Alo, administrația locală? Vă anunțăm că finanțarea educației nu mai poate aștepta!

„Alo, bună ziua! Tobias sunt, de la Societatea Academică din România, încă nu am primit răspunsul dumneavoastră pe baza legii 544 cu privire la finanțarea educației din bugetul local. Oare în ce stadiu este răspunsul la solicitarea noastră? Cine este responsabil de formularea acestui răspuns? Când estimați că o să îl primim? Lucrăm la un raport județean cu privire la felul în care este finanțată educația pe raza județului Cluj și e foarte important să avem aceste date de la dumneavoastră. Va las numărul meu de telefon și vă rog să mă contactați cât mai curând, au trecut deja 3 luni de la trimiterea adresei către instituția pe care o reprezentați…” (Tobias Pasăre – Coordonator județean al proiectului Școli Curate)

Această este poezia pe care o tot repet în ultima vreme în dialogul cu o parte din primăriile din județul Cluj, care nici până în ziua de azi nu ne-au comunicat răspunsul în baza solicitării noastre pe legea 544/2001 cu privire la accesul la informații de interes public. Cum s-a ajuns aici și de ce dăm aceste telefoane, o să aflați mai jos în câteva capitole descriptive ale experienței ambasadorilor proiectului Școli Curate. Încă de la bun început al acestui articol vreau să-i felicit pe cei cinci ambasadori cu care am plăcerea să lucrez la nivel județean. Adriana, Ale, Delia, Gloria și Mihnea, vă felicit și vă mulțumesc pentru răbdarea, perseverența și maturitatea cu care ați ținut piept dialogului deficitar cu instituțiile statului și pentru efortul voluntar de a întocmi acest raport județean de care avem mare nevoie în munca de activiști în educație.

Cap 1. Contactul

– Noi trebuie să formulăm cererile către primarii?
– De pe adresele noastre personale de email trebuie să le trimitem?
– Nu știu de ce, dar mie nu îmi merge platforma ISLI – Ia statul la întrebari!

În data de 23 martie, din aplicația „Ia Statul la întrebări” echipa de ambasadori din județul Cluj, pe numele lor, Adriana, Ale, Delia, Gloria și Mihnea au trimis 81 de solicitări de informații de interes public cu privire la finanțarea educației din bugetul local către UAT-urile de pe rază județului Cluj. Solicitarea noastră cuprinde nici mai mult și nici mai puțîn de șapte (7) indicatori specifici ce țin de finanțarea adecvată a școlilor și transparența instituțională în acest proces de administrație locală.

Eram în plină pandemie, de o săptămâna în stare de urgență și nouă ne ardea de starea educației la nivel local, însă proiectul Școli Curate, așa cum a fost scris și planificat nu prevedea un lockdown sau o stare globală de alertă, la fel cum nimeni nu era pregătit să facă față schimbărilor rapide la care eram supuși în acel momnent. Însă proiectul trebuia să se desfășoare, chiar și așa, iar în acele vremuri părea că educația este cu atât mai importantă pentru că din felul în care sunt educate populațiile se pot sau nu gestiona astfel de situații de criză. Aspecte ce țin de educația sanitară, responsabilitatea socială, existența unor specialiști, nevoia de politicieni bine-școliți și buni strategi, cetățeni de rând care să înțeleagă riscurile la care se supun și să coopereze cu statul, importanța lucrătorilor în educație, salubritate, medicină, comerț, ce înseamnă un virus nou într-un stat sărac, încredere instituțională și multe alte aspecte ce țin de tandemul stat-cetățeni au devenit subiecte de dezbatere publică și nu mai erau doar lucruri pe care noi le vizam în proiectul în care am decis să ne înrolăm pentru mai bine de un an de zile.

Brusc, toate aceste aspecte au devenit teme naționale de dezbatere și mai mult decât atât fisuri reale pe care trebuia să le peticim din mers, astfel încât să evităm un dezastru epidemiologic pe care sistemul nostru de sănătate, clar nu l-ar putea duce. Știm bine cât de sub-finanțat și cu tendințe de privatizare este acest sistem în acest moment. Dar pe noi, în calitate de cetățeni pe lângă problema de sănătate publică, ne interesa să vedem în practică cum arată sistemul de educație publică, una dintre rădăcinile crizei cu care ne confruntăm în aceste vremuri pandemice. Cum se face că avem atât de mulți copii aflați în sărăcie și fără acces la educație, chiar dacă acesta este un drept universal al omului și un drept garantat prin constituția țării în care ne-am născut. Voiam să vedem cu ochii noștri, cum arată finațarea educației din bugetul local, pentru că bună parte din finanțarea acestui sistem complex, vine din bugetele locale. Că să ne înțelegem, faptul că nu există săpun la toaletele din școlile de stat, pardon, toalete adecvate în care să existe sapuniere cu săpun se datorează subfinanțării educației sau faptul că se practică în mod ilegal strângerea fondului școlii de la familiile elevilor pentru reparații și investiții de generații întregi la rând, tot datorită acestui fenomen el există. Pe plan european, suntem ultimii în ceea ce privește finanțarea educației pre-universitate din bugetele naționale și locale, iar anul acesta am avut rată cea mai mică că procent din PIB alocat educației din ultimii 10 ani, adică 2,7 % din PIB, după care guvernatorii au făcut o schemă și au inclus fondurile europene tot că procent de finanțare a educației și au rotunjit acest procent… Din păcate, lucrurile astea sunt deja niște truisme, le cunoaștem aproape cu toții, știm cum arată școlile noastre și ce rezultate aduce această sub-finanțare. Tocmai de aceea prin acest proiect vrem să vedem mai clar și mai în detaliu cum arată această finanțare, de ce arată în acest fel și mai mult decât atât să împingem instituțiile să respecte legea și să nu uite de nevoile elevilor atunci când planifică bugetul anual al comunei.

Cap 2. Telefoniada

– Tobi, nu poți te rog să suni tu la primării în locul meu?
– Tu de ce nu poți?
– Pentru că mie mi-e rușine…

Nu știu la ce se așteptau adolescenții mei din proiect vizavi de ceea urmează după trimiterea acestor solicitări de informații publice, însă eu nu aveam nici cea mai vagă idee ce presupune să iei contact direct cu instituțiile publice sub acest format al proiectului. Nu a durat mult până să ne dăm seama cum vom arată lucrurile în această colaborare între noi, elevi de liceu în calitate de cetățeni ce încercăm să ne auto-reprezentăm în problematica educației și ei reprezentați ai instituțiilor publice care au ca și scop să deservească interesul public și solicitările particulare ale oricărui cetățean. Exact, în aceași săptămâna, am început telefoniada, adică, am început să formăm numerele primăriilor pe telefoane, să ascultăm robotul, să așteptăm să fim preluați, să ni se închidă în nas, să nu ni se răspundă și să ne zbatem să dăm de un funcționar public suficient de amabil și răbdător care să ne asculte și să ne dea un amărât de număr de înregistare care atestă faptul că cererea noastră a ajuns pe masă primăriilor și că în termenul legal de 30 de zile au obligația să ne furnizeze un răspuns. Începând din acest moment, primăriile au debordat de creativitate în a găși explicații și motive prin care nu ne pot da acel număr de înregistrare, iar noi ne-am uimit de cât de complex poate să fie să trimiți o simplă cerere către o instituție și să ai garanția că acea instituție o să îți și răspundă în conformitate cu legea 544/2001. Timp de trei săptămâni, 6 oameni am sunat și resunat primăriile că să deschidă emailu-ul să printeze cererea, să deschidă un registru și să ne dea înapoi 3 sau 4 cifre puse la un loc și o dată calendaristică de când o să începem numărătoarea inversă pentru a primi un răspuns solicitărilor noastre. Primul număr l-am primit în 25 martie, adică în prima zi când am început să sunăm și cel mai întârziat număr de înregistare e datat din 26 mai. Moment în care am pus armele jos și am început să introducem răspunsurile primite în tabelul cu indicatori și nu mai aveam timp și energie emoțională de dat telefoane către neant pentru că nimeni nu ne mai răspundea la celălalt capăt al apelului. Așa am ajuns să trimitem scrisori prin poștă către 11 primarii, de care nu puteam să dăm nici cum. Așa că, am trimis un porumbel mesager prin Poșta Română.

Cap 3. Interpretarea datelor

– Până la urmă ce înseamnă HCL?
– HCL-ul înseamnă Hotărâre de Consiliu Local, adică în urmă oricărei ședințe de  Consiliu Local se redactează un document numit HCL prin care sunt adoptate anumite decizii la nivelul unei comune sau oraș.

Echipa mea locală e formată din 5 elevi de liceu de clasa a IX-a, a X-a și a XI-a, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, iar eu care sunt proaspăt absolvent de master în sociologie și am 23 de ani, nici unul dintre noi nu am avut tangente directe cu noțiuni de administrație publică și drept, dar în contextul acestui proiect am fost nevoiți să învățăm câteva noțiuni elemenatare și mai mult decât atât să ni le însușim și să știm despre ce vorbim cu primăriile și ce anume înseamnă aceste numere/date dintr-un tabel excel. Nu e nimic surprinzător în asta, până aici, cred că nimeni nu se aștepta că o gașcă de elevi și un coordonator județean să fie doxa în terminologie însă ce a fost șocant a fost să vedem analfabetismul instituțional. Unii funcționari ne-au transmis telefonic că nu înțeleg cererea noastră, alții au intrepretat ei după capul lor și ne-au trimis tot felul de tabele care nu aveau nici o treaba cu indicatorii pe care i-am solicitat noi, alții au început să ne poarte cu zăhărelul cum că nu e responsabilitatea lor să stabilească cunatumul unei burse de elev, deci nu ne pot da răspunsul și să îl căutăm la școală. Noi am fost bine antrenați în training-ul de la Predeal și aveam suportul inițiatorilor acestui proiect, Cristi și Alex și am revenit cu telefoane pentru lămuriri. Dar… să nu uităm de pandemie, toți eram închiși în case, fiecare cu laptop-ul în față ne străduiam să deslușim numere, să descărcăm fișiere din aplicație și nu cumva să greșim o cifra sau un indicator pentru că acest raport județean o să fie un document resursă pentru multă lume și mai ales pentru noi în muncă de advocacy în care solicităm burse mai consistente, reparații, investiții și în final o finanțare adecvată nevoilor elevilor și școlilor din județul nostru. Ne-a fost extrem de greu, orele de școală aveau loc online, toată viață socială avea loc tot online și în plus mai trebuia să petrecem câteva ore în față laptop-ului să introducem niște date pe care le înțelegem mai mult sau mai puțîn. În acest sens am avut 2 întâlniri virtuale să vedem cum merge acest proces și mergea greu pentru toți și toate, dar nu ne-am dat bătuți. Angajamentul e angajament, greșeală de tastatură e tot o greșeală umană, dar nu renunțăm pentru că vrem să vedem cum stau lucrurile negru pe alb, cine cum alocă bani educației în județul nostru.

Cap 4. Negocieri, amânări, promisiuni, concedii, avertizări cu dat în judecată – Răspuns

 -Ce atâtea drepturi? Cetățenii mai au și responsabilități, dom’le!
– Îmi pare rău să va contrazic, dar drepturile nu se negociază, iar dumneavoastră aveți obligația să le garantați prin intermediul instituției pe care o reprezentați!

Unele primarii au funcționat conform temeiului legal, însă multe au fost primăriile și funcționarii cu care a trebuit să reluăm discuția pentru a obține răspunsul după cele 30 de zile legale de la momentul primirii numărului de înregistare. Funcționari care nu știau nimic de cerere, numere greșite de înregistare, responsabilă e în concediu, nu avem secretar și nici contabil, acum s-a deschis post, primarii obosiți care nu înțelegeau ce vrem să facem noi cu datele astea și cine suntem și care este motivația noastră să ne uităm la felul în care este finanțată educația la ei în gospodărie, multe au fost obstacolele în față răspunsului nostru cu privire la cei șapte indicatori: HCL-ul în vigoare cu numărulși cuantumul burselor sociale, de merit, de performanță și de studiu; sumele totale alocate pentru burse din bugetul local, sumele alocate pentru bunuri și servicii, sumele executate pentru bunuri și servicii la finele unui an, sumele alocate pentru reparații și investiții și numărul solicitărilor suplimentare din partea școlilor. Cred că la un loc au fost mai lungi discuțiile telefonice cu toți funcționarii din primărie, decât timpul și muncă necesară redactării unui răspuns, pentru că multe răspunsuri includeau cifra 0, deci lipsa de fonduri alocate. Chiar și așa, nu ne-am dat bătuți, încă mai sunăm, acolo unde ni s-au făcut promisiuni că răspunsul e în lucru și sperăm să nu scutim pe nimeni în a furniza un răspuns complet și coerent în care pot privi și ei negru pe alb, faptul că au am cam neglijat educația în ultimii doi ani. Multe tehnici de persuasine și intonațîi am exersat în această perioada cu fiecare funcționar cu care a trebuit să interacționez pentru a-mi arată dezamăgirea, frustrarea și copleșirea datorată situației în care ne aflăm după 4 luni de zile de la trimiterea solicitării noastre.

Ce învăț eu din asta? Ce învață adolescențIi mei? Ce sper să învățăm că și societate?

Eu am înțeles că problema sub-finanțării educației are cauze mult mai complexe și că nu este vorba doar despre un cuvânt aruncat în stradă #Corupție. Multe comune, lucrează cu personal necalificat, pentru că aceștia sunt oamenii care rămân în satele țării noastre, oameni care nu au prea multe opțiuni de angajare și că din fericire domeniul public mai poate să pună o pâine pe masă câtorva familii, însă nivelul lor de calificare este unul restrâns și de aici se naște incompetența de la locul de muncă în domeniul public. Multe primarii au bugete extrem de mici și nevoi cu duiumul, mulți primari sunt copleșiți și pur și simplu nu știu ce ar trebui să facă și ce strategii să adopte să o scoată la liman cu toate problemele cu care se confruntă o comunitate. Administrația publică e atât de întortocheată și de puțîn cunoscută și înțeleasă în profunzime de reprezentațîi instututiilor publice. Educația e o investiție pasivă, ai cărei rezultate nu le poți măsură, evalua pe termen scurt, decât atunci când te confrunți cu lipsa ei în rândul populației. Drept urmare, mai bine facem drumuri și poduri, centre culturale, panseluțe și borduri pentru că pe acestea le putem vedea și sunt aducătoare de voturi, iar povara financiară în a accesa serviciul de învățământ public rămâne în doemniul privat, în sânul famiiliior și al școlilor care se confruntă cu zeci de copii, poate chiar sute care vin la școală nemancati, care nu dispun de rechizite și care bat km întregi pe jos, că să stea câteva ore într-o clădire dezolantă și lipsită de resurse de orice fel. Am învățat, că instituțiile trebuiesc dezmortitiem zgaltaite, mangaiate, căutate și chemate să ni se alăture eforturilor de a face din sistemul educațional public un pilon de baza al societății din care facem parte.

Ce au învățat adolescențîi mei? Ei bine, foarte multe lucruri într-un timp foarte scurt printr-un proces de muncă eroică cu sine însăși și cu instituțiile în seama cărora în mod teoretic și legislativ stau problemele sau nevoile lor în calitate de elevi și cetățeni ai statului în care trăiesc. Poate acum nu își dau seama exact ce au acumulat în acest scurt timp și momente intense, dar eu i-am văzut cum cresc și cum emoțiile lor sunt modelate de interacțiunea cu administrația locală și cum frustrarea s-a înfiripat în mintea și sufletele lor. Sper eu, o frustrare sănătoasă din care să crească motivația pentru a pune în mișcare acest mamut anchilozat al administrației locale atunci când vine vorba despre cum ne raportăm la problema educației, Ce îmi doresc eu, că ei să fi învățat din acest început zbuciumat de proiect? Este faptul că activismul e o muncă cu bătaie lungă, e un proces intelungat și întortocheat cu ține însuți în primul rând și abia mai apoi cu o problema cu care te confrunți mai mult sau mai puțîn direct și care se schimbă sau nu în funcție de felul în care tu alegi să participi în acest tandem cu statul și instituțiile sale. Sper dragii mei ambasadori, să va amintiți cu drag de acest prim moment din proiect, atunci când adulți fiind va trebui să luați contact cu primăria de unde locuiți și să va cereți drepturile sau să veniți în sprijinul acesteia în a gestiona o problema locală. Să va amintiți că e nevoie de multă persuasiune și de o atitudine asertivă în a colabora cu instituția care are drept scop să servească interesul public.

Ce sper să învățăm ca societate sau ca proiectul asta să contribuie la nivelul valorilor din societatea românească în care trăiesc? Este principiul conform căruia atunci când ne confruntăm cu o problema în satul, comuna sau orașul nostru, nu este suficient doar să aruncăm cu piatra și să strigăm Huo! Putem face asta, desigur, în democrație avem dreptul de a protesta și a ne verbaliza of-urile, însă tot democrația presupune necesitatea unei atitudini civice și pro-active în relație cu statul și actorii care îl reprezintă. Sper că tot mai mulți tineri și adulți deopotrivă să învețe că statul nu este un dușman, ci un aliat și un vehicul extrem de puternic și capabil să gestioneze tot felul de probleme complexe de natură socială cu care ne confruntăm în calitate de cetățeni într-o societate organizată politic. Sper să învățăm să căutăm mai des statul atunci când suntem nemulțumiți de ceva, să îi rămânem aproape și să îl ghidăm în procesul către o democrație reală, în care drepturile sunt garantate, nu negociate și în care statul și cetățenii dialoghează telefonic, poștal, electronic sau față în față atunci când anumite nevoi sociale nu sunt acoperite. Vreau să trăiesc într-o societate în care nu suntem dușmani cu instituțiile statului, ci parteneri loiali în organizarea unei societăți sustenabile, incluzive și eficiente. 

Tobias Pasăre este coordonatorul proiectului Școli curate al Societății Academice din România în județul Cluj, masterand în cercetare sociologică avansată la UBB și manager de proiect la Voluntari pentru Idei și proiecte Cluj-Napoca. Totodată, este implicat în proiecte de tineret în cadrul asociațiilor Impact Bistrița, Tineri pentru Comunitate Bistrița, fiind și membru al platformei Sociolink.