Cristi Dănileț

”A copia sau a nu copia?”. Partea a III-a: ”Codul de onoare – o soluţie pentru a nu mai copia”

1. Să ne amintim ce am spus până acum în partea I şi partea a II-a a eseului meu: orice elev, student sau, în general, orice persoană care este supusă unei examinări este supusă tentaţiei de a copia; în lipsa unui sistem de supraveghere, până şi cel mai cinstit dintre concurenţi va ceda ispitei; indiferent cât de drastice ar fi măsurile luate pentru a împiedica frauda, vor exista metode din ce în ce mai performante de a copia; oricum, eficienţa acestor metode este pusă la îndoială cât timp chiar cei care sunt supreveghetori locali sau centrali au ei înşişi probleme de integritate (copiază la examene de titularizare, nu trec examenul de titularizare, iau mită, superiorii lor au lucrări de doctorat plagiate, există o comisie de albire a demnitarilor plagiatori etc).

2. După apariţia primelor două părţi am primit multe mesaje. Aşa am aflat că la facultăţile de drept din toată România există aparate de bruiere de câţiva ani. Că nu există profesori care să nu ştie când sunt copiaţi. Că există profesori care explică studenţilor la prima întâlnire metodele de copiat pe care le ştiu. Cineva mi-a spus că nu are nici măcar un coleg care să nu fi copiat cel puţin o dată la un examen. Am aflat de câţiva studenţi la drept care au luat toate examenele din timpul facultăţii prin fraudă, inclusiv cel de intrare în profesie. Şi chiar că pentru admiterea la INM şi la INPPA există o adevărată concurenţă în a descoperi şi aplică noi metode de copiat. Şi să ne gândim că cei care intră în sistem voi fi cei care vor milita pentru aplicarea legii în cazul altora…

Personal cred că practica copiatului în şcoli, licee şi facultăţi este atât de extinsă şi că face o pereche atât de bună cu corupţia, încât e greu să ne imaginăm o cale de combatere. Frauda este, oricum, ridicată la nivel de virtute[1]: cine copiază la bacalaureat şi este dat afară contestă măsura în justiţie şi până se judecă dosarul respectivul urmează deja  cursurile unei facultăţi, cine e descoperit drept plagiator beneficiază de o comisie de albire şi primeşte în plus 15% la salariu, condamnaţii sunt prezentaţi la TV drept victime, cine scrie cărţi copiate în penitenciar e eliberat mai devreme etc.

3. Să vedem ce metode de combatere avem acum. Mai întâi sunt sancţiunile penale. Este ilegal ca profesorul să pretindă (chiar dacă nu primeşte) şi să primească (chiar dacă nu pretinde) mită pentru a furniza răspunsurile la subiecte; la fel, este ilegal ca personalul administrativ care multiplică subiectele înainte de examen să le transmită elevilor sau studenţilor. Desigur, metoda `patu sau patru` despre care a scris presa e cea mai revoltătoare. Organele de urmărire penală trebuie să îşi facă datoria. Profesorii care primesc bani, bunuri şi favoruri sexuale pentru a se frauda un examen trebuie să răspundă penal şi ar fi adecvat ca ei să îşi piardă locul de muncă cu imposibilitatea de a reveni în învăţământ. Tinerii care dau mită sub orice formă trebuie să ştie că sunt răspunzători penal dacă au vârsta peste 18 ani şi că pot fi sancţionaţi administrativ, inclusiv cu exmatricularea din unitatea de învăţământ. Teoretic, iminenţa unei sancţiuni penale şi administrative ar trebui să fie suficiente pentru ca aceste cazuri să nu se repete. Dar relatările de la recentul examen de Bacalaureat ne arată că nu e aşa. Deci, trebuie să ne întoarcem la prevenţie.

Desigur, pot fi luate măsuri administrative, cum ar fi: controale corporale la intrarea în unitatea de învăţământ sau în sala de examen folosind metodele asemănătoare cu cele de la aeroport; camere de filmat în toate clasele cu transmitere a semnalului audio-video, pentru orice test/examen/concurs; controale inopinate în sala de examen; săli de clasă cu pereţi transparenţi; aparate de bruiere a semnalului audio etc. Cei care administrează sistemul de educaţie ar trebui să ştie cel mai bine ce e de făcut aici.

4. Şi totuşi, cred că mai există o metodă care, odată aplicată, nu numai că va împiedica copiatul, ci va diminua comiterea ilegalităţilor în România, sporind spiritul de solidaritate în comunitate.

Dacă e să îmi imaginez la o soluţie viabilă, nu pot decât să mă gândesc la  interiorul omului, la onoarea, la conştiinţa sa. Soluţia pe care o avansez este una de tip `whistleblower` şi mi-a fost sugerată de producţia cinematografică `Codul de onoare` (School ties) din 1992. Pe scurt: Un tip dintr-o familie mai săracă ajunge într-un liceu privat cu elevi din familii bine situate. Încetul cu încetul se integrează în comunitate, dar tipul e extrem de corect. La fiecare examen, elevii sunt puşi să semneze un cod de onoare, un fel de declaraţie de integritate, prin care se obligă să nu copieze la examen şi să îl denunţe pe cel pe care îl văd că a copiat. După care profesorul ia declaraţiile semnate, împarte subiectele şi părăseşte clasa. După ce timpul s-a scurs, profesorul revine, ia răspunsurile completate de elevi şi le corectează. Nici nu îşi pune problema că cineva a trişat. Ei bine, tipul nostru îl vede pe cel mai popular şi bogat tip, cu care era prieten, că încalcă codul. De aici fimul se derulează după un scenariu unde chestiunile de etică şi de putere se întrepătrund şi al cărui final nu vreau să îl dezvălui.

Aşa că mă gândesc şi eu: dacă am apela la soluţia `Codul de onoare` combinată cu metoda camerelor de filmat cu sonor?! Ce ar fi dacă profesorul ar da subiectele, cei examinaţi ar promite solemn că nu vor copia şi că vor denunţa pe acela care încalcă codul, apoi profesorul ar părăsi clasa?! Căci, să ne înţelegem: acea persoană care se află într-o sală de examen unde are loc o neregulă de acest gen, care duce la obţinerea frauduloasă a unor calificative, este complice moral la ilegalitate, indiferent că este profesor care permite şoptitul, profesor care furnizează răspunsurile, elev care şopteşte, elev care copiază, elev care furnizează răspunsul altora dintre cei examinaţi. Ar fi prea mult să apelăm la onoarea elevilor?! Sau aşa ceva nu le putem cere pentru că … nu se învaţă la şcoală despre onoare? Atunci, nu vă supăraţi, dar ar trebui să începem cu principiile care stau la baza convieţuirii în societate.

5. Problema este nu doar cu cei care copiază – ei comit o fraudă şi trebuie daţi afară din examen şi, dacă vrem ca acest lucru să aibă efecte maxime, trebuie să i se interzică reîncadrarea în orice altă unitate de învăţământ pentru următorii, să zicem, cinci ani. Nu doar cu profesorii care tolerează copiatul sau – ei trebui daţi afară din şcoală cu interdicţia de a mai activa vreodată în învăţământ. Nu doar cu profesorii care dau meditaţii plătite la proprii elevi – ei trebuie sancţionaţi pentru conflict de interese. Ci este o problemă mai ales cu cei care închid ochii. Eu cred că aceştia sunt mai culpabili decât primii: primii îşi urmăresc un interes personal, pe când ceilalţi afectează deja un interes public.

Cine copiază azi la un examen, fură. El fură azi când dă un test, un examen, o teză. Mâine va fura o diplomă. Apoi un concurs de ocupare a unui post. Un astfel de hoţ va deveni apoi profesor şi ne va educa copiii. Sau poate va deveni doctor şi ne vom lăsa pe mâna lui să ne opereze, după care vom fi o simplă statistică pe lista celor care mor în timpul operaţiei. Sau poate va deveni un magistrat şi ne va judeca, după care vom fi încă e eroare judiciară pentru care magistratul nu răspund pentru că, credeţi sau nu, magistratul nu răspunde pentru incompetenţă, ci potrivit legislaţiei în vigoare poate fi elimiant din sistem de abia după şase ani de la constatarea incompetenţei şi numai dacă nu trece nişte teste (ups!) în această perioadă.

Acela care vede că se comite o ilegalitate şi tace dă dovadă de lipsă de caracter virtuos şi este vinovat legal: el este un ipocrit, un ignorant sau un laş, dar şi un complice[2] în acelaşi timp. Tăcând, el încurajează comiterea ilegalităţii şi multiplicarea în spaţiu şi timp a comportamentului ilegal: acela care a copiat deja odată, o va face din nou nestingherit; alţii îl vor urma şi ei văzând că nimănui nu i se întâmplă nimic. De aceea, acela care vede comiţându-se o abatere de la lege şi nu face nimic pentru a o împiedica sau a anunţa autorităţile, mi se pare mult mai periculos. Mă gândesc dacă ar fi atacat pe stradă, oare el nu ar vrea ca trecătorul să nu întoarcă capul într-o parte, ci să intervină să îl salveze sau măcar să anunţe autorităţile?! Mă gândesc dacă ar fi un concurs pentru un singur post şi vede concurentul său copiind, oare chiar nu ar face nimic să îl împiedice pe acesta să îi ia locul?! Căci, de fapt, asta se întâmplă: cei care fraundează examenele sau concursurile obţin diplome, certificate, brevete pe care le vor folosi mai târziu pentru a lua locul altora.

6. Am credinţa că acela care ia atitudine în faţa unor fraude de orice natură, a unor ilegalităţi de orice natură, va fi urmat de alţii. Desigur, întâi va fi hulit şi batjocorit, dar apoi va fi luat drept exemplu. Şi încet-încet se va pune stavilă acestui fenomen periculos care distruge caracterul, dărâmă viitorul. Închei cu două citate celebre care îndeamnă cel puţin la reflecţie: „Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca cei buni să nu facă nimic” (Edmund Burke); „Să nu fii niciodată spectator la nedreptate sau la stupiditate. Vei acea o grămadă de timp pentru tăcere când vei fi în mormânt” (Christopher Hitchens).

[1] Furtul este atât de comun încât face obiectul unor proverbe, zicători, obiceiuri, poezii, poeme care mai degrabă arată toleranţă pentru fenomen: `A-ţi fura singur căciula`, `Hoţul neprins e negustor cinstit`, `Cine fură azi un ou mâine va fura un bou`,  `Legea e făcută ca să fie încălcată`, `Cărţile din cărţi se fac` `Meseria se fură`, obiceiul furatului miresei, poezia cu căţeluşul creţ ce fură raţa şi ouălele din coteţ,  balada cu ciobanii care ucid pe un altul pentru a-i fura oile etc.

[2] COMPLICE (cu accent pe a doua silabă, nu cum spun mulţi, inclusiv profesori şi studenţi la drept!, cu accent pe prima silabă) este persoana care înlesneşte, tolerează sau ascunde o faptă reprobabilă.

***

sursa: cristidanilet.wordpress.com


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

10 thoughts on “”A copia sau a nu copia?”. Partea a III-a: ”Codul de onoare – o soluţie pentru a nu mai copia”

  1. Adrian

    Eu cred că se caută soluție la simptomul unei probleme. Nu copiatul este marea problemă a învățământului, ci însuși sistemul de învățământ. Din cele mai mici clase, elevii nu sunt stimulați să descopere lumea în care trăiesc ci sunt condiționați să memoreze date. Date care nu au nici o aplicabilitate imediată și implicit sunt ne-importante pentru mintea lor. Acest neajuns se propagă până în liceu, deci nu e de mirare că după 8 ani de memorat și regurgitat date, elevii își folosesc ingeniozitatea pentru singurul lucru care le este util în școală… copiatul.

    Reply
    • Costel

      Domnule Adrian, gresesti profund. Am 40 de ani in invatamant si o pot spune cu mana pe inima. Am intalnit multi profesori dedicati muncii lor. Nu sistemul de invatamant e vinovat, ci societatea in care e implementat, ale carei principii altereaza tot ceea ce scoala incearca sa creeze.
      ….ziua ce cladea, noaptea se surpa… Vorbim mereu de inraurirea scolii asupra societatii, dar tragedia sta in inraurirea inversa.. Conservatorismul unei societati blestemate, din care nu mai iesim…

      Reply
  2. Michael

    Excelent eseu!!
    Din nefericire, nu le putem cere elevilor sa aplice soluţia `Codul de onoare` nu numai pentru că nu se învaţă la şcoală despre onoare, ci si pentru ca acest principiu care sta – nu singur, la baza convieţuirii în societate, nu este respectat sau este total desconsiderat.
    Desigur ca acum vor aparea o multime de comentarii impotriva eseului, dar ma bazez pe faptul ca opinia lui Jonathan Swift: „De câte ori apare un om inteligent îl poți recunoaste după faptul că toți tâmpiții se aliază împotriva lui.” este mai adevarata ca niciodata in Romania de azi.

    Reply
  3. Costel

    Metoda propusa de Dl. Danilet, cu tot respectul, este deja aplicata (eu stiu de cel putin 15-20 de ani ) in anumite colegii din SUA. Profesorul da subiectele si paraseste sala. Vai de acel care va incerca sa copieze. Motivatia e insa alta, mult mai…materialista, tine de etica Vestului Salbatic. Cel care fura, ia locul unuia care a muncit, si trebuie spanzurat ca un hot de cai.
    Domnule Danilet, daca va indoiti, sau vreti sa aflati mai mult, cercetati colectia Tinerama, emisiunile lui Max Banus de la Europa Libera.
    Nimic nu-i nou sub soare, nu?

    Reply
  4. Mihai Vrabie

    Tot respectul pentru domnul Danileţ care, prin cele trei episoade ale serialului, a încercat să aducă în atenţia opiniei publice, un fenomen extrem de răspândit şi de nociv în acelaşi timp! De la copiatul temelor de la colegii care le-au rezolvat, obicei aparent inofensiv în toate şcolile patriei, până la plagiatul tezelor de doctorat şi articolelor ştiinţifice nu este „o cale atât de lungă”!
    În domeniul învăţământului universitar, copiatul are şi o cauză „managerială”, ca să-i zic aşa! Întrucât finanţarea se face per „capita”, universităţile fac tot posibilul pentru a atrage cât mai mulţi studenţi şi, pentru a-i menţine ulterior în sistem, se fac compromisuri inacceptabile într-o societate normală.
    Rezolvarea problemei o văd în „educarea educatorilor”, pentru a reînvăţa ce este bine, moral, corect, cinstit, legal, normal…! Pentru că am impresia că nu se mai cunosc sensurile cuvintelor de mai sus! „Educarea” poate fi şi prin mijloace punitive, inclusiv penale, acolo unde este cazul. Copiatul şi complicitatea la copiat trebuie tratate penal, drept ceea ce sunt: furt, fals, uz de fals etc.

    Reply
  5. Marchi

    Într-o societate ideală, Codul de onoare ar trebui să fie parte a „învățăturilor” celor șapte ani de-acasă. Completat, consolidat cu educația în școli, de la cea mai fragedă vârstă. Cum nu trăim într-o societate ideală, soluția propusă de domnul Danileț pare cea mai pertinentă. Dar cine va avea, oare, curajul să implementeze niște legi atât de… radicale ? Politicienii nostri, putred de corupți? Cei al căror singur interes e să amputeze Codul Penal și Codul de Procedură Penală, astfel încât să-și pună la adăpost „prețioasa” libertate și averile clădite „cu trudă” prin furturi din avutul public? Întrebări retorice, desigur…

    Reply
  6. Marchi

    Erată: „Dar cine va avea, oare, curajul să… croiască niște legi atât de radicale”? (și nu să „implementeze”. Că de implementat ar avea cine… :) )

    Reply
  7. Gogu Gyozo

    Soptitul, copiatul, plagiatul, violul si corputia sunt trepte ale unei educatii lacunare. Nu cred ca este justitia cea care va rezolva problema ci o categorie noua de profesori care vor veni dupa plecarea celor care „s-au epuizat” fizic si moral. Fara educatie si prevenire, fara formarea atitudinii corecte fata de proprietate si munca singuii care vor jubila dar in acelasi timp vor avea man libera la abuz sunt politistii, procurorii si judecatorii. Imi vine greu sa cred ca cineva ar dori o tara condusa de organele de represiune, oricare ar fi acestea.

    Reply
  8. Dorin Isoc

    Cred ca tema acestui articol trebuie sa stea alaturi de alte teme conexe. Este vorba despre tema plagiatului si tema violului.
    Cum se face ca opinia publica vede tratarea plagiatului drept sicana le adresa cetateanului Ponta?
    Cum se face ca violatorii sunt sustinuti de cetateni dusi la biserica?
    Cum se face ca la Vaslui vietile a opt tineri sunt distruse, societatea admite ca juzii sa-i trimita pe sapte in temnita grea si nimeni nu doreste sa cunoasca numele dascalilor si a numelui preotului acestora?
    Cum poate sa doarma linistit preotul care zice ca i-a invatat cele zece porunci? Nimic altceva decat cele zece porunci. Preotul si dascalii sunt autori morali si pedeapsa cade si asupra lor. Nimeni nu vede acest mic detaliu ci vede numai tinerii care sunt distrusi sau trebuie distrusi.
    Cred ca este vorba despre aceeasi confuzie. Stt de drept inseamna ca pune legea la baza relatiilor dintre oameni si nu ca politisti, procurorii si judecatorii inlocuiesc scoala, biserica si atitudinea civica.
    De ce nu vorbesc despre copiat, soptit si plagiat oamenii scolii?
    Simplu, jenant de simplu. Pentru ca acestia sunt plagiatori, pentru ca acestia tolereaza copiatul si soptitul, pentru ca educatia sexuala inseamna sa arate ca un baiat este altceva decat o fata.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *