Ce fel de Mare Neagră vreţi? Una însorită, cu vele în depărtare, ca în acuarelele idilice ale Odessei de la 1900 (ca pe coperta cărţii O pânză în depărtare de Valentin Kataev, tradusă în Biblioteca pentru toţi copiii pe vremea copilăriei mele), sau una cu siluete de metal la orizont, cum vezi de pe dealurile din Sevastopol, spre care să te uiţi cu spaimă, ca în copilăria mea ieşeană cu bunici refugiaţi din Basarabia, la fiecare elicopter, să vezi dacă nu face parte dintr-un desant rusesc ? Fotografiile găsite de mine prin arhive au mai mult de zece ani, şi mici note scrise de mâna mea atunci când le-am tipărit. Prima arată o peşteră adâncă şi plină cu apă, cu chesoane înşiruindu-se ordonat şi lumini portocalii pe pereţi, mergând adânc în munte : e vechiul port de submarine de la Balaklava. În 2005, când am luat această imagine, era deja de câţiva ani muzeu al Marinei şi al Războiului Crimeei: ultimul submarin sovietic plecase de câţiva ani buni, şi guvernul ucrainean deschisese un muzeu. În acea dimineaţă de iunie, eram unicul vizitator, după ce fotografiasem de sus, de pe umerii golfului, flota rusească ruginind la ancoră în rada de la Sevastopol, cu un incofundabil aer de arhivă de film, colinele de după care şarjase spre distrugere brigada uşoară engleză în războiul Crimeei, când Vestul a fost de partea turcilor (şi contra ruşilor), şi ce mai rămăsese din vechiul port genovez de la Balaklava, culori ligure la Marea Neagră, fotografie care a stat pe desktopul meu ani buni. Aici, în portul subacvatic, fusese cândva culmea puterii navale sovietice, temutele submarine care patrulau Marea Neagră şi se aventurau în Bosfor, teritoriu inamic. Acum, la o masă pliantă fără pretenţii, un funcţionar ucrainean vindea bilete. A trebuit să le caute mult într-o cutie şi am avut parte de o serie nou-nouţă, la care s-a scos elasticul în faţa mea.
Ce dusese la prăbuşirea puterii sovietice în Marea Neagră, de la flota de submarine la rada goală sau navele junk din port, ale căror bărci de salvare, cu numărul de inventar acoperit de vopsea, cărau turiştii la pescuit în satele de pe coastă ? Nu vreo flotă NATO rivală în Marea Neagră, nici vreo ameninţare cu rachete americane sau fregate turceşti, nici măcar o rebeliune ucraineană, în Crimeea complet rusificată. Ci desprinderea Ucrainei de statul rusesc pentru a se transforma într-un stat vecin, dar apropiat Moscovei ; absenţa oricărei ameninţări credibile la Marea Neagră, şi timpuri economice grele care făceau neraţională investiţia în toată fierăraia supra şi subacvatică. Ultima condiţie e la fel şi azi: lovită de sancţiuni şi scăderea preţului petrolului, Rusia cu greu face faţă. Dar noua doctrină navală anunţată în iulie 2015 se desparte de vechile strategii pasive de scufundat epave în canale ca să blocheze pe ucraineni sau români, ci propune oprirea încercuirii de către NATO – o prezenţă întărită la Marea Neagră şi reîntorcerea în Mediterană şi canalul de Suez. Deja primele două submarine s-au întors la Sevastopolul care nu mai o enclavă muzeu, ci parte a unei Crimei revenită în Rusia fără niciun foc de armă. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu muzeul: doar foarte probabil că s-a închis şi ce am crezut atunci că e istorie a revenit în actualitate.
Poate serveşte la ceva, în zilele întâlnirii NATO-Rusia, ca ambele părţi să îşi amintească istoria Sevastopolului şi ce a dus, pe rând, la dominaţia sau retragerea ambelor părţi?
Poate serveşte ceva românilor, aflaţi la fiecare summit într-un proces de cerşetorie – ce ne alegem, ce am luat, câtă importanţă ni s-a dat, şi aşa mai departe, niciodată nu văd prin presa noastră ce am dat, cu ce am contribuit, ce concept salvator aducem, şi aşa mai departe – să îşi amintească când a fost ultima oară cînd Rusia a pierdut un război în Estul Europei ? E vorba de războiul de iarnă din 1939, când sovieticii nu au reuşit să cucerească minuscula Finlandă, un stat de doar vreo douăzeci de ani (înainte fusese gubernie), deşi aveau de trei ori mai mulţi soldaţi, de treizeci de ori mai multe avioane şi de o sută de ori mai multe tancuri ? Nu, nu am învăţat mare lucru din istorie dacă stăm mereu la coadă să ne apere alţii şi trăim perpetuu visul californian, să ne facem baze americane la sate, de unde puradeii noştri să cerşească ţigări şi să fure benzină. Dacă nu era ameninţarea scuturilor aşa zise anti-Iran, o ţară care nu ne-a ameninţat niciodată, e sigur că ruşii adoptau o nouă doctrină de apărare, cu scopul de a opri avansul NATO? Moldovenii aveau un obiectiv mai palpabil la summit, să scape de ce mai rămas din trupele ruseşti de pe Nistru pentru a le înlocui cu o misiune de pace OSCE, asta era ce trebuia să promovăm noi ca obiectiv de bază, într-un context în care ţările membre s-au arătat unite contra încălcării dreptului internaţional de către Rusia… În loc de asta, noi parcă jucăm în comedii cu soldaţi, declamăm din scenarii de film din anii şaptezeci şi dacă mâine, cum e de dorit, urmează o detentă NATO-Rusia, suntem în stare să dăm nişte titluri telenovelistice cu trădarea Occidentului, acela care e trădat România în fiecare zi, că propagandiştii lui Putin nici nu au nevoie să mai plătească decât seed money pentru anti-occidentalismul de la Bucureşti, unde le fac treaba ierarhi, cronicari sportivi, europarlamentari şi actori, într-o devălmăşie totală.
De asta întreb azi: e sigur că ştiţi ce vreţi, gânditori militari români, deşi nu aveţi un institut strategic bun, o lucrare ISI, sau un material strategic citabil (şi citibil) ? Vreţi marea din 2005, fără submarine, sau una cu tot atâtea submarine ruseşti, cât şi NATO ? Vreţi iarăşi rachete ruseşti îndreptate contra Europei, cum trebuiau să fie în groapa blindată de lângă Bălţi, filmată de mine cu Saşa Dragin în 2009, adâncă de treizeci de metri, şi scuturi de partea noastră, sau vreţi tancurile Armatei foste a XIV-a afară din Transnistria? Von Clausewitz, când a spus că războiul e continuarea unei politici cu alte mijloace, nu a spus nimic de celelalte mijloace ? Citiţi un rând mai sus sau mai jos şi veţi vedea că evitarea războiului ţine de eficacitatea celorlalte mjloace. Când vorbim despre ele?
Ce mare vrem? Dac-aș fi proprietar riveran Mării Negre, aș putea afirma cu sens că vreau o mare Neagră într-un fel sau altul. Altfel, la nivel mai recent de popor, națiune, țară sau, și mai recent, corporatist, nu-mi pun problema de cât timp suntem realmente la mare(nu cred că cei de pe la noi îi depășim cu mult pe ruși/kaghebiști/oligarhi) ci cum să exploatez și să valorific resursele pe șest în timp record.
In mod clar Romania nu este in postura de a-si permite o atitudine mai conflictuala in raport cu Rusia decat cea de care dau dovada aliatii sai si, in primul rand, americanii.
Deseori am senzatia ca ne ia gura pe dinainte si ca ne avantam in momente in care ar fi mai prundent sa tacem.
E bine ca suntem protejati de NATO dar asta nu inseamna ca trebuie sa iritam inutil si contraproductiv sensibilitatile Rusiei. Nu ne ajuta la nimic – in plus, mi-e teama ca, la fel ca in cazul Turciei, si americanii pot cadea la un acord cu Rusia care sa dezamorseze tensiunile actuale.
Inca ceva: URSS nu a pierdut razboiul de iarna din Finlanda. A inceput greu, e adevarat si a intampinat o rezistenta incredibila din partea bravilor finlandezi (care le-a atras acestora respectul tuturor). Dar in final URSS a castigat razboiul si a obtinut teritoriile dorite.
A fost cumva o Republica Socialista Federativa Finlandeza în compozitia URSS, și istoria oficiala, care consemnează agresiunea comuna germano-rusa la începutul celui de-al doilea război mondial nu a luat act? Ca nici din Polonia de 10 ori mai mare n-au lăsat nimic…
Nu inteleg ideea articolului. Poate ca 2005 e un deziderat, dar intre timp s-a dus. Si noile submarine ale Rusiei n-o sa ajunga nici epave, nici muzeu in viitorul prefigurabil… Deci despre ce vorbim?
Marea Neagra s-a militarizat – iar asta e un fapt! – nu din vina Romaniei. Ce-ar trebui sa ne propunem – demilitarizarea ei, ca vecinul Borisov? Poate pornim o petitie online pe tema asta… Sau poate scriem o lucrare ISI in care argumentam beneficiile demiltarizarii si o publicam intr-o revista de mare tiraj din Moscova.
Nimeni nu vrea rachete indreptate catre el. Problema e ce trebuie sa faca pentru asta. Daca trebuie sa dea bani, mancare si alte produse ca sa-si cumpere securitatea, ceva gen plata „taxa de protectie” – asa cum solicita tovarasul Kim al Coreei de nord, de exemplu – atunci poate mai bine-si face scut anti-racheta si isi dezvolta forte de aparare eficiente. Daca trebuie sa faca un targ de genul poftim Romania, iau eu Ucraina, iarasi, poate ca nu vrea sau poate ca mai intai vrea sa testeze putinta celui care cere. Ce sa facem noi versus Putin si urmasii lui – pentru ca e clar, Rusia are o traditie lunga de amenintare – negociere – invazie si nu va face niciodata o altfel de politica? Eu optez pentru un sistem de aparare serios si eficient, bazat pe fortele noastre si pe un sistem de aliante credibil (nu Mica Antanta de odinioara). E posibil, in conditiile lipsei de leadership, incompetentei si coruptiei generalizate pe care le traim? Probabil ca nu. Asa ca, realist vorbind, ne vom caciuli pe mai departe cu grija ca, la o adica, sa putem schimba tabara. Avem de optat intre SUA-UK si Franta-Germania.
Ce-ar i sa-i intrebi pe rusi ? Noi, dupa mai bine de trei secole de „experiente” suflam in iaurt …
Foarte corect articolul. Nici macar retragerea trupelor ruse din Transnistria nu e un obiectiv realist de atins, dar merita macar sa fie repus pe agenda diplomatica internationala, pentru ca lumea a uitat de el.
Iar revenind la securitatea in Marea Neagra, ingrijorarea mea este ca nu am vazut nicaieri (nici de la MAE, nici de la Controceni, nici din presa..) o analiza serioasa care sa explice corect ce vrea Rusia cu Marea Neagra (raspuns – access si capacitatea de a bloca Bosforul). Sper ca nu isi imagineaza cineva ca Rusia vrea sa atace geostrategica Romanie (de unde armata sovietica a plecat de buna voie in 1958) – iar daca ne uitam pe harta si nu suntem self-importanti, nu e nimic interesant pentru Rusia in sud-estul europei – nici comercial, nici strategic…
Ca pe bulevardul faimos din Hollywood trebuie sa ne lasam si noi romanii ( adica presedintii trecatori) urmele in betonul neintarit al noii ordini militare si politice ale regiunii.
Suntem nevrozati ca nu ne baga nimeni in seama, isi permit sa ne ignore atit Rusia cit si partenerii (chiar si Bulgaria) din NATO.
Boala natiunilor ( a conducatorilor) debile si fudule
Presupun ca spuneti asta prin comparatie cu toti vecinii nostri din NATO (Bulgaria, Ungaria, Grecia, Slovacia) care fac si desfac aliante regionale, in timp ce mai construiesc cate un distrugator si un submarin pentru flotele lor maritime…nu ca noi.
Cei mai antirusi sunt aceia care isi doresc o societate ca in Rusia: servicii secrete, armata, BOR. Ce sa ia Rusia din România? Bat pariu ca daca aud pensionarii români ca Putin le dubleaza pensiile fac referendum sa-se uneasca si ei cu Muma Rusie!
Cand au aparut omuletii verzi s-au dus vederile idilice cu litoralul Marii Negre… Tancurile rusesti din Transnistria vor rugini probabil pe loc, rusii chiar daca au promis candva sa le mute nu pot renunta la visul lor imperial. Rugina, insa, nu tine cont de vise. Rusia este incapabila sa faca pace, incapabila sa poarte razboi, asa ca tulburarile vor continua pe termen indefinit. Pina cand Rusia va redeveni Moscovia va mai trece un timp…
Se putea să nu avem și noi un Boiko Borisov?
este prima data cand apreciez un articol scris de tine( sper, si nu la comanda) Romania nu are nevoie de razboaie pentru ca poporul acestei tari nu mai are ce apara. Ori poate noii stapani au averi cu nemiluita in Romania sau din Romania si v-or sa le apere. Noi romanii de astazi suntem liberi de porunca stramoseasca de a ne apara tara pentru ca nu mai avem ce apara.Nimic nu ne mai apartine chiar sl viitorul plozilor nostri este in alte tari.
Citind titlul articolului,am asteptat o analiza reala a situatiei din Crimeea,dupa anexarea ei la Rusia.Un adevar,o viziune proaspata,in comparatie cu propoganda de la Kiev sau Moscova.De militarizatia Romaniei e plina mass-media romaneasca.
Cursa contemporana a inarmarilor in Marea Neagra nu a inceput-o Rusia…existau intelegeri tacite dupa destramarea U.R.S.S – ului intre S.U.A ( N.A.T.O ) si Rusia ca sa-si respecte reciproc ariile de influenta…ceea ce s-a intamplat in Georgia, Ucraina si mai putin Moldova au fost ingerinte ale vestului in spatiul celeilalte parti si au determinat o reactie a Rusiei…Crimeea ( si Sevastopolul ) ramaneau ale Ucrainei daca aceasta nu isi exprima dorinta ( departe de a fi stringenta sau de a fi o necesitate ) de a intra in N.A.T.O…
Oamenii aceia nu aveau dreptul și ei sa își doreasca o viață mai bună, trebuiau sa ramana tot in inapoierea si infometarea oferită de ruși?
Bun articol, realist ! Daca vor mai aparea asemenea articole in alte vehicule media, sub semnatura altor formatori de opinie notorii pe care ii avem, atunci tuturor acestora le voi atrage atentia asupra unui articol de presa aparut in primavara, articol deosebit de realist, un adevarat decalog de conduita inteleapta prin care isi gestioneaza altii relatia cu Moscova. Astept constituirea masei critice necesare :)
Orice revendicare teritoriala incalca intelegerile stabilite prin tratatele de la finele razboielor,stare acceptata si recunoscuta de marile puteri,odata cu destramarea Uniunii sovietice, Iugoslaviei, s-au creiat precedente periculoase,care sa conduca la noi conflicte intre tari,ajungandu-se in momentul critic la razboi,in urma caruia sa se faca noi intelegeri,acceptate de marile puteri.Nu se pot exclude actiunile conspirative dominate de interesele factorilor mondiali de putere,pentru a aduce omenirea in anumite regiuni ale sale in stari conflictuale generatoare de razboi.Aceste stari antreneaza eforturi si cheltuieli considerabile din partea fortelor opuse pentru a-si asigura suprematia.Din toate acestea, foloasele le trag marii afaceristi,ai industriei de razboi si a celei de asigurare si intretinere a logisticii militare,stare in care un segment al societatii se imbogateste continuu in defavoarea multimilor.
excelent articol! poate il citeste si demnitarii nostri responsbili cu razboiul sau pacea!
Pingback: Alina Mungiu-Pippidi: ”Cum a ajuns România la un pas de război”
Pingback: CUM A AJUNS ROMANIA LA UN PAS DE RAZBOI! | Octavpelin's Weblog
Pingback: Cum a ajuns România la un pas de război | Cohorta Urbana
Odată cu dezmembrarea URSS urmare a conjuncturii politice generate de Occident cu implicarea directă a lui Gorbaciov, Rusia devine parte în Comunitatea statelor independente(cuprinzând 11 state desprinse din dezmembrarea URSS),moment în care privilegiile imperiului rus au fost și ele spulberate, dar în constiința liderilor ruși nu a dispărut setea de putere și revendicare a unor teritorii considerate de ei aparținătoare de drept,pe acest fond ideatic Presedintele Putin a creiat un nou focar de război cu frații lui de sânge pentru revendicarea unor spații din Ucraina și determinarea strategiei militare între Rusia și Nato..Desigur în ce ne privește poziția României ar trebui să fie mai rezervata fara a prezenta pe față ostilități Rusiei pentrucă inafară de sprijinul Nato nu avem nici-o capabilitate de a face față unei aqgresiuni,la fel de rezervată atitudinea față de Ucraina care înainte de acest conflict cu Rusia, nu a avut o atitudine prietenoasă cu România.