Home
Alianta pentru o Romanie Curata
main
14 Aprilie 2011 - Septimius Parvu
Tribunalul București a luat
decizia de a declara ilegal planul urbanistic zonal care stă la baza
proiectului Diametralei Buzești-Berzei-Uranus. Primăria este obligată să
oprească lucrările în perioada următoare.
Planul fusese aprobat prin hotărârea Consiliului General al Municipiului
București nr. 151/2006, chiar dacă nu erau îndeplinite toate rigorile legale.
Astfel, lipsea avizul Ministerului Culturii, avizul de mediu, precum și cel
necesar de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. De asemenea,
proiectul de hotărâre nu a fost pus în dezbatere publică.
Această decizie ar putea avea efecte legale asupra HCGMB 262/2006, asupra
autorizației de construire nr. 362/2009 și avizelor de desființare, având în
vedere că exproprierile se fac pe baza planurilor urbanistice zonale. Nicușor
Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul a declarat că “anularea acestuia le anulează de fapt pe
toate celelalte. Primăria poate să facă recurs după ce instanța motivează în 15
zile”. Primăria “ar trebui să oprească lucrările, iar dacă nu le opresc de
bunăvoie, noi am solicitat deja Prefectului și Inspectoratului de Stat în
Construcții să îi oprească ei”. Următoarea instanță de recurs, prin care poate
acționa Primăria Municipiului București este Curtea de Apel Bucuresti.
Procesul face parte dintr-o serie de inițiative ale Asociației Salvați
Bucureștiul, organizația constestând și HCGMB
262/2006, prin care se declară utilitatea publică a lucrării și HG 590/2010,
prin care se redeclară utilitatea publică.
În ceea ce privește aspectele penale, Alianța pentru o România Curată și
Asociația Salvați Bucureștiul au înaintat o sesizare penală împotriva Primăriei
Municipiului București, pentru distrugere a unui bun care are o deosebită
valoare artistică, abuz în serviciu contra intereselor personale și ale celor
publice, neglijență în serviciu și furt calificat.
Citeste si despre: Buzesti, Uranus, Berzei, societate civila, Primaria Municipiului Bucuresti.
Articole cu aceeasi tema:
Miting impotriva salbaticiei urbanistice si nepasarii. VIDEO
SEMNATI AICI! De ce stagneaza sesizarile penale care vizeaza oprirea demolarilor abuzive
Salvati Bucurestiul avertizeaza. Diametrala Nord-Sud, un drum printre ilegalitati si abuzuri
Comentariul dvs.!
1 mo 2011-04-14 fronda poitica mascata..... rusinica
oportunismul la romani iata tema adevarata;
mai scria cineva in alt comentariu:sa se schimbe - dar sa nu se modifice sau cam asa ceva.....
2 nicolae 2011-04-14 Strainii care vor sa ne cunoasca dar si unii concetateni lucizi SUNT STUPEFIATI sa constate cata energie se iroseste in Romania in scopuri destructive, uneori si in zadar, in loc sa fie directionata catre scopuri constructive !!! ACESTE EFORTURI AR FI FOST UTILE SI DECI LAUDABILE INTR-O ETAPA INCIPIENTA DAR NU DUPA CE S-AU DARAMAT 95% DIN CLADIRILE VIZATE!!!!... PMB A PUBLICAT PLANURILE DE DARAMARE INCA DIN ANUL 2006!!!!!!!!!!!! CE AU FACUT PROTESTATARII IN 5 ANI? Ce alternative la daramarea unui cartier NEGLIJAT DE EDILI TIMP DE DECENII ofera protestatarii nostri ahtiati de mediatizare? Ca si in cazul cainilor vagabonzi, asemenea reactii protestatare - departe de-a contribui la rezolvarea problemei sau chiar de-a constientiza opinia publica - nu vor face decat sa intarzie civilizarea cartierului si sa sporeasca costurile aferente suportate din bani publici.. Intereseaza pe cineva in ce hal arata acum strazile Buzesti si Berzei, daramate complet pe o parte si cu circulatia rutiera blocata? Cu intreruperi zilnice de furnizari de utilitati din cauza halului in care se lucreaza pe santier? Cu minoritari in cautare a ceva de furat din casele daramate dar si din celelalte? Cati ani va dura refacerea zonei - macar dpdv al circulatiei - daca PMB i s-a taiat o parte din finantare iar actiunile in justitie costa imens - TIMP, NERVI SI BANI? Probabil ca in urma atitudinii protestatarilor si massmedia, PMB a decis sa nu mai comunice NIMIC (macar riveranilor) cu privire la planurile de refacere a zonei...Dar este dreptul fiecarui bucurestean sa stie ce se intampla cu urbea lui - iata un aspecte neglijat de protestatari.... Avand in vedere modul in care justitia a "rezolvat" situatia blocului Millenium de langa catedrala (cu toate protestele locale si externe), ma indoiesc serios ca zona Berzei-Buzesti va fi influentata in vreun fel de protestele societatii civile...CAINI LATARA - CARAVANA TRECE ese o realitate si damboviteana...Pe cand ACTIUNI EFICACE SI EFICIENTE IMPOTRIVA MAFIILOR IMOBILIARE SI CHELTUIRII IRATIONALE A FONDURILOR PUBLICE?
3 Andrei 2011-04-14 Nu inteleg in ce sens este o victorie a societatii civile. Nu inteleg de ce este considerat un lucru rau realizarea acestei artere. Am locuit in zona si era pur si simplu o mizerie. Nici vorba de monumente de arhitectura.
4 @andrei 2011-04-15 Este important pentruc a institutiile statului au incalcat legea. Niciun proiect nu justifica incalcarea legii sau mai degraba a legilor - pentru ca au fost calcate in picioare mai multe reglementari. Nimeni nu zice ca zona nu avea probleme de igiena si ca nu este nevoie sa se fluidizeze traficul, insa nu prin distrugerea patrimoniului putin care mai exista, prin evacurari ilegale si prin aprobarea unui PUZ care nu indeplinea cerintele legale.
5 Septimius 2011-04-15 @nicolae Chiar daca poate nu au actionat intotdeauna urgent, ONGurile au fost singurele care s-au pronuntat incisiv impotriva deciziilor legate luate de Primarie. Nu sunt nicidecum ahtiate dupa mediatizare, ci va asigur ca toate demersurile au fost intreprinse in sensul sustinerii cauzei de salvare a ceea ce se mai poate salva din Buzesti Berzei. Platforma pentru Bucuresti organizeaza un concurs de scenarii alternative la situatia actuala din zona.
6 sarbov soare constantin 2011-04-18 Sunt in joc o serie de interese: inca un mandat pt dl. Oprescu, eliberarea pentru cei interesati a laturii Buzesti din triunghiul urias Grivita-Polizu-Buzesti si poate altele pe care noi inca nu le sesizam. Doar prietenii stiu de ce.
Interesele sunt atat de mari incat pentru atingerea lor s-a incalcat Constitutia (despagubirile acordate fara nicio consultare a expropriatilor nu sunt nici drepte, nici prealabile)si s-au votat doua legi noi (in paralel cu Legea 33, in vigoare dar lasata fara obiect) si s-a emis o ordonanta de guvern, care pune semnul egalitatii intre autostrada si ulicioara, amandoua fiind considerate DRUM PUBLIC. Cine e nemultumit, se adreseaza justitiei si ia banii dupa vreo trei-patru ani, timp in care se bucura de statutul de homeless.