Deşi principala temă de discuţie pe agenda de joi a grupului de lucru pe proiectul Codului Administrativ a fost primarul şi viceprimarul, lucrările au fost umbrite de publicarea OUG 41/2015, prin care prefectul este abilitat să numească pe cineva care să se ocupe de treburile curente sau de urgenţă ale comunităţii, în situaţia în care nu există alte autorităţi locale (cazul Rădăuţi). Deşi acest aspect a fost de multe ori pe agenda grupului de lucru, mai multe variante fiind discutate (inclusiv abilitarea unui secretar care să preia anumite sarcini esenţiale), decizia de acţiune a venit fără consultări prealabile şi, deci, fără a se ţine cont de părerea celor reuniţi pentru a găsi o soluţie constituţională şi eficace. Astfel, executivul a ales varianta rapidă şi convenabilă (pentru sine) de a-şi impune punctul de vedere, atât prin felul în care a decis, cât şi prin ce a decis (ar fi putut, de exemplu, solicita prin ordonanţă organizarea de alegeri în termen de 45 de zile pentru acest caz excepţional, urmând a căuta o soluţie pe termen lung ulterior, pentru a preveni aceste situaţii şi a le face faţă dacă totuşi ar mai apărea). Dincolo de efectele pe termen lung ale ordonanţei şi de eventuale conflicte cu Constituţia, se vede că mentalitatea decidenţilor din executiv a rămas împământenită în vechea gândire totalitară „Faceţi ce vă spunem, altceva nu contează”.
Lucrările grupului de lucru sunt, astfel, nevoite să se adapteze noilor reguli impuse, reacţia generală fiind o ridicare din umeri, urmată de arătarea cu mâna în sus, înspre Cer sau înspre Guvern, dacă mai există vreo diferenţă.
Referitor la numirea în funcţie a primarului, legea actuală prevede că primarul ales trebuie validat în funcţie în termen de 20 de zile de la data alegerilor, de către un judecător desemnat conform legii. Însă mandatul începe oficial abia după ce se depune jurământul în faţa consiliului local. Problema este că, uneori, consiliul local nu se constituie în timp util, iar primarul depune jurământul în faţa consiliului local vechi, care nu mai este legitim. Din moment ce primarul şi consiliul local sunt autorităţi distincte, între care nu sunt raporturi de subordonare, s-a convenit ca primarul să depună jurământul tot în faţa judecătorului, în cadrul procedurii de validare.
Urmare a discuţiilor aprinse din şediţele anterioare, această reuniune a abordat pe larg subiectul numirii şi statutului viceprimarului. Două probleme importante apar aici. În primul rând, felul în care este ales şi demis viceprimarul deschide calea spre numeroase jocuri politice care afectează buna funcţionare a autorităţilor locale. Faptul de a fi ales de consiliul local şi demis tot de acesta înseamnă că primarul şi viceprimarul pot fi adversari şi se pot sabota reciproc, fapt adesea întâlnit în practică. Spre exemplu, viceprimarul poate semna în absenţa primarului hotărâri cu care acesta nu ar fi de acord, iar primarul ar putea să nu delege nicio atribuţie vicelui, existând şi un caz în care primarul a mutat biroul vicelui în groapa de gunoi. Există şi riscul ca locul primarului să fie luat de către cineva care nu a primit niciun vot din partea cetăţenilor, pierzându-şi aşadar orice legitimitate. Asemenea situaţii blochează buna funcţionare a instituţiilor şi ele apar din cauza portiţei pe care legislaţia o lasă deschisă jocurilor politice. Altfel spus, alegerile locale sunt mai mult orientative, în urma lor stabilindu-se o situaţie temporară, care se poate schimba destul de rapid prin jocuri politice.
Dacă primarul este de altă culoare politică faţă de consiliul local, acesta din urmă va alege un „înlocuitor de drept” în persoana viceprimarului, ştiind că dacă primarul este cumva înlăturat, funcţia ar reveni acestuia. Există, deci, premisele unor conflicte deschise pentru putere la nivel local, în afara cadrului electoral. Asemenea conflicte ar trebui rezolvate, nu începute, o dată cu alegerile. Dacă, din contră, primarul şi consiliul local au aceeaşi culoare politică, blocajele cauzate de luptele pentru putere dispar în mare parte, iar autoritatea publică este liberă să-şi desfăşoare activitatea nestingherită. Teoretic, acesta este şi motivul pentru care orice partid sau ales caută să-şi consolideze poziţia şi să acapareze toată puterea pe care o poate avea, prin formarea de majorităţi. Sistemul în sine este construit pe această idee şi încurajează formarea de majorităţi cât mai consistente. Experienţa ultimilor ani arată că partidele văd necesitatea unei majorităţi de un anume fel mai mult ca pe o provocare, decât ca o piedică. În tot acest scenariu, ideea de compromis se pierde pe parcurs. Democraţia în România este, de fapt, dictatura majorităţii. În adevăratele democraţii, puterea şi opoziţia se echilibrează oarecum, se ţine cont şi de părerea grupurilor în minoritate, existând chiar credinţa că un compromis bun este acela care nemulţumeşte la fel de mult pe toată lumea. Acest echilibru sau compromis este necesar pentru că elimină din ecuaţie calitatea celui care ocupă funcţia. Aşa cum evidenţia joi un membru al grupului de lucru: dacă primarul este slab, se lasă condus de consiliul local, iar dacă primarul este tare, îl poate conduce. Tocmai asemenea aranjamente arbitrare, care ţin de calitatea omului din funcţie, fac posibile abuzuri şi acte de corupţie de genul celor constatate în zeci de primării din ţară, inclusiv Bucureşti. Când primarul şi consiliul local sunt de aceeaşi culoare, iar minoritatea nu contează decât ca umplutură, se formează o structură monolitică liberă să facă ce vrea, că e de bine, că e de rău. Se poate spune, deci, că trebuie aleşi oameni integri în funcţiile acestea, însă buletinele de vot au rareori tipărite numele unor asemenea oameni, cu atât mai puţin în funtea listelor.
A doua mare problemă ţine de statutul viceprimarului. Din moment ce acesta este ales dintre consilierii locali, mandatul său de consilier continuă, ceea ce duce la amestecul de competenţe (deliberativ cu executiv) şi, formal, la o relaţie de subordonare între primar şi un consilier local. S-a propus, deci, ca mandatul de consilier local al viceprimarului să se suspende, urmând ca locul său să fie luat de un supleant. În cazul în care vicele ales ar fi un independent, este neclar cine ar suplini locul său în consiliul local. Odată ales, viceprimarul nu are atribuţii proprii, iar primarul poate alege să delege aproape oricui din aparatul său orice atribuţie îi revine. Apare, deci, problema ideii de „înlocuitor de drept”, în condiţiile în care viceprimarul are nevoie de o delegare semnată de primar pentru a-i lua acestuia locul la nevoie, situaţie complicată şi mai mult în cazul municipiilor cu doi viceprimari. De asemenea, trebuie reţinut că dizolvarea consiliului local duce şi la pierderea mandatului de viceprimar, fapt care a şi contribuit la situaţia din Rădăuţi.
Pentru a combate blocajele care apar în administraţie din cauza diferenţelor de culoare politică, Codul propune ca alegerea viceprimarului să se facă şi la propunerea primarului, prin vot secret, într-un proces asemănător cu desemnarea vicepreşedintelui de consiliu judeţean. În plus, s-a propus ca viceprimarul să aibă şi anumite funcţii de îndeplinit, dincolo de ceea ce îi deleagă primarul. Această propunere s-a împiedicat în faptul că viceprimarul nu este autoritate publică şi, deci, nu poate avea atribuţii proprii în absenţa unei delegări, iar varianta ca vicele să poată avea sarcini care nu întră în sfera atribuţiilor publice a fost menţionată, dar nu s-a discutat.
O altă propunere menită să limiteze jocurile politice a fost ca mandatul viceprimarului să fie tot de 4 ani, urmând ca acesta să nu poată fi demis de consiliul local, pentru a se evita situaţia demiterii din motive pur politice. Această variantă a fost respinsă, unul dintre motive fiind că „s-a format o cutumă” ca viceprimarul să poată fi înlocuit.
Varianta ca viceprimarul să fie al doilea ca număr de voturi după primar (propusă la şedinţa anterioară) nu a fost discutată, deşi ar fi venit în completarea propunerilor ca viceprimarul să aibă sarcini proprii şi un mandat de 4 ani, asigurând şi că structura monolitică formată în caz de majoritate clară a unui singur partid ar avea măcar o componentă neafiliată.
