Vosganian face planuri

Sinceritatea cu care a vorbit Varujan Vosganian despre planurile sale de viitor, argumentînd că de cînd trăiește în politică are și alte surse de venit, puse în pericol de apariția ANI și de o opinie publică intolerantă cu cei care profită din banii statului, e de natură să ne preocupe serios. Că nu cred că dl Vosganian plănuiește să se retragă din politică, ci mai degrabă încearcă să destrame sistemul de abia întremat și foarte fragil al incompatibilităților puse în practică la cererea UE, după cum mărturisește singur că a cerut premierului Ponta, cerînd un sistem de salarizare special, în care să rețină o parte din banii ”aduși” statului. În aceeași zi cu aceste declarații, șefa de cabinet și o consilieră a ministrului Muncii (amîndouă, parte a cabinetului, deci reprezentînd factorul politic) erau înregistrate de procuratură cerînd mită, invocînd, desigur și numele ei, nu știm dacă justificat sau nu. O scenă obișnuită din viața unui minister. Dar e lipsa veniturilor miniștrilor și staffurilor lor responsabilă de această situație, e starea lor materială așa disperată încît să fie nevoie să sfideze acea supraveghere despre care dl. Vosganian se plînge că a crescut în ultimii ani ? Nu : un ministru cîștigă circa 1200 de euro pe lună, de două ori și peste un profesor universitar și de nu știu cîte ori mai mult decît un medic primar. Consilierul și șeful de cabinet, aleși fără vreun concurs real, că sînt staff politic, și deci cu o pregătire pe care nimeni nu a verificat-o vreodată, cîștigă și ei pe măsura felului în care au avut acces la asemenea slujbe.
Mi se pare că sînt două direcții în care putem merge de aici. Unul este ca politicienii noștri, primii din Europa, să conteste principiul modern al salarizării fixe, tot așa cum și pe cel al meritului l-au călcat în picioare tot timpul și să încerce ei să încetățenească principiul că ești plătit cu atăt mai mult cu cît mai puțină selecție există la originea ocupării unui post și mai incertă pregătirea cui îl ocupă. Dar nu cred că acesta e planul, că văd că noua putere vrea să convingă Europa : dl Dragnea a sugerat chiar că s-ar putea restructura ministerele și să avem mai puțini funcționari, dar mai competenți, pentru că salariile mai bune ar atrage altfel de oameni. Ne bucurăm să vedem că oamenii politici sînt ei înșiși conștienți că sînt înconjurați de nulități, dar poate planul de a mai atrage și competență ar trebui să înceapă de la staffurile politice, unde și legislația e mai flexibilă, și abia apoi să treacă la corpul funcționarilor publici ? Miniștrii sau șefii lor de cabinet nu sînt responsabili să facă bani, cum crede dl Vosganian. Pentru ei este o obligație să servească statul și interesul public, pentru care au fost aleși, nu pot lua din asta un comision. Ministrul care patronează privatizările nu le face el, ci angajează o firmă specializată de negociere : nu are decît să facă acelei firme un comision ca să fie sigur că o cointeresează. De unde ar putea aduce dl Vosganian bani, așa cum s-a exprimat, din care să ia un comision, cînd în trecutul vieții sale politice sponsorii săi au fost alde Sorin Ovidiu Vîntu, și alții care nu dau statului, ci iau, dau doar unui partid al lui VV sau cumpără ieftin intelectuali și oameni politici ca să-și faciliteze accesul la stat? S-a întîmplat vreodată altfel, ca SOV și alții ca el să dea statului ? Este adevărat, sistemul otoman de guvernare conținea acest gen de comisioane, cele îngăduite, adică omul care strîngea taxe păstra pentru el tot ce nu intra în suma fixă pentru sultan, și cele neîngăduite, adică mita plătită la viziri pentru orișice numire, de către toți candidații. Mă îndoiesc să vrem să ne întoarcem la acest sistem corupt și arhaic. E adevărat, am putea lua în discuție plata pe bază de comision a unor servicii externalizate, cum ar fi colectarea taxelor, vama, și așa mai departe. Asta ar indica ratarea modernizării noastre, dar la rigoare putem discuta cîtă vreme e vorba de servicii externe. Ce nu putem discuta este anularea separației public-privat la cine lucrează direct în sistemul de stat, de abia și incomplet modernizat printr-o lege a salarizării unice. Nu ai cum să nu fii de acord cu pactul fiscal și cu supravegherea bugetară de la Bruxelles cînd auzi că un comisionagiu ca Varujan îl presează pe primul ministru să ne întoarcă la sistemul corupt otoman pentru că nu poate el trăi din politică.
Ajungem așadar natural la soluția a doua. Nu putea schimba filosofia salarizării miniștrilor, care nu au cum să cîștige mai mult de cîteva ori venitul mediu, de parcă productivitatea lor ar fi cu totul alta decît a țării. Trebuie să fie ministru numai cine își poate permite, fie că nu are cheltuieli, că suma e rezonabilă, fie are o bază autonomă de venit care nu e incompatibilă cu poziția ministerială. De ce să vină în politică cine nu își poate închide veniturile decît luînd comisioane, permise sau nepermise ? Acum douăzeci de ani eram toți foarte săraci, între timp există un strat autonom suficient în această societate și pe acei oameni care nu au nevoie de comision e mai înțelept să îi avem miniștri, că îi cred mai capabili să cîntărească interesul public decît pe unii preocupați că au credite la bancă de plătit sau datorii la patronul lor politic, precum ministrul Agriculturii. Înseamnă asta că am exclude săracii din guvern ? Deloc : sărăcia e relativă : am exclude pe cei care au cheltuieli pe care nu și le pot permite, că asta e sărăcia, să vrei ce nu îți poți permite. În istoria noastră nu doar boierii nu au luat salarii de miniștri. Nicolae Iorga, care avea doar salariu de profesor universitar, a organizat Consiliul de miniștri la el în casă cînd era prim ministru, a refuzat salariul de consilier regal, a donat statului tot ce strînsese- în primul rînd casa menționată, devenită apoi un institut de cercetare, și altele, donate de familia lui după aceea, niciodată nu s-a confiscat ceva de la familia Iorga, ei au donat totul. În chiar zilele astea cînd cei care au pierdut sinecuri la ICR se agită contra celor care le-au cîștigat, într-o acțiune cu totul paralelă, familia Iorga a refăcut, printr- donație, biblioteca Casei Române din Veneția (azi ICR Veneția), cea originală fiind distrusă în decursul timpului. E greu să ne înțelegem între două lumi în care unii fac planuri de donație, iar alții planuri de comision, în care unii văd îndreptățirea interesului public ca superior celui privat, iar alții pe cea a interesului propriu peste cel public, fără ca dialogul nostru să sune cam fals… Și să nu ne pierdem în excepționalitatea cazului. Eu cunosc destui oameni care au destulă bază să fie miniștri ai privatizării în interes public timp de doi ani, sau chiar un mandat întreg- patru-cinci nume îmi vin imediat în minte. Nu ar cere nici un comision și probabil ar declina și salariul. Adaug aici că întotdeauna mi s-a părut multă vreme că situația Elveției este cel mai bun model, acolo parlamentarii nu au salariu deloc. Cum ar fi dacă asta ar deveni un serviciu voluntar, o activitate civică?
Dar nu am asemenea iluzii. La stadiul nostru, ce trebuie să asigurăm este buna separare public-privat prin eliminarea conflictului de interese- asta face ANI și de asta trebuie să persiste și să fie mai întărită decît este acum. Din candidații noștri la Parlament, treizeci la sută aveau cu statul, deci treaba nu e ușoară. Unii însă nu au avut pînă acum conflicte de interese- cazul lui Sebastian Ghiță sau al altora care au fost doar oameni de afaceri. Odată intrați în politică, legea le cere să se despartă de aceste afaceri, și bine face. Mai preocupant e cazul celor care au fost în politică și au avut afaceri sau au facilitat afacerile altora, genul Vosganian, cei a căror afacere e conflictul de interese însuși. Ei sînt, simplu spus, pericolul cel mai mare al bunei noastre guvernări.


Recomandări

5 thoughts on “Vosganian face planuri

  1. Citizen

    Pai daca n-ar fi smecheriile alea cu statul ar mai fi profitabila meseria de politician? Si USL-ul asta a facut in luna mai a zburat din functii propagandistii basisti si i-au pus pe ai lor. Prosti au fost cei care i-au votat ca se stia ce au facut. Eu decat sa votez un smecher mai bine ma duc si anulez buletinul.

    Reply
  2. Citizen

    Atata timp cat un candidat baga bani ca sa poata candida si suma este imensa la ce sa ne asteptam? Banii respectivi cu siguranta ca vor recuperati. Incepand cu luna mai s-au schimbat sefii si directorii si au fast dati afara propagandistii basisti si au venit propagandistii USL-isti. In politica este lupta pentru cine invarte afacerile. Prosti au fost romanii care au votat in iarna candidati cu smecherii la activ ca le stim in general, se susoteste pe la colturi. Eu mai bine anulez votul decat sa votez un smecher.

    Reply
  3. ana

    Domnul Vosganian nu poate trai din salariul de ministru. Nu stiu de ce atunci nu isi vede de afaceri. Sau sa ramana actionar, ca e voie, dar sa declare ]n declaratia de ineterse iar firmele sale sa renunte la contractele cu statul sau cu autoritatile locale. Dar atunci cu cine sa mai incheie contracte? Este curios cum ajung in astfel de functii doar persoane care anterior au fost fie administratori, fie asociati in firme ce au contracte cu statul sau autoritati locale. Mie mi se pare cel putin ciudat ca rar gasesti un ministru care sa nu aiba o astfel de problema, indiferent de partid. Probabil este o coonditie: cand ajunge in functie trebuie sa aiba ce proteja, deci sa fie saltajabil. Halat oameni de stat!

    Reply
  4. Laura

    Absolut de acord cu nevoia de separare public-privat. Insa eu as incerca sa fiu un pic devils advocate si sa sustin totusi ca in Romania salariile politicienilor (si ale ministrilor) sunt prea mici. Si mai ales ca in ultimii ani s-au creat niste dezechilibre importante in acest domeniu. In primul rand, e un dezechilibru intre salarizarea parlamentarilor fata de alte puteri ale statului. In tarile normale, salariul unui parlamentar e mai mare decat al unui judecator de prima instanta (dar mai mic decat al unui judecator de apel), iar salariul unui ministru e cam la nivelul unui judecator de apel (dar mai mic decat salariul unui judecator de curte suprema). La noi, din pacate, primul ministru are un salariu DE DOUA ORI MAI MIC decat un sef de sectie de tribunal, nu mai vorbim de curtea de apel. Asta sa nu mai vorbim de tot felul de agentii specializate de stat, gen comisia de supraveghere a asigurarilor, unde salariile sunt RELATIV astronomice (e bine ca sunt salarii mari acolo, dar discrepanta e prea mare). Nici nu putem aplica principiul “productivitatea ministrilor vs productivitatea tarii” de ce nu aplicam acelasi principiu si la judecatori ? (again, E BINE ca judecatorii au salarii mari). O alta observatie e legata de ideea outsider-ului autonom care devine bun ministru. Din experienta mea, asa ceva se intampla foarte rar; in general, outsider-ii de success in alte domenii devin ministrii mediorci; ministrii buni sunt in general politicienii de profesie, cei care au in spate 10+ ani de politica, care au un toolbox politic in spate (memorie institutionala, canale de comunicare, abilitatea de a face compromisuri, etc).

    Reply
  5. Mihaela

    Pai tocmai ce au eliminat din legea ANI posibilitatea de a fi zburati din Parlament pentru conflict de interese (in timp ce dv. erati ocupata cu “profitorii de la ICR” care par sa fi devenit cauza ruinei statului roman)
    Asa-i ca o majoritate parlamentara decisa rezolva toate problemele?
    PS De ce nu-mi apar comentariile? Chiar daca sint in contradictie cu ideile pe care le vehiculati in ultimii ani, niciodata n-am depasit limitele politetii.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *