Marius Diaconescu

Violul legislației antiplagiat a fost anunțat azi de noul ministru al educației, Pavel Năstase

Nici nu a fost încă instalat în fotoliul ministerial, că prof. Pavel Năstase, propus de premierul Dragnea pentru Ministerul Educației Naționale, a și anunțat deja violul legislației antiplagiat adoptate în 2016.

Deși legea adoptată de Parlament pentru Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2016, prin care parlamentarii au modificat prevederile inițiale ale ordonanței pentru propriile interese, a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională, noul ministru al Educației, prof. univ. Pavel Năstase, a anunțat cu ocazia audierii de către comisia de specialitate a Parlamentului că universitățile trebuie să analizeze plagiatele! Adică exact ce a hotărât Curtea Constituțională că nu se poate, ministrul lui Dragnea vrea să impună: ”Eu cred ca trebuie gasita o modalitate mixta intre o descentralizare astfel incat universitatea care a dat diploma respectiva sa o reanalizeze, iar la nivelul ministerului sa fie acest CNATDCU care sa faca un arbitraj. Atunci cand exista contestatii, ele sa fie rezolvate la nivelul ministerului.” (sursa aici)

Îi aducem la cunoștință dlui ministru că în 26 octombrie 2016, Curtea Constituțională a emis Decizia nr. 624 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011.

Referitor la analiza plagiatului și retragerea titlului de doctor în științe de către universitatea care a acodat titlul respectiv, Curtea Constituțională spune foarte clar că nu se poate:

16. În mod similar și pentru considerentele menționate mai sus, acordarea dreptului de a decide cu privire la retragerea unui titlu de doctor obținut prin plagiat universității organizatoare a doctoratului nu asigură pe deplin exigențele protejării dreptului de proprietate intelectuală al autorului a cărui operă a fost plagiată. Motivul esențial este că o astfel de instituție a eșuat deja în obligația sa de supervizare științifică a realizării tezei care a stat la baza emiterii titlului de doctor, astfel încât nu este de dorit ca tot ea să aibă cuvântul decisiv într-o nouă analiză a conformității operei respective. Universitatea organizatoare este transformată într-un judecător al propriei cauze, ceea ce este inacceptabil

51. Într-o atare situație, dacă există suspiciuni cu privire la nerespectarea procedurilor sau a standardelor de calitate sau de etică profesională, Curtea reține că actul administrativ poate fi supus controlului unei entități independente față de entitatea care a emis titlul de doctor, cu competențe specifice în acest domeniu, care poate lua măsuri sancționatoare cu privire la retragerea titlului în cauză...

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite obiecția de neconstituționalitate și constată că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 este neconstituțională, în ansamblul său.

Definitivă și general obligatorie.”

(sursa aici)

Iată că dl. ministru a anunțat deja că nu va respecta decizia Curții Constituționale! Dle Pavel Năstase, nu sunteți nici Dvs., nici plagiatorii, pe care vreți să îi protejați, mai presus de lege!

Indiferent cât timp veți fi ministru al Educației – o zi, o lună, un an sau 4 ani – nu aveți dreptul să violați dreptul la demnitate și onoare al miilor de doctori în științe din România care și-au dobândit titlul de doctor prin muncă și cercetare științifică!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

18 thoughts on “Violul legislației antiplagiat a fost anunțat azi de noul ministru al educației, Pavel Năstase

  1. CETATEANUL

    DACA ACEST GUVERN SI IN PRINCIPAL PSD NU REALIZEAZA CA-I VOTAT DE MAI PUTIN DE 40% DINTRE ALEGATORI CU DREPT DE VOT RESPECTIV MAI PUTIN DE 25% SI NU REALIZEAZA CA PESTE 50% DINTRE PARLAMENTARI SI GUVERNANTI SUNT LIPSITI DE INTEGRITATE NU-L APUCA PASTELE LA GUVERNARE.

    Reply
    • florian

      psd a fost votat de aproximativ 18% din populatia cu drept de vot a Romaniei! dar nu vad vreun pericol pentru ei. daca erau votati de 5 % din populatia cu drept de vot, cu ajutorul masinariei de propaganda, antena 3 si rtv, isi ,,faceau” majoritate.. au de partea lor si o parte din asa-zisii ,,sindicalisti”, ceva ziare, etc….

      Reply
  2. Marius Diaconescu

    Indiferent cat va functiona acest guvern, este important sa ii monitorizam actiunile pe educatie, nu putem lasa sa moara bruma de reglementari antiplagiat, care cu greu a fost adoptata in ultimul an. E drept că atat premierul Dragnea, cat si ministrul Educatiei, Pavel Nastase, au tupeul sa desconsidere mediul academic din Romania pentru interesele lor personale si de grup.

    Reply
  3. Emil Stoica

    Acum ne plângem de mila insa in campania electorală pe prima pagina in România Curată erau articole anti Ghinea, anti Cioloș, nuci nu știam de individul asta care a ajuns ministru. Sa ne fie de bine!

    Reply
    • acciduzzu

      Bravo! Si sa nu uitam de vaicarelile despre „serviciile” care se baga peste societatea civila. Asta de parca Ghita ar fi singurul securist psdist.

      Reply
    • AlinaP

      Subscriu acestui mesaj. Campania Romaniei curate, a doamnei Alina Mungiu in special, impotriva guvernului Ciolos m-a indignat. As vrea sa vad acum in Romania curata serialul „Baietii destepti ai guvernului democratic ales”, guvern asteptat cu atata nerabdare de Romania curata sa-l inlocuiasca pe cel tehnocrat. Oare cat de repede acest guvern „democrat” o sa spulbere tot ce a putut guvernul Ciolos sa realizeze intr-un timp scurt?

      Reply
  4. Dumitru

    Violul legislatiei a avut deja loc, atunci cand Kovesi a fost albita. Ce se intampla acum e mult mai putin important.

    Reply
    • Pentru dumitru

      Pentru dumitru :
      Cite comisii, alcatuite din cei mai mari specialisti, trebuie sa se mai pronunte pentru a inceta cu aceste aberatii ?
      Sefa DNA nu avea de ce sa fie albita, pentru ca nu a plagiat.
      In acest caz nu este vorba despre niciun plagiat, nu este vorba despre niciun furt.
      Au demonstrat toate comisiile de specialisti.
      Daca cineva a obtinut, in urma unor cercetari, un medicament, care trateaza o anumita boala, iar altcineva a preluat rezultatele si spune ca el a realizat medicamentul, acesta a furat munca altcuiva.
      Daca cineva a obtinut un aliaj, care este mai rezistent si mai usor decit altele, iar altcineva a preluat rezultatele si spune ca el a realizat aliajul, acesta a furat munca altcuiva.
      Daca insa cineva scrie intr-o lucrare o fraza de genul “infractorii trebuie sa fie pedepsiti in functie de gravitatea faptei comise” sau “o persoana nu poate fi pedepsita de mai multe ori pentru aceeasi fapta”, chiar daca fraza a mai fost spusa sau scrisa anterior, nu inseamna ca a fost furata munca altcuiva, nu inseamna ca este un plagiat.
      Daca cineva scrie intr-o lucrare despre Eminescu ca s-a nascut la Ipotesti, ca este cel mai mare poet roman, ca a scris Luceafarul sau Scrisoarea a III-a, nu este plagiat, nu a furat munca nimanui.
      O teza de doctorat nu este un brevet de inventie, nu este un roman.
      O teza de doctorat este o lucrare din care sa rezulte ca autorul stapineste foarte bine un anumit domeniu si aduce anumite contributii originale.
      In perioada pregatirii doctoratului, doctorandul sustine niste examene, sustine niste refereate si publica niste articole. Elementele prezentate in referate si in articolele publicate pot fi folosite (si este normal sa fie folosite) in teza de doctorat.
      Un televizor alb negru are componente si module care seamna cu cele folosite intr-un radio. Nu inseamna ca inventatorul televizorului a plagiat un radio.
      Un televizor color are componente si module care seamna cu cele folosite intr-un televizor alb negru. Nu inseamna ca inventatorul televizorului color a plagiat un televizor alb negru.
      Si un cuptor cu microunde seamana 4,9% cu un televizor, dar doar daca esti complet imbecil, poti spune ca un cuptor cu microunde este plagiat dupa un televizor sau invers.

      Reply
  5. Pentru dumitru

    Pentru dumitru :
    Cite comisii, alcatuite din cei mai mari specialisti, trebuie sa se mai pronunte pentru a inceta cu aceste aberatii ?
    Sefa DNA nu avea de ce sa fie albita, pentru ca nu a plagiat.
    In acest caz nu este vorba despre niciun plagiat, nu este vorba despre niciun furt.
    Au demonstrat toate comisiile de specialisti.
    Daca cineva a obtinut, in urma unor cercetari, un medicament, care trateaza o anumita boala, iar altcineva a preluat rezultatele si spune ca el a realizat medicamentul, acesta a furat munca altcuiva.
    Daca cineva a obtinut un aliaj, care este mai rezistent si mai usor decit altele, iar altcineva a preluat rezultatele si spune ca el a realizat aliajul, acesta a furat munca altcuiva.
    Daca insa cineva scrie intr-o lucrare o fraza de genul “infractorii trebuie sa fie pedepsiti in functie de gravitatea faptei comise” sau “o persoana nu poate fi pedepsita de mai multe ori pentru aceeasi fapta”, chiar daca fraza a mai fost spusa sau scrisa anterior, nu inseamna ca a fost furata munca altcuiva, nu inseamna ca este un plagiat.
    Daca cineva scrie intr-o lucrare despre Eminescu ca s-a nascut la Ipotesti, ca este cel mai mare poet roman, ca a scris Luceafarul sau Scrisoarea a III-a, nu este plagiat, nu a furat munca nimanui.
    O teza de doctorat nu este un brevet de inventie, nu este un roman.
    O teza de doctorat este o lucrare din care sa rezulte ca autorul stapineste foarte bine un anumit domeniu si aduce anumite contributii originale.
    In perioada pregatirii doctoratului, doctorandul sustine niste examene, sustine niste refereate si publica niste articole. Elementele prezentate in referate si in articolele publicate pot fi folosite (si este normal sa fie folosite) in teza de doctorat.
    Un televizor alb negru are componente si module care seamna cu cele folosite intr-un radio. Nu inseamna ca inventatorul televizorului a plagiat un radio.
    Un televizor color are componente si module care seamna cu cele folosite intr-un televizor alb negru. Nu inseamna ca inventatorul televizorului color a plagiat un televizor alb negru.
    Si un cuptor cu microunde seamana 4,9% cu un televizor, dar doar daca esti complet imbecil, poti spune ca un cuptor cu microunde este plagiat dupa un televizor sau invers.

    Reply
    • Dumitru

      Am mai spus-o pe aici, dar eu stiu foarte bine ce-i aia un plagiat (sunt cercetator de meserie). Plagiatul e definit clar, in norme utilizate de universitati de prestigiu (am dat link-uri in alte articole pe-aici catre normele utilizate in SUA). Membrii din comisia care a albit-o au spus (e inregistrat negru pe alb) ca lucrarea ei nu are **nimic** original si ca a copiat (dar numai un pic, de parca ar conta). Oriunde in lumea civilizata doctoratul lui Kovesi ar fi fost anulat cu asa un raport. Numai in Romania nu. Ba se mai gasesc si unii sa scoata elucubratii cu Eminescu si cu microundele (pe care mi le-ati mai insirat si alta data, si asta a ramas inregistrat pe-aici pe forumuri). Bai, pe la servicii nu aveti si voi oameni sa gandeasca un pic ? Cum se poate sa cereti oamenilor sa nu creada ceea ce vad ? Oricine poate compara doua texte. Fiti si voi mai finuti. Si in SUA exista servicii secrete, cu puteri enorme, dar nu isi baga asa copitele in viata publica si incearca sa pastreze macar aparentele. Gata, Kovesi trebuie sa zboare, si aparentele sunt pastrate, iar in locul ei vine tot cineva pus de Iohannis. Ce-i asa de greu ?

      Reply
      • AlinaP

        Nu stiu ce fel de cercetator sunteti dar nu ati inteles inca ce e un doctorat si un plagiat cand va referiti la „Oricine poate compara doua texte” . Nu „oricine” poate defini un plagiat bazat pe compararea textelor numai, asta ar fi o bataie de joc de doctorate. Originalitatea tezei doamnei Kovesi nu a fost disputata si asta e partea cea mai importanta a unei teze de doctorat. Nu sunt specialista in drept dar pot sa inteleg ca intr-adevar, pot fi legi, definitii clasice, etc. care sa fie consacrate, comune cu multe alte publicatii, poate stabilite din timpuri trecute si care practic, nu cer referinta asa cum alt cititor v-a explicat. Si sa fim seriosi, 4.9% e ridicol de discutat, intra in „erori” stiintific vorbind.

        Reply
        • Dumitru

          Citez din interviul lui Radu Chrita, unul din cei 3 evaluatori:
          – „Doamna Kovesi nu a adus nimic original.”
          – „Au rămas pasajele în care s-a constatat existenţa plagiatului, dar am considerat că nu afectează originalitatea de ansamblu a tezei.”
          Cea de a doua apreciere e o magarie. Orice cercetator stie ca nu are voie sa copieze fara sa atribuie, chiar in partile „neoriginale” ale tezei (care dealtfel, se pare ca includ intreaga lucrare, dat fiind ca Dna Kovesi nu a adus nimic original).

          Reply
          • Pentru dumitru

            Pentru dumitru :
            Citeaza ce este important in decizia comisiei.
            (Toate comisiile au decis de fapt acelasi lucru.)
            Consiliul General al CNATDCU a stabilit ca Laura Codruta Kovesi NU a plagiat in lucrarea sa „Combaterea crimei organizate prin dispozitii de drept penal”. Punct.
            Despre rindurile cu similitudini era vorba ca nu contin elemente originale, adica nu in partea care contine contributii originale au fost gasite similitudini cu alte materiale.

      • Dr. Walter Stahli

        Domnule limbajul folosit în acest comantar, ex.: „Bai,pe la servicii…” nu prea denotã un nivel intelectual prea ridicat.
        Referitor la plagiate, în unele tãri se considerã plagiat si repetarea unor texte scrise anterior de autorul incriminat.
        Dacã aveäi amabilitatea sã dati un „search” pe wikipedia, ve-ti avea ocazia sã aflati cã „autoplagiatul” este o categorie controversatã, sustinutã de unii care vor sã fie mai catolici decât papa.
        Plagiatul este definit ca furt de creaţie intelectuală, ori logica ne spune că nu putem să ne furăm pe noi însisi!

        Reply
  6. M.S. Jalobeanu

    Cum, ca cercetător, am lucrat încă din 1997 oarecum în branșă – adică pe partea de prelucrare „electronică a datelor” și nu am ajuns să aflu despre realizările în domeniu ale actualului ministru, am încercat o modestă căutare cu titlul tezei de doctorat a domniei sale. Rezultatul: Google furnizează fix 9 rezultate și la căutarea cu „Proiectarea şi organizarea bazei de date pentru conducerea unei intreprinderi industriale”, și la cea cu titlul tezei sale de doctorat ! Concret reproducerea din presa scrisă sau online a succintei prezentări intitulate „Cine este Pavel Năstase, propunerea PSD pentru Ministerul Educaţiei” !
    Chiar nici măcar un student sau cadru didactic (subaltern) de acolo din ASE nu s-a învrednicit să citeze măcar într-un mărunt articolaș lucrarea ilustrului profesor și rector?!? Sau poate că titlul precizat nu-i prea exact?

    Reply
  7. M.S. Jalobeanu

    N-am reușit încă să aflu cu cine și-a făcut dl. Pavel Năstase doctoratul, nici despre licența în matematică obținută în 1989. Oricum, fișa biografică a domniei sale, așa cum apare publicată la AGERPRES acum 3 zile, este de-a dreptul covârșitoare. Dar tot n-am reușit să-i văd nici tezele, nici lucrările mai recente. Evident e doar vina mea.
    Revin corectându-mă. Am descoperit totuși un articol din „Amfiteatru Economic” Vol. 15, No. 33/2013 (n-are legătură cu teza de doctorat), ăsta-i buletinul ASE, iar acolo pe pagina cu cuprinsul apare recomandarea expresă la::
    Laudatio – in Honour of His Majesty King Michael I of Romania, on the Occasion of the Conferral of the Degree of Doctor Honoris Causa by the Bucharest University of Economic Studies ……………………….262
    Pavel Năstase and Ion Vorovenci

    Din păcate nu am reușit (încă) să-l descarc și să-l și citesc, dar mă întreb dacă conducerea PSD (i.e. dl. Dragnea) e la curent? . Oricum din punctul meu de vedere, e prima notă bună

    Lăudabil, l-am mai găsit pe dl.Pavel Năstase și la ARACIS, mai precis în stufoasa listă de recenzenți ai publicației QAR (Quality Assurance Review)

    Reply
  8. Universitati curate

    Cadrele universitare care apar in Indexul plagiatelor din Romania ar trebui sa raspunda disciplinar si, daca exista plangere a autorului operei plagiate, penal.Este un lucru simplu, de ce ministrul nu-l face?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *