Romania Curată

Ultima cacealma á la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Chiar în ultima ședință a actualului Guvern, în care mai pot fi adoptate acte normative cu rol de reglementare, adică astăzi, 15 decembrie, oficiali ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor se grăbesc să-și asigure promovarea unei hotărâri de guvern care să (le) permită înființarea unei Agenții Naționale pentru Arii Naturale Protejate. Eventual și conducerea acesteia, la o dată ulterioară.

Agent Green a semnalat în mod repetat, atât Prim-ministrului Dacian Cioloș, cât și oficialilor de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în frunte cu doamna ministru, ineficiența și inoportunitatea înființării unei agenții naționale a ariilor naturale protejate în formula prezentată de către minister încă din iulie a.c., o agenție fantomă care ar urma asigure rolul de paravan pentru administratori1. O agenție care pe termen scurt și mediu va eșua în a proteja patrimoniul natural al României, care este obiectiv de interes public major.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, cu numai 2 săptămâni înainte, același minister a obținut, pe cale de ordonanță de urgență2, suspendarea funcționării aceleiași agenții până la data de 1 mai 2017, timp în care atribuțiile sunt preluate de către minister! Paradoxal, doamna ministru și echipa dumneai forțează acum înființarea unei agenții naționale care urmează să funcționeze abia peste 6 luni? Ce este în neregulă în acest peisaj?

Graba cu care actuala echipa ministerială ”de la mediu” a transferat atribuțiile specifice Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate înapoi către minister este ”justificată” prin anunțul3 postat chiar în data de 9 decembrie, adică imediat după publicarea în Monitorul Oficial a amintitei ordonanțe de urgență. Prin acest anunț, ministerul solicită depunerea (de urgență, s.n.) de candidaturi pentru preluarea în administrare a unor arii naturale protejate. Și de aici transpare grija echipei ministeriale de a finaliza sesiunea de atribuire a acelor arii naturale protejate, întrucât termenul limită este 9 ianuarie. Să fie doar o coincidență faptul că se suprapune peste finalizarea propriu-zisă a mandatului ministerial?

Și mai curios este faptul că tot în data de 9 decembrie adoptă și un ordin (de ministru) prin care aprobă exact ariile naturale protejate ce sunt ofertate spre a fi date în administrare. Vor fi oare coincidențe cu privire la numirea viitorilor administratori ai acestor arii naturale protejate?

În ceea ce privește însă Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, Agent Green reiterează punctele de vedere deja exprimate și solicită Prim-ministrului Dacian Cioloș, precum și celorlalți miniștri co-inițiatori ai acestei hotărâri, să nu o adopte pe ultima sută de metri, ci să proroge această responsabilitate către următoarea echipă ministerială.

Amintim și faptul că formula prezentată de minister în etapele de consultare publică a fost contestată de către 52 de organizații de mediu și personalități publice4 cu reală preocupare în ceea ce privește un management adecvat al ariilor naturale protejate, încă din 2015.

Cu această ocazie, Agent Green își exprimă speranța ca următoarea echipă ministerială se va apleca cu mult mai mult profesionalism și maturitate asupra promovării unei instituții cu o asemenea importanță capitală pentru bogăția României!

1 VIDEO: Cine Plateste, Comanda. Romsilva DISTRUGE Parcurile Nationale!

2 Ordonanță de Urgență nr. 90/29.11.2016 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea managementului ariilor naturale protejate, publicată în M.Of.nr.990/08.12.2016

Notă: Redactarea și publicarea articolului s-a realizat din Proiectul “Să facem împreună legi pentru natură!”, derulat de Federația Coaliția Natura 2000 România în parteneriat cu Societatea Academică Română și co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Acest articol nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată de redacția România Curată. 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Ultima cacealma á la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

  1. Calin Dejeu

    Este absolut criminal faptul ca doamna Pasca Palmer a scos din nou ”pe piata”, spre exploatare, 11 arii naturale protejate, multe dintre ele de valoare suprema! Subliniez, spre exploatare, exploatare industriala de fapt, distrugere ireversibila. Atata vreme cat statul roman nu finanteaza deloc administrarea ariilor protejate (cu exceptia deltei) evident ca doar ce-i care se finanteaza altfel, cu precadere din distrugerea ariilor, vor fi tentati sa depuna dosare. Gasti precum cea care a avut ”in administrarea” geoparcul din Tara Hategului, de exemplu. Si chiar si geoparcul este acum ”dus la targ”, spre sacrificare totala. Practica a aratat ca este mai bine ca o arie sa nu aiba administratie, decat sa aiba o administratie orientata spre distrugere. Ce face acum doamna Palmer este absolut incalificabil si toate amplificarile agresiunii asupra naturii, ce vor urma, vor fi din vina ei.

    Reply
  2. GEC Nera

    ……..” se va apleca cu mult mai mult profesionalism și maturitate ” . Cine ! D-na Plumb, D-na Pana, D-na Gavrilescu ? Toţi miniştrii de la mediu au fost „călăriţi” de Romsilva în funcţie de interesele companiei care evident nu sunt în domeniul protecţiei naturii. Chiar şi tehnocraţii au sfârşit la fel !

    Reply
  3. marius

    Un guvern pur mafiot si securist la fel ca toate precdentele guvernari, asta s-a dovedit a fi acest odios ciolos dar putem fi linistiti pentru ca o sa vina o alta guvernare dedicata mafiei

    Reply
  4. Ileana R adu

    Acest director de parc ,care se balbaie cand da un raspuns,clar fiind ca este vinovat de ceea ce se intampla,ar trebui impuscat ,ca si toti ceilalti care fac abuzuri si ne-au vandut tarisoara pe bucatele,toti ar trebui impuscati pentru subminarea economiei de stat,nu stiu de ce naiba nu ne trezim si ii lasam pe hotii astia sa conduca

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *