Anii 90 au produs traume imense: de la marele război nu avem o epocă mai violentă. Anii 90 sunt cei mai violenți – o violență structurală care atinge aproape toată societatea, toate păturile sociale. Mulți perdanți puțini câștigători. Eu o numesc Epoca canibală.
În anii 90 se construiesc eroi și antieroi noi. Alții decât cei din anii 60, 70, 80.
Imaginea eroului negativ – întruchiparea răului absolut – o capătă minerul. Tema tabu a ”elitei” și clasei de mijloc.
Dacă încalci tabuul „minerul diabolic” – atribuită universal întregului grup: ești terminat. Este un tabu sacru: „clasele privilegiate” care domină mass-media au stabilit – „minerul este răul absolut” și așa trebuie să rămână. A te solidariza azi cu suferința acestui grup social este și mai damnabil – tot mainstreamul de o violență și intoleranță sistemică rar întâlnită nu iartă. E ca o molimă – te-ai atins de cel „necurat” devii „necurat”. „Mainstreamul sacru” nu acceptă impurități – nuanțele sunt damnate. Cam în această zonă se află și săracul, pensionarul – categorii damnabile. Minerul însă e ”răul absolut”.
Eu am însă o nedumerire. De ce este ales Minerul ca „rău absolut” al anilor 90? Doar pentru mineriade?
Mai sunt câteva grupuri sociale, grupuri profesionale, care au ceva păcate mult mai grave decât ale minerilor. Da, o parte a minerilor – nu toți – au produs Mineriadele. Pentru asta există justiție: fiecare răspunde pentru greșelile făcute – păcatul unora nu se atribuie întregului grup profesional pe toată istoria. Dar mai avem și alte grupuri.
De exemplu Armata. Armata a produs la Revoluție morți destui. Armata însă se bucură de o încredere mare în rândul populației – românii au mare încredere în instituția Armată: pe locul doi cred.
De ce?
Alt exemplu: casta bancherilor. Anii 90 sunt anii marilor falimente și catastrofe financiare. Bancherii au fost casta care au produs catastrofe care au afectat viețile a milioane de români – de o violență și cu urmări de proporții greu de estimat. Violență care vine din aceasta zonă este imensă. Bancheriada a produs o violență de proporții mult mai mari. Această violență nu s-a micșorat ci s-a amplificat și sofisticat. Casta bancherilor însă este una aproape ”sacralizată” de mainstreamul mediatic și ”noua elită parvenită”.
De ce?
Întrebarea mea este simplă: de unde această diferență de percepție? De ce din cele trei grupuri care au produs violență în perioada anilor 90 un grup este damnat și condamnat la dispariție iar alte două sunt privilegiate? În ce constă acest secret?
Căci dacă am fi fost corecți ar fi trebuit să punem pe aceeași linie Minerii, Armata, Bancherii. Noi nu? Pe mineri îi distrugem radical, îi diabolizăm pentru eternitate pe toți de-a valma, fără minimă reținere la nuanțe. Armata însă nu. Bancherilor le ridicăm statuie – sunt noii ”mari preoți” ai cultului actual.
Deci secretul nu se ascunde în adevăr ci în cu totul alte lucruri. Adică nu adevărul ne interesează ci poate cu totul altceva. De ce urâm minerii și iubim bancherii dacă ambii au produs violență în anii 90?
Dacă am iubi adevărul imaginea ar arăta total altfel. Adevărul este o forță strașnică – noi însă preferăm să trăim în minciună. E mult mai comod.
E atât de ușor și facil să urăști pe cel fără putere și să te închini umil celui cu putere.
Sălbăticia anilor ’90 e mai naturală,mai necesară și mai logică decât ne-am fi dorit.Simbolurile de orice fel trebuiau să fie suspendate,astfel încât competiția individuală pentru agregarea resurselor materiale sau financiare necesare noii economii să aibă loc.Controlul și coordonarea acestui proces erau imposibile,pentru că acestea anulează esența economiei de piață.Evolutia sau mai bine spus selecția naturală care a urmat pot fi idealizate prin conceptul fatalitate sau destin după alții…
Domnule Ernu sunteți înduioșător cu pictura asta naivă a societății românești care încearcă neinspirat să fie arhitectură gotică!
Societatea românească încearcă disperat să găsească un țap ispășitor pentru „marasmul” unor schimbări inevitabile.Eu cred că prin tentativa aceasta de „externalizare” a culpabilității încercăm să ne autoabsolvim de păcate istorice mai mult sau mai puțin personale…
Din tablou lipsesc Securistul, Interlopul (implicit și prietenul lui, Procurorul), Curva, Răspopitul (popă și/sau secretar de partid), Profesorul semianalfabet, Doctorul Șpăgaru, Masonul din oportunism și alții. Dacă ne-ar cuceri Erdogan și și-ar trimite aici niște pașale mai știutoare de istorie, acestea s-ar bucura și-ar zice „V-am găsit cum v-am lăsat, ghiaurilor, aferim!”. Iar Securistul și-ar schimba numele în Iscoada.
În rest, prostime, prea multă prostime.
Piata Universitatii si mineriada au fost aceeasi diversiune securista facuta pentru a distrage atentia de la reorganizare si preluarea intregii puteri de catre Securitate!
12 ianuarie 1990 un milion de bucuresteni au strigat in strada „Moarte securistilor” vazind ca Securitatea era intacta, se reorganiza si era vinovata de contrarevolutia „terorista” inceputa din 22 decembrie dupa amiaza odata cu parasutarea lui iliescu.
mafia bancherilor in anii 90 era unul si acelasi lucru cu securitatea.
securitatea este direct vinovata de toate nenorocirile din ultimii 30 de ani si in special de aducerea aproape de anihilare a poporului roman ajuns in stadiul autodizolvarii din cauza saraciei lucii in care este tinut de parteneriatul securitate-corporatii occidentale
Well, mi-e târșă sa ii spun vitiaz, ca e cuvânt rusesc, iar tipul e vitezoman și violent.
Deoarece mineritul nu e rentabil prin Romania, din cauza puținătății si a slabei calitati a resurselor de exploatat prin minerit clasic. Nu avem diamante, zacamintele principale si accesibile de aur si uraniu ne-au fost deja exploatate de rusi, daci si romani, alaturi de agatârși si turci, austrieci, maghiari si unguri.
Bancheritul are inca un viitor, deoarece se traieste bine imprumutand statul, mai putin pe altii, avand garanții serioase din partea statului – inclusiv prin gaze si petrol gajate.
Vă propun un experiment simplu: întrebați oameni de pe întregul mapamond și din toate mediile sociale ce meserie ar alege pentru copiii lor dintre miner și bancher. Poate așa o să înțelegeți preferințele românilor -care nu sunt chiar atât de diferiți de contemporanii lor de aiurea pe cât credeți dvs.