Alina Mungiu-Pippidi

Vanghelie, daca ma iubesti…

Nu-mi plac excluderile din partide. Fiind psiholog social, ştiu că grupurile sunt mai rele ca oamenii luaţi în parte. Iar partidele, aceste grupuri oficiale de interese, sînt cele mai rele din toate. Nu m-a mirat că singurul exclus din PNŢcd, de exemplu, a fost Ticu Dumitrescu, o ruşine de care nu se vor spăla nici Ion Diaconescu, nici ceailalţi, oricît ar poza ei în moştenitorii lui Coposu.

Şansele să fie exclus din partid unul ca Ticu, pentru că a vrut să cureţe partidul, sau una ca Mona Muscă, pentru că, dincolo de defectele ei era mai bună decît ceilalţi sînt foarte mari. Partidele sînt rele, deci exclud pe cei buni. Cei medii şi reprezentativi fac ca la PDL: se autosuspendă.

Autosuspendarea e ca găina purtînd numele împăratului, despre care în comunicatele oficiale se spune că „aproape că se ouă”, e al treilea mod între a oua şi a nu fi în stare, o invenţie a unor propagandişti cretini.

Aşa a fost pînă acum. Dar e musai să continuăm? Adrian Năstase afirmă în Adevărul de azi că eu nu voi vota pentru PSD nici dacă Adrian Severin este exclus. Bănuiesc că eu sînt, aşa, o persoană generică, şi ca persoană generică îmi permit să îi răspund că se înşeală. Cunosc pe mulţi intelectuali şi tineri din Bucureşti care au votat cu Mircea Geoană la alegerile trecute şi nu că îl detestau pe Băsescu, sau că le-a spus Crin, ci pentru că există o pătură de centru la noi în căutarea unei stîngi liberale cu aspect european. Dacă s-au păcălit sau nu, asta ştiţi voi mai bine, dar fenomenul a existat şi dacă nu vă repezeaţi să vă mîncaţi acolo între voi poate reuşeaţi să transformaţi acel moment într-un profit mai durabil.

Chestia asta cu Severin v-a lovit în plin, pentru că ani de zile aţi fost ipocriţi pe tema asta cu corupţia, iar în ianurie aţi făcut mare greşeală cu Nicolescu. Acum, că PDL v-a ajuns din urmă sau v-a şi întrecut, trebuie să vă schimbaţi politica. Asta e ocazia voastră să-i lăsaţi pe ei să se străduie să scoată oul, în rîsetele generale, iar voi să vă debarasaţi de tot trecutul odată cu Adrian Severin. Cine se agaţă de el pentru că se simte ameninţat se va duce cu el pe tomberon. Grupul Socialist ameninţă că vă expulzează pe toţi. Miza e enormă şi soluţia e simplă. Daţi-l afară şi faceţi un comitet de integritate adevărat, ca să prevină această situaţie pe viitor. O să vă ajutăm cu tot ce putem, dacă vreţi.

D-l Năstase a argumentat că d-l Severin e un om foarte bine pregătit. Soarta lui e în mîna d-lui Vanghlie, un om mai puţin bine pregătit. Dar problema nu se pune aşa. Viaţa nu a oferit aceleaşi oportunităţi şi acelaşi anturaj acestor doi domni, care reprezintă foarte bine două pături sociale la baza social-democraţiei noastre, burghezia mic nomenclaturistă şi mahalaua urbană. Dacă judeci ce ocazie a avut fiecare să înveţe şi ce a învăţat, d-l Vanghelie e perfect îndreptăţit să-l execute pe d-l Severin pentru toate ocaziile privilegiate pe care acesta le-a avut să devină crema societăţii şi în schimb a căzut în drojdia ei. În tristele noastre aplauze.

Citeste si despre: PSD, integritate, Severin, Vanghelie, PDL.


Articole cu aceeasi tema:
Coordonatorul investigatiei Sunday Times: Nu cred ca Severin realizeaza gravitatea faptelor sale
Macovei: Severin, demisia! Actualizare: Cum se negociaza si cat costa un amendament in PE (Video)
Cum cade Severin in vidul legislativ


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

12 thoughts on “Vanghelie, daca ma iubesti…

  1. Secara Vasile

    hai sa revenim la o scara a valorilor,fiecare sa fie promovat in functie dupa merite,dumnavoastra a-ti putea initia o scara a valorilor in functie de domeniu care sa fie acceptata atit de clasa politica cit si de societate.
    cu stima si consideratie

    Reply
  2. gbs

    sa imi fie cu iertare, dar un intelectual daca identifica o alternativa social liberala in actualul PSD si in speta in Mireca Geoana, insemna ca 89 a fost degeaba pentru unii, in timp ce pentru cei gen mircea geoana a fost cu totul altceva. Daca, dupa 21 de ani, luam ca variante persoane gen Mircea geoana, cred ca cei plecati din tara in 89-90 au intuit
    foarte bine care este si va fi mersul societatii romanesti, si probabil exodul va continua…vor ramane cei care cred in varianta Mircea geoana si se infrupta din sistemul promovat si sustinut de acest tip de personaj.

    Reply
  3. marcel transanu

    A spune ca este suficient a-l arunca la gunoi pe Adrian Severin pentru a-i transfera toate pacatele PSD nu dovedeste decat infantilism in constientizarea raului pe care acest partid si toti exponentii sai ( lista e foarte lunga) l-au facut Romaniei. Sincer aveam alte pretentii de la dumneavoastra!

    Reply
  4. Ingrid

    Prea multe vorbe in Romania si prea putine fapte.

    Romania a devenit o tara de guralivi, de analisti, de povestitori, etc. Se despica prea mult firul in patru. O armata intreaga isi da cu parerea si face strategii, dar la ce ne ajuta cand nu exista corelare ?
    S-a facut o Constitutie, imbunatatita o data, acum cica nu e buna, ne trebuie alta. A americanilor tine de vreo 200 ani, sper sa nu ma insel; n-au frecat-o atata dupa gandirea fiecarui mucea fudul !

    Bun si datul cu parerea (dar in alt procent, nu trei cu mapa si unul cu sapa), si intrebarea e ne tine de foame sau cat ne foloseste la ceva ?

    Reply
  5. IOSIF DOGARU

    Rau mai mare ca psd-ul nu a facut nimeni acestei tari,si cu si fara Severin,pentru mine psd-ul nu exista.Nu am cuvinte de lauda nici pentru ceilalti ca stie toata lumea ce le poate pielea,dar pentru situatia in care ne zbatem raspunzatori sunt psd-ul si aliatii lui !

    Reply
  6. ARPAD KAJCSA

    Din punctul meu de,,parere’,in aceasta tara nu avem politicieni adevarati,cu caracter,personalitate,cu simtul raspunderii atat fata de el insusi,dar mai ales de oamenii din randurile carora provine.Avem politicieni fara calitatile mai sus mentionate,mai mult amatori,oportunisti etc.la care interesele lor personale si a trepadusilor de pe langa ei,sunt mai importante,adica banul si functia de care tin cu dintii.O reforma a clasei politice este strict necesara si cat mai repede,La dezastrul tarii au contribuit toti politicienii si toate partidele si se incapatineaza in continuare sa faca la fel incontinuare.Populatia nu stie sau nu vrea sa se foloseasca de drepturile democratice si lege.In primul rand, de frica si repercursiuni.

    Reply
  7. mo

    fara a avea ceva contra Dv. dar pt ca doriti o Romanie curata, va rog sa luati in consideratie faptul ca, deja, eu … poate si altii, m-am saturat dea bate apa in piua si deci propun, cer cu insitenta ca Dv. si altii ca Dv…, sa militeze pt un audit-international versus UE si Romania (89-11) in urma caruia toate relele sa fie scoase la lumina si rasplatite asa cum trebuie, nu de judecatorii ns. ci de acest for inetrnational. La noi, mereu, strainii nea-u scos din…..

    Reply
  8. Ioan Florescu

    Aici nu-i vorba de partide,de grupuri de interese,ci de om in adevarata lui esenta rationala.Omul care stie sa recunoasca adevarul cind e prins cu mata-n sac si sa aiba taria de caracter sa-si recunoasca greselile. Dar unde-i de gasit acel om?Undeva intr-o Romanie corupta unde nici un bun roman nu cunoaste asemenea practici? Pai ce e prosti? As avea ointrebare:D-l A. Nastase a recunoscut ceva in dosarul cu ” tanti tamara”?

    Reply
  9. Emil

    Nici eu nu prea reuşesc să vizualizez (în ciuda eforturilor) pătura aia socială, umbland precum Diogene cinicul cu lumânarea şi căutând prin România stanga liberală cu aspect european. Şi care să-l mai şi voteze pe Geoană. Cei care l-au votat pe Gioană au făcut-o, mai probabil, sătui să li se tot servească abureli, prin mecanismul atat de elegant descris de Alin Fumurescu în articolul „Basescu si lupul (sau despre periutele de dinti)”.

    Reply
  10. Mircea

    > Cunosc pe mulţi intelectuali şi tineri din Bucureşti care au votat cu Prostanacul la alegerile trecute …
    Au votat cu Prostanacul sau cu Repetentul doar inapoitatii mintal (care au putut fi manipulati de emisiunile mizerabile de la televiziunile mogulilor) si hotii, coruptii, infractorii, escrocii (care stiau ca daca va cistiga tot Presedintele vor ajunge acolo unde le este locul, iar averile le vor fi integral confiscate).

    Reply
  11. LEVITCHI MIHAIL

    Doamna AMP,va urmaresc gandurile,ideile,actiunile,imi place cum impreuna cu membrii ARC,redactati si aduce-ti la cunostinta societatii fel si fel de aspecte clare si grave,care afecteaza bunul mers al natiunii.Face-ti dezvaluiri despre un primar,parlamentar,senator,moguli,corupti,etc.,dar nu este suficient,pentru ca majoritatea nu-i percepe in totalitate.Cred ca a venit timpul sa ne ocupam de intreaga clasa politica,pentru ca ea este MIZERIA ROMANIEI.Partidele politice,opozitia si puterea,care respira urat mirositor,trebuiesc luate la bani marunti.Ce face opzitia?,ce programe in afara de „JOS BASESCU”mai au?,ba din contra,in lupta cu puterea,pun piedici la adoptarea masurilor bune si rele,ca nimic sa nu mearga in tara asta.Este momentul sa-l sustinem pe Basescu si Boc in masurile ce le iau,caci numai asa vom face pasi spre normalitate.Nu sunt PDL-ist si de nici un fel,dar deocamdata nu vad alta solutie,dintre toate relele trebuie aleasa cea mai rea,adica actuala putere,care vad ca vrea sa faca ceva.Sforaielile si sforariile din USL cu un Ponta-prostanacu,Crin-repetentul,lovesc crunt in tot ce ar trebuii sa fie stanga si dreapta.USL-ului ii lipseste un cap destept.In fruntea lui il propun pe ADRIAN SEVERIN,si am pus bomboana pe coliva.
    Revin cu ideia si propunerea editarii unei foi volante si difuzate in intreaga tara.Doamne ajuta.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *