Alina Mungiu-Pippidi

Anarhie în pandemie. Și atenție la animale!

Cineva atacă mereu la Curtea Constituțională legile de urgență sau carantinarea. Și inevitabil se creează haos cînd Curtea găsește că sunt prost făcute și restrâng drepturi constituționale. Urmează cîteva zile de haos pînă se dau legi de corectare, acestea însă au alte probleme și așa mai departe.

În tot acest timp, din cauza proastei administrări a testelor, care sunt pe jumătate măcar datorate inițiativei private determinate de interese la fel de private (precum plecarea în vacanță), numărul de cazuri noi crește. Și atunci șeful statului dă vina pe PSD (nu mai există nicio jenă constituțională cum că președintele nu face politică partizană, ci e mediator), opoziția dă vina pe guvernare, iar firmele de PR cu bani de la servicii cumpără spațiu în presa străină și dau vina pe Dragnea, care conduce armata de viruși din spatele zidurilor, și pe trollii ruși, care deși există în toată Europa numai la români duc ceea ce poetic numește un semnatar al unui asemenea articol prefabricat un ”război pseudobacteriologic”, adică un cretin se ia după sfaturi de pe Facebook să nu mai poarte mască. Prezumția este că și românii, și străinii sunt și proști, și ignoranți, și ignoră că războiul nostru bacteriologic vine nu de la ruși, care probabil că se iau și ei după aceste sfaturi proprii subversive, că infecția le-a trecut prin tavan, ci numărul de concetățeni care țin la dreptul lor suveran și neaoș de a scuipa pe jos. Om avea asta în comun cu rușii, marele număr de oameni prost educați, și asta poate explică de ce și ei, și noi avem mari probleme cu coronavirusul.

Cum s-or descurca alte state, acelea care se descurcă zilele astea? Că vedem că unele -SUA, Brazilia, Rusia- se descurcă la fel de prost?

Foarte simplu.

Democrațiile care se descurcă bine au un proces legislativ normal. Asta înseamnă că orice reglementare e discutată și agreată cu părțile interesate în comisiile de specialitate, consultată cu echivalentul Consiliului Legislativ și Curții Constituționale din stadiul de draft și abia după aceea promulgată. Într-o situație de urgență, consultarea se grăbește, adunând toți experții de la toate aceste instituții într-un singur grup de lucru, cu fiecare consultîndu-și șefii prin telefon. Rezultatul nu mai e contestat de nimeni, că toată lumea a fost acolo. Că veni vorba, asta face COREPER la Bruxelles și așa se trece legislația europeană, altfel s-ar împiedica imediat între atîtea hățișuri și cotloane, Consiliu, Comisie, Parlament, partide, 27 de țări.

Cum merge la noi (și la fel era sub PSD)? Guvernul scrie ceva în secret cu experții lui (oricum slabi) și uită să se consulte chiar cu aliații sau experții săi din Parlament. Opoziția nici vorbă să aibă acces. De alte părți interesate, să nu mai vorbim. Ideea că ai putea să consulți înainte CCR, la nivel de experți, să nu mai ajungi toată ziua cu legi întregi picate pe care și un student la Drept le putea contesta nu le vine și pace. Ca atare apare un draft unilateral și începe să ia șuturi din toate părțile. CCR nu se autosesizează, dar la un grad de conflict așa de ridicat fie opoziția, fie Avocatul Poporului o va face. Și iată impasul. La fel în SUA, unde unilateralismul lui Trump a dus la conflicte cu guvernatorii și între puterile statului. Coronavirusul nu are nimic de făcut. Partizanatul orb și conflictul îi fac toată treaba și planul la morți.

Cum însă să te ferești de conflict, cînd vin alegerile, iar ciolanele aferente sunt mult mai importante ca morții, paturile la ATI și economia?

Ce ai putea face altceva? Calitatea reglementărilor a fost și a rămas sub orice critică. Uitați-vă numai cum se transpune în practică directiva europeană cu privire la spălarea de bani și declararea beneficiarilor ascunși (anonimi, off shores). Legiuitorul a dat o lege de neînțeles (sub PSD), că eu chiar cred că nu au înțeles ce se urmărește prin directiva asta, guvernul PNL (ministerul Justiției) a fost somat să clarifice cine sunt « beneficiarii »  în cazul ONG-urilor și, deși legea românească nu permite, ca în alte țări, să ai anonimi sau off-shores care crează asociații sau fundații și deci ajungea o singură declarație pe proprie răspundere care să spună că beneficiarii sunt numai cei legal înregistrați în registrul asociațiilor și fundațiilor (și asta redundantă, contrariul fiind ilegal), s-a optat pentru redeclararea tuturor și înscrierea într-un alt registru, în aceeași instituție. O să mai ia unele firme contracte publice ca să culeagă date personale, să protejeze date (strîngem milioane de CNP, de ce? De ce ni le-ar da oamenii?) și să facă interoperațională baza de date a registrului duplicat cu registrul original, cînd desigur se putea da un singur articol de lege care rezolva tot (legea noastră fiind mult mai restrictivă ca în alte țări europene). Nu știu la firme, dar la atîta incompetență europeană și generală m-aș mira și acolo să prindă pe careva (de exemplu o să ne spună în sfîrșit Hotnews sau ziare.com cine sunt acționarii, ceea ce au refuzat cînd au făcut campania pentru o Presă curată?), în schimb o să mai crească birocrația și costurile firmelor și actele inutile adunate de peste tot.

Cum era dacă onor Parlamentul și Guvernul chiar consultau pe toată lumea, și pe experții în corupție, și pe ONG-urile cărora li se aplică legea, cum e mai bine să facem ca să prindem pe careva care spală prin fundațíe bani pentru partid? Cu așteptări moderate, că oricum trolii rușilor nu își înscriu asociații sau fundații, de când există Facebook sau Reddit poți face grupuri de infractori online, nu mai ai nevoie să te duci la tribunal, iar prin vama Galați poți aduce fonduri cu TIR-ul, nu e nevoie să îi speli prin bănci.

E greu cu pandemia peste tot, dar statul la români nu a arătat niciodată mai rău, în același timp incapabil să controleze anarhia, dar discreționar, că la asta a fost întotdeauna bun statul post comunist, să aplice legea arbitrar și selectiv, și să dea legi pe care nici nu le poți aplica altfel decît așa.

Nici cînd dă mită statul nu reușește mai mult. La ora asta și presa hipsteriotă, și cea tabloidă primesc fonduri din greu de la guvern, transformate în reclame pentru măști, stereotipe și deloc explicative (alte țări au făcut desene animate excelente, explicînd de ce nu trebuie să facem una sau alta), dar asta nu le împiedică să publice articole sau să dea spațiu unor infractori gen Becali, care la o singură apariție în care spune Corona zero, Dumnezeu e totul, mergeți la biserică și pupați icoana! distruge ce au făcut reclamele la măști de milioane de euro plasate înainte sau după.

E ca la intrarea în grădina palatului regal Peleș, unde scrie Atenție la animale! Animalele sunt schițate din vîrful peniței: urșii, care răstoarnă tomberoanele pe carosabil pe Furnica în fiecare zi de la Dumnezeu, și mistreții, hrăniți din același porumb ca turiștii, achizionat de niște ecologiști care îl redistribuie în tufele de peste drum. Pînă la și de la locul de hrană, mistreții, ca și urșii, circulă la liber pe aleile parcului regal – cîte un turist care nu are ce face alertează sistemul național de urgență, care bipăie pe toate terasele că a fost văzut un urs la Peleș. Normal, că doar e ursul de la Peleș, așa cum avem toți ursul nostru în Sinaia de sus. Statul pare capabil doar să ne bipăie că ursul -și virusul- sunt printre noi. Dar cam atît. Cînd vezi cozile de kilometri de la Nistorești și Bușteni-Azuga (primarii din vale demult au făcut un plan să se facă centuri, mult mai folositoare ca autostrada, dar cine să se uite la ei?), sau mulțimea din curte de la Cazino de la concertul în aer liber, sau trenurile unde nu mai e loc nici în picioare, vezi că statul dă reguli pe care el în primul rînd -prin diverse autorități sau agenții ca CFR- nu le respectă. Și nu e nevoie de legi deloc – cine a dat lege ca la Kaufland sau Lidl să nu intri fără să ți se ia temperatura? Nimeni. Nu e lege, e doar o reglementare privată, un contract ad-hoc, vrei să folosești aceste servicii, asculți reguli. Reguli cu sens, că și ăia au interes să vîndă, și consumatorii să cumpere, dar în siguranță. Guvernul în schimb nu are curaj, de frica alegerilor, nici să închidă terasele în zonele de risc la ora 23, cînd în majoritatea țărilor civilizate europene la ora aceea se închid în mod normal și barurile, fără nicio epidemie.

O federație internațională a diasporei a chemat românii între timp să demonstreze la Berlin contra tiraniei doamnei Merkel și a conspirației COVID, într-un asortiment de extremă dreaptă și stîngă din care mai lipseam doar noi. Alții se agită prin Piața Victoriei. Ai zice că românii au pierdut și bunul simț al protestului și nu mai știu cînd și la ce să se opună sau să se alăture sau că oamenii cu cap s-au izolat voluntar, lăsând spațiul public pentru ceilalți. Te și întrebi dacă pandemia e de vină pentru anarhie sau invers.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

13 thoughts on “Anarhie în pandemie. Și atenție la animale!

  1. Mircea Rusu

    Incredibil dar adevărat! AMP a permis publicarea comentariilor la articolului sau!
    Asta ar trebui sa fie o știre în sine.

    Reply
  2. emil

    Pronostic sumbru pentru aceasta natie de hoti si corupti. De la aparitie si pana la disparitie, Romania ramane o tumoare anarhica in evolutie ascendenta.

    Reply
  3. T. Bucur

    Intotdeauna astept cu interes aparitia articolelor, ca acesta, semnate de D-na Alina Mungiu-Pippidi, dar si pe cele ale Maestrului Cristoiu pe blogul sau. Ambii autori sunt in prezent cei mai prestigiosi formatori de opinie si ma intreb pe ce alta cale as putea sa aflu ce se intampla in tara aceasta cu adevarat, nu cum ni se spune de catre guvernanti.

    Reply
  4. Un Om

    Dna Pippidi, eu nu stiu cat de loiala este colaborarea politica dintre putere si opozitie prin alte parti in Europa.
    Dar imi vine sa cred ca nivelul de civilizatie a ajuns totusi la o cota la care romanii din politica doar viseaza. Macar daca toti politicienii PSD s-ar spala pe maini dupa ce au fost la toaleta.

    Sa luam cazul Portugaliei. Inca din martie, Portugalia a impus carantina obligatorie de 14 zile tuturor celor care vin din afara. S-a trezit opozitia sa conteste la Curtea Constitutionala? Raspuns: nu. S-a trezit un pilot foarte recent si Curtea a declarat „The Portuguese Constitutional Court (TC) has ruled that the Azores Islands’ mandatory 14-day quarantine for visitors is unconstitutional. In a decision released Wednesday, the court found that the authorities were treating visitors as if they were serving short-term prison sentences.”
    – Ce vedem deci aici? O oarecare complicitate „vinovata” sau poate o responsabilitate a opozitiei fata de situatia sanitara. Opozitia nu a atacat decizia guvernului din Azore la o saptamana dupa decizie. Era mai importanta sanatatea publica.

    La fel in Austria, nu au atacat la CCR masurile in martie, ci tarziu, in iulie, dupa ce Austria terminase cu primul val.

    Dna Pippidi, eu sunt foarte sigur ca masura recenta a Germaniei de a impune testarea obligatorie este neconstitutionala. Stiu pe ce lege se bazeaza. Dar tocmai, formularea de acolo nu este in acord cu nevoie de optiune, de alternativa si de proportionalitate ceruta de rigorile drepturilor omului din Europa. Dar…. nu vad pe nimeni in Germania atacand acea lege la Curtea Constitutionala….. inca.

    De ce? Pentru ca sunt responsabili si inteleg totusi amploarea pandemiei si efectele nefaste pe care le are asupra sanatatii individului. Ei pun sanatatea colectiva deasupra disconfortului temporar al șifonării drepturilor individuale. Așa câștigă un război o națiune.

    Nu este cazul României. Unde se face politică pe seama pandemiei. Unde PSD a acționat „subversiv”, cum spuneți.
    Iata cum PSD nega coronavirusul pe 30 iunie.

    „„Sub 0,1% din populație a fost expusă infectării cu COVID-19. Asta e realitatea pe care Guvernul vrea s-o ascundă prin blocarea testării în București!

    Doar 4 din 4.600 de teste PCR și doar 2 din cele 500 de teste de anti-corpi au fost pozitive, în cele două studii demarate de Primăria Capitalei. De ce nu vrea Guvernul să știm această realitate?

    Pentru că ar fi greu să explice prăbușirea economiei naționale și cei peste 400.000 de oameni care și-au pierdut locurile de muncă în urma restricțiilor.”

    Ce vreau sa spun este ca PSD a trecut mult dincolo de limita de prudenta medicala necesara si demonstrata de societatile politice occidentale. Eu am suspectat de cel putin doua, trei luni ca PSD, nesatisfacut ca se reduceau cazurile de coronavirus, a instigat permanent, a grabit permanent lucrurile in speranta redeclansarii epidemiei, a infectarilor colective. A subminat chiar increderea in mesajele medicilor. A facut o opozitie contra spiritului de combatere a pandemiei. Cand vezi ca niste dobitoci liberali nu respecta regulile stabilite de propriul partid la putere, o reactie sanatoasa ar fi fost sa ii aduci la loc, in comunitate, pe acei nesimtiti. Sa strangi randurile. Nu sa zici „aha, deci voi nu respectati regulile, vreti sa o facem doar noi…. pai nu suntem prosti… hai neamule sa incingem o hora”.

    Nu ma mira acest lucru. Doar il constat. Asa a fost Romania in toata istoria ei cucerita foarte usor. Prin tradarile din interior. Am fost votant al PSD in perioada Dragnea. Dar sub nicio forma nu voi mai vota acest PSD al tradatorilor de neam si tara in fata coronavirusului. ALDE? Sa dispara de pe fata pamantului. Singurele partide dintre care orice om cu bun simt se vede limitat sa aleaga sunt USR si UDMR. Sunt singurele partide care au avut o conduita prudenta, inteleapta.

    Reply
  5. G

    Anarhia (cea adevărată, din punct de vedere ideologic) ar fi acum ca un anticoagulant administrat unui bolnav cu vasele de sânge pline de cheaguri. (La ce centre de putere se coagulează acum, de la clanurile interlope la clanurile politice care corup legi!) „Nici Dumnezeu, nici stăpân!” era/este deviza anarhiștilor, ori evoluției lucrurilor acum li se potrivește mult mai bine „Ordo a chao”.
    Când CE ia măsuri care încalcă tratatele europene și încalcă suveranitatea fiscală a statelor componente, ce să mai zicem? Mai curând haos decât anarhie, iar mai corect, colaps. Iar subiectul chiar ar merita un articol (cel puțin) pe RC.ro.

    Reply
  6. Low

    „Cu sufletul golit de miracole
    Am fost imbranciti intr-o sala de spectacole
    Unde ni s-a-mpartit, printr-un sistem de jgheaburi,
    Fiecaruia o gamela cu aburi.”

    Reply
  7. in formator ovidiu nasosos.

    Imi pare rău, insa noi nu vorbim aici, in avortonul statal cel mai… din toata Europa, despre inteligence!
    007!?
    …ci, despre, serv vicii informative de tip comun, ist, supuse Politicului dintotdeauna = haitei de partid si de stat ortoFox = cel mai sărac si înapoiat din toata Europa – a cărui Haită comuna o si info!
    Care Politic iohanniscian, fost basescian, ceausist si iLiescian, va info si pe voi, popuLimea, într-un final… fericit, in legătură cu diverse chestii…
    Am văzut si eu ca compania Statului cfr.ro, nu respecta nicio regula in starea de alerta da locuri unu linga altul, iar calatorii pot intra in trenuri chiar si fara Masca, nu doar cu ea sub Naso!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *