Votul util e pentru o nouă clasă politică. Update pe București

Nicusor Dan, candidatul USB pentru Primăria Generală, este al doilea clasat potrivit unui sondaj realizat de TNS, cu 19,5% din voturile alegatorilor care au declarat că vor merge la urne pe 5 iunie. El are 11 puncte mai mult decât Cătălin Predoiu (PNL). Pentru Consiliul General, PNL este cotat cu 18,5% iar USB cu 16,2% din voturi [1].

Aceste rezultate arată că pe partea de centru votanții se realiniază, urmând marii dezamăgiri provocate de PNL și, de ce să ne ascundem după deget, de președintele Iohannis, la care dezamăgirea este pe măsura mobilizării care l-a făcut ales. Votanții și-au pierdut răbdarea cu liberalii, care au avut opțiunea justă, să îl susțină pe Nicușor Dan pentru că asta voia electoratul lor, semnalul că PNL se reformează și devine un partid pe merit, recrutând candidatul cel mai bun. În plus, dacă avem în continuare cinci la sută prag la locale, o barieră de intrare mai mare decât semnăturile și numărul de membri de partid, și un singur tur de scrutin este că asta a negociat Mihai Voicu, PNL, cu PSD, și asta s-a agreat la Cotroceni în februarie anul trecut. Orice i-ar aștepta pe liberali, și-au făcut-o cu mâna lor. Liberalii stau așa de prost încât nici dacă ar trece acum de partea lui Nicușor Dan nu ar ajunge voturile. Au reușit să demobilizeze publicul urban. Cu toate astea, asta ar fi just să facă, fie și în ceasul al doisprezecelea, nu să continue lupta cu electoratul lor. Care electorat își construiește, cum e și rațional, o alternativă complet diferită, după atâtea trădări și traseisme. Dacă PNL nu a putut schimba oferta de clasă politică, îi schimbă publicul pe ei. Pe toți. Acesta e doar începutul.

Pe partea stângă nu se petrece un fenomen similar, și noul partid al lui Mircea Geoană nu reușește să rupă din PSD. Corupția nu mai contează ca subiect, pentru că în București liberalii au guvernat la fel de mult și de corupt ca PSD, fie că erau PDL, fie PNL.  Și dacă se ajunge la alte subiecte, atunci guvernarea Ponta a redus taxe și a crescut salarii și pensii, deci amintirea oamenilor despre ea e bună. De asta PSD nu stă prost, are pensionarii lui și publicul de televiziune care o știe pe Gabi Firea de 20 de ani. A fost o bună alegere din partea PSD, și iat-o conducând cu 18 procente. Asta au avut ei ca noutate, dar a fost totuși noutate – femeie și din presă. Firea nu e Mitrea sau Hrebenciuc. Pentru publicul PSD, satisface dorința de nou combinată cu ce a fost bun din ce era vechi. Și scoate tot ce se putea scoate din primul tur, ca și Ponta. În al doilea tur nu ar mai avea ce aduna – dar al doilea nu mai există, și nu e vina Curții Constituționale, ci a cui a făcut la Cotroceni înțelegerea pentru un tur impusă și lui Dacian Cioloș. Nu s-a putut da ordonanță pentru alegeri în ianuarie, bine că prin ordonanță s-a putut face SRI organ de anchetă penală.

Clasa politică veche trebuie eliminată, de DNA, de votanți, de presă. Au luat parandărăt din toate contractele publice, chiar și alea din care nu s-a construit nimic, crescând prețurile la toate serviciile, creând datorii și scăzând calitatea. La București în consiliul municipal toate partidele mari, PSD, UNPR, PNL și ALDE (sau membrii lor), au luat colectiv șpagă ca să crească prețul la apă. Nu uitați și nu-i iertați. În alte orașe mari, șeful filialei PSD sau PNL, sau primarul, sau șeful Consiliului Județean sunt fie la DNA, fie deja în pușcărie. Nu-i votați nici pe ei, nici pe succesorii lor, că partidele nu au reușit (dacă au încercat) să le curețe. Oricine vine va face la fel, că mașina de partid deja a fost creată, și merge numai cu șpăgi, ba de la alegerile precedente are deficit și țipă după combustibil. Vedeți cât s-a furat în București numai de către partidele mari în serialul lui Daniel Befu, aici.

Dacă sunteți bucureșteni, votați lista USB, partidul lui Nicușor Dan, nucleul unui viitor partid umbrelă pentru toate mișcările civice locale.

Nu aruncați voturile pe reciclații și traseiștii lui Tăriceanu de la ALDE, sunt o creație a PSD.

Nu votați lista liberală, că PNL nu a pus un tabel măcar pe site cu Consiliul vechi/propunerile noi, să ne arate cum au eliminat pe ăia șpăguiți de Apa Nova din vechiul Consiliu, dimpotrivă, l-au pus pe Răzvan Sava, fost în Consiliul infamant și amicul lui Piedone, candidat. Din 1992 votăm în capul listei la PNL București oameni care nu corespund nici unor minime criterii de integritate, pe vremuri erau alde Paliga și alți trupeți ai lui Bogdan Teodorescu, mutat demult la PSD, care își privatizeră spațiile de reclamă ale primăriei cu de la sine putere. Ajunge!

Anul acesta investim în nou, nu mai votăm răul cel mai mic, că avem scut la Deveselu și nimeni nu ne va scoate din Europa. Dar dacă nu faceți voi partidul nou, cinci securiști într-o cârciumă de lux cu banii unei firme de servicii gen Hexi în spate vor face ei o Adevărata Românie cu unul ca Marian Munteanu sau alt actor de ăsta în față. Asta e alegerea, clasă politică nouă pe bune, cu toate imperfecțiunile de rigoare, sau iarăși dictată din Primăverii sau Cotroceni. Ce preferați?

P.S.: Listele ”negre” pentru candidații la primărie vor fi disponibile pe Romania Curată începând de marți. Criteriile de integritate le vedeți aici și încurajăm candidații să ni le trimită individual, dacă partidele lor nu o fac. Share cu toți cei pe care îi puteți convinge să vină la vot.

***

[1] Marja de eroare a sondajului este de +/-3,5% la un nivel de încredere de 95%. Sondajul a fost comandat de USB.


Recomandări

6 thoughts on “Votul util e pentru o nouă clasă politică. Update pe București

  1. Emil Stoica

    Dincolo de primar, trebuie votată alternativa si la consiliu, căci este chiar mai important. Am prieteni care il voteaza pe Nicușor Dan ca primar, dar PNL la consiliu sau invers.

    Întrebarea este dacă mai avem timp pana la alegeri sa întoarcem sondajele. Si mai e o problema: chiar dacă ajunge Nicușor Dan primar, s-ar putea sa aibă majoritate USL in consiliu. Din cauza asta este important votul atât pentru primar cat si pentru consiliu sa meargă catre alternativa.

    Reply
  2. Mihai

    Doamna Pippidi, mama mea cand era batrana si bolnava nu a fost inscrisa pe listele de vot pentru urna mobila si a suferit f. mult. De ce nu v-ati gandit ca mai ales electoratul de dreapta se plimba mai mult fie in interes de serviciu fie interes personal si nu sunt acasa de 5 iunie- alegeri intr-un singur tur. Oamenii care sunt plecati in saptamana aceea nu au dreptul la vot?Trebuia oare sa stabilim prioritatile in functie de data votului? De ce nu s-a gasit o solutie si pentru cei plecati sa-si lase votul undeva la AEP SAU MAI STIU EU UNDE poate ca exact UN VOT cel +1 de ici unul de colo sa lipseasca

    Reply
  3. Walter von Grappendorf

    Din pacate eu nu pot vota(sunt cetatean german) dar am convins rudele ,prietenii si fosti colegi ,cunostinte din Bucureti sa voteze cu Nicusor Dan si USB.Daca Diaspora se va organiza si mobiliza ca in 2014 la Prezidentiale,atunci Romania scapa definitiv de comunisiti si coruptie.Acum Nicusor Dan si USB este singura varianta credibila si serioasa pe care Diaspora o ia in calcul la locale(suna acasa ,retele de socializare,etc.) si alegerile din toamna unde pot vota partidul USB.Eu conduc o Firma de Consultanta Financiara care are un numar enorm de mare de clienti romani ( la finele anului 2015 in Germania lucrau oficial 547 000 de romani) ,sunt activ angajat in activitatile Asociatilor Romanesti din Germania precum si a Diasporei de Pretutinderi , constat cu placere cum romanii de afara se preocupa se implica in alegerile din tara lor.PNL a dezamagit mult Diaspora ,(PSD nu exista dupa nov.2014) atitudinea fostului Presedinte din ultima vreme fata de Justitie l-a descreditat total,asa ca obtiunea Diasporei este una singura Nicusor Dan si USB (sunt deja mai multe sondaje facute in Diasora ) pentru Romania.
    Cu respect pentru Romania si Romani
    Walter von Grappendorf
    Frankfurt am Main/Germany

    Reply
  4. Ion Podocea

    Faptul că îl susțineți pe dl Nicușor Dan, este o evidență de necontestat. Nu știu însă de unde această convingere că USB, partidul d/lui Dan este partidul care reprezintă sau ar reprezenta noua clasă politică. Cine îl susține financiar? În analiza Dvs. nu luați în considerare că PNL are electoratul lui fidel care votează politic.
    Deși am semnat pentru candidatura d-lui Dan,, nu pentru că îl voi vota, ulterior am aflat din sursă sigură, că nu este tocmai Maica Tereza. Am regretat că mi-am pus iscălitura pe listele de susținători.
    Prin politica redacțională pe care ați adoptat-o nu faceți altceva decât să contribuiți la reușita în alegeri a PSD.

    p.s. nu sunt plătit de nimeni așa cum crede un coleg de redacție

    Reply
    • Mihai Gotiu Post author

      @ Ion Podocea: Nicușor Dan a făcut publice listele marilor și micilor lui donatori (ceea ce nu au făcut celelalte partide), dacă aveți vreo informație că ar fi mințit, sesizați Parchetul, că altfel, de ”surse sigure” în slujba pmp-ului lui Băsescu, a Firei ori a pnl-ului e plin internetul;
      încercați să ieșiți din gândirea dualistă PSD ori PNL, doar așa poate să apară o nouă clasă politică – aveți tot dreptul să nu vă regăsiți ideologic în ideile pe care le promovează ND și USB, dar dacă doriți să apară și formațiuni cu care d-voastră să rezonați trebuie să depășiți momentul ”dacă nu e PNL, atunci e PSD, și invers”

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *