Oană Sever Cristian

Ajută-ți medicul!

Are medicul nevoie de ajutor în exercitarea misiunii sale? În practica medicală modernă, medicul are nevoie atât de ajutor, cât și de ajutoare. Paternalismul medical s-a întemeiat pe un imens orgoliu pentru că fondatorul, Asclepios, fiul lui Apolo, era totuși semizeu. Mai apoi, practica medicală a devenit apanajul oamenilor, iar aceștia, în lipsa puterii divine au dezvoltat un complex de superioritate bazat pe puterea cunoașterii. Dacă îți doreai putere asupra oamenilor și nu puteai deveni rege, puteai în schimb deveni medic. Dezvoltarea și difuzarea științei împreună cu eliberarea treptată a oamenilor de sub tiranie au dovedit că paternalismul medical e o formă de hubris, care mai devreme sau mai târziu este pedepsit. Asclepios a fost trăsnit de Zeus când a adus la viață un cadavru! Umilința în fața imensității suferinței umane, dar și în fața complexității de necuprins a medicinei moderne, este în final benefică pentru că orice contribuție, din partea oricui, ajută.

Pacienții sunt de multe ori prezentați ca victime ale erorilor medicale. Dacă cerem medicului doar competență tehnică și îndemânare, putem foarte ușor să trecem cu vederea pacientul. Un vechi adagiu, desigur autoironic, spune: ”ce frumoasă ar fi medicina dacă nu ar exista toți acești pacienți care să ne sâcâie cu suferințele lor!” Din fericire pacientul nu este doar problema medicinei, ci poate fi și parte a soluției dacă este implicat în propriile îngrijiri. Mulți medici se tem, cu oarecare temei, că implicarea pacienților în îngrijire ar putea duce la creșterea numărului de reclamații și la creșterea sarcinilor personalului medical deja stresat și insuficient. Desigur efortul de a explica și de a-l face pe pacient să înțeleagă costă timp și nervi. Dar un pacient lămurit și cooptat în procesul de îngrijire devine un membru valoros al echipei și un aliat la nevoie. Să nu uităm că pacientul este martorul privilegiat al propriei suferințe atât în calitate de obiect al tratamentului cât și ca observator constant al echipelor medicale care vin și pleacă. Îngrijirea centrată pe pacient nu se poate lipsi de participarea activă a pacientului. Pacientul nu va dori sau nu va putea întotdeauna să participe, precum în cazul urgențelor sau al terapiei intensive. El va trebui însă întotdeauna încurajat să se implice în inițiativele privind siguranța asistenței medicale. Deci nu se pune problema dacă pacientul să fie implicat în respecatrea măsurilor de siguranță, ci doar cum și cu ce rezultat.

Asociația medicilor de familie București – Ilfov dorește să dezvolte o alianță cu pacienții pentru sporirea gradului de siguranță al îngrijirilor medicale și propune spre dezbatere un cod de conduită intitulat simplu Ajută-ți medicul!

Propunere: cod de conduită pentru pacient:

  1. Cel mai important mod prin care poți să-ți ajuți medicul să evite erorile medicale este să devii membru al echipei medicale care te îngrijește.
  2. Asigură-te că toți medicii care te îngrijesc știu toate medicamentele pe care le iei, fie că sunt medicamente pe bază de rețetă, fie suplimente dietetice precum vitaminele sau produsele din plante.
  3. Asigură-te că medicul tău știe ce alergii și ce reacții adverse la medicamente ai.
  4. Roagă medicul să-ți facă o schemă terapeutică pentru administrarea medicamentelor pe care să o poți citi oricând.
  5. Cere informații privnd medicamentul pe care trebuie să-l iei în termeni pe care să-i poți înțelege:

– Pentru ce iau medicamentul?
– Cum trebuie să-l iau și cât timp?
– Ce efecte adverse sunt mai frecvente și ce fac dacă le am?
– Pot să iau acest medicament împreună cu cele pe care le iau deja?
– Ce alimente sau băuturi să evit cât timp iau acest medicament?

  1. Cînd ridici medicamentul de la farmacie asigură-te că e cel prescris de medic și că ai înțeles modul de administrare.
  2. Cere informații scrise despre posibilele reacții adverse ale medicamentului.
  3. Dacă poți alege, mergi la spitalul care face cel mai frecvent operația sau procedura de care ai nevoie.
  4. Cât timp te afli în spital întreabă personalul medical cu care ai contact fizic dacă s-a spălat pe mâini.
  5. La externarea din spital asigură-te că ai primit toate documentele medicale, inclusiv rețeta și planul terapeutic sau de recuperare.
  6. Dacă vei fi supus unei intervenții asigură-te că ai înțeles implicațiile și că ai căzut de acord cu medicul curant asupra ceea ce urmează să-ți facă.
  7. Verifică cine e medicul care răspunde de tine pe perioada spitalizării.
  8. Asigură-te că personalul medical care te îngrijește în spital deține toate informațiile medicale relevante despre tine.
  9. Cere medicului curant să-ți explice rezultatul testelor și implicațiile diagnosticului și procedurilor la care ai fost supus.
  10. Cere unei rude sau prieten să asiste la discuția de mai sus.
  11. Cere medicului de familie să coordoneze, să armonizeze și să integreze recomandările de îngrijire și tratament făcute de specialiștii care te-au examinat.
  12. Programează-te la medic și nu aștepta ca boala să se agraveze și să devină o urgență.

Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Ajută-ți medicul!

  1. emil

    De la Asclepios pana la Beuran medicina a cunoscut o evolutie ascendenta. Primul lucru cand intri in spital vezi daca medicul e amabil de colaborare si cat e spaga la medic, anestezist, asistenta, infirmiera, femeie de servici, etc. Un profesor spagar spunea odata ca toti merita sa primeasca. Mare grija, pacientii romani sunt egoisti si mincinosi, spun mai putin sau deloc pentru a nu-si diminua privilegiul in fața doctorului. Daca respecti obligatiile de pacient instruit tot personalul isi schimba tonul si respectul., daca nu, devin nervosisi si agitati, te uita si nu te baga-n seama.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *