Dollores Benezic

Uneori e bine să mai vină și câte un Gică contra din ăsta ca Nicușor Dan

Această îndârjire de picătură chinezească a lui Nicușor Dan, într-o națiune care așteaptă întotdeauna să se facă ceva, bate sinceritatea prostească a convingerilor sale incorecte politic.

S-a mai petrecut o furtună în paharul cu apă al Facebook-ului zilele astea, când candidatul Nicușor Dan a anunțat că un grup de romi – identificabili după portul tradițional – i-ar fi agresat oamenii care strângeau semnături la cortul lui din sectorul 2. Intenția lui Nicușor Dan părea a fi aceea de a-i trage o smetie primarului Onțanu, stăpân de prea multe mandate peste sectorul 2, care și-ar fi pus oamenii să-i intimideze concurența, în timp ce poliția locală, și ea în slujba aceluiași Onțanu, nu mișcă un pulan. Rezultatul a fost că matematicianului Nicușor Dan i-a explodat în față petarda rasistă exact de unde nu se aștepta. A primit în numai câteva ore sute de mesaje, iar postarea lui s-a răspândit mai mult decât orice altă ispravă civică de-a candidatului. Și are și el câteva. În timpul ăsta, Onțanu își freca mâinile la geamul primăriei sale construită ilegal în Parcul Obor. Nu numai că nu l-a tras nimeni la răspundere că tocmește bătăuși care să intimideze cetățenii în sectorul lui, dar a reușit să-i tragă contracandidatului de sub picioare chiar preșul propiilor susținători.

Mulți s-au arătat indignați că Nicușor Dan e rasist. Cum, tocmai el, născut, crescut în societatea civilă, școlit în toleranta Franță?! Alții au folosit ocazia ca să-și exprime solidaritatea cu candidatul, întru blamarea ciorilor pentru care suntem noi, albii superiori, obligați să ne reprimăm discursul liber. Una peste alta Nicușor Dan a obținut gratis și neașteptat o notorietate mai mare decât dacă ar fi anunțat că a mai salvat niscai metri pătrați de spațiu verde din ghearele dezvoltatorilor imobiliari, dar a dezamăgit cu ocazia asta și pe ăia mulți care chiar dacă nu l-au votat, măcar l-au apreciat la alegerile trecute cu un „o fi el băiat bun, dar ce folos că n-are suficientă susținere, n-are rost să stric votul pe el!”.

Cu ocazia asta, unii și-au amintit și de chestia cu homofobia, de care candidatul s-a dezis încă de la alegerile din 2012, pe motiv că între timp a mai îmbătrânit și și-a mai schimbat părerile, dar uite că obiceiurile vechi mor greu. Sau deloc.

Sunt împotriva acceptării comportamentului homosexual în spaţiul public, în România. Consider că aceasta ultragiază valorile tradiţionale si, astfel, identitatea mea colectivă, legitimă.  – Nicușor Dan, Dilema, 2000

Întâmplarea a demonstrat din nou cât de ușor suntem de deposedat de dreptul la vot noi ăștia pretins educați și cu corectitudinea politică în sânge. Pentru că nu s-au inflamat de pretinsul rasism al lui Nicușor Dan nici votanții PSD, nici cei ai PNL, UNPR sau PRM, ci doar acel segment de indeciși care întotdeauna așteaptă să vină la primărie candidatul pe cal alb, adică mai mult de jumătate dintre alegători, dat fiind că prezența la vot în București n-a depășit 50% la ultimele alegeri.

În loc să vorbim despre problemele concrete ale orașului, despre chestia asta, de exemplu, ne pierdem ca de obicei în discuții sterile, în coterii politice și alegem să nu mai mergem deloc la vot, pentru ceea ce majorității votanților partidelor politice li se pare un moft.

Nu spun că nu e important să știm ce și cum gândesc candidații, dar nu cred că rasismul sau homofobia sunt trăsături definitorii pentru Nicușor Dan, ci mai degrabă ele există în el în aceeași proporție ca în majoritatea românilor, mascate mai mai mult sau mai puțin de discursul politic corect. Sunt convinsă că la fel de homofobă este doamna Firea (posibilă candidată a PSD la Primăria Capitalei), mamă eroină și româncă verde, precum și Ludovic Orban, candidatul PNL, care a scurtat drumul spre primărie prin altarul Catedralei Neamului, printr-o declarație de intenție fără echivoc.

Istoria ultimelor decenii ne arată că niciun politician nu este preocupat de problemele țiganilor, decât cel mult în campanie, ceea ce face sterilă discuția despre cine cât de rasist este, pentru că rasismul poate fi demascat de modul în care-i numești sau îi identifici pe cei diferiți, dar e criminal atunci când nu le oferi/creezi șanse să-și depășească condiția și astfel să nu mai fie ținte ale discriminării. Iar în cazul ăsta l-aș considera mai degrabă rasist pe Onțanu care-i folosește pe respectivii ca masă de manevră electorală și chiar gașcă de intimidare, decât faptul că Nicușor Dan a gafat spunând că un grup de romi îmbrăcați în port specific i-a agresat echipa de strâns semnături din sectorul 2.

Dar, în fine, să zicem că până la urmă toți sunt la fel de rasiști și homofobi (în fond sunt exponenți ai poporului), cu ce e mai breaz al nostru în cazul ăsta, de ce l-am mai alege? În plus nu are anvergură de manager, nu are experiență, nu are oameni, nu știe mersul politicii – o să-l mănânce consilierii veroși pe pâine, nu vrea să facă alianțe cu celelalte partide mici născute din societatea civilă, nu are alt plan pentru orașul ăsta în afară de câteva idei fixe, care evident că nu satisfac pe toată lumea.

Trecând peste tot ce i se reproșează lui Nicușor Dan de când a început să candideze încoace, eu aș vota cu el datorită unei particularități pe care nu am găsit-o la ceilalți. Faptul că de niște ani buni el, spre deosebire de majoritatea dintre noi, s-a apucat pe cont propriu, apoi cu asociația lui transformată în partid, să conteste, să se judece cu autoritățile locale pentru diverse ilegalități. După cum vedem, procurorii au prostul obicei de a nu se sesiza din oficiu, așa că uneori e bine să mai vină și câte un Gică contra din ăsta ca Nicușor Dan și să facă reclamații când îl deranjează ceva, apoi să urmărească cu încăpățânare cauza până la decizia finală a instanței. Nu e lucru ușor, dovadă că majoritatea românilor nu catadicsesc să facă reclamații nici pentru chestiuni private personale care îi deranjează. Darmite pentru chestii ce privesc binele comunității și de pe urma cărora nu ai niciun câștig, ci doar pierzi timp și nervi de pomană. Această îndârjire de picătură chinezească a lui Nicușor Dan, într-o națiune care așteaptă întotdeauna să se facă ceva, este pentru mine suficient ca să merg pe mâna lui, chiar dacă e prostesc de sincer cu convingerile sale incorecte politic.

Poate că nu va fi un primar bun, poate va eșua, înghițit de nispurile mișcătoare care guvernează orașul ăsta, dar între ofertele electorale de până acum este tot ce poate scoate comunitatea mai bun pe piață. Votul e ca măritișul. Dacă tot e musai să te măriți cu unul e bine să-l alegi pe ăla care are cele mai puține defecte. Sigur că putem visa și la niște staruri de Hollywood, dar ne mai uităm și în oglindă.

Sursa: www.dolo.ro


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “Uneori e bine să mai vină și câte un Gică contra din ăsta ca Nicușor Dan

  1. OvidiuB

    Nu-mi plac de obicei opiniile dumneavoastra, dar gasesc acest articol de un pragmatism reconfortant! Buna treaba.

    Reply
  2. adevar si etica

    Am urmarit comentariile la articolul anterior referitor la Nicusor Dan „Unde poți semna pentru candidatura lui Nicușor Dan la Primărie”, nu exista decit un singur comentariu.
    Un adevar trebuie spus inainte de a fi prea tirziu, Nicusor Dan din pacate o sa deconteze dezamagirile acumulate din noiembrie si pina acum fata de guvernul Ciolos si presedintele Iohannis iar acestea sint majore, asteptarile au fost uriase, realizarile mult spus minore, derapaje multe si din ce in ce mai grave plecind de la adoptarea noului cod fiscal pina la realizarea transformarii SRI in fosta Securitate.
    Demoralizarea se transforma in boicot iar votantii anti-sistem nu mai ies la vot. O sa se dea din nou o lupta intre activele de partid clasice ale sistemului care in acest moment sint deasemeni din ce in ce mai subtiri pentru ca starea de nemultumire chiar si in propriile electorate este uriasa, dar aceasta stare de nemultumire si furie tacuta nu o sa se transforme in voturi pentru Nicusor Dan decit intr-o mica masura.
    Exista o problema adiacenta dar care ajunge o ghiulea de gitul lui Nicusor Dan venita chiar din interiorul „Romaniei Curate” care a produs rumoare in ultimele saptamini printre foarte multi dintre proprii cititori si anume cele patru articole legate de „Legea darii in plata”, o problema extrem de grava in special in Bucuresti, cei mai multi oameni fiind consternati de radicalitatea si partinirea pozitiei „Romaniei Curate” in favoare bancilor. Stiu ca e posibil ca acest comentariu sa nu treaca de moderare dar este o analiza adevarata chiar daca este inghitita cu greu si poate deschide ochii catre alte orizonturi pozitive mai ales prin prisma sustinerii lui Nicusor Dan la primaria capitalei.

    Reply
  3. Dimitri

    Desi vremurile sunt altele, situatia lui ND imi pare similara cu cea a lui Ghise la Brasov de acum cativa ani. Acelasi matematician de exceptie, sahist de talie mare, bine scolit a esuat lamentabil in fata unui consiliu local potrivnic refuzand orice compromis.

    Reply
  4. Joachim Cotaru

    Nu imi place deloc cum abordati tema. Daca Nicusor Dan a publicat un mesaj clar rasist (pentru care a cerut mai tarziu scuze) si daca a facut o declaratie homofoba in urma cu cativa ani, atunci despre ele trebuie să vorbim. Pentru mine nu contează, în momentul de față, compartamentul unui candidat PSDPNLALDE etc. pp. ci al candidatului societatii civile. Evident, avem o mare problema in societatea noastră cu rasismul și homofobia. Ironizarea termenului PC este unul dintre indicatoare – aici poate ajuta un pic de empatie pentru grupurile afectate.

    Reply
  5. cristian chiscop

    Stimata Doamna, sunt sincer dezamagit de usuratatea cu care tratati chestiunea presupusului rasism al candidatului Nicusor Dan. De cand justificam faptele, atitudinile sau vorbele unui politician (asta se vrea dl Nicusor Dan, nu?) dupa cum sunt sau se manifesta cei din jur? Spuneti ca:”…nu cred că rasismul sau homofobia sunt trăsături definitorii pentru Nicușor Dan, ci mai degrabă ele există în el în aceeași proporție ca în majoritatea românilor, mascate mai mai mult sau mai puțin de discursul politic corect.” Si ce intelegeti prin „corectitudine politica”? Folositi termenul de mai multe ori in text. Simtiti cumva ca o ingradire personala faptul ca societatea (aceea civilizata) va cere – iar bunul simt va impune – sa nu folositi termeni peiorativi, jignitori, incarcati negativ de secole de discriminare si intoleranta la adresa unor grupuri de oameni istoric dezavantajate si marginalizate? Nu vad sa aveti inhibitii in acest sens, ati hotarat deja sa folositi termenul de „tigan” si o faceti cu dezinvoltura. Cum poti sa fii (sau sa te pretinzi macar) preocupat de „problemele tiganilor” cand limbajul folosit este el insusi o problema? Ce mai conteaza povestile cu masa de manevra si restul, cand din momentul in care deschidem gura aratam ca ramanem in aceeasi paradigma de diferentiere, de ne-acceptare, de respingere? Ca ne pierdem vremea „in chestiuni sterile”, dupa cum singura scrieti? Oare e atat de greu sa intelegem ca termenul de „tigan” folosit de ne-romi deranjeaza acesti oameni – pe buna si justificata dreptate – si ca ei insisi prefera si cer sa li se spuna altfel? Ca trebuie sa incepem de la respectul pe care li-l acordam celor de langa noi, indiferent de culoare, natie sau etnie, orientare sexuala?

    Dar vedeti, problema fundamentala tocmai asta este: nu vrem sa facem acest lucru, pentru ca in adancul nostru, adanc ascunsa si atent reprimata, zace o voce care spune ca acesti oameni nu sunt ca noi, nu au acelasi merit si aceeasi valoare ca noi, prin urmare, de ce i-am trata ca pe unii dintre noi? De ce nu recunoasteti acest lucru? Va opreste „corectitudinea politica”? Sau grija de a masca, de a ascunde, de a disimula ceea ce simtiti cu adevarat?

    Si acum sa ne intoarcem la candidatul Nicusor Dan. Cum poate un om sa reprezinte pe altii cand vine cu o asemenea „zestre”? Cum poate realiza el aspiratiile a mii sau zeci de mii de bucuresteni care isi doresc o capitala europeana, moderna, occidentala, daca omul este „virusat” de boala rasismului si homofobiei, de nationalismul care – scria el prin 2000 – ar insemna ca valorile culturale traditionale au intaietate in fata celor occidentale? Oare nu vorbeste fix despre valorile care ne-au facut pana acum sa traim intr-un oras corupt, cu o administratie cacofonica si ineficienta, cu reguli aberante, pe care nimeni nu le respecta decat de dragul aparentelor? Nu este dezastrul dezolant din jurul nostru consecinta directa a „valorilor traditionale” pe care le purtam cu noi? Reflectati, va rog, si nu mai aparati un candidat care dezamageste prin felul in care se da in stamba.

    Reply
  6. Diana Marinescu

    Pentru mine era obligatoriu sa existe citatul din declaratia lui Nicusor Dan. Altfel, ca simplu cititor al acestui articol, nu inteleg nimic, decat ca trebuie s-o cred pe autoare pe cuvant cand spune ca Nicusor Dan e rasist.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *