Alina Mungiu-Pippidi

Alianța PNL+USR ar putea dăuna grav sănătății

A cui o fi vina că în România crește numărul de internați la terapie intensivă, în vreme ce infecțiile scad? Evident, a manipulatorilor care în preziua alegerilor fac mai puține teste, deși testarea e unicul instrument de control al epidemiei mai puțin orb – trebuie să testezi ca să izolezi, nu poți izola pe toată lumea. Dacă la Colectiv nu a fost vina lui Bănicioiu și la Piatra Neamț nu a fost vina lui Tătaru (că mai sunt și accidente pe lume), porcăria de a organiza alegeri pe pandemie și în timp ce scazi numărul de testări este pur și simplu penală, și imputabilă PNL, care indiferent ce performanță va avea la alegeri va forma guvernul, ca într-o țară bananieră cotată de Freedom House ca parțial liberă.

Dar ce se va întîmpla cu sănătatea după alegeri, dacă acum vedem așa ceva și dacă publicul nu sancționează o manipulare care afectează direct moartea oamenilor? O privire rapidă prin programele PNL-USR-PLUS, despre care șeful statului ne informează că vin la guvernare (că așa au decis el și serviciile secrete patrimonializate) ne arată cum stau lucrurile. Iar în ultimele două săptămîni, i-am auzit pe Claudiu Năsui și chiar pe Dacian Cioloș spunînd lucruri enorme despre Sănătate. Pe Vlad Voiculescu l-am auzit mai demult și m-am convins că nu are nici o idee (despre intențiile lui bune sau rele nu comentez, că nu știu destule, îl creditez ca fiind bune).

Incompetenții lui Cioloș i-au băgat în cap că nu subfinanțarea e principala problemă a sistemului sanitar, ci organizarea. Claudiu Năsui e principala creație de la care emană diverse aproximări care la o minimă cercetare se dovedesc a fi erori periculoase. El pretinde că are o platformă de open budget care  a funcționat din 2014 – la o minimă cercetare vezi că nu e nici un open budget din familia internațională cu acest nume, nici vreo platformă de scrapping care să permită online tracking expenditures pe model estonian sau sloven, cum mi-au promis două guverne că vor face și nu au reușit, ci doar un infografic pentru cine nu folosește Eurostat sau platformele mult mai în detaliu de la Finanțe (și publice). Nici un scrupul în a-l prezenta ca mai mult! Un infografic!

 

Eurostat a publicat azi datele comparative pe sănătate din România. Statul român alocă cel mai puțin proporțional din buget din EU-28 pentru acest sector (5.6 la o medie de 9.9, bulgarii alocă 7.4). Vorbim de un an cînd PSD începea deja să crească salariile la medici, după minime istorice ale bugetului. În figură vedeți cum asta se reflectă, evident, în cea mai mică cheltuială pe cap de locuitor, ducînd la asistente și tehnicieni ATI care pleacă în Germania (11.5%) alocație bugetară, lăsînd pe Dorel – care nu are unde pleca – să pună prize la Piatra Neamț. 524 de euro pe cap de locuitor față de 4627 în Germania poate explică puțin de ce la ATI în Germania mor din totalul bolnavilor de Corona 23% iar restul se vindecă, în vreme ce în România mor practic TOȚI (astfel că fatalitatea e cea mai rea din Europa).

Să înțelegem de la Năsui, Voiculescu și presa tabloidă că românii sunt cei mai proști organizatori din Europa că nu fac din rahat bici și să soluția e să trimitem arșii și pneumoniile COVID în străinătate, sau să aducem citostatice pentru care de fapt nu avem bani, cheltuind de fiecare dată bugetul pentru mii de oameni pentru unul singur și lăsînd sistemul și mai pauper? Nu știu, or fi românii slabi organizatori în general, dar nu e cam greu să ne dăm seama aici în special, unde nu au ce organiza, fiind masiv subfinanțați? Cine în Europa s-ar descurca mai bine cu așa puțini bani? Cînd vezi cîte infecții avem și cum se descurcă spitalele mai că îmi vine să cred că Arafat, Streinu Cercel și compania sunt niște genii ale organizării – în Franța, care nu stă așa rău ca noi se fac greve ca să oblige statul să dea mai multe resurse. La noi, doctorii ard cu pacienții, dar greve nu fac.

Acum, că USR-PLUS a produs și un program de sănătate trebuie să spun răspicat că programul lor e periculos pentru sănătate, iar în eventualitatea că acesta ar fi un minister cerut de ei riscurile ar fi mai mari decît oricînd în ultimii zece ani pentru sistemul și așa greu pus la încercare. Nu că PNL sunt vreo bucurie- cînd au venit la guvernare s-au repezit imediat să deschidă un canal la bani publici pentru sectorul privat, dar măcar ce au pus pe hîrtie e mai adecvat și mai prudent ca USR. PSD are un program decent – are marele merit că a crescut salariul la doctori, și marea lipsă de merit că a provocat distorsiunea pieței și penurii dramatice prin subvenția lor generală și stupidă pentru medicamente (Ponta). Și PNL e OK, spun că vor crește alocarea bugetară, foarte bine. Imaginație n-au nici unii (e mai ușor să cumperi un spital privat cu totul într-o țară unde multe sunt la limita falimentului decît să construiești unul complet nou, și sunt mai bune spitalele mijlocii decît cele uriașe, trendul s-a inversat de vreo zece ani). Dar să lăsăm asta.

PNL propune  ”Dezvoltarea asigurărilor complementare şi suplimentare de sănătate cu creșterea fondurilor private ca sursă alternativă de finanțare”. Ei, dacă e așa,e foarte bine, deși nu se știe ce mai poate face statul în această privință, România e deja lider european cu sisteme medicale paralele finanțate direct de abonați (ca Medlife), unele companii de succes listate la bursă. Problema e cu cei care nu-și pot permite să se aboneze la Medlife. Banii puțini sunt cauza majorității problemelor (adică infecțiile nosocomiale, lipsa de secții ATI, lipsa de personal tehnic de calitate și materiale care să nu ia foc, etc) și ei nu trebuie să fie iarăși întinși și mai subțire, prin împărțire cu sectorul privat.

Că despre asta e vorba. În țara în care cheltuielile private pe sănătate sunt enorme, și cele prin operatori privați, și cele directe (ca automedicația) ce vrem este ca măcar în parte acești bani cheltuiți pe lîngă bugetul public de sănătate să devină parte din el. Acest lucru trebuie însă făcut rezolvînd ce nu a rezolvat PSD, cu tot meritul său de a fi crescut salariile și a fi întrerupt hemoragia dramatică de personal sanitar spre Occident, și anume creînd o bună separație public-privat. Absența ei, ca în cazul recent al doctorului Musta amendat de ANI (bravo, ANI!) duce la profit din conflict de interese și subțiază suplimentar resursele. Nu e vorba de a privi sectorul privat cu suspiciune, ci doar de a-l separa de cel de stat cu desăvîrșire. Și să nu mai privim nici sectorul de stat cu suspiciune: în continuare acolo merg oamenii pentru tot ce e mai grav, și mai ales acolo merge cine nu are bani să meargă în altă parte. Sectorul public din România a luptat eroic cu pandemia, acest lucru trebuie recunoscut. Sectorul privat poate oferi servicii plătite de asigurarea publică oricît, dar numai cu disciplina acelorași prețuri. Mie asiguratorul meu public de sănătate îmi scrie atunci cînd merg la un spital public din Berlin că acoperă doar costurile standard, nu pe cele la prețuri comerciale, pe care marele spital de prestigiu le practică pe scară largă (pentru cine nu e asigurat în Germania). Dacă această disciplină există, nu contează cine e operatorul, public sau privat. Dar regula întîi!

USR vrea însă să liberalizeze sistemul de asigurări de sănătate, să nu mai existe doar CNAS, și evită estimările legate de bani. Asta sună dubios de aproape de ideea lui Băsescu susținută de lobbyul companiilor de asigurări private, și anume să ia acestea în operare o parte din banii publici pentru sănătate. Pentru asta a căzut guvernul Boc, și e o idee proastă. Nimeni nu are nimic împotrivă ca asiguratorii privați să strîngă bani suplimentari, totul e să nu căpușeze banii strînși de stat în bugetul de sănătate. CNAS nu o fi cea mai eficientă instituție, de acord, dar cum știu situația din alte țări nici aici nu trebuie exagerat. Nu avem situații ca în Columbia, unde asiguratorul și cînd era privat, și cînd era public scotea din sistem sute de milioane pentru partidele aflate la guvernare, și de altfel s-a văzut acolo că nu forma de proprietate era de vină (au fost întîi privatizați, pe urmă renaționalizați, și tot aia, unde nu există reprezentanți reali ai comunității în consilii de administrație tot nu există responsabilizare). Nici nu mai merg modelele ca în Chile, unde treizeci de ani de liberalism au dus la implozia unei țări cîndva de succes, cu enorme fracturi sociale. Tot ce am copiat noi, pensii private, vouchere în educație și sănătate, etc. a dispărut sau dispare acolo unde a fost inventat. Populația vrea acces universal și egal pe cît se poate, iar asta presupune alt tip de organizare. Statul, sigur, trebuie să devină mai bun la menținut standarde, dar aici trebuie bani și reformate partidele, nu statul: cîți au citit studiul echipei Paveliu, singura care au încercat să contruiască un sistem de evaluare a costurilor reale din sănătate, măcar dintre autorii acestor programe pe sănătate, deși a fost făcut în cooperare cu ministerul și cu bani europeni?

Pe scurt, nu aștept mare lucru de la guvernarea PNL-USR-PLUS, acești profitori fără merit ai luptei altora pentru integritate, dar văd cu groază că ar putea fi chiar dăunători sănătății. 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

31 thoughts on “Alianța PNL+USR ar putea dăuna grav sănătății

    • donjoe

      Va dăuna şpăgilor explicite, ilegale, vizibile, uşor de înţeles de toată lumea. În locul lor va fi imensa şpagă de a deturna banii publici spre clinicile private unde nu plăteşti doar actul medical, plăteşti şi setea nesfârşită de profit şi de lux personal a patronilor şi acţionarilor. O să ajungem să suspinăm cu nostalgie după vremurile când se pierdeau doar banii la nivel de şpăgi vizibile şi ilegale. Şpaga prin privatizare va fi mult mai mare ca sumă şi va fi şi legală şi cu PR bun, de politică civilizată şi vestică, şi o să fie aproape imposibil să mai scăpăm de ea. Americanilor câte decenii le-a luat până să ia măcar în discuţie la nivelul partidelor principale revenirea după experimentul criminal cu sistemul total-privat la un sistem mai cu cap?

      Reply
  1. Arion Iulian

    Stimata Doamna,

    Conform graficului, Romania aloca cel mai putin procentual din PIB pentru sanatate.
    La fel se intampla si la pensii. Stim ca salariatii platesc 25% din venitul brut contributie la pensii si 15% pentru sanatate. De pe CNPP punct ro am descarcat date statistice pe luna octombrie. Inmultind pensia medie cu numarul pensionarilor a rezultat suma totala platita: 7,4 miliarde lei. Inmultind numarul salariatilor care platesc pilonul II (obligatoriu) cu salariul mediu si extragand 25% am aflat suma colectata; 10,1 miliarde lei. Daca 10,1 miliarde lei reprezinta contributiile de 25% la pensii inseamna ca 6 miliarde lei reprezinta contributiile la sanatate. Este o suma mare. Nu stim cum a utilizat-o guvernul.

    Reply
    • Corneliu Balan

      6 miliarde lei inseamna 1.2 miliarde euro. Cautati pe net si vedeti ca un spital precum Karolinska din Suedia, estimat initial la 2.8 miliarde, a ajuns la peste 6. Cautati estimarile PSD (pe care-l sustine aceasta cutra vopsita in dreapta, de fapt stg) si veti vedea ca ei estimau spitalul republican al lui Dragnea din 2016 la 2 miliarde de euro, (pe langa 8 spitale regionale de 500-700 milioane fiecare). Problema in Ro nu este atat procentul din PIB cat PIB mic, care NU POATE sustine PRETENTIILE romanilor , mereu cu coada sus. Am spus 1.2 miliarde /an euro, impartit la 20 milioane de locuitori revin 60 euro/an/persoana. CU suma asta nu platesti O CONSULTATIE la un specialist in afara, nici macar in Turcia. Ce trebuie sa scada, de fapt sa revina la normal sunt pretentiile romanilor la „drepturi”, atat timp cat platesc majoritatea 3 PET de bere pe luna

      Reply
      • marius

        la fel gindea si ceausescu despre romani… sinteti un adevarat continuator al ceausismului, bravo tovarase
        auzi tovarase dar sa furati voi corporatiile si securistii mai putin de pe spinarea sclavilor romani se poate ma mentalitate de stapin de sclavi?!!!

        Reply
    • Ghita Bizonu'

      Stimate Arion

      Desi nu sunt femieie o sa incerc sa iti raspund eu.

      Romania aloca cel mai mic buget Sanatatii – 5.6%.
      Care 5,6% se compune majoriotar din cotizatii [tr Asigurari Sociale de Sanatate (CASS) care sunt claculate ca 10% din salarii.
      Care sunt salarii f mici – aLeiul mediu fiind 474 de dolari net . Numai bulgarii stau mai prost decat noi!
      In plus veniturile fiscale ca pondere în PIB sunt cele mai mici din Evropa.
      Si cel mai putin TVA incasat !Gap-ul de TVA (diferenţa dintre cât şi-a propus statul să încaseze din TVA şi cât a încasat efectiv) este la cel mai mare nivel din Uniunea Europeană.

      Oricum ai da-o se palica una din doua :
      De unde nu e nici Dumnezeu nu poate lua!
      Ex nihilo NIHIL!

      Ma rog e unii cre se crede mai desteoti si potenti decat Dumnezeu Pantocratoru’ si se cred sufizant de potenti ca sa transceada legilor fizicii. Si la noi astia se (auto)numesc „intelctuali”

      Reply
  2. Amar

    Pentru fraze ca asta: „Populația vrea acces universal și egal pe cît se poate, iar asta presupune alt tip de organizare.” sunteți catalogată ca stângistă, pesedistă etc. Tristețea mare e că nimeni din PSD nu va pronunța redistribuire sau „alt tip de organizare”. Și foarte puțini dintre intelectuali. Să fii de stânga e câh!, azi. Să găsești defecte (și sunt, slavă-Domnului!) dreptei (care dreaptă?) românești este simptom clar de iliberalism și populism. Două bariere nete în calea oricărei discuții. Ca și când cineva spune: Puți, nu stau de vorbă cu tine!!! Sau cum a zis o viitoare senatoare „Pot să fie oameni care nu vor să vorbesc cu tine.”
    Spre deosebire de Germania, Franța, nemaivorbind de țările nordice, practica social-democrației nu există. Nu că liberalismul românesc ar fi altceva decât o spoială cu vopsea de împrumut. Fără capitalism și mai ales fără o arenă a gândirii care să susțină valori liberale, nu ai cum să ai liberalism. Chiar lipsa gânditorilor liberali (Liiceanu, să zicem) de lângă Șică sau Iohannis spune multe despre substanța liberalismului românesc.
    USR-ul a avut imensa șansă să meargă spre sau să adopte valori ale social-democrației. Nici ei, nici peneliștii, nici pesediștii nu au prins vântul schimbării din Occident. Dar vom trece cu toții, ca și Occidentul, prin chinul învățării pe propriile vieți a faptului că societățile exită, totuși. Cei care prezintă viitorul în termeni tehnici, de hartă știută ce trebuie doar urmată, sunt criminal de șarlatani, iar cei care-i cred sunt victime sigure. Când șarlatani de mâna a doua vin cu proiecte mesianice, e și mai rău.

    Reply
  3. Jeannie

    De acord cu dvs. ca o guvernare PNL-USR-Plus se poate dovedi catastrofală.Si luat unul cate unul,si cate doua si toate trei partidele au facut greseli imense care îi vor costa. Dar credeți că PNL-PSD ar fi o variantă mai puțin perdantă?Sau PSD-USR-PLus condimentata cu Udmr?!Trăim blocați într-o bulă de timp,retrăita la nesfârșit in care suntem condamnați sa alegem răul mai mic. Ma uit la Iohanis in ultima vreme ca a luat-o rău de tot razna,dar ma consolez că Veorica sau Victoras erau și mai nasoli. Mie ruptura intre clasa politică, programe,promisiuni si nevoile țării/cetățeanului nu mi s-a parut nicicând mai adâncă.

    Reply
  4. taunul77

    Pe timp de pandemie au facut alegeri si americanii, si moldovenii printre altii. Si au avut prezente record la vot.

    Incet-incet mitul privatului ultra-competent si cu bune intentii si a statului slab manager incepe sa apuna.

    Privatul vrea doar sa obtina profit. Cam cu orice pret. Ramane doar ca statul sa stie cum sa tempereze tentindele.

    De acord ca cheltuielile din sanatate sa fie decontate in privat in limita plafoanelor de la stat. Vrei calitate superioara celei existente la stat, platesti diferenta din propriul buzunar daca iti permiti.

    Reply
  5. Baluba

    Din Berlin, ai? Și și cu apologia comunismului. Dacă mă trezesc luni dimineață, iar văd harta roșie, iar îmi blestem și ziua în care m’am născut. Partidul meu e discriminat că nu are măcar 75 filiale și deci nu poate prezenta candidați la parlamentare. În schimb neomarxiștii ăștia antiautostradă îmi trimit SMS cu usrplus.ro/miting . De unde au ei numărul meu de telefon? Și șefului meu de partid i’au trimis.

    Reply
  6. Pinno

    Nu fiti tristi. PSD s-a bindat cu Rafila si Cercel si o sa faca o reforma in sanatate, tzatza de matza, incepand cu o lege care sa-i exonereze pe coruptii din sanatate care au cotizat unde trebuie! Au facut asta alaturi de pnl si pt sefii ASF! Ca nu-i asa PSD NU dauneaza deloc, dar deloc, nu numai in sanatate, ci si in educatie si justitie!

    Reply
  7. Petrus

    Hm! Dincolo de articol(e)!
    „Nimic nou sub soare!”
    Despre Iorga se spunea ca a fost liberal pana la 40 de ani, ca după aceea sa devina conservator, poziție din care a „rechiziționat” un automobil de la Bănățeni, lucru care a rămas impardonabil, dincolo de faptul ca a devenit victima unei demente politice, care a cuprins Romania acelor ani.
    Data fiind doar aceasta comparație, dați-mi voie sa mă îndoiesc de interesul declarat, in numele națiunii si sa cred ca va veți revizui aprecierea in raport cu orice mișcare nou apărută din rândul tinerilor, chiar si influențați de-ar fi.

    Reply
  8. Radu Dan Mihailescu

    Dna A. Mungiu-Pippidi, si din continutul articolului dvs precum si din analiza facuta profilurilor candidatilor asa- numiti de dreapta ai PNL, respectiv ai USL-PLUS, voi vota candidatii PMP. Cred ca acesta este mesajul dvs intelegand ca nu ne indemnati sa votam candidatii PSD, PRO-ROMANIA sau AUR, Doamne fereste .
    PS1. Imi permit un pronostic privind procentele partidelor in alegerile din 6 decembrie: PNL :33%, PSD: 24%, USL-PLUS: 20%, PMP: 6%, AUR: 6%, UDMR: 5,5%, PRO-ROMANIA 4,5%
    PS2 .In Romania nici doctina social-democrata moderna , de tip occidental, nici liberalismul europen care sa sustina si sa incurajeze capitaliismul autohton concurential, competitional nu sunt reprezentate de actualele partide , care doar mimeaza doctrinele. Nu exista viziune, nu exista solidaritate in sustinerea unor programe privind interesul national. Toate partidele se lupta doar pt. castigarea puterii in interesul gruparii mafiote respective, pt. imbogatirea nemeritata a membrilor lor. MERITOCRATIA SALVEAZA ROMANIA !

    Reply
  9. dr. alexa

    Stiamata Doamna,
    daca nu ma insel aveti bune cunstinte de medicina.
    Pot sa va intreb cum este posibil sa nu fi citit ca acest test PCR nu a fost si nu este facut sa testeze o infectie ?
    Ca acest test nu poate detecta daca persoana testate are o infectie sau nu ?
    Pe acest test fara nici-o valoare in problema Covid 19 s-au trimis oameni in carantina sau spitale fara ca un medic sa constate macar o banala gripa…
    Poate reveniti si luati frica care imbolnaveste pe cei declarati „Infecti” in loc de positiv
    Si poate scrieti si de OMS care de mult nu mai vorbeste de „Pandemie” si de faptul ca avem de a face cu o gripa care statistic in privinta letalitatii conf. OMS este de 0,14%
    Si poate scrieti si de „Tatsache” ca PCR si vaccinul covid este o inginerie atacata in USA si Canada ca „crima impotrica umanitatii” si ca in Germania este plingere penala tot pe problema testului PCR si a celor involviti in speta RKI (Institul Robert Koch) Drosten (Charite) etc.
    Va rog sa scrieti in special de testul PCR o facatura care imbolnaveste omenirea
    Va multumesc

    Reply
  10. dr. alexa

    Stiamata Doamna,
    daca nu ma insel aveti bune cunstinte de medicina.
    Pot sa va intreb cum este posibil sa nu fi citit ca acest test PCR nu a fost si nu este facut sa testeze o infectie ?
    Ca acest test nu poate detecta daca persoana testata are o infectie sau nu ?
    Pe acest test fara nici-o valoare in problema Covid 19 s-au trimis oameni in carantina sau spitale fara ca un medic sa constate macar o banala gripa…
    Poate reveniti si luati frica care imbolnaveste pe cei declarati „Infecti” in loc de positiv
    Si poate scrieti si de OMS care de mult nu mai vorbeste de „Pandemie” si numai de faptul ca avem de a face cu o gripa care statistic in privinta letalitatii conf. OMS este de 0,14%
    Si poate scrieti si de „Tatsache” ca PCR si vaccinul covid este o inginerie atacata in USA si Canada ca „crima impotriva umanitatii” si ca in Germania este plingere penala tot pe problema testului PCR si a celor involviti in speta RKI (Institul Robert Koch) Drosten (Charite) etc.
    Va rog sa scrieti in special de testul PCR o facatura care imbolnaveste omenirea
    Va multumesc

    Reply
  11. mihu

    Zilele trecute am citit un comentariu al lui Vlad Voiculescu referitor la institutul Cantacuzino ca institut militarizat. Ghinion pentru el și pntru cei asemenea. Unele institute nu pot fi privatizate. Sper. Chiar dacă apreciez mișcarea USR și pe VV de la Plus. Sorry.

    Reply
  12. Rusu Ion

    Excelent articol! Doamna, va multumesc pentru ca le deschideti ochii oamenilor si ii ajutati sa inteleaga ,cine sunt cu adevarat ,cei pe care nu trebuie sa ii voteze duminica .Devine evident ca singurul partid care se gandeste la oameni si care ii poate opri pe politicienii toxici , este PSD.

    Reply
  13. CMC

    Ingrozitor este modul in care ranjesc romanilor coruptii PNL-istilor (PD-Listilor) pentru ca se simt protejati de ambasadorii straini si de Komisia Europeana, indiferent ce fac (vezi europarlamentarul Blaga, de exemplu). Mie sincer, mi se pare ca strainii sunt cei mai infocati suporteri ai sekurismului din Romania si traiesc cu sentimentul ca acest sekurism se extinde tot mai mult in UE, fiind primit cu entuzism de Popularii europeni, care urmarersc sa-l foloseasca impotriva adversarilor politici.

    Adica, totusi, pana unde poate merge sprijinul mizeriei absolute? Chiar asa ceva pare normal si de laudat? Se poate preface varful statului ca nu stie, ca Ceausescu, despre ce e mai jos?

    „”PNL a plasat o fostă șefă la piețe in Sectorul 4 director general intr-o companie strategică din electricitate”
    „Mihaela Prodeus a fost numită la inceputul lunii noiembrie director general la SMART S.A., societatea care asigură mentenanța pentru Transelectrica. Nu are nicio legătură cu domeniul, dar este om de bază la PNL. Ca și noul președinte CA, Florentin Popa, secretar general al PNL Argeș. El a candidat de mai multe ori pentru funcția de primar in comuna Vedea, județul Argeș, fără succes. Experiență managerială? „Am avut două firme, dar n-au fost ale mele. Au fost ale soției”.
    Imediat după instalarea la guvernare, liberalii au invadat Transelectrica, singurul operator care asigura serviciul de transport al energiei electrice in Romania. Iși plasează rapid oamenii in consiliul de administrație și numesc un nou director general. Filiala care asigură mentenanța, SMART S.A., este dată, in decembrie 2019, pe mana unei tinere speranțe a partidului, Florin Melciu, vicepreședinte PNL Sectorul 4. Guvernul PNL a trimis la societatea in cauză și Corpul de Control. După consultarea raportului anchetei, Libertatea titra: „Jaf la Transelectrica”. Odată cu Florin Melciu, la Smart S.A. aterizează și Mihaela Prodeus, in fruntea Serviciului de secretariat, relații publice și arhivă. Cei doi sunt vechi camarazi de arme, atat la partid, căt și in alte instituții de stat.”
    https://www.libertatea.ro/stiri/pnl-a-plasat-o-fosta-sefa-la-piete-in-sectorul-4-director-general-intr-o-companie-strategica-din-electricitate-3297298#ziarecom

    Reply
    • CMC

      Ar fi de analizat si cu cat tupeu se preface ca se uita in alta parte USR-ul cu al lor Steliajn Ion si faimoasa garsoniere obtinuta prin frauda.

      „Garsoniera ANL obținută prin fraudă de Stelian Ion, actual deputat USR, la Poarta 6 a portului Constanța a fost schimbată cu o alta, tot ANL, dar în zona de lux Faleza Nord. Între timp, însă, garsoniera primită la schimb, de 37 mp, s-a transformat într-un apartament de 67 mp. ”
      https://newsweek.ro/investigatii/cum-i-a-schimbat-fagadau-psd-lui-stelian-ion-usr-garsoniera-anl-ieftina-cu-una-scumpa

      la PSD e clar, sunt hoti si toti sunt cu ochii pe ei sa-i bage in puscarie.
      Problema e ca tara asta e jefuita mai abitir de cei „buni” (in ochii strainilor), tocmai pentru ca se simt protejati de disperarea de a nu la sa stanga la putere.
      Cam ceva de tipul distrugerii partidelor de stanga din Italia, Grecia, Spania sau Portugalia, tari in care apetitul pentru stanga este destul de mare.

      E OK fara stanga, nu aici e problema. Dar nu ar fi mai bine fara corupti din tot spectrul in loc sa faci eroi din corupti doar pentru ca sunt de dreapta?

      Reply
  14. Adriana

    Cred ca mai trebuie sa analizati urmatoarele aspecte:
    1. Ce procent din ce aloca statul este risipit pe achizitii inutile si la suprapret?
    2. Sistemul paralel de finantare de catre pacienti prin “atentii” catre personalul medical si achzizitii de medicamente care lipsesc din spitale
    3. Dimensiunea comisioanelor platite de firmele distribuitoare de echipamente si medicamente? E mai mare in Romania decat in alte tari?
    Si atunci cand trageti linie, in interesul pacientului care cica e in centrul sistemului , s-ar putea sa rezulte mult mai putini bani decat se aloca si sa constatati ca sistemul e finantat mai mult decat declara guvernul. Ma insel?

    Reply
  15. Florin Trifan

    Din păcate, de la primele fraze răzbate (pentru cine vrea sa audă și sa simtă) orientarea spre stânga (care stânga și care dreapta în Romania?! ) a autoarei. În primul rand, ma distrează, eu făcând parte din sistemul medical de aproape 25 de ani, cu facultate cu tot, peste 30, cum își dau cu părerea diverși indivizi despre un sistem despre care nu cunosc decât cifre. Nu contest calitățile intelectuale ale autoarei, în nici-un caz, dar se pricepe la sistemul medical la fel de mult ca la hocheiul pe iarba. Sa spui ca PSD a oprit hemoragia cadrelor medicale prin mărirea salariilor este mai mult decât o prostie, este un fals, și sunt convins ca stimabila știe foarte bine asta. Cei care lucram în sistem de mult timp știm ca nu doar salariile sunt cauza plecărilor din sistem, ci condițiile de munca și administrația politizata (de PSD în principal, stimata doamna), cheltuielile fantasmagorice pentru cosmetizarea spitalelor cu firmele de casa. Din păcate, sunt aproape convins ca știți asta, dar când inteligenta nu este însoțită și de un dram de probitate morala, apar articole ca acesta (pentru cunoscători, vezi celebrul caz Mihail Sadoveanu). Păcat….

    Reply
    • Pinno

      @Florin
      Multumesc pt comentariu ca aici majoritatea canta in struna!
      Eu citesc din curiozitate art de aici, identific inca din titlu punctele cheie care vor fi dezbatute si argumentele schioape in prop de 80%. Si nu e vorba numai de dna AMP.

      Reply
  16. Dorin Dordea

    Stimata doamna,
    Cultura mea politica este modesta, dar trebuie sa recunosc ca am invatat si inteles sensul persuasiunii de la dv., imediat dupa ’90. Pe atunci, va urmaream ca pe-o icoana, care ne decripta manevrele criptocomunismului post decembrist si perfidia propagandei noi a lumii vechi. De atunci, vi s-au intamplat multe si declicul care v-a marcat „sensul vietii” poate fi notat in rocada facuta de base de compromitere a visului de europarlamentar…
    Ce faceti prin randurile de mai sus, se poate rezuma prin trei fraze: „porcaria pnl de a organiza alegeri in pandemie este penala…”, „psd are un program decent – are marele merit…”, „programul usr plus este periculos…” si mai departe dai si lupta.., iar corolarul / concluzia – „pnl – usr plus profitori fara merit ai luptei altora pentru integritate”… va creioneaza un minunat portret, nu de politolog, ci de abil propagandist, dupa modelul cristoiu, gadea, ciuvica etc., etc., adica sub aceeasi solda!

    Reply
  17. Eutanasie voluntara à la UE

    „cîți au citit studiul echipei Paveliu, singura care au încercat să contruiască un sistem de evaluare a costurilor reale din sănătate”

    Multumesc pentru link, am citit acest studiu. Studiul are ca subiect misteriosul EQ din titlu (” valorile specifice Romaniei ale instrumentului EQ-5D”) , insa prescurtarea respectiva (EQ) nu este explicata din prima pagina (aceea cu glosarul de termeni), ceea ce pare un truc pentru descurajarea cititorului sau flatarea sponsorului (UE).

    Abia in pagina a 6-a aflam ca EQ se refera la EuroQoL, pe romaneste Euro-chiol, sau notiunea de calitate a sanatatii exprimate in ani traiti independent. Mai departe aflam ca Euro-chiolul este un instrument de observatie obtinut initial prin sondaje de opinie. Euro-chiolul se exprima printr-o cifra care, daca vedeti cum e obtinuta, ar exprima gradul de acceptare a unei EUTANASII VOLUNTARE (chestionarul din anexa), de genul, in loc de 10 ani in carucior, mai bine la cimitir.
    De ce sa digitizam (exprimam printr-o cifra) aceasta enormitate de „instrument” provenit din Nord?
    Instrumentul Euro-chiol 5D pare desenat pt.a usura introducerea unei decizii luate de (o non-umana) A.I., care sa hotarasca soarta unei populatii dintr-o tara, prin portionarea asistentei medicale / medicamentoase primite de o persoana dupa valoarea medianei Euro-chiolul-ului.
    Probabil este parte a Marelui Reset. Inacceptabil.

    Reply
  18. alinaMP

    @Dordea . Curaj mare, nu? Ca daca ziceti ‘solda’ sub numele dvs e penal, dupa cu bine stiti. Dar caracterul e mai usor de aparat cand suntem anonimi si iresponsabili, iar literatura dvs arata de ce nu exista evolutie, a fost Ok dupa dvs sa il lasati pe Basescu sa puna pe EBA pe liste, ce nu e a fost OK e ca eu am incercat sa nu-l las. Va validam comentariile numai ca sa nu lipsem lumea de un chintensential postac PNL. Enfin, campania electorala s-a terminat, e momentul sa va duceti dupa tain la biroul resurse umane la primaria cea mai apropiata de dvs.

    Reply
  19. Walter von Grappendorf

    USR/PLUS aflat la guvernare cu vicepremier MINTE DE INGHEATA apele alaturi de CIMA GALBENA : Doar în prima lună a acestui an, partidele au încasat de la stat 19,84 de milioane de lei.

    Ce subvenții au primit partidele în ianuarie:

    PSD – 7,640,197.89
    PNL – 6,476,964.07
    USR – 2,056,942.91
    AUR – 1,546,315.98
    PMP – 399,741.50
    PLUS – 1,434,651.36
    Pro România – 288,821.10 , asta insemna peste 240 MILIOANE de lei pe an , TILHRILOR sa va fie RUSINE ! sper sa NU mai prindeti parlamentul in 2024 ! „noi vom taia DRASTIC din subventile pentru partide ” usr plus in campanie , HAI SKTIR ! TILHARILOR de „oameni noi in politica”

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *