Alina Mungiu-Pippidi

Am avut dreptate cu statul paralel. Și acum ce facem?

În timp ce mai ia un premiu obscur în Germania (mulțumim presei oficiale române, că altfel nu știa nimeni, presa germană a ratat subiectul) Klaus Iohannis se pregătește să patroneze îngroparea finală a democrației românești.

Cu alte cuvinte, ceea ce s-a petrecut sub ochii noștri în ianuarie 2015, adică un președinte ales de popor pur și simplu pentru că avea un profil agreat de opinia publică (și atacat de sistem, sau de o bună parte din el la început) devine după aceea președintele sistemului. Pe care îl patrimonializează, punînd pe șeful lui de campanie șeful SRI, înlăturîndu-l pe Coldea și pe cei apropiați lui Victor Ponta și creînd condițiile pentru un amestec fără precedent al serviciilor secrete în politică sub pretextul luptei cu corupția, pentru care nici el, nici aliații de la Ordonanța 13 nu făcuseră anterior nimic. Cu fonduri enorme pentru presă, platformele de socializare, creînd pseudo societate civilă și pseudo opinie publică cu un succes pentru care Putin ar putea fi invidios.

Sunt deja cîțiva ani de cînd avertizez că pericolul politic major pentru România este incapacitatea dreptei de a cîștiga alegerile fără a folosi serviciile secrete (și nu Dragnea sau alt baron local) și lipsa neobișnuită de scrupule în a folosi mijloace neconstituționale pentru a-și promova interesul propriu, prezentat ca fiind singurul pro-Europa, pro-Occident, pro-bună guvernare, etc. Din păcate, am avut dreptate, și la această oră președintele și partidele mari sunt încolonate și gata să legalizeze, printr-o reformă fără rușine a legilor siguranței naționale, sistemul actual, în care serviciile deturnează sensul alegerilor și controlează președintele (eventual folosind DNA, al cărui control a fost mereu miza lor, de cînd Băsescu, luîndu-se după americani și uitînd unde se află, a făcut corupția amenințare de securitate), care va deveni singurul de care depind, eliminînd orice alte controale democratice? Alegerile directe pentru președinte au fost totdeauna o problemă pentru ei, fiind calea cea mai clară prin care imprevizibilul (adică votanții) ar putea schimba ceva, dar captura post-alegeri din cazul Iohannis ne arată că fie la selecție, fie la campanie, fie la rezultat statul paralel are mijloace de a fi mai tare ca electoratul.

O mînă de ziariști, de fapt mai puțini ca degetele unei mîini, protestează contra acestei stări de fapt și pe unii a trebuit să îi arăt cu degetul ca să se trezească. Azi, cînd bătălia e aproape pierdută ne întrebăm de ce lumea nu se mobilizează să apere democrația românească, sau în sondaje avem singura majoritate din Est dezamăgită de sistem și gata să se întoarcă la liderul providențial. Pentru că atunci cînd mai era încă vreme ați făcut front că statul paralel e o ficțiune a lui Dragnea (deși știați bine că eu, și nu Dragnea, lansasem primul avertisment) și evident că nu vă crede nimeni azi, cînd ați întors-o la 180 de grade. Dar, în sfîrșit, bine că v-ați trezit, o mînă de ONG și de ziariști. 

Cine tace zgomotos merită evidențiat, nu cine se trezește, fie și tîrziu. Întind mîna oricui se mobilizează, fie și tîrziu. Cum stăm:

Intelectualii. Revistele 22 și Dilema, tăcere totală. Nu o fi chiar o întîmplare, de altfel, că au ajuns amîndouă să aibă același editorialist, pe Andrei Cornea, care apără toate pozițiile sistemului, pînă la nuanțe, de orice deviaționism (exact pe dos față de ce trebuie să facă intelectualul, care pune în discuție, chestionează puterea, etc), și pentru care Băsescu e Elisabeta a II-a și nu Petrov. Numai că nu și-au trecut pe generic iubirea pentru SPP, SRI și SIE, asta după ce finanțatorii mai vechi au fost de genul Udrea, Plăcintă, baroni locali susținători Roșia Montană, etc. Așteptați să vedeți cum e apărată democrația de securitate de alde Baconschi sau Cristi Preda. De zece ani văd în jurul meu numai o mînă de disidenți, aceiași de dinainte de 1989, pe care îi publicăm pe România curată, Antonesei, Tudoran, etc.

Oligarhii. Securiști de rit vechi sau nou, oligarhii din media sunt complet subjugați de anticorupție, cu Băsescu se mai luptau, dar cu un sistem care are fiscul, DNA și tot ce mișcă e mai greu. Preferă să ia bani direct de la guvern și să lupte cu Putin, umplînd cu generali plagiatori toată komentatura. Voiculescu, care a supraviețuit și închisorii și atacurilor fiscului e mai prudent decît era, că i-au arestat și șeful de trust, pus în discuție copiii, etc. Alți oligarhi sunt direct ai lor, dezvoltați prin monopoluri date de sistem. CNA stă să în sfîrșit să lichideze încălcarea flagrantă a legilor anti-concurențiale de către DIGI, dar hai să vedem dacă sunt în stare. Curaj !!!

Societatea civilă. Unde sunt Inițiativa România, Rezist Toată Țara, Corupția Ucide și toți cei care au ajutat la greu statul paralel în 2017-2020, toată pseudosocietatea civilă creată de Mihai Polițeanu doar ca să anuleze coalițiile reale care existau? Nicăieri. Ghinea i-a dat lui Polițeanu un loc de deputat în USR pentru misiunea îndeplinită și ceilalți s-au băgat la loc în găurile din care ieșiseră. Amîndoi luptă pentru controlul USR pe toate părțile, că așa e la ăștia. Sau poate așteptați de la societatea civilă creată de postul dintotdeauna sub control Pro-TV, și condusă de vedetele lui, să ia vreo atitudine? Alde Mîndruță, Moisescu, etc? Așteptați.

Publicul. Greu să mai aștepți ceva de la unii care s-au lăsat pradă unor manipulări atît de ieftine și s-au ascuns în bule astupîndu-și urechile cu ambele mîini ca să nu fie forțați să găndească. Prețul expunerii selective la media face ca publicul cîndva evoluat să fi coborît la nivelul publicului Antenei 3, pe care l-a demascat tot timpul. Dacă îți iei lumina de la influencerii de la servicii nu ai reflexe democratice mai bune decît fanii lui Gădea et comp. Aceia măcar sunt săraci, bătrîni și nu au de ales. Dar, în sfîrșit, cine nu e acoperit să se miște, măcar acum, dacă reușește să treacă peste orgoliul de a fi fost paralel cu ce s-a întîmplat în România ani de zile și dă o mînă de ajutor măcar acuma. 

Partidele. Ca și în Brazilia (și ea condusă de un general după o are campanie anticorupție) anticorupția a distrus partidele, pentru că erau corupte, sistemul a pus mîna pe niște cioturi ca USR sau AUR ca să facă alternativă la el însuși și a colonizat partidele principale la greu. Deci cine să facă ce? Poate oamenii de afaceri, ca în Bulgaria, dar cîți sunt autonomi față de sistem și capabili să finanțeze un partid nou? Reamintesc că Cioloș nici nu s-a putut înscrie de cîte bariere i s-au pus pînă nu l-au luat niște securiști în primire, taxa de intrare e să îi iei și pe ei. Dar oamenii de afaceri să priceapă că nu poți avea statul paralel la guvernare, pentru că tendința lui e să sufoce piața cu monopolurile lui, ca la Hexi Pharma. Suntem ca în Ruanda, unde firmele asociate cu șeful statului se prezintă singure la licitații, cp nu are nimeni curajul să vină contra lor.

Suntem pe frontul domestic cam ca la războiul din Ucraina: nu am fost severi cu Putin cînd nu era înarmat și nu îi facem concesii acuma cînd poate distruge toată Ucraina. Dar, asta e! Tîrziu cum e, dacă societatea românească nu se mișcă acum, degeaba am intrat UE și NATO, sau doar ca să facem figurație.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

32 thoughts on “Am avut dreptate cu statul paralel. Și acum ce facem?

  1. bunul samaritean

    Deocamdata legea in cauza nu are o forma finala ce ar merge la vot in Parlament.Discutiile sunt binevenite , avertizarile la fel .Vechea lege este deja depasita iar conditionalitatile venite de la Bruxellles trebuiesc respectate .Romania ,ca si multe dintre tarile Europei, nu are decit unica sansa a unitatii politice , sociale si militare, totale, in cadrul NATO si UE .Legea va fi dezbatuta , drepturile cetateanului nu pot fi chiar asa usor incalcate dar situatia, la zi, presupune aparitia unui stat Romania mult mai puternic la nivel decizional iar provocarile si situatiile de felul celor actuale trebuiesc supravegheate fie ca este vorba de cele interne sau de cele externe .Este usor observabil cum pe intreg Mapamondul apare o lupta , nemiloasa , intre politic si economic .Entitati economice si chiar militare ce apartin unei singure persoane sau formate prin asocierea intre una sau mai multe persoane doresc sa domine si viata politica .Apar , ca ciupercile dupa ploaie , fosti si actuali sefi de stat , asa zisi democrati ,ce doresc a se eterniza la conducere .Razboiul din Ucraina capata accente de comprimare pe aliniamente stabilite politic dar obtinute prin forta ce separa etnii si distruge insasi formele de reprezentativitate a unor popoare .Tabula rasa si apoi ceea ce se construieste este doar parte din dorinta de unicitate a cistigatorului ce nu mai accepta „gard in gard ” vecinul .Statul paralel , oricit ar parea unora un adevar si oricit de simpatica ar fi expresia, nu are legatura cu realitatea zilelor ce vin din urma .La nivel universal se construieste o noua formula sociala de guvernare .Bogatia ,ca parte a avutului national (statul este cel care ofera conditiile de imbogatire ) trebuie redistribuita in societate nelasind in urma mase mari de cetateni defavorizati si in acelasi timp trebuie eliminat amestecul in politica a celor care s-au imbogatit .Politica este despre cum redistribui bogatia chiar mai mult decit zicala care ne spune cum politica este o vesnica razbunare .Tot ceea ce vedem ca se intimpla este parte a noii formule socialo- politice ce se vrea pusa in aplicare .Nu putem polariza societatea pina in punctul in care se instaureaza haosul .Vremea „pistolarilor” a trecut ca si vremea miliardarilor de carton .Jaful , ce produce saracirea unui numar imens de oameni, trebuie sa inceteze .

    Reply
    • Marilena

      Asta ar inseamna intoarcere la vechiul sistem socialist, in care se aplica lozinca marxista (adaptata) „:„de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi“.
      Si nu cred ca sistemul capitalist, prin chiar liderii lui vizibil si prin sefii acestora, mai putin vizibil, este capabil sa se transforma atat de surprinzator, chiar si macar pentru ca sunt prea multi oameni foarte avuti care nu vor renunta la privilegii.

      Reply
  2. qed

    Sa ma gandesc la Romania e o agonie fara sfarsit.. sper sa treaca legea asta odata sa imi iau un statut de refugiat politic prin Rwanda..
    Sincer nu vad nici o speranta fara sprijin exern, sistemul e osificat. Daca ambasadele aliate tac, nu e nici o realizare istorica ce s-a intamplat din 2003 – 2007 incoace. Ciolos de care scrieti face politica francezilor, care tranzactioneaza cu suficienta detasare Africa si Europa de Est cu rusii. Nu exista nici o alternativa politica, nici o raza de speranta pentru democratie fara pulverizarea establishmentului, cu toate cele bune dar mai ales cu relele pe care e construit. Sper sa fiu cat mai departe de tara cand o sa se intample, iar din momentul in care trece legea o sa uit, ca sa nu imi pierd de tot mintile, limba romana.

    Reply
  3. Ghita Bizonu'

    Dreapta ? Care „dreapta” ?
    „Dreapta” e inchina „sfintei treimi” numita Neam, Sânge, Țară! Este mistica „neamului” , a „scării răzvrătite” care urcă de la străbuni până la copii nenascuti … un elogiu al continuitatii …. care zice ca voata trebuie traita sub semnul Drapelului, si Onoarei , care se jertfeste fara ezitare celui mai ravnitor dintre Dumenezei : Patria !
    Dulce et decorum este pro Patria mori!
    Deci care „dreapta” ?!
    Poate .. una de substitutie .. compradora!

    Si sa .. sa ce ? Sa lupte cu Putin?!
    Aia care au refuzat in 99 sa BELLeasca Romania construind in tara 96 de AH 1 ? Carora le datoram starea de echipare de azi ? Echipare a armatei – submizerbila! (unii se intreaba de ce nu ajutam si noi Ucraina precum Polonia. Simplu – nu avem nici MIG 29 si nici T 72!)
    In caz „de ceva” acesti luptatori iute o vor intinde spre zari mai calde .. vitperand prostinea ortodoxista ca nu poate ca cu pietre sa doboare supersonice nici sa sparga tancul cu toporul!

    In rest ei lupta .. dupa modeul pechinezului care , in spatele geamulu/gardului „se da” la caini mai mari … uitand ca si Theodore Rooswelt era de dreapta (miliatrist, imperialist samd) zicea : “Speak softly, and carry a big stick.” Dimpotriva .. ei nu au nici macar un for de iarba insa .. ce vocali sunt!!!

    Reply
  4. PRICEPUTU

    ROMANIA TREZESTE-TE…….
    Pentru normalizarea vietii publice si sociale in Romania PERSONALUL BUGETAR TREBUIE DIMENSIONAT DUPA CRITERII SI RATIUNI FOLOSITE IN TARILE CIVILIZATE ALE UE SI MAI ALES IN CELE NORDICE (TREBUIE REDUS LA 40%)
    TREBUIE ANULATE urgent TOATE DREPTURILE SALARIALE ABERANTE, PENSIILE SPECIALE SI CUMULUL DE PENSIE CU SALARIU BUGETAR…dar si CUMULUL DE ATRIBUTII SAU FUNCTII……….

    Reply
  5. CMC

    Ce facem? Zicem: „It is what it is” …si basta…
    Tara a fost vanduta [si] de intelectuali.
    Constient (majoritatea) sau inconstient (speculandu-li-se „feminismul”, setea de functii si alte tare…).
    Poate multi (toti?) ne recunoastem printre cei care au facut servicii neo-securismului…
    „Honi soit qui mal y pense”

    Reply
  6. Arion Iulian

    Stiu ca nu-mi publicati comentariul,
    dar stiu ca-l veti citi.

    Nu este suficient ca oamenii sa fie nemultumiti.
    Nu este suficient sa fie indemnati.
    Au nevoie de lideri si apoi vor ca liderii sa candideze ca independenti
    pentru ca votantii sa stie pe cine au votat.

    Fiti lider in piata publica si oamenii va vor urma si va vor da votul

    Reply
  7. laptopul lui biden hunter

    comentatorii de pe forumuri au avut dreptate cu mult inainte ca dumneavoastra sa realizati acest pericol.
    Acum securistii au totul si sint direct manipulati de serviciile secrete americane care in realitate sint adevaratii tartori ai acestei colonii sclavagiste numita Romania.
    Dar stati linistita ca dupa ce le confisca armele americanilor (ultima reduta) o sa fie la fel in tot occidentul :)))

    Reply
  8. laptopul lui biden hunter

    Nu disperati doamna Alina, in decembrie intram 100% in colaps social-economic… vine explozia intretinerilor in blocurile din Bucuresti… ori colaps economic generalizat ori Revolutie cu securisti ascunsi prin wc-uri. In ambele cazuri Putin iese victorios iar romanii devin majoritar pro-rusi prima data in istoria acestui popor!!!

    Reply
  9. Melos Negros

    Toată lumea s-a bucurat c-am scăpat de de Băsescu, fără să-și mai bată capul cu ouăle lăsate de dinozaurul securist, ouă din care au început să iasă o sumedenie de asemenea legi bananiere supervizate de CIA. Argumentul principal împotriva acestei aberații preluate de hoțul de case Johannis, este că suntem țara cu cei mai mulți securiști pe cap de locuitor, bașca cu proiecte de legi noi kaghebiste care nu se mai regăsesc ca atare în niciun alt stat european.
    De aceea eu unul nu mai văd nicio alternativă salvatoare la Palatul Cotroceni decât pe cea mai consecventă, serioasă și pertinentă analistă a țărișoarei, care este Alina Mungiu – cu care am împușca minim doi iepuri deodată, ca să nu zic de-a dreptul că pe toți.

    Reply
  10. Dumitru

    Articolul asta porneste de la o premisa mincinoasa: Iohannis nu a fost niciodata „atacat de sistem, sau de o bună parte din el”. Aceste alegeri (care au avut loc in noiembrie 2014, nu in 2015) au fost cele unde am avut circul cu „votul diasporei”, si interferentele nemtilor si ale altor „ambasade straine”. Iohannis a fost de la inceput omul Sistemului, pentru ca trebuia dat jos Ponta. Ponta incarna un echilibru intre Statul Oficial (guvern, parlament) si Statul Paralel al serviciilor de informatii, insa acum Ponta avea sanse mari sa devina presedinte, si deci exista riscul ca Statul Oficial sa devina preponderent. Statul Paralel si Occidentul (pe care se baza legitimitatea Statului Paralel) nu puteau accepta asta. Asa ca am avut, ca in SUA, un prostanac transformat in simbol al „lucrului bine facut”. Pentru ca un asemenea ipochimen sa fie inca azi in fruntea Romaniei, e clar ca nivelul intelectual era cel dorit.

    Reply
  11. Dumitru

    Addendum: pai e clar de ce Romania e cum e. Securistii au exploatat infumurarea „intelectualilor”. Cum poate AMP sa scrie asa ceva: „publicul cîndva evoluat să fi coborît la nivelul publicului Antenei 3”? Pai Antena 3 a fost coloana vertebrala a singurei opozitii reale pe care Securitatea a avut-o vreodata: cea care a dus la Referendumul din 2012, unde romanii si-au manifestat clar dorinta de a avea in Parlament politicieni care sa reprezinte interesele romanilor, nu ale nemtilor si americanilor. Insa toata „intelectualitatea” (parca si AMP) au fost agresiv de partea lui Basescu atunci. Cei mai multi din aroganta si lipsa de clarviziune, insa multi altii pentru ca primeau stipendii de la Basescu si Sistem. Degeaba va numiti intelectuali daca nu sunteti in stare decat sa fiti de partea celor puternici sau a celor la moda. De exemplu, sa fii sistematic si stupid de partea intereselor straine (fie ele si occidentale) e semn de stupiditate, nu de intelectualitate. Un intelectual ar trebui sa creeze *el* o viziune a lumii care sa fie coerenta si predictiva. Voi ati creat si sustinut o imagine de propaganda mincinoasa care era coerenta, insa nu a prezis nimic. Viitorul a fost prezis bien de „ne-intelectuala” a celor de la Antena 3.

    Reply
  12. Catalin

    M-am uitat puțin peste materialul prezentat de g4, unele lucruri nu fac decât sa transcrie in lege ceea ce e demult realitate:

    1. Societate civilă? E aproape inexistentă și oricum e super infiltrată împrumutând/implementând probabil conceptul american(NED, Dept. de Stat) în domeniu(ca și în presă, e suficient să căutăm finanțatorii).

    2. Răspunderea în fața legii? Aici e loc de discutat. Chiar dacă pare scandalos, dacă luăm în considerare că există situații în care anumite lucruri pot fi transformate în vulnerabilități poate fi mai înțeleaptă crearea unor circuite care să protejeze nu atât cadrul SRI/SIE ci informațiile pe care acesta le deține. Problema care se pune aici e legată de corectitudinea funcționării acestora și de garanțiile pe care legea le va oferi împotriva potențialelor abuzuri. Nu cred că vor exista asemenea garanții și nici nu cred că există în acest moment cineva capabil să le implementeze (CSAT e doar o glumă proastă în acest moment și nici nu cred că e treaba lor).

    3. Interceptări. Păi cine vrem să le facă? Ca și la punctul 2, garanțiile împotriva abuzurilor sunt importante.

    4. Societăți, ONG-uri și alte entități. Există deja de foarte mult timp, în domeniul comercial impactul asupra competiției și competitivității este unul dezastruos și va continua să scufunde economia românească. În domeniile strategice(câte au mai rămas în picioare) e util totuși să existe cineva care să țină lucrurile sub control. Din păcate, majoritatea s-au dus atât de mult naibii încât nici nu mai sunt strategice așa că oricum nu mai folosește la mare lucru dacă serviciile sunt sau nu prezente. Sper că nu își imaginează cineva că fabrica de drone e vreun obiectiv strategic.

    Cred că serviciile ar putea iniția un dialog constructiv pe marginea acestei legi astfel încât să putem defini într-un orizont rezonabil de timp parametrii de funcționare ai suveranității spațiului virtual(inexistentă în acest moment), o ancorare mai bună a acestora la interesele naționale(insuficientă în acest moment) și minimalizarea riscurilor la care ne expunem protejând corupția de origine vest-europeană, americană și răsăriteană.

    Reply
  13. Nila

    De ce in parlament nu se face o comisie de ancheta care sa cerceteze rolul serviciilor secrete in devalizarea tarii ? De ce nici un reporter nu pune aceasta intrebare unui politician? De la marile tepe date in banci pana la toate privatizarile paguboase pentru statul roman trebuie stabilit cine e de vina si daca serviciile au stiut. Daca au stiut si au informat, trebuie stabilit ce au facut cu informatiile decidentii politici, cine le-a ascuns si cine a incasat spagile pentru care ne-au vandut, ajungand chiriasi si tolerati la noi acasa, platind din greu pentru resursele propriei noastre tari. Daca prin absurd nu au stiut, si nu ei au acoperit potlogariile unei clase politice depravate, ar trebui reorganizati sau desfintati pentru ca nu si-au indeplinit scopul pentru care au fost creati, iar salariile si logistica lor sunt bani aruncati pe apa sambetei. Una peste alta tot ce traim astazi se datoreaza lor si unei clase politice degradata si decadenta in asa hal incat au ajuns sa te conduca toti hotii, plagiatorii, analfabetii si panaramele lor, ce nu dau doi bani pe sentimentul national vanzand tara pe sume derizorii si avantaje marunte. Cand vezi cu cata ardoare lupta ucrainenii pentru tara lor te apuca rusinea si lehamitea ca noi am ajuns in halul in care suntem, iar cateva milioane de romani se zbat muncind pe branci prin strainatate iar copiii lor au ochii umflati de plans acasa. Avem o rusine de justitie santajata si corupta condusa de potlogari si tudorei, care nu e in stare sa se sesizeze nici la cele mai nerusinate si flagrante acte de coruptie sesizate de presa. Cine e de vina ? Pana nu stabilim asta si cineva nu plateste, nu putem inchega o natiune unita si nu avem nici un viitor. Degeaba mareste statul leafa institutiilor de forta si justitiei si le da avantaje la pensii pentru ca nu asa se construieste coeziunea si unitatea unei natii, iar rezultatele unei astfel de politici se vad la cei care au mai aplicat-o. Faptul ca nici un politician nu are curajul sa discute despre aceste lucruri ne da masura libertatii lor si arata de fapt cine i-a trimis acolo. O clasa politica mai inconstienta, mai haina si mai lipsita de scrupule si de empatie fata de semenii ei ca cea romaneasca nu gasesti nicaieri in lume. Au impartit cu buna stinta societatea romaneasca in bugetari si ceilalti, avand grija ca pe masura ce nemultumirile populatiei cresc, sa creasca si ei salariile tuturor categoriilor bugetare pentru a avea suportul acestora in caz de anarhie. Cand ii vezi cum se vaita de lipsa milioanelor de romani ce au trebuit sa emigreze pentru a putea supravietui numind-o tregedie sau drama Romaniei, mai sa crezi ca sunt manati de bune sentimente. De fapt se vaita ca sclavii cuminti ce le platesc beneficiile si pensiile speciale fug in strainatate, bugetul sufera iar ei ar trebui sa stranga cureaua. Daca ar dori sa rezolve situatia iar romanii sa se intoarca inapoi in tara nimic nu e mai simplu. Sa nu mai fure cativa ani, categoriile de speciali sa renunte la beneficiile ce le au in dauna majoritatii populatiei, o noua organizare administrativa care sa nu permita comune mai mici de 10000 locuitori, o lege care sa puna sub control adevarat serviciile, iar Justitia sa fie lasata libera astfel incat sa fim cu adevarat toti egali in fata legii. Se pot face lucrurile astea fara varsare de sange ? Situatia pare asemanatoare cu cea dinainte de 89, personajele difera un pic, si suportul largit an de an al celor ce se complac incasand salarii babane pe spatele milioanelor de amarati ce trudesc pentru ei. Se sting pe rand vocile celor ce au urlat in pustiu ani de zile avertizad asupra pericolului serviciilor ce au scapat de sub control si domina societatea, iar faptul ca nu exista nici macar un post de Radio cum era Romania Libera arata ca toti sunt multumiti de cum evoluam in situatia actuala. Nici rusii nu ne ataca, dar nici americanii nu sunt in stare sa recunoasca ca avem deviatii in evolutie, lasandu-ne in aceeasi zona gri in care ne zbatem de ani de zile, fara vize dar si fara investitii majore din partea lor. Unde vom ajunge e interesant de vazut, dar tendinta celor ce-si scot pasapoarte ca sa poata fugi in caz de nevoie ne arata dorinta multor romani de a mai avea ceva in comun cu statul militarizat creat de cel in care si-au pus speranta 6.509.135 de romani, si nu-I putin lucru sa pacalesti atatia oameni. Vedem prin asta puterea serviciilor de a crea avatare din soldati mediocri, dar acaparati de duelul Geoana-Basescu am uitat ca premierul Grivco se afla in aceea adunare selecta de sustinatori din primul rand al candidatilor, si rau am facut ca nu ne-am dus sa o votam pe Viorica.

    Reply
  14. George

    Nu este nimic nou în ceea ce spuneți. Ma simt decepționat doar de faptul ca jigniți telespectatorii unui anumit post TV. Nu cred ca jignind o anumita categorie de cetățeni pentru ca sunt săraci și bătrâni, obțineți o credibilitate mai mare. Despre statul paralel s-a vorbit în multe medii și de către multe personalități. Problema este că nu recunoaște nimeni, dintre cei aflați în posturi de conducere, existența acestuia în mod oficial și să înceapă o analiză sau anchetata despre această situație sesizată. Cei care sunt săraci și bătrâni nu sunt și proști, cum insinuat. Ei au înțeles că nu poți lupta cu mâinile goale împotriva tancurilor. Poate că ar face-o și în condițiile astea, dar bolile căpătate în eterna tranziție ii împiedică să mai stea în picioare. Rămâne ca cei care urmăresc alte posturi TV, care probabil nu se regăsesc în descrierea făcută de dumneavoastră, să întreprindă ceva pentru a lamuri existența sau inexistența statului paralel.

    Reply
  15. Neo

    Atît timp cât lumea e mulțumită nu se va schimba nimic. Pentru că „statul” lucrează pentru noi. funcționează din plin. Celor care cer puterea și stau liniștiți la locurile lor, li se va da. Cei care cer de pomană stau la fel de liniștiți la locurile lor pentru că știu că li se va da. Iar cei care ar putea schimba ceva se culcă și se trezesc pe buze cu atât de românescul Și atunci de ce s-ar schimba ceva ? Totuși, în mintea fiecăruia colcăie ideea. Omul providențial. Alesul. Care să rezolve toate problemele. Dar ăsta ar fi …. un dictator, nu ? Și atunci de ce să ne mai prefacem cu caricatura asta de democrație ? Doar mai sunt popoare care nu se descurcă fără vodă.

    Reply
  16. John

    Hai nu mai exagerați în halul ăsta, vă rog că nu ne omoară Iohannis cum vreți sa sugerați! Și am mai auzit una: N am fost duri cu Putin când nu era înarmat. Când a fost ăsta?

    Reply
  17. marius ursache

    Un exemplu care ar trebui sa va contrazica afirmatia despre multimi „manipulate”:
    Sa presupunem ca Serviciile ar vrea sa scoata in strada multimile pentru ca nu le place ciocolata Marx, prin absurd, doar ca sa exerseze. Orice om cu mintea la cap v-ar spune ca nu i-ar reusi. Poate cativa cu probeme mentale, gasesti o suta doua. Dar nu zeci de mii.
    Concluzia este ca poti manipula doar daca exista o nemultumire profunda in acelasi sens cu sensul manipularii.
    Cand multimea a iesit in strada, exista acel background, nu? Deci unde e manipuarea? Manipularea poate aprinde doar scanteia dar materialul exista deja.

    Reply
    • Dan

      sa inteleg ca „pericolul” ca Dragnea sa scape de puscarie era existential pentru sute de mii de tineri „de dreapta”, pe cand prabusirea economiei si a civilizatiei noastre e un fleac? fain…

      Reply
  18. nagy Victor

    Unii incearca sa-si mai spele din pacate … iesind la lupta cu arme de tipul petalelor de lalea . Bine !

    Reply
  19. Gabriel Radeanu

    Dragă doamnă,paralizia societății românești relativă la preluarea actului decizional de către servicii este mai mult decât justificată!
    În primul rând din cauza faptului că serviciile sunt doar partea de execuție.Factorul politic ,în special cel extern,este adevăratul „cap”…
    Pentru cei care au uitat sau ignoră istoria recentă,serviciile au fost „introduse în ecuație” prin protocolul secret din CSAT care avea scopul de a „satisface” condiționări externe derivate din MCV-ul Uniunii Europene . Anticorupția definită ca obiectiv politic guvernamental este principala sursă de hegemonie absoluta…imposibil de cenzurat… a SRI -ului de astăzi.Fara niciun pic de ironie,expertiza dumneavoastră recunoscută legată de fenomenul de corupție instituțională,ar fi fost de dorit să fie valorificata.Acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce ne spune că anticorupția e doar diversiunea,obiectivele fiind altele,foarte ușor de intuit.Acelasi mecanism a funcționat sub forme asemănătoare în toată Europa de Est,și a avut chiar o manifestare politică oficială vizibilă „poreclita valul portocaliu”…
    Scopul final,pentru cei care chiar au nevoie să le fie desenat,este disoluția sau diminuarea autorităților legislative (Președenție,Parlament și Curte Constituțională) din jurul Constituției, pentru țările din Europa de Est,care ar fi făcut posibilă integrarea accelerată în Uniune…
    Din păcate sau poate din fericire,nu vom ști niciodată,cel puțin în România,americanii au furat „jucăria” asta de la europeni…și ați văzut cum au început să mârâie cei din Est la UE…mai puțin în țara noastră unde caracterul duplicitar este total…noi suntem prieteni cu toată lumea,cosmopolitismul românesc este perfect.
    Acestea fiind zise,în afara faptului că „razboiul” din România este pierdut,societatea românească este în realitate în simbioză benefică cu „serviciili”, delatiunea fiind a doua natura a romanului obsedat de corupție și „capra vecinului”,chiar dacă „tâmpenia” conceptului este monumentală.
    Dacă legislația asta ” cică controversată” va trece,”poliția politică” făcută de bună voie și nesilit de nimeni de către fostul președinte Băsescu, și pentru care acesta și-a pierdut privilegiile prezidențiale,va deveni obligație legală a oricărui cetățean român…curat „stat mafiot”!

    Reply
  20. laur22

    Romania este Rwanda adica nu asa un model pentru intregul continent de “buna guvernare si de reconcilirre etnica.” si nu nu glumesc alegatiile de mai sus lez-am auzit eu in hahaha “documentare” BBC ori DW despre respectiva tzara.

    din fericire la noi “la tzigani” dupa cum spun refugistii ucrainieni n-a fost nevoie de un razboi civil organizat si finantzat de “forteke pacii” dintr-o tzara vecina plus un genocid ca sa se ajunga aici.

    in rest statul paralel a infiltrat cu voie ori complicitate de la inalta poarta retzeau de a agitatzie pseudo-civica care a sufocat incet dar digur tot soatziul politic.
    pentru ca in Ro societatea civila adica arunaturile de oameni care asociaza ca sa-si faca siesi mai bine maine decat este azi nu sunt in marea lor majoritate legitime.
    adica ele nu rezolva un interes concret si presant al membrilor lor, prestigilul lor nu e rezultatul eficientzi lor in rezolvarea unir probleme percepute ca importante de populatia acestei tzari ci dunt doar rezultatul unor campanii de PR generate si coordonate de dinafara lor din centre de comanda aflate deasupra lor..

    si de aceea rolul lor e de sistem de bruiaj si nu de mijloc de comunicare dintre interesele profunde ale iamenilor si variatele gasti politice de curea de transmisie intre societate si partide.

    Altminter ref actuala frasuiala cel mai interesant comentariu mi s-a parut cel al lui Lucian Valsan care decripteaza in actuala basicare o ultima incercare a fauritorilor din umbra al USR ului de a-l salva de la extinctzie. De aceea si agitatzia tuturor crypto – USR istilor de la Patraru la AMP de a crea valva pentru un document despre care tot ce se stie e ca a fost publicat de G4media si cam atat. Nu se stie cine l-a conceput si in stadiu de ciclul devadoptare sevafla.

    Si atunci despre ce vorbim ?
    hmmmm

    Reply
  21. AlinaMP

    @John- desi esti ignorant si agresiv, o sa iti raspund de dragul celorlati. In 2005, cind a inceput sa dea afara sefi de regiuni alesi direct, avea zero armata, minus nuclearele. Inarmarea a inceput dupa 2008 si summitul NATO, cum am mai zis. A omorit familiile luptatorilor islaimisti din Caucaz fara probleme si a ras Cecenia, nu i-a pasat nimanui. Cu zdroangele lor din WWII, filmate de mine in Unde se termina Europa- filmul e pe Youtube, poti admira acolo bazele de rachete fara rachete si cele de submarine fara submarine din anii 2005-2008.

    @ everybody. Rez Civica Galati- bravo lor, Galatiul salveaza onoarea Romaniei a nuntat un protest. Eu din pacate nu sunt in tara. Sper ca va duceti. Este sâmbătă, 11 iunie, de la ora 18.00, în Piața Victoriei din București – în fața sediului guvernului.

    Reply
    • Adrian

      (Off-topic) Așteptăm reacții la impetuoasa declarație privind educația economică. Se aplică și pentru criza 2008?

      Reply
    • CMC

      Karl May – Discutia unui veteran cu un „greenhorn”: Cand inamicul te copleseste, o buna strategie e retragerea. Eu fiind mai in varsta pornesc de acum….
      Trebuia sa fim duri cu Putin cand era slab? Pai atunci de ce ne vaitam acum ca nu am facut ceva cu Noua Securitate atunci cand ara slaba?
      Ce sa-i mai facem acum, cand este efectiv atotputernica?
      Cand cativa luptau cu Statul paralel ni se spunea – chiar aici – sa ne uitam la Digi, nu acolo unde se dau interviurile cu Ghita….

      Reply
  22. Dumitru Drinceanu

    Cat de repede se pierd drepturi, libertati, proiecte de tara, castiguri democratice! Pe drumul deviat s-au spart si furat becuri, reflectoare cainii au fost sedusi cu cate un os si, uite asa, se apropie inchiderea unui cerc: vesnica revenire la punctul zero. Fiindca societatea civila a fost prea mult mimata, prea partizanala, apoi subsidiarizata. Mare lucru niu se prea mai poate dupa atatea pierderi din inconsecventa, comoditate, indolenta, lanturi de complicitati..

    Reply
  23. laur22

    Deci dupa AMP UE trebuia sa se bage in lupta pentru putere dintre regiuni si guvernul central in Rusia
    ori sa ia partea urmașilor clanurilor lui Dudaev & Basaev in lupta lor impotriva clanurilor care il sustzin pe Kadarov.

    nu zic da spui : de ce ori in numele a ce ?

    in numele lui hai sa ne cătăm gâlceava care a început dupa , Dupa , DUPA sumitul de la Bucuresti ?

    in numele lui mai multe rusii mai mici sunt mai usor de storcit decat o singura rusie mai mare.
    da pe rusi i-a intrebat cineva daca ke place destinul de vesnic destinații storcirii ?

    AMP e o alta aroma mai blanda a demetzei sorosit -ecologista Anelena Barebook gen.
    Si ii zic respectivei dementza deorece cum poate fi categorisit altfel binele facut cu fortza care e musa-i sa iasa rău gen renutarea la. nuclear cand esti vecin ci Franta nuclear ori renuntzarea la carbune cand nu au destul hidro pentru buffer la regenerabile ori ori ori.

    si dupa aceea tot ei se mir de ce oameni cat de cat informati si care nu traiesc in bula lor de fanatici autiști care se hranesc din fumul propagandei si a industriei minciunii (media/ financial services) NY / LA / Londongrad gen nu le răspund decat tragandu-le o flegma scacarbita intre ochi.

    oameni buni mai baietzi ( si fete ) cucuieti ( cucuiete ) incercati sa faceti mai putzin rau in dorintza voastra sincera de a face bine.
    ca daca nu ca potoliti voi de buna voie o sa fim nevoiti sa va potolim noi pulimea majoritara cu fortza. vorba ceea cu Trump mai competent mai putzin pus pe show si mai aplicat si mai cu mandat in storcirea voastra.

    si nu e vorba de mine e vorba de ratingurile catastrofale ale lui Biden In USA si ale actualei coaliții anti-Putin de la Berlin ori din UE

    Reply
  24. AlinaMP

    @laur 22

    Foarte simplu- UE sustine automat criteriile Consiliului Europei, care are un sistem clar, dar nu are sanctiuni. Rusia a intrat in Consiliul Europei, care pentru Romania a jucat un rol foarte pozitiv in anii nouazeci, a ajutat la democratizare masiv, sustinut de BXL din spate. Odata ce Rusia a intrat s-a terminat, s-au prabusit criteriile si nu s-au mai putut da sanctiuni, etc. Ce sa mai spun ca am primit si Azerbaijanul, etc. Acolo a fost un moment de inflexiune, trebuia sustinut CE sa ramina cum fusese si Rusia sa primeasca avertismentele de rigoare. Acums -au retras din CEDO, destul sa vezi ce perf au avut in CEDO (parte a CE) atitia ani. Cealalta organizatie care trebuia sa fie tare cind erau rusii slabi e OSCE, care a fost sub orice critica in Transnistria, de parca Armata a XIV-a era o mare amenintare. Acum OSCE si-a abanodant toti oamenii in peisaj in Donbas si a fugit, aveau mii de angajati ucraineni, au evacuat numai pe internationali. Am vazut cu ochii mei in early 2000’s cum pe de o parte organizatiile astea faceau sluj si se faceau ca fac si ep de alta americanii impingeau in tot spatiul liber NATO. Deci pe scurt factorul care a lipsit a fost consistenta taberei occidentale si a instit internationale care puteau avea o atitudine atunci, sa ajute mai clar pe democratii din Rusia. DUPA ce Putin s-a inarmat la lco, iritat ca NATO l-a tot impins nu prea mai ai solutii, decat razboiul, care fiind nuclear, nu prea se pune.

    Reply
  25. CMC

    Securismul in splendoarea sa:

    „Ponta câștigă la CEDO: A fost condamnat pe nedrept după ce l-a acuzat de corupție pe soțul Alinei Gorghiu. Ponta, prim-ministru din mai 2012 până în noiembrie 2015 şi apoi deputat, a postat în februarie 2016 pe Facebook comentarii care vizau un fost membru al guvernului său, suspectat de corupţie. El a susţinut că în aproape patru ani de activitate ca prim-ministru a fost o singură ocazie în care a primit direct informare de la instituţiile specializate ale statului despre o tentativă clară de corupţie din partea unui ministru, pe care l-a şi numit (Lucian Isar, soțul Alinei Gorghiu).”

    „12.04.2021 Laura Kovesi e pe cale sa-i faca dosar european lui Lucian Isar de la BERD. Sotul Alinei Gorghiu e consilierul special si prietenul lui Florin Cîțu ”

    Si totusi, pana la urma Lucian Isar (corupt conform a ceea ce pretinde Ponta ca i-au transmis „”institutiile specializate ale statului” inca de prin anul 2012, are dosar penal pentru coruptie? Ca pentru accident auto cica ar avea…

    Reply
  26. Cinicul

    Sunt dintre cei care au fost sceptici la semnalele dvs anterioare, mai ales ca păreau sa apere cauze de neapărat, tip Dancila. Totuși, în privința intervenției deep state (un termen care descrie mai bine situația din majoritatea țărilor) în politica din România trebuie sa recunosc ca am fost naiv și ca ati avut dreptate.

    Reply
  27. ivanschi

    SOLUTIA ESTE URMATOAREA: INFIINTAREA UNUI STAT PERPENDICULAR PE MIJLOCUL STATULUI PARALEL, DUPA CARE, TRAGEM O LINIE OBLICA LA 45 DE GRADE…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *