Mihaela Parghel

350 de voluntari, 10.000 de puieți și o pădure nouă în cinci ani, la Arpașul de Jos

10.000 de puieţi vor fi plantaţi săptămâna viitoare pe o păşune neutilizată din comuna Arpaşu de Jos (judeţul Sibiu) într-o acţiune a Asociaţiei „Cu Verdele în sus”, în parteneriat cu Primăria Arpaşu de Jos, pentru crearea unei noi păduri în Transilvania.

Reprezentanţii Asociaţiei anunţă că la întreaga acţiune de plantare, care va avea loc pe 2 aprilie, vor participa în jur de 350 de voluntari. Voluntarii vin atât din judeţul Sibiu, cât şi din judeţul Braşov. „Pentru această plantare a fost eliberat proiectul tehnic. Este un proiect pe cinci ani, iar la final vrem ca această suprafață să fie inclusă în fondul forestier ”, a declarat  Angi Lica, vicepreședintele Asociației „Cu verdele în sus” din Sibiu, care organizează acțiunea. Suprafaţa pe care se va face plantarea măsoară două hectare, însă coordonatorii acţiunii de împădurire spun că pe viitor, dacă va exista interes din partea comunităţii şi sprijin din partea companiilor, micuţa pădure pusă la cale acum s-ar putea extinde.

Asociația va asigura transportul voluntarilor din Sibiu până la teren şi înapoi, mâncare, apă, uneltele de lucru şi puieţii.

Asociaţia „Cu verdele în sus”, care susţine acţiunea de plantare de la Arpaşu de Jos, a pornit în 2014 ca grup de inițiativă  care şi-a propus să se implice activ în protejarea pădurilor din Sibiu. Asociaţia nu este la prima acţiune de plantare masivă. Pe 4 aprilie 2015 ONG-ul a organizat o plantare de 7.000 de puieţi lângă Slimnic, cu sprijinul Tășuleasa Social. Acţiunea a implicat atunci 250 de voluntari şi un buget de 14.000 de lei, adunat din sponsorizări şi parteneriate cuONG-uri naţionale. În toamna anului 2015, în urma unor discuţii cu specialiştii de la Propark – Fundaţia pentru Arii Protejate Braşov s-a pus la cale continuarea acţiunilor de plantare pentru acest an.
Din asociație fac parte 15 sibieni.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “350 de voluntari, 10.000 de puieți și o pădure nouă în cinci ani, la Arpașul de Jos

  1. Ultor

    Initiativa lăudabilă. Dar, exista un dar…Daca nu se schimba regimul defrisarilor nu facem decat sa-i bogăția pe S mecheri..

    Reply
    • Cezar

      Asa am zis si eu initial. Dar, plantand acesti puieti, ei nu vor fi taiati pana nu vor implini o varsta onorabila (economic fezabil), timp in care vor fi absorbit extrem de mult CO2, scopul plantarii mele fiind implinit. Ca se va fi imbogatit un hot idiot la 50-100 de ani dupa ce l-am plantat, dupa parerea mea, este cel mai slab argument impotriva plantarii. :) Si de altfel singurul.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *