Alina Mungiu-Pippidi

Vânatul mic și vânatul mare. Sau de ce PNL nu trebuie să treacă peste momentul Atanasiu

Încercând să calmeze spriritele într-o filială din Bistrița, vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a spus câteva adevăruri. Înregistrat și demascat, nu se știe de către cine, nu și-a cerut cine știe ce scuze. A spus omul că l-au scos din context. Cu ajutorul dvs, haideți să reconstituim puțin contextul. Merită.

  1. De-a ce ne jucăm?

Avem doi parteneri de alianță, care au luat hotărârea fuziunii pentru că unul tocmai luase plasă de la partenerul precedent, PSD (îi dăduseră pe primul ministru în schimbul unei promisiuni nerespectate de președinte), iar altul fusese semi-decimat de fostul lor șef, Traian Băsescu. Ei se aliază să joace jocul alegem împreună un președinte de la PNL, pe urmă un prim ministru de la PDL, și fuzionăm. Ordinea e importantă. De fiecare dată când acești actori au jucat acest joc, ambii parteneri au trișat, dar mai ales cine a mutat primul. Băsescu de abia l-a pus pe Tăriceanu că a și încercat să-l dea jos. Ponta nu și-a ținut cuvântul dat lui Crin Antonescu. Alegerile par deja câștigate, pe baza unor sondaje de doi bani și a iluziei că popularitatea președintelui Johannis va aduce peste 40 la sută, și în rest vedem cu ungurii. Ca atare, odată președintele ales, nevoia de a coopera pare mai mică – pe plan local alianțele sunt de la caz la caz. Ca atare, strategia câștigătoare pentru PNL, care e în poziția de a muta, nu mai depinde de ce face PDL. Ei nu mai au nevoie de PDL, cum plastic și clar spune dl Anastasiu. Dacă însă i-ar da pe primul ministru, așa cum au promis, ar avea nevoie de ei, cum spune chiar el, la fel de expresiv, cine are primul ministru are totul (minus dosarele). Ca să încurajeze cooperarea la nivel local, Atanasiu promite că la nivel național fostul PNL nu se va ține de promisiunea față de PDL, cum nici PSD nu se ținuse față de ei. Jocul e deci necooperant, nu un tit for tat, adică îmi dai, îți dau, ci o țeapă ordinară. De câte ori poți juca așa un joc cu partenerul țepuit? O singură dată. Dacă PNL face asta cu PDL, s-a cam terminat runda, că fiecare a jucat cu fiecare și nimeni nu mai are de ce să se mai alieze cu nimeni, pentru că promisiunile nu se țin. Nu există un număr nelimitat de parteneri. E sfîrșitul cooperării între partidele românești, fiecare știe ce fac ceilalți, dau țeapă și nu mai rămâne decât să ajungi la 45 la sută de unul singur și să guvernezi cu UDMR. Asta se cheamă echilibru în teoria jocului, dar numai echilibru nu e.

  1. Cine ne mai crede?

E foarte greu însă să iei cu orice program peste treizeci la sută, pentru că nu există un număr nesfârșit de votanți pe care să îl poți țepui la infinit. Dreapta nu a reușit niciodată la legislative, deși în sondaje ideologia de dreapta e peste cinzeci la sută. În turul doi votanții de dreapta s-au unit contra lui Victor Ponta, dar și pentru că produsul de dreapta era a one time off – german și primar de succes și mai ales necunoscut. La legislative nu s-a reușit niciodată pentru că acolo votanții care pot fi păcăliți, că nu au mai jucat cu partidele astea și nu știu că se ard nu sunt în cantități nelimitate. Există cei care au legături cu ele de un fel sau altul, electoratele clientelare – dar aceștia nu sunt 51 la sută și nu au cum să fie, pur și simplu nu există atâtea resurse. Nu poți construi 51 la sută decât prin încredere, iar încrederea e un joc în care nu tragi țepe. Ca în vechiul exemplu al lui Jean-Jacques, cerbul e prins doar de doi vânători care cooperează, dacă fiecare e ocupat doar cu profitul lui se vor alege doar cu un iepure, și doi iepuri sunt infinit mai puțin decât un cerb.

Or, știrile cele mari din partida de sinceritate de la Bistrița sunt că votanților iarăși li se dă țeapă. Din fericire avem un om cinstit, un vechi liberal care explică pe această stenogramă. El zice așa: ”Știți cum suntem noi acum? Ca doi oameni care se iau și tot timpul neamurile mele, neamurile tale, deci neamurile noastre. Cred că doar noi alimentăm diferența asta între noi. Trebuie să alegem pe care îi mai bun… și candidat de primar indiferent că e fostul PD, poate să vină unul de la țărăniști sau să ne gândim doar că trebuie să câștigăm. Și toată tevatura asta acum… noi trebuie să ne gândim că în 2016 să ajungem la guvernare și toți ne gândim cum să ne aranjăm neamurile în 2016. Păi eu zic cum să alegem să câștigăm alegerile din 2016 și apoi vedem noi cum ne-om aranja prietenii și neamurile. Că dacă gândim așa, eu ca un vechi liberal nu mai votez, nu mă mai duc la vot. Dacă eu de acum aflu că director acolo o să fie ăla pentru că e prieten cu viitorul președinte al PNL Bistrița, director acolo o să fie soția ăluia că ăla e prieten cu nu știu cine. Eu m-am săturat de chestiile astea pentru că de 25 de ani numai asta facem – ori noi ori PSD-ul cum ajungem la guvernare ne aranjăm neamurile. Nu contează că unul e mai bun decât altul – de ce a ajuns acolo director în deconcentrate? Aud că director nu știu unde e amanta lui Popescu. (râsete în sală)”. Or, la asta dl Atanasiu nu zice nimic. Nici ieri la ședința de mediere nu zice nimeni nimic despre asta. E clar că acest punct de vedere, că pentru a fi competitiv la alegeri și a avea o guvernare performantă după aceea trebuie să ai altă abordare de cadre, e marginal în fostul PNL, ca și în fostul PDL. Descrierea, pe care nu e român să nu o recunoască, e opusul societății pe bază de merit despre care scriu eu și pe care a promis-o Klaus Johannis. Și totuși asta e ce riscăm să aducem, să nu mințim lumea degeaba, România nepotistică, țara lui Dorel de dreapta după Dorel de stânga (termenii ideologici sunt aproximativi). Și e și normal. Un țepar e țepar cu oricine, cu partenerii de aproape și cu cei de departe, adică cu votanții. E superfluu să discuți cu acești oameni despre ”convergență”, ”dezvoltare” și ce fantezii am mai pus noi prin program pe la Klaus pe acolo. Acelea sunt cerbul, iar ei procedează ca dihorul care ia ce apucă din cotețul din vecini, doar nu o să iasă să alerge prin pădure după vânatul mare, necesită efort și e periculos. Deși decimați de DNA, deși din pornire fără mari competențe și vai de capul lor, să nu ne facem nici iluzii și nici griji, au ei destule neamuri să umple și pe viitor toate posturile și să îndestuleze pe toate clanurile lor cu vânat mic.

  1. Și care e alternativa la PSD deci?

Cine citește sondaje sau vorbește cu oamenii pe aici, sau îi vorbesc oamenii (vin aproape fiecare weekend de la Berlin, și cum sunt un om obișnuit cu o viață obișnuită, care merge la piață, la cimitir, mulțumește la oameni pentru cum au votat și se duce la demonstrații, toată lumea vorbește cu mine). Zilnic mă abordează câțiva oameni necunoscuți direct, pe lângă cine scrie României Curate. Ca atare, în afară de câțiva clienți, să fie clar că România urbană și educată vrea sfârșitul României nepotistice, de asta a plecat Băsescu pe ușa din dos și e cam groaznic să auzi că tot asta stă să vină. Programul, singurul program de interes de la PNL nu e cel muncit de Cătălin Predoiu și staff, ci cum evoluezi de la partidul și statul de clan, nemodern la cel modern. Ăsta e unicul program de interes, dar nu pare de actualitate, Cu toate eforturile lui Predoiu, pe care eu le cred reale și bine intenționate, incidentul Atanasiu a mai arătat odată ce neserioasă e propunerea de guvernare a PNL. Viitorul prim ministru trebuie să aibă autoritate reală, nu să fie în poziția unui manager slab față de un consiliu de administrație care îl poate demite în orice moment, ai cărui membri periodic îl sabotează și îl trimit la presă tot pe el ca să spună că nu se simte jignit. Vor permite ăștia vreodată cuiva cu autoritate reală să ajungă în vreo poziție de putere? Avem deja un prim ministru care a fost numit să fie băiat de mingi al baronilor, mecanismul ne repugnă, vrem altceva. Și votanții simt și nu se mobilizează: inepuizabilul domn Atanasiu ne-a anunțat deja că se va selecta un candidat contra lui Oprescu din el, Petrache și Anca Boagiu. Mă mir că Oprescu mai e treaz după trei zile de șampanie, că a câștigat deja și mandatul viitor.

  1. Leadership wanted

Aceste situații elementare explicate de mine aici trebuiau mediate de șeful statului, care are și puterea, și autoritatea să se pronunțe clar de partea meritului și nu a neamurilor, de partea cooperării și nu a țepei, de partea cuvântului dat și nu a ideii că partenerii sunt ca prezervativele de unică folosință. Domnește la ora asta la PDL îndoiala și teama că Johannis ar gândi altfel decât Atanasiu. Să nu uităm că șeful partidei care l-a adus în politică pe Johannis e Atanasiu, că deja sunt numiri făcute prin influența lui (cum ar fi prelungirea mandatului lui Bogdan Olteanu la BNR, Bogdan e băiat deștept, dar nu e economist). În plus, sunt probleme mari de comunicare la Cotroceni, sau nu reușea PSD să profite așa de mult din situația cu pădurile. Administrația prezidențială a greșit grav, întâi folosind o bucată din motivația firmei austriece în cererea de reexaminare, abia după o săptămână le-a venit idea să spună că e vina Consiliului Concurenței (care altfel nu a fost implicat deloc în discuția despre cvasimonopol), PNL a apărat în comisie acest punct de vedere până la sfârșit, ”președintele societății civile” nu a dat niciun telefon lui Agent Green să vadă dacă nu i-au rupt ăia oasele cum reieșea din film și nici un telefon la Greenpeace, o organizație cât se poate de nepesedistă să întrebe de ce e lumea așa supărată, presupunând că cei două sute de mii de oameni supărați de pe România Curată erau infiltrați de PSD și nu chiar susținătorii săi din luna noiembrie. Cu asemenea comunicare s-a ajuns la ”Lasă drujba, că-ți pierzi slujba” și mii de comentarii negative pe celebrul Facebook unde lumea a ajuns la saturație de atâtea mărțișoare și limbă de lemn, doar în ultima clipă estompate parțial de anunțul cu CSAT. Și cât a trecut de la alegeri? Cinci luni?

În concluzie, nu suntem pe șine, jocul e tot țeapa sau, dacă vreți să-i spuneți urzeala tronurilor, nu aveți decât, vânatul mare nu e nici în plan, darămite să îi fi luat careva urma, subzistăm cu vânatul mic, cum ne e tradițional și deși există resurse de putere, leadership deocamdată nu e. Deși cererea există și e una enormă.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

16 thoughts on “Vânatul mic și vânatul mare. Sau de ce PNL nu trebuie să treacă peste momentul Atanasiu

  1. Doru

    Textul e exceptional, ca de obicei, numai ca mai trist. Inteleg ca iarasi am luat teapa? Nu putem lansa un apel catre cine gandeste ca acel om din PNL din interiorul PNL sa porneasca un curent de reforma???

    Reply
    • brod

      Se pare că suntem la „A treia țeapă” – și nu de la Marin Sorescu citire.
      Cum s-o fi numind, în românește, „matrioșka” aceea?

      Reply
  2. Dumitru CAZACU

    Excelenta analiza a starii de fapt din Romania ultimilor 25 de ani.
    „Ca atare, în afară de câțiva clienți, să fie clar că România urbană și educată vrea sfârșitul României nepotistice, de asta a plecat Băsescu pe ușa din dos și e cam groaznic să auzi că tot asta stă să vină. Programul, singurul program de interes de la PNL nu e cel muncit de Cătălin Predoiu și staff, ci cum evoluezi de la partidul și statul de clan, nemodern la cel modern. Ăsta e unicul program de interes, dar nu pare de actualitate.”
    Imi pare rau sa vad ca PNL care a luat prin Crin o mare teapa de la PSD, pregateste la randul sau o teapa de o factura asemanatoare actualilor parteneri. Mai mult, aceasta smecherie cocalareasca este prezentata drept o strategie de succes.

    Reply
  3. IOAN

    •„Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat.” Asa ca oameni buni, haideti sa nu-I mai alegem tot pe aceeasi cere se perinda pe scena politica de la inceputul inceputurilor si sa alegem altii: partidul ecologistilor, partidul agricultorilor, etc.
    Astept propuneri chiar din partea membrilor „Romaniei curate”, ca ei sunt formatorii de opinie. PROPUNETI!

    Reply
  4. taunul77

    E clar ca ”PSD si PNL/Aceeasi mizerie”. Nimeni nu trebuie sa-si mai faca iluzii cu noul PNL. Care va fi votat doar pentru ca sa nu castige iarasi PSD. De vazut daca si suficient sa nu se intample asta.

    Reply
  5. Olga Olga

    Daca ar aparea ca in Italia un nou partid gen 5 Stele oamenii l ar vota in numar mare. Ce faci insa cand oferta e aceiasi la alegeri? Concluzia, trebuie un partid Facebook, dar cine are calitatile sa l conduca?

    Reply
    • gabriel

      Nu este o treabâ ușoarâ , mai ales la Romani . cum sâ aduni niște dezbinați , 25 de ani au lucrat agenturili strâini ( vorba lui ceașcâ ) sâ cultive neînțelegerea și dezbinarea iar acum sâ-i unești . numai uniți reușim , unitatea poporului este ceva periculos pentru niște conducâtori hoți . la nașul tv vorbește bâiatul âla ca la pereți . ce poți sâ faci cu o țarâ de pensionari , le aruncâ ponta cîte o ciozvîrtâ , îi mai bagâ lui Iohanis niște consilieri care joacâ la douâ capete si lungește doamne boala .

      Reply
  6. Adrian

    Nu-l mai aparati pe Predoiu, a mosit niste coduri care acum se dovedesc (oficial) niste ineptii (sunt declarate neconstitutionale). OK, putem admite ca a progresat, dar ar fi util sa ne si arate exemple, si sa-si ceara scuze punctual pentru ineptiile comise (o scuza pe saptamana ar fi de ajuns, probabil). Presedintele vrea avioane si elicopter, dar pune caruta inainte, cum se zice. Mai intai ar fi util sa avem o agenda consistenta de intalniri pertinente la BUCURESTI si apoi de la sine ar veni deplasarile. Altfel, un elicopter e arhisuficient

    Reply
  7. alinaMP

    OK, vad ca sunt amatori de politica pe aici, cine e interesat sa se implice sa scrie lui Nicusor Dan- pe pagina lui de Facebook sau la noi pe contact si transmitem noi, lasati date de contact.

    Reply
    • George Petrineanu

      Observ că nimeni nu își dă numele. Oare de ce? Poate unii sînt persoane cu mult mai importante și se compromit dacă își spun părerea pe un sait? Oricum, Premiul Nobel nu se dă niciodată anonimilor.

      Reply
  8. brod

    Da, aveți dreptate doamnă! Și…? Ajută la ceva?
    Mai amintiți-i dlui Iohannis de „chestia aia” cu programul!
    Și, având în vedere geneza lui reală poate că n-ar fi rău să-l afișați permanent pe site-ul RC, să și-l mai amintească unii… alții… Poate (culmea tupeului!) să pretindă că e apărat de legea drepturilor de autor și că nu e voie!?

    Reply
  9. Petru Gheorghiu

    Exista in PNL suficienti de multi oameni de calitate ( tineri, dar si mai varstici ) care pot inversa tendinta naturala a vechilor activisti ( provenind atat di pnl, cat si din pdl ) de a fi poltroni, crezand ca astfel s-ar face politica.Cum avem o perioada de circa 1an pana la definitivarea listelor electorale si cum presiunea tinerilor lupi asupra celor care au facut deja compromisuri ( sustinerea de fatada a lui Iohannis, sabotarea procesului de fuziune, prea servila veche obedienta fata de Basescu , atitudini publice ambigui, etc. ) este intr-o crestere constanta cred ca putem sa ne asteptam la surprize placute, dar nu mai devreme de iarna viitoare.De mentionat , inca odata , analiza clara, la obiect si , ca de obicei, pertinenta a dnei.Pippidi.

    Reply
  10. mihailstanciu

    „Basescu a plecat pe usa din dos”este parerea personala a dnei AMP.I-as sugera sa astepte si parerea istoriei,care s-ar putea sa nu fie similara.

    Reply
  11. EuSiCuMine

    Oamenii astia chiar vor ca Oprescu sa se eternizeze in functia de primar. Nu e vorba ca avand vot intr-un singur tur e foarte posibil fara prea mari sfortari, dar cum sa propui la primaria Capitalei pe „Atanasiu, Petrache și Anca Boagiu”. Primii doi imi sunt profund antipatici si nu mi se par din alt aluat decat Oprescu. Anca Boagiu a mai incercat a candideze la primaria sectorului 2 dar a pierdut in fata lui Ontanu. Trist, foarte trist!

    Reply
  12. Dinu

    „Băsescu de abia l-a pus pe Tăriceanu că a și încercat să-l dea jos.” Chiar asa a fost? Sau ne joaca o festa memoria? Parca se castigase o mare crestere in sondaje si ar fi permis un parlament cu majoriate DA daca se provocau alegeri anticipate cu un singur partid (PNL+ PD). Dar Iuda s-a vandut PSD ca si acum. Blestamat fie manechinul!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *