Romania Curată

6 întrebări despre votul prin corespondență care-și vor afla răspunsul pe România Curată, joi, 11 august. La toate întrebările voastre vor răspunde ministrul pentru Românii de Pretutindeni și AEP

Românii din Dispora ne-au adresat până acum mai multe întrebări referitoare la votul prin corespondență, la care vor răspunde ministrul pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor și directorul Direcției pentru organizarea proceselor electorale în străinătate, Iulian Ivan. Răspunsurile vor fi date joi, 11 august, începând cu ora 11, la webinarul organizat de România Curată pe tema votului prin corespondență.

Iată câteva dintre întrebările trimise până acum de românii din străinătate.

1. Ce se întâmplă după ce te înscrii în Registrul Electoral? Ești șters din cel din țară? Dacă o persoană care votează în străinătate la aceste alegeri, nu mai figurează în listele electorale din România, atunci la alegerile următoare va trebui să umble ca să fie adăugată din nou?

2. Ce se întâmplă dacă, după ce trimit toate documentele prin poștă la consulat, nu mă regăsesc pe lista afișată de Autoritatea Electorală Permanentă? Mai pot vota în toamnă? Există posibilitatea să fiu ”respins” după ce completez cererea de votare?

3. Dacă atunci când mă înscriu pentru votul prin corespondență indic o anumită adresă în străinătate, dar la data alegerilor voi fi în țară, mai pot vota în România?

4. Orice cetățean are un cod numeric personal. Accesând bazele de date ale Evidenței Populației se vede imediat despre cine este vorba. Oricine devine astfel identificabil. În aceste condiții, de ce nu se poate face o aplicație pe calculator sau pe telefon ca să poți să te înscrii în Registrul Electoral?

5. De ce nu se găsește o modalitate de a vota online? Sunt atâtea lucruri care se fac online în deplina securitate, banking, plăți și transferuri de bani și totul e ok. Dar pentru ca să votezi parlamentari români trebuie să pierzi o grămadă de timp. Asta e o mare rușine.

6. Cererea de înscriere în Registrul Electoral pentru votul în străinătate la alegerile parlamentare are câmpuri pentru indicarea codului numeric personal. Acelaşi cod apare şi pe paşaportul meu românesc. Nu este redundant? Autorităţile aceluiaşi stat, cel român, fie comunică prost între ele, fie nu comunică deloc.

Toate răspunsurile la aceste întrebări le veți afla joi, 11 august, începând cu ora 11.

Vă reamintim că mai puteți trimite întrebările dumneavoastră pe adresa de mail contact@romaniacurata.ro sau la secțiunea de comentarii a acestui articol până joi, 11 august, ora 11. De asemenea, puteți intra în direct cu cei doi oficiali ai statului român în timpul webinarului.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “6 întrebări despre votul prin corespondență care-și vor afla răspunsul pe România Curată, joi, 11 august. La toate întrebările voastre vor răspunde ministrul pentru Românii de Pretutindeni și AEP

  1. mihai

    In Austria s-a demonstrat ca votul prin corespondenta a insemnat o unealta pentru fraudarea masiva a alegerilor. Cine garanteaza ca acest instrument aflat in propritatea autoritatilor mafiote din Romania nu inseamna altceva decat un alt tip de frauda electorala?!!!! Abia am scapat de voturl multiplu si acum ne-am procopsit cu aceasta noua metoda de furt cu mult mai eificienta decat cele clasice!
    Cine garanteaza pentru corespondenta si inviolabilitatra plicurilor: SRI, parlament, guvern, presedintie?!!!! :)))))

    Nimeni nu a cerut votul prin corespondenta din cei care am lucrat sau lucreaza acum in strainatate ci doar mai multe cabine de vot, mai multe stampile si mai multe sectii. Votul clasic este mult mai greu de fraudat decat cel prin corespondenta.
    Votul prin corespondenta nu a fost decat o propaganda politica interna, cel mai probabil facuta cu scopul de frauda!

    Reply
  2. chiriac andreea

    Pot sa nu ma inscriu pe lista si ma duc sa votez direct la Consulat ? sau daca ma inscriu, pot sa ma mai duc sa votez direct la Consulat

    Reply
  3. Marcel Alexandru

    Modificarile legislative avute in vedere se refera si la eliminarea conditionarii exercitarii dreptului de vot pentru romanii aflati in strainatate, prin inregistrarea prealabila in Registrul Electoral?

    Reply
  4. Oana Cristescu

    As sugera ca informatiile legate de procedura inregistrarii pentru votul prin corespondenta sa fie prezentate mai simplu – si intr-un singur loc.

    De exemplu, eu locuiesc in Canada. Pentru a afla informatii despre votul prin corespondenta, m-am dus pe site-ul Ambasadei Romaniei de la Ottawa. Acolo, era un link catre site-ul principal al MAE. Pe site-ul MAE gasesti copii scanate dupa Legi si hotarari de guvern publicate in Monitorul Oficial, copii scanate dupa Ordine de ministru, „Pachet media pentru presa” ??? etc. Pentru ca nu mai sunt obisnuita cu limbajul birocratic din Romania, trebuie sa recunosc ca mi-a trebuit ceva timp sa gasesc informatia de care am nevoie, sa inteleg ce am de facut, si ce documente trebuie sa anexez. Mai mult, nici pe site-ul MAE, nici pe cel al Ambasadei de la Ottawa nu era clar la ce adresa trebuie sa trimit cererea.

    Ce as sugera este ca ambasadele sau AEP-ul sa creeze o singura pagina web, pe care sa iti poti introduce adresa de domiciliu (sin strainatate), si sa primesti informatii precise: Asta e cererea care trebuie completata, astea sunt documentele ce trebuie anexate (specific, daca eu traiesc in Canada nu trebuie sa stiu ce documente sunt necesare in Paraguay), si la ce adresa sa trimit.

    Reply

Lasă un răspuns la Marcel Alexandru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *