Era prin primăvara anului 1990, în satul bunicilor, la 20 de kilometri de Deva, vacanța de primăvară. Cu doar o săptămână mai devreme, scăpasem cu fuga (uneori e sănătoasă) de umbrelele unor domni extrem de supărați că la mitingul electoral al lui Ion Iliescu ne adunaserăm în jur de o sută de elevi și profesori să strigăm ”Iliescu nu uita, te votăm la Moscova” și alte asemenea într-un colț al pieței centrale din Deva, plină ochi de simpatizanții trandafirilor (câțiva colegi și un profesor de desen tehnic n-au fost la fel de norocoși, și au purtat câteva săptămâni semnele frondei). Nu exista nici Facebook, nici internet pe atunci, dar vestea că protestatarii de la Deva erau, de fapt, niște timișoreni ”aduși” cu autocarul și că au fost prinși cu o sacoșă plină cu ”mărci și dolari” asupra lor (că altfel nu se putea explica de ce ar avea cineva ceva cu Iliescu) ajunsese înaintea mea în satul bunicilor. Mărturia de la fața locului nu le-a zdruncinat cu niciun milimetru convingerile, dar mai mult decât asta, ce mi-a rămas în minte a fost argumentul suprem pentru care se pregăteau să-l voteze pe Iliescu: ”Ne dă pământ!”. Nu, nu aveai cum să discuți rațional, să le explici că nu dă pământ de la el din straiță, ci doar le reconstituie niște drepturi care le-au fost anulate abuziv. Și alea, după cum avea să se vadă mai apoi, cu picătura, și doar după ce s-au îndestulat și au căpătat un strat gros de osânză protectoare baronii.
A trecut aproape un sfert de veac de atunci și, întocmai precum în știrile de la Radio Erevan, adevărul a fost cu totul altul: nu li s-a dat, ci li s-a luat. Pământ, păduri, industrii, resurse. Iar cei care le-au luat sunt taman cei de la care se așteptau să le dea. Dosarul Hrebenciuc e imaginea hoției primare care a stat la baza constituirii unei rețele mafiote naționale. Modul în care gașca lui Hrebenciuc s-au întins spre zeci de mii de hectare de pădure ori cum au transferat o stațiune întreagă, Slănic Moldova, în propria ogradă nu e o excepție, ci o schemă de prăduire. Slănic Moldova nu e singura stațiune cumpărată la prețuri derizorii de la stat, apoi vândută, pe bucăți, altor companii de stat (Electrica, CFR, Romtelecom, Poșta Română) la prețuri de câteva ori mai mari decât întregul. Schema e malefică de la un capăt la altul, reușind, printr-o singură combinație să prăduiască de mai multe ori statul: 1) prin transferul subevaluat al unor active importante (stațiuni întregi); 2) prin vânzarea lor ulterioară pe bucăți supraevaluată altor companii de stat; 3) prin deturnarea banilor încasați către firme intermediare, astfel că banii ăștia nici măcar nu ajungeau să fie investiți în ce mai rămânea din stațiunile respective, pentru a le moderniza și promova. Apoi, au început transferul către juniori. I-au pus în funcții și i-au îndestulat și pe ei. Hrebenciuc jr. e, din acest punct de vedere, modelul.
Victor Ponta nu e pupilul unei organizații comuniste (cum, în mod greșit, este atacat și demonizat), ci pupilul unei organizații de prădători, în care Hrebenciuc a avut cel puțin rolul și puterea unei ture (din jocul de șah). O parte importantă a membrilor acestei structuri provin, într-adevăr, din fosta nomenclatură de partid și din rândurile fostei Securități, dar nu ideologia comunistă este cea care i-a unit (în ultima decadă tâlhăria funcționează după toate regulile corporatiste). Mulți dintre cei care s-au alăturat, îndeosebi după 2000, rețelei de prăduitori nu au nicio treabă cu comunismul. Și ar fi incorect să-i neglijăm. La fel ca și Victor Ponta, Elena Udrea este, la rândul ei, pupilă a acestei structuri (că între cei doi există o concurență legată de accesul și porția fiecăruia din ciolan e o altă poveste). Faptul că interesele celor doi se regăsesc în actuala campanie electorală (avantajându-se reciproc) nu e întâmplător, ci rezultatul până la urmă firesc al istoriei recente a României. Ambii sunt emanații ale aceleiași structuri, care nu-și putea găsi urmași decât după chipul și asemănarea fondatorilor.
Întocmai ca în urmă cu aproape un sfert de veac, sunt încă mulți cei care trăiesc cu impresia că cei doi (cu accentul pe Victor Ponta) oferă ceva, deși nu fac altceva decât să-și afunde mâna până spre ultimele resurse care au mai rămas pe fundul sacului public. Și, mai mult, decât banii, Ponta și Udrea ne acaparează spațiul public și încearcă să ucidă orice speranță de dezintoxicare socială. Prima parte a campaniei electorale se apropie de final și dezbaterea a fost aproape ca inexistentă. Politici externe, viziuni despre sănătate, educație, politici energetice, sistem electoral și multe alte teme au rămas la sertar. Nu știm, ci doar încercăm să bănuim din mici fragmențele ce au cu adevărat candidații de propus și, în cele din urmă, de oferit cu adevărat. Nu e de mirare că un candidat precum Iohannis, care a încercat să evite capcana atacurilor la persoană, a ajuns să fie perceput ca fiind ”tăcut”. În realitate, neamțul a spus destule, iar cu unele lucruri poți fi de acord, cu altele nu, dar vacarmul aiuritor l-a acoperit.
În aceste condiții, alegerea pe care o vom face duminică e incompletă. Dar și așa sunt suficiente motive pentru a ieși la vot. Pentru că mie îmi dă fiori ideea că pionul Ponta va mai avansa o poziție și se va transforma în regină. Iar Dragnea la fel. Iar Udrea va rămâne în joc, la rândul ei, ca ”alternativă”. În aceste zile, PSD e în corzi, și nici facțiunea Udrea-Băsescu nu se simte confortabil deloc. E un moment bun de a re-echilibra situația. Ar fi păcat să-l pierdem.
Nu, cu siguranță nu putem rezolva toate problemele la runda asta de alegeri. Dar măcar un lucru putem face: să restabilim echilibrul în ceea ce avem acum în viața politică. Dacă i se pare cuiva lucru puțin, să vadă ce s-a întâmplat luni în Camera Deputaților, când s-a pus problema respingerii legii amnistierii și grațierii – adică a acelei legi care l-ar face să respire ușurat pe Hrebenciuc. Victor Ponta a dat asigurări publice că, ținând cont că toate grupurile politice s-au pronunțat împotriva ei, legea va cădea. Și, totuși (detalii aici), PSD și partidele din coaliția de guvernare au blocat votarea respingerii. De ce a fost amânată respingerea amnistierii și a grațierii pentru ”după alegeri”, în condițiile în care rămăsese stabilit că, oricum, proiectul de lege va cădea? Ca să-și țină Ponta baronii aproape? Ca să o întoarcă PSD-ul cum a întors-o de atâtea ori? Sau ambele? Că alte variante nu prea mai există.
(iar mâine voi arăta de ce votul meu va fi unul pozitiv, nu doar unul anti-corupție)
Citește și:
Dezbaterea electorala a fost inexistenta in cea mai mare parte din cauza jurnalistilor. atata vreme cat (aproape) toti jurnalistii de la (aproape) toate televiziunile nu intrebau care este viziunea candidatului x sau y pentru tara ci cate case are, cati copii are si alte nemernicii absolut irelevante.
Dupa care – am auzit-o nu o data – aceeasi jurnalisti se plangeau ca „nu se dezbat lucruri importante” (remarcati impersonalul „se dezbat”). Pai dezbate-le tu, draga jurnalistule, ca de-aia esti acolo, nu ca sa numeri casele oamenilor.
De departe Iohannis a avut cele mai pertinente lucruri de spus in aceasta campanie despre ce vrea sa faca pentru tara. Vorbeste „putin” in ochii unora pentru ca vorbeste la obiect si nu improasca laturi si venin asa cum fac ponta si udrea.
Foarte bine surprinsă identitatea dintre Victor Ponta şi Elena Udrea.
Însă nimeni nu a spus in massmedia, în această campanie electorală, faptul că VVP şi EU au gravitat o perioadă, în plină galaxie roşie, de partea aceleiaşi forţe întunecate, Adi NAstase. Povestea nu se derula pe Tatouine, ci la Guvernul României, când ea lua bani cu nemiluita ca avocat al RAPPS iar el era şeful corpului care trebuia să controleze… Sforţa fie cu ei in veacul vecilor!