie comisa. E de ajuns sa dea banii inapoi si sa spuna public ca le pare rau pentru ca sa fie ulterior lasati in pace. De acord ca Basescu a sustinut din interes si cu avantaje pentru apropiati si nu din convigere reformele care au adus independenta Justitiei, atat cat este ea in prezent. In niciun caz insa Justitia nu va deveni mai independenta daca Dottore Viorel castiga prezidentialele de la toamna. Numirea unui slugoi servil ca Nitu la Parchetul General, martea neagra din Parlament sau scutul pe care l-a ridicat de fiecare data cand un gangster din propria grupare a avut de-a face cu legea sunt indicii clare cam ce atitudine va adopta fata de Justitie. O va face praf prin interpusi servili si fara scrupule gen Marga-Calorifer si Ambramburica asa cum a facut cu ICR-ul si cu reforma in Educatie inceputa de Funeriu.

    Reply
  2. sorin

    Cred ca aveti date incomplete. Din ce am citit eu, sotia doctorului Vonica nu era doctor la Fundeni, dar au fost retinuti in prima faza 3 doctori de la Fundeni. Nu stiu daca au fost eliberati apoi sub control judiciar. Mie nu mi se pare deloc putin grav de ce sunt acuzati acesti oameni. Nu mi se pare ca s-au rotunjit niste colturi. Oamenii acestia au furat, daca e adevarat ce zic procurorii, poate nu direct, dar din aceeasi pungulita din care se dau bani pentru medicamentele bolnavilor de cancer din Romania. Unii dintre cei mai nenorociti oameni din tara. Romania s-a confruntat (si probabil inca sunt probleme) cu o criza a medicamentelor oncologice. Oamenii astia era din sistem si stiau foarte bine ce se intampla. Au ales sa fure. Nu aveau un barulet sau magazinas de cartier la care nu dadeau bon de casa, aveau o retea de farmacii prin care furau bani din banii pentru bolnavii de cancer. Nu doar pericolul social e un factor pentru a tine pe cineva in arest. Pe principiul asta, ar trebui sa fie eliberat Nastase, ca e educat, citit si in mod sigur nu da in cap cuiva pe strada. Conteaza si posibilitatea de a influenta ancheta si gravitatea faptei, iar fapta este foarte grava in cazul asta in opinia mea. Sinuciderea doctorului Vonica este regretabila, nu e un gangster ca altii, dar nu cred ca poate fi imputata judecatorilor.

    Reply
  3. Petre

    Sandu Anghel a fost condamnat la 9 ani si jumatate de inchisoare, nu la 7 ani – asa cum spuneti, stimata doamna.

    Reply
  4. silicon_v

    ” Daca amenintarea va deveni serioasa, hipsterii blamati de toata presa si cu noi, mai matura societatea civila, vom iesi din casa” Nu cred. A intrat definitiv idea in capul lor ca apararea DNA inseamna intrarea in jocul poltic de partea lui Basescu. Cei care cred altfel sunt chiar o minoritate. Si nu o sa le scoata nimeni asta din cap hipsterilor mai devreme de 5-10 ani, dupa ce lucrurile se vor aseza de la sine in alt fel. A fost o treaba facuta temeinic. Si multi din cei vor plange cu lacrimi dupa DNA-ul asa cum e astazi au pus si ei umarul la trebusoara asta. Din ura viscerala fata de Basescu.

    Reply
  5. Elena

    Faptul ca Vonica s-a sinucis nu are legatura cu procurorii care „ar trebui sa-l aiba pe constiinta”, ci cu psihicul lui labil sau cu orgoliul nemasurat care nu l-a lasat sa suporte umilinta de a nu mai fi „Nr. one”. Or fi primarii si ceilalti alesi „produse ” ale democratiei, dar ma tem ca numai teama de DNA mai reprezinta o sansa. Totul este murdarit, pervertit, asa ca nu se vede alta iesire. E trist ca dreptatea sau ideea de justitie depind de „o persoana”, indiferent cum se cheama ea, dar poate sunt totusi mai multi.

    Reply
  6. Laura

    Bine, dar am ajuns unde am ajuns printr-o serie de decizii constiente si consistente, decizii atat de resurse umane cat si de architectura institutionala, care au eliminat aproape complet latura de drepturi si libertati din parchete si instante, iar aceste decizii au fost mereu justificate ca „lupta impotriva coruptiei”. La CCR, nu mai este nici un judecator expert in drepturile omului si libertati individuale. La sectia penala din ICCJ, avem multi judecatori care au background-uri de procurori, insa nici unul cu experienta serioasa de avocat in penal, sau macar experienta academica in drepturile omului. Avocatul Poporului, prin excelenta institutia care apara drepturile si libertatile individuale, este acum un fost procuror (Dl Ciorbea), iar predecesorul sau avea experienta in drept fiscal .. Institutional, am eliminat completele de 9 de la ICCJ in care macar mai erau inclusi judecatori din civil, mai expusi la cazuri de drepturile omului – si am introdus suspendarea automata a magistratului cercetat penal – si ne trezim ca DNA-ul ancheteaza 2 membrii ai CSM-ului, adica suspenda automat memberii exact din institutia care controleaza DNA-ul… Rezultatul este un sistem penal foarte conservator, inchis, orientat pe represiune – vezi CCR care a declarat neconstitutionala interzicerea folosirii probelor ilegale – sau o curte suprema care emite ghiduri de sentinte care pun accent pe pedepsele cu executare … E o combinatie foarte nociva de institutii slabe, si selectie proasta, chiar nu stiu cum putem schimba asta usor …

    Reply
  7. mihaela ciobanu

    Dna Mungiu,

    Aveti o incredibila toleranta la coruptia lui Vonica in aceeasi masura ca si la mizeriile facute de Ponta, care incearca prin toate mijloacele sa strice , daca cumva s-a facut ceva bun in guvernele anterioare. Probabil Vonica nu a putut suporta ideea ca si-a bagat nevasta in inchisoare prin matrapazlicurile lui ; ea semant probabil „ca primarul” , fiind administrator de firma. Cum puteti sa va jucati cu vorbele si sa spuneti ca procurorii il au pe constiinta? Deci nu Vonica trebuia sa-si protejeze familia si nevasta ci procurorii sa aiba grija ce fac, sa nu cumva sa se sinucida Vonica???!!! Ciudata gindire, torsionata in opinia mea!
    Nu e prima oara cind spuneti ca o sa scoateti lumea in strada, sunteti prea increzatoare in opnia mea, am fost la meetingul DNA cind au vrut sa il schimbe pe Papici. Au fost 200 oameni; daca nu reusim sa aducem la Cotroceni un om care sa sustina justitia, s-a cam terminat cu anticoruptia, oricit va bateti dv cu pumnul in piept ce influenta sunteti.

    Cu deosebita amaraciune o spun, oamenii inteligenti si de buna credinta nu resusesc sa se puna de acord care este raul cel mai mic, si sa mearga in aceeasi directie. Mi se pare aproape incredibil sa il sustii inca pe Ponta dupa cite probe de rea credinta ne-a dat.

    Reply
  8. Alex

    Oamenii mai in varsta si dotati cu ceva memorie, nu chiar funesiana ci doar una normala, la citirea articolului isi aduc aminte cu nostalgie de controversa terapie de soc vs pasi marunti. Optiunea iliesciana este cunoscuta; si consecintele ei. Asta ne recomanda si AMP in domeniul justitiei, folosind un caz al carui tragism nu putem sa-l negam. Voiculescu isi rade in barba: pasi marunti inseamna prescriere!

    Reply
  9. GigelM

    Ce la postaci pe aici platiti sa scrie anti-Ponta. Cine il sustine, bai, pe Ponta in articolul asta sau altele pe aici? Nu mai aveti si alt subiect?

    Reply
  10. alinaMP

    De, asa e cu romanii, in viata de zi cu ci putini se opun la ce se intimpla in jurul lor si solutia e sa vina altii sa bage in puscarie,eventual calcind proceduri, pe toti cei mai bogati decit noi. Un principiu de baza al justitiei este proprotionalitatea pedepsei, nu cred ca trebuie pedepsiti intreprinzatorii de succes sau doctorii platiti cu 300 de euro pe luna ca si cind ar savirsi crime -cu moartea, in cazul de fata. Si nu e vorba ce cred eu, nicaieri nu s-a construit controlul coruptiei pe baza de asemenea masuri, numai eliminind cauzele.

    Reply
  11. elenick

    @alinaMP,
    Cred ca ar trebui sa adresati articolul de fata mai direct , catre colaboratoarea dvs, Monica Macovei. Dumneaei este artizanul, arhitectul actualului Sistem de justitie (nu rezista scuza ca nu mai e ministru din 2007, stiti f. bine ca are influente si acum!). Dumneaei i-a adus intai pe Daniel Morar si Codruta Kovesi, acestia si-au luat adjuncti/maini drepte de genul Papici si Tulus si ei pe altii, apoi a „montat” la CSM ceva agenti acoperiti gen Haineala si Ghica si a „crescut” la ICCJ judecatori/procurori ca Livia Stanciu si I. Matei. Pe toti i-a botezat Nasul cel mare si toti ii sunt recunoscatori ca si cainii lui Pavlov. De unde vreti respectarea de drepturi ale omului cand indivizii respectivi au fost selectati pe criteriul obedientei in fata sefului si apoi „antrenati” sa muste (sau sa saliveze, dupa caz) ?! Daca mai adaugam si taraful de lautari din presa la adresa „minunatei justitii” – colonei si ei, ca toti ceilalti, dar si colaboratoarele „mintoase” pe plan european – V. Reding si C. Day, putem avea o pictura in ansamblu a ceea ce inseamna o Forma fara Fond. Adica ceva ce pare a fi bun si folositor societatii, dar de fapt e ….vitavercea!
    Am puntea reconstrui sistemul cu conditia sa recunoastem mai intai greselile/erorile, sa le individualizam si sa le aratam cu degetul! abia apoi putem pune capul la contributie pentru un alt model….

    Reply
  12. Vili Rupa

    Inspectia Judiciara a CSM-ului a decis sa invoce prescrierea in cazul unor functionari de la stat care m-au rapit ,talharit ,violat domiciliul si torturat nevinovat .Am luptat timp de 16 ani intr-un proces sa demonstrez ca am dreptate ,am fost achitat ,nici un procuror ,judecator si nici un politist nu au fost trasi la raspundere .
    Este rusinos si dureros cand vad ca ,la unii tortionari din 1950 sunt judecati astazi si in cazul meu din anul 1998 sau prescris faptele .

    Justitiarul de Hunedoara

    Reply
  13. alinaMP

    @Elenick, nu e chiar asa. Cind noi am scris in 2005 strategia national anticoruptie ea continea foarte multe lucruri. Dar cum nimic nu s-a facut in rest, mai ales nimic pe partea de fisc, transparenta, strategii sectoriale (puse in plan) iar Comisia Europeana a facut din DNA si ANI obiectele verificarii la MCV nu s-a mai facut nimic decit DNA si ANI. Astea fiind atacate de Tariceanu-PSD, evident ca s-au raliat cu cine i-a numit. Greaseala Monicai a fost doar ca nu a gasit o formula de numire ca lea, am facut termene de trei ani, mult prea scurte, si dupa aceea oricum toti au fost numiti cu delegatie (trebuie spus ca nu voiau sa vina, nu voiau sa isi ia riscuri prin numirea permanenta la DNA, si asta e tot vina parlamentarilor, ca au vrut sa desfiinteze DNA, cine sa mai lucreze acolo?_. Deci fara sa fiu de acord cu volumele de omagiu pentru cei de acolo si sitiatia diferind de la persoana la persoana cred ca cineva precum Doru Tufis care a curatat prin virfurile fotbalului merita recunostinta noastra fara rezerve.

    Reply
    • mihaela ciobanu

      …Doru Tulus. De acord cu dv in ceea ce priveste Doru Tulus. Cred ca ar trebui sa ne abtinem sa criticam,poiliticienii care reusesc sa construiasca ceva, cu foarte mult efort si de obicei impotriva tuturor, care mai pot si gresi in acest dificil proces, in conditiile in care majoritatea politicienilor din actuala putere sunt de rea credinta, nici macar nu incearca, dupa posibilitatile fiecaruia, sa construiasca ceva, din contra scopul este sa demolezea dca s-a facut ceva bun in trecut si le afecteazz interesele. Vezi ultima lege adoptata marti de camera deputatilor care le permite primarilor si presedintilor de CJ sa faca parte din consiliile de administratie ale regiilor din subordinea primariilor si consiliilor judetene.
      De asemenea, eu cred ca mafia din sanatate nu este mai putin nociva decit mafia din fobtal si ca medicii care elibereaza retete false pe banda si fura, cu concursul polisano de exemplu, din fondurile bolnavilor de cancer nu sunt mai putin culpabili decit mm stoica et comp.

      Reply
  14. alinaMP

    Mihaela, de accord. ce spun eu ca e nu e asa de greu sa faci conditii in care medicii sa nu mai aiba nevoie sa fure pdata ce accepti ca nu exista coruptie numai dinc auza ca unii oameni de nasc corupti, ci ca exista coruptie datorata proasptelor politici. Asta sustin si am argumente. Cind am fost eu medic impreuna cu prietenul meu de tinerete cumparam noi balnavilor tigari din banii nostri, asa ca nu ma solidarizez cu nici un spagar, ca nu am de ce, stiu insa bine ca situatia e asa de absurd incit favorizeaza sau uneori face necesara spaga. Asta spun

    Reply
  15. Laura

    Eu cred ca trebuie sa vedem coruptia nu ca pe o cauza (A, B, C nu merge bine pentru ca e coruptie), ci ca un efect (pentru ca X, Y, Z nu merg bine, avem coruptie). Coruptia nu exista in vid, coruptia apare ca o solutie a unei probleme, in general o problema de distributie de resurse. Iar coruptia este aleasa ca solutie de distribuire atunci cand mecanismele de distributie ne-corupte sau sunt nefunctionale, sau au un cost mult prea mare. Simplificat vorbind, daca eu sunt primar intr-un sat, si e prea complicat/scump/timeconsuming sa fac o licitatie corecta, mai bine ii dau banii lui frate-miu, si imi asfalteaza el drumul. Si aici este punctul in care politicile fac o diferenta enorma – la ajustarea costurilor. Represiunea creste costul coruptiei, de accord, dar pe de alta parte trebuie si politici care sa scada costul mecanismelor necorupte, astea sunt mult mai eficiente…

    Reply
    • elenick

      Laura,

      ati atins esenta problemei! In sistemul gandit de Monica Macovei (scuze, d-na Mungiu, continui sa cred ca acest sistem este dupa chipul si asemanarea MM, oricate motive de „intelegere” as gasi) Coruptia este Cauza si nu Efectul. Dansa porneste de la premiza „procuristica” cum ca Toti (politicienii) sunt corupti si trebuiesc gasite doar metodele si oamenii care sa ii introduca acolo unde le e locul… pentru ca din acesta cauza nu avem bani la buget, investitori, etc, etc (am si auzit-o cu un asemenea speach).
      In realitate oamenii aleg „metode coruptive” pentru ca au salarii proaste (sau sunt ff lacomi, deci prost alesi), nu au inteligenta/pregatirea sa gaseasca alte solutii, au impresia ca au spatele asigurat „de cineva”, din nestiinta, etc, etc. Lucrand la ameliorarea ultimelor cred ca este si mai ieftin si mai durabil sa obtinem bune rezultate decat „harnirea” unei armate de procurori ,SRI (si alte servicii), judecatori, executori, politisti, etc care sa haituiasca populatia si sa-i determine sa „spuna”, vorba bancului, „daca au sapca” !

      @alina MP, Doru Tufis era un cantaret, cam „lautar” dar de succes!

      Reply
  16. liviu

    Stimata dna Mungiu,

    la ce va referiti cand scrieti despre Basescu ca „o sursă de excepţii ” ? Ati mentionat „achitarea finului Falca” si „impunitatea pana acum ( sic ! ) a Elenei Udrea „…
    De fapt sugerati ca Udrea e vinovata de ceva, probabil stiti dvs ce ! , si cineva o protejeaza ? Iar in cazul lui Falca, unde justitia s-a pronuntat definitiv, sugerati deasemeni ca e ceva necurat ? Ce anume va indrituieste sa faceti asemenea afirmatii ? In afara de acum cunoscuta aversiune din ficatul profund fata de Basescu, aveti si ceva argumente ?
    PS Doar ca un amanunt stilistic, nu era mai natural ca in loc de ” dar nu neschimbata” sa scrieti „dar schimbata” ? Ma refer la titlul articolului, desigur…

    Reply
  17. alinamp

    Asa e, Tulus, m-ati prins, ii aduc un miel omului cind vin in tara. Treceti-mi si voi cu vederea, am facut naveta America de Sud-Berlin semestrul asta si scriu prin aeroporturi. In principiu penalistii gindesc ca penalistii, adica nu in termeni de policy, cauze si efecte. Chestia cu Monica e ca e singura care a vrut sa faca ceva, de asta a iesit asa, in tarile mele de succes, de exemplu Estonia, nici s-a ajuns in penal, reforma economica a fost asa de liberala si de onesta ca nu a mai existat nimic de furat. Facuta de un prim ministru istoric medievist care citise o singura carte de economie- pe Milton Friedman, desigur. Dar oare e vina aluia singur care a incercat sa faca ceva? Sa e vina dezechilibrului creat ca unul vrea sa dreaga si ailalti sa fure?

    Reply
  18. Stelian Ene

    Da, este absolut abject felul în care justiția însetată de sânge împinge oameni la sinucidere, doctori, profesori universitari, prăpăd ce să mai. Bunăoară, cazul eminentului intelectual Adrian Năstase, acest uriaș al culturii românești întrecut poate doar de Păunescu la numărul de rafturi debitate, calauzitor al atâtor tinere vlăstare în drumul spre recunoaștere, succesor al unor mari familii de colecționari de obiecte de artă și pergamente vechi, rămâne o pată neagră în istoria justiției românești.

    Doamnă Pipidi, regăsesc în retorica dvs. o asemănare (sper, total întâmplătoare) cu consternarea loazelor prinse la copiat: au existat și școli fără camere, deci examenul trebuie repetat fără nici o camera, nu e normal ca unii să poată copia și noi nu !

    Enforcement-ul selectiv este o problemă a oricărui sistem juridic însă în nici un caz nu se poate vorbi de clemență față de cei suficient de ghinioniști sau proști să fie prinși. Problema e tocmai pe dos, trebuie generalizate modelele locale de succes. Haideți să abandonăm odată tema ‘Băsescu’ – un Ahab de paie în mijlocul unei furtuni pe care nu a provocat-o și care-l va strivi.

    Reply
    • Elena

      Evident ca politicile sunt proaste. Sigur ca medicii sunt foarte prost platiti. Dar cazul Vonica nu are legatura cu asta. Nu se bucura nimeni ca a ales moartea, dar nu e vorba despre a fi „om de afaceri de succes”; sa eliberezi retete false cu medicamente oncologice…Cat despre unii foarte, foarte nemultumiti de asaltul justitiei, e simplu: nu mai furati si nu va deranjeaza nimeni.

      Reply
  19. Andrei

    Fiecare act de corupite in sanatate va duce la scaderea resurselor intr-un sistem deja sarac. Si vor fi, cu fiecare licitatie falsa in care se pierd milioane date aiurea, cu fiecare aparat liuat prost cu bani mai multi, mai multi morti intre pacienti. Au ales sa fie medici, sa nu ucida! Sistemul stia ca multi castiga mai mult decat cei din vest in realitate si nu a facut schimbari. Ei insisi stiau asta, au avut ocazia sa iasa si sa vada, si s-au opus reformei, iar propaganda, uneori de la persoane nebanuite, ca si acum, i-a ajutat. Desi pentru asta se moare mai mult in spitale in Romania decat oriunde. Si iar scuzati Grupul Infractional Organizat, sub obladuirea cui, prin generalul Abraham, sub guvernarea minoritara a lui Tariceanu, de fapt tot o guvernare PSD, cum se vede clar, persoane precum Bercea Mondialul, criminali si proxeneti, au fost feriti de justitie, prin Ponea si altii, legati de Ponta. Este doar ura irationala fata de Basescu care va orbeste si va scade QI-ul la nivelul lui Bercea sau de fapt suntei de partea lui Felix? Vedem cum si Constantinescu a fost invins de securitate si a devenit un catelus care latra in lesa. Nu e singurul?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *