Zgomotul și furia

Protestele din ultimele săptămâni, din București și din țară, au provocat uimire în lume, încurcături guvernului și tulburare în sufletele multor români. Analiști de toate culorile au evaluat protestul cu diverse instrumente de măsură: sociologice, psihologice, politice, etc. Totuși nu se conturează o imagine acceptabilă pentru toate părțile implicate. Iar atunci când criza persista cea mai bună cale de înțelegere  este să te întorci la principiile fundamentale și la premizele fondatoare. În cazul de față scotocim în lada de zestre a frumoasei Europa pentru a găsi mitul fondator și explicativ.

În finalul piesei Orestia de Eschil se produc două transformări fundamentale. Zeița Atena introduce instituția legii pentru a pune capăt șirului nesfârșit de răzbunări sângeroase. Stabilește o curte de justiție cu proceduri bazate pe raționament și argumente pe bază de dovezi, un judecător independent și un juriu ales dintre cetățenii orașului. Atena anunță că pe viitor vărsarea de sânge va fi judecată după lege și nu va mai fi lăsată pe mâna Furiilor, zeițele răzbunării. Spectatorii atenieni din secolul al V-lea î.Ch. recunoșteau cu ușurință în această poveste structurile fundamentale ale lumii lor, mitul fondator al ordinii sociale. Piesa însă nu se încheie cu acest moment de glorie. Înțeleapta Atena mai face un lucru înainte de a ieși din scenă. Nu alungă Furiile din cetate cum se aștepta galeria, ci le invită să se alăture comunității onorându-le cu un templu plasat sub pământ. Astfel Atena recunoaște importanța lor pentru instituțiile legale și pentru sănătatea morală a cetății. Atena a înțeles că sistemul legal și contractul dintre cetățeni și polis trebuie să încorporeze patimile vindicative întunecate. În societățile moderne, moștenitoare ale polisului atenian, furia vindicativă preferabil non-violentă este cea care pune în mișcare mecanismul justiției de corectare a ofensei și pe cel politic de negociere a unui nou echilibru. Fără furia vindicativă societatea ar fi paralizată sau de-a dreptul moartă.

Care a fost deci ofensa care a declanșat protestele din România? Cetățenii liberi ai acestei țări au fost umiliți și statusul lor social diminuat grav de faptul că guvernul ales i-a mințit cu bună știință și de la bun început. Furia i-a scos în stradă în număr impresionant dar totuși minoritar. Ceilalți cetățeni, captivi ai statului (prin ajutoare sociale, pensii, salarii de la buget, contracte preferențiale) nu au înțeles rostul acestei manifestații. În contractul lor (nescris) cu statul ei nu au această clauză de a nu fi mințiți în față și umiliți. Tradiția politică românească nu prevede așa ceva. Când protestele primei categorii s-au prelungit, cetățenii captivi au început să se teamă că din cauza tulburărilor statul nu se va mai achita de clauza care îi privește, aceea de a nu fi abandonați (chiar dacă o duc prost). Din această teamă izvorăște furia lor. Este o furie mai degrabă preventivă căci nimeni nu a contestat rezultatul alegerilor și nici angajamentele statului față de cetățenii captivi. În acest dialog al surzilor dintre români și români, politicieni iresponsabili încearcă să manevreze în interes propriu în loc să negocieze pacea socială. În codul de maniere al politicienilor nu există expresia: ”am greșit, vă rog să mă scuzați!” Un politician adevărat nu recunoaște niciodată nimic. De la acest banal gest de implorare a iertării ar fi putut să înceapă procesul prin care furia să se retragă din cetate și să se întoarcă în templu.

Zgomotul protestelor se va diminua fără îndoială, dar furia va rămâne la temelia cetății căci acolo îi este locul.

 


Recomandări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *