Zece ani de România liberă

În ianuarie 1990, când revoluția noastră ne era furată pe față și noi eram niște ziariști-copii, care tipăreau primul cotidian ieșean pe hârtia ziarului PCR, care nu mai avea curaj să o apere, singurul nostru reper că nu eram nebuni și că partidele nu se organizează prin decret prezidențial a fost cotidianul din București România liberă, unde un fost membru supleant al CC al PCR, scriitorul Octavian Paler, și câțiva ziariști și tipografi care făcuseră pușcărie sub comunism au ridicat steagul noii rezistențe naționale, care avea să dureze până în anul 1996, când Ion Iliescu a pierdut în sfârșit alegerile.

În 1991, la prima mea vizită în SUA, am colindat de la Senatul American la biroul New York Times ca să pledez ca acest ziar, câteva zile închis de mineri în iunie 1990, să capete o tipografie proprie. Deja în februarie 1990 ziarul meu, Opinia studențească, fusese cenzurat de muncitorii tipografi, că ei erau cu Iliescu și nu erau de acord cu ce scriam noi acolo.

În toți acești ani nu am fost întotdeauna de acord cu România liberă. Dar publicul României libere a fost întotdeauna special pentru mine, de aceea nu am avut ezitări când în noiembrie 2005 Simona Popescu mi-a propus să scriu mai regulat în RL – săptămânal.

De atunci, textul meu a apărut în fiecare joi, inclusiv de Crăciun și Anul Nou. Odată am pierdut un avion din cauza unui internet prea lent pe Heathrow. În alte dăți nu am mai avut timp să îl scurtez, gonind printre țări străine și conferințe publice, și așa a ajuns uneori la lungimea unui eseu. Dar nu am pierdut cititori – dimpotrivă. Am stabilit, cu ei, un nou gen. Editorialul de politică publică. A venit o revoluție Internet peste noi între timp. De trei ani donez textele și nu mai am o relație contractuală cu RL (ceea ce face ca editorialele mele să apară și în Adevărul, și în Cotidianul, pe lângă România Curată, siteul meu propriu), dar ele apar joia în ediția tipărită cum au apărut întotdeauna, și când vin în București lumea mă oprește pe stradă și îmi mulțumește pentru textul de joi. Traduceri și citate au apărut peste tot, în ziare germane, franceze, americane. Numai toamna asta textele au fost reluate în Courrier International și Der Spiegel. Mi-am făcut, cred, datoria.

Astăzi sunt zece ani de editoriale ale mele în România liberă. Nu regret pe niciunul, și nu am încetat să le scriu, în ultimul an, mai ales din superstiție. Mi-am spus că atâta vreme cât eu scriu fără niciun control editorial un text obiectiv în cel mai prestigios cotidian din România, oricine e patronul și oricine e la putere, minerii nu și-au atins scopul și noi am câștigat.

Sper că acest lucru mai e adevărat și de astăzi încolo.


Recomandări

One thought on “Zece ani de România liberă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *