Dollores Benezic

Vino, draga, sa semnezi, ca sa avem spatii verzi!

Mai mult de 800 de oameni au fost ieri în Parcul IOR/Alexandru Ioan Cuza ca să semneze pentru păstrarea verde a porțiunii retrocedate.

Doamna are părul alb, e îmbrăcată elegant și cochet. Își scrie numele pe foaie și semnează, apoi vrea să-i scrie și numele soțului, dedesubt, dar are un moment de ezitare. În jurul ei zeci de oamenii așteaptă foaia și pixul, ca să semneze și ei. Doamna ridică ochii de pe hârtie și zice, zâmbind:

– Stați că am uitat cum îl cheamă pe soțul meu, hi, hi!

– După câți ani de căsnicie? o întreb și eu amuzată.

– După 32 de ani! îmi zice apăsat și cu mândrie în glas. Apoi își amintește cum îl cheamă și-i scrie numele. După asta îl strigă:

– Vino, dragă, să semnezi, că asta nu fac tot eu pentru tine!

*

Au fost ieri în Parcul IOR, în interval de câteva ore, câteva sute bune de oameni, de două-trei ori mai mulți decât se așteptau organizatorii, care pregătiseră numai 300 de poziții pe tabelul de semnături. Cifra provizorie a trecut de 800, dar vom afla zilele astea câte au fost exact. Între timp s-a aflat că mai există un demers similar, făcut online de altcineva. Așadar, cine dorește poate semna și acolo. Scopul e același.

Oamenii veneau cu cățel, cu copil, cu bunici și după ce stăteau la coadă și semnau, plecau care încotro în parc ca să se bucure de ziua aia splendidă de primăvară. Singurii care au stat câteva ore cu ochii pe fluxul ăsta de vizitatori au fost câțiva jandarmi (cu un negociator îmbrăcat ca atare) și niște polițiști locali. Cu cine or fi crezut ei oare că ne vom bate?

La polul celălalt al vieții față de doamna care-i uitase numele soțului era un băiețel de șase ani care se temea că va fi pus să semneze și el nu știe toate literele. Cât a stat la coadă cu părinții a tot strigat că cineva trebuie să scrie și pentru el acolo! :)

L-au liniștit organizatorii care au zis că nu trebuie să semneze decât majorii. Chiar și pentru minori. Sau mai ales pentru ei.

**

La spartul târgului ieri cică a venit și primarul Robert Negoiță, care a promis că va face și va drege, că nu va da autorizație de construcție, că va ataca în instanță dispoziția Capitalei de punere în posesie cu terenul de 12 hectare din parc …etc. Vom vedea. Mie mi s-a părut încurajator că oamenii s-au mobilizat și au venit să-și susțină parcul. E un început frumos și un semn bun. Dacă vrea să mai câștige un mandat Negoiță ar trebui să se gândească la asta.

*Porțiunea încercuită cu roșu de pe hartă reprezintă zona retrocedată.

** Scrisoarea comună și semnăturile vor ajunge atât la primărie de sector, cât și la Capitală, și la Ministerul Mediului.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *