Mihai Goțiu

Ungaria condamnată de CEDO pentru manualul unic

Domnilor Pop și Popa, citiți asta: Ungaria a fost condamnată, ieri (marți), de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru monopol de stat pe piaţa manualelor şcolare!

Ce e de remarcat în decizia CEDO în cazul Ungariei: că dincolo de prejudiciile cauzate editurilor, elevii nu au avut vreun avantaj din crearea sistemului centralizat. În cazul României, situația e și mai proastă – nu doar că n-au avut avantaje, dar elevii s-au trezit cu manuale din care aflau că Turnu Măgurele ar fi prin Mehedinți, că Marea Moartă și Marea Roșie sunt una, că între inimă și ficat nu e o prea mare diferență, la fel cum n-ar fi între oameni și crustacee.

Cum, cel mai probabil, va fi doar o problemă de timp până când România va fi sancționată precum Ungaria, vom avea următoarea stare de fapt:

– manuale proaste, editate abuziv, cu grave erori;
– retipărirea manualelor greșite, din bugetul public;
– plata de sancțiuni pentru instituirea monopolului de stat, sancțiuni suportate, evident, tot din bugetul public.

Detalii aici.

Mulțumim din inimă partidului! URA și felicitări, d-nilor Pop și Popa și d-nă Dăncilă!


Mihai Goțiu, blog de parlamentar


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Ungaria condamnată de CEDO pentru manualul unic

  1. Ghita Bizonu'

    Mo9nopol de stat in ce priveste distributia.
    As a consequence, the applicant companies and other schoolbook distributors had effectively been barred from the market (which was either their exclusive or major field of activity),
    The applicant companies complained that the creation of a State monopoly in the schoolbook distribution market had deprived them of the peaceful enjoyment of their possessions, in breach of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, which reads:

    The applicant companies are schoolbook distributors.

    Voi astia de la USR stoiti ce este aia distributie de carte si ce este editura||?

    Reply
  2. marius

    de ce sa nu traiasca bine si mafia manualelor alternative ca oricum au distrus tot invatamintul in Romania…

    Reply
  3. Dumitru

    Asa imi place mie cum cei care cica lupta impotriva coruptiei sunt acum pentru o masura care n-are nici o legatura cu concurenta. In practica, profesorii sunt curtati de editori (cu diverse „avantaje in natura”) si apoi forteaza elevii sa cumpere un anumit manual. Iar calitatea nu a crescut, pentru ca e o piata captiva. Tot mai bune erau manualele mele decat cele ale lui fi-meu.

    Reply
  4. Daniela Nicolescu

    Ce am realizat dupa 2 decenii de manuale alternative? genertii de tineri care nu au habar de minime necesare cunostinte generale: puncte cardinale, vecini, continente, poli, sistem solar, date istorice , cronologia faptelor, momentelor astrale ale omenirii, ce e ala dalog, ce e aia o definitie,etc. Un corp de cunostinte care sa devina coloana vertebrala, scheletul pe care apoi elevul poate pune caren culegand alte informatii din alte surse- ar scuti si statul de lmilarde irosite, ar crea si un nucleu dur de cunostinte specifice unui tanar absolvent ROMAN.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *