Marius Diaconescu

Topul Rușinii. Clasamentul universităților care i-au girat pe pușcăriașii ”academicieni”

Apariția recentă a listei deținuților care au publicat cărți științifice, cu indicarea profesorului coordonator, a trezit comentarii diverse pe internet și a readus în atenție necesitatea modificării legislației care permite eliberarea anticipată a condamnaților datorită activității lor științifice.

Am făcut un clasament al universităților care au girat aceste publicații pretins științifice. Academia penalilor a fost înființată cu girul universităților din România, pentru că profesorii coordonatori ai acelei lucrări științifice aveau obligația de a prezenta un document oficial de la Universitatea la care erau angajați. Practic, prin eliberarea acelei adeverințe cu scopul de a fi prezentată la penitenciarul X, universitatea a girat eliberarea penalilor academicieni.

Vina se aruncă de obicei pe profesorii care au semnat în calitate de coordonatori acele lucrări pseudo-științifice. Desigur, ei poartă principala responsabilitate și numele lor este definitiv pătat.

Dar de ce universitățile au acordat așa ușor adeverințele cerute, fără să își pună problema consecințelor pentru imaginea universității? Din această cauză vina este comună, atât a profesorului coordonator, cât și a universității care i-a girat coordonarea, prin eliberarea fără rezerve a adeverinței.

Clasamentul rezultat este un adevărat top al rușinii universitare. Majoritatea universităților care au girat lucrările pușcăriașilor sunt instituții de stat (38 de stat și 24 private). Din cele 426 de titluri la care există numele universității sau am reușit să îl identific în spatele numelui facultății sau centrului de cercetare, 293 de lucrări au fost girate de către universitățile de stat, iar 133 de cele private. Prima concluzie este dureroasă: profesorii de la universitățile de stat sunt principalii vinovați în dezvoltarea fenomenului pseudo-științific în închisorile din România.

Topul rușinii este condus de departe de Universitatea din Craiova, ai cărei profesori au girat 59 de lucrări, adică 13,85% din toate publicațiile recenzate. La distanță mare, cu 33 de lucrări coordonate (7,75%), se situează pe locul 2 al clasamentului Academia de Studii Economice din București. Pe locul 3 se află foarte aproape, cu 31 de lucrări coordonate, Universitatea Hyperion din București, prima clasată într-un top al universităților private. Deci primele trei clasate în topul rușinii – Universitatea din Craiova, Academia de Studii Economice și Universitatea Hyperion din București – au reușit performanța ”academică” de a coordona 123 de publicații pseudo-științifice semnate de pușcăriași. Propunem tuturor instituțiilor cu rol de acreditare și evaluare universitară să bonifice această performanță academică a acestor trei universități ca atare, pentru că merită puncte suplimentare pentru efortul depus în educarea pseudo-științifică a pușcăriașilor.

Următoarele trei locuri sunt ocupate cu cinstea cuvenită de cinci universități de stat: Universitatea Transilvania din Brașov (20 lucrări), Universitatea Politehnică din București (17), Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București (17), Universitatea din Pitești (14) și Universitatea Ovidius din Constanța (14).

Top zece este completat de două universități private, care, cu câte 12 lucrări – Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir din București și Universitatea Spiru Haret din București, împart locul 7 cu Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca  cu cele 10 lucrări girate ocupă un rușinos loc 8. Academia de Poliție Al. I. Cuza din București ocupă un onorabil loc 9 cu 8 lucrări ”științifice” pentru care a girat cu semnătura cadrelor didactice universitare, care nu și-au pus absolut problema compatibilității dintre meseria lor, de profesori în domeniul ordinii publice și susținerea unor pușcăriași. Pentru locul 10 se înghesuie Universitatea din Oradea, tot o instituție de stat, precum și două instituții private – Universitatea Ecologică din București și Universitatea Financiar Bancară din București cu câte 7 lucrări girate fiecare.

În total în Top 10 al rușinii universitare se află 16 universități, dintre care 11 instituții de învățământ superior de stat, care sunt finanțate din bani publici, respectiv 5 universități private. Top 10 au coordonat în total 280 de publicații pretins științifice, adică 65,73%, care sunt distribuite astfel: 211 lucrări girate de universități de stat și 69 de universități private.

Mă uimește prezența în top 10 al rușinii a Universității Babeș-Bolyai, instituție care se pretinde a fi în topul universităților din România. Ca fost absolvent al acestei prestigioase universități, mă simt rușinat și sper că Alma Mater Napocensis va gestiona în viitor cu atenție astfel de situații pentru a evita topul rușinii.

Este inexplicabilă coordonarea de către profesori ai Academiei de Poliție Al. I. Cuza din București a 8 lucrări publicate de pușcăriași. Este drept că știința în domeniul ”datului cu bulanul” (oficial este domeniul științific de ordine și siguranță publică!) este sub nivelul papucului broaștei, însă, dacă tot e la modă să te afișezi cu doctorate la Academia de Poliție, care ”ridică” imaginea publică a nivelului științific al onorabilei instituții, oare nu ar fi necesară o anchetă internă care să verifice compatibilitatea dintre statutul de profesor la o instituție de învățământ în domeniul ordinii publice și susținerea eliberării anticipate prin girarea unei pretinse lucrări științifice? Oare vestiții ”doiș-unsfert” au fost pe fază? Sau asta nu mai intră în atribuțiile lor.

Tot din domeniul militar, îmi atrag atenția două instituții de învățământ superior: Universitatea Națională de Apărare Carol I din București, cu 2 lucrări girate, respectiv Academia Tehnică Militară din București cu o lucrare. Chiar dacă sunt la coada clasamentului rușinii, cred că e rușinos pentru două universități cu atribuții în pregătirea cadrelor pentru apărarea țării să se înhăiteze cu pușcăriașii, la a căror eliberare anticipată participă prin semnătura profesorilor lor.

Deși nu am introdus-o în topul rușinii universităților, fiind o instituție distinctă în peisajul academic din România, merită atenție și onorabila Academie Română, care, prin reprezentanți ai institutelor de cercetare din subordinea sa, girează nu mai puțin de 8 lucrări, deci echivalentul locului 9, ocupat de Academia de Poliție. Oare ce să înțeleg din acest zel al unor cercertători ai Academiei Române în eliberarea pușcăriașilor: nivelul științific al Academiei Române a coborât la nivelul Academiei de Poliție sau Academia de Poliție a urcat la nivelul Academiei Române?

În continuare îi invit pe cititori și mai ales pe rectorii tuturor universităților, să urmărească întregul top al rușinii universitare. Chiar dacă unele universități ocupă ultimele locuri, tot loc rușinos se cheamă, indiferent dacă au girat 1 sau 6 publicații semnate de pușcăriași. Chiar și onorabile instituții ca Universitatea din București sau Universitatea Al. I. Cuza din Iași se laudă cu câte 5 lucrări girate.  Desigur, toate universitățile sunt instituții onorabile, însă unele se laudă cu locuri de la 600 în sus în topurile internaționale ale performanțelor academice. Oare se punctează și lucrările pușcăriașilor scriitori în evaluarea universităților?

­

Clasamentul universităților care au girat lucrările ”științifice” ale pușcăriașilor

Clasament Numele universității (cele de stat sunt cu litere îngroșate) Nr. lucrărilor coordonate
1 Universitatea din Craiova 59
2 Academia de Studii Economice București 33
3 Universitatea Hyperion București 31
4 Universitatea Transilvania Brașov 20
5 Universitatea Politehnică București 17
5 Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București 17
6 Universitatea din Pitesti 14
6 Universitatea Ovidius Constanța 14
7 Universitatea Dimitrie Cantemir 12
7 Universitatea Spiru Haret București 12
7 Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” – Iaşi 12
8 Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca 10
9 Academia de Poliție Al I Cuza București 8
10 Universitatea din Oradea 7
10 Universitatea Ecologică București 7
10 Universitatea Financiar Bancară București 7
11 Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia 6
11 Universitatea Constantin Brâncuși Târgu Jiu 6
11 Universitatea Maritimă Constanța 6
11 Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București 6
12 Universitatea Al I Cuza Iași 5
12 Universitatea Athenaeum București 5
12 Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad 5
12 Universitatea din București 5
12 Universitatea Româno-Americană București 5
12 Universitatea Româno-Germană Sibiu 5
12 Universitatea Titu Maiorescu București 5
12 Universitatea Vasile Alecsandri Bacău 5
13 Școala Națională de Studii Politice și Administrative 4
13 Universitatea Alma Mater Sibiu 4
13 Universitatea Bioterra București 4
13 Universitatea Constantin Brâncoveanu Pitești 4
13 Universitatea Danubius Galați 4
13 Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești 4
13 Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca 4
13 Universitatea Lucian Blaga Sibiu 4
13 Universitatea Nicolae Titulescu Bucuresti 4
13 Universitatea Tehnică de Construcții București 4
14 Academia Comercială din Satu Mare 3
14 Universitatea Dunărea de Jos Galați 3
14 Universitatea Petre Andrei Iași 3
14 Universitatea Tibiscus 3
14 Universitatea Valahia Târgoviște 3
14 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi
Medicină Veterinară a Banatului Timişoara
3
15 UMF Carol Davila București 2
15 Universitatea Andrei Șaguna 2
15 Universitatea Apollonia Iași 2
15 Universitatea George Bacovia Bacău 2
15 Universitatea Națională de Apărare Carol I 2
15 Universitatea Petru Maior Târgu-Mureș 2
16 Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești 1
16 Academia Tehnică Militară București 1
16 Universitatea Europei de Sud Est Lumina Bucuresti 1
16 Universitatea Agora Oradea 1
16 Universitatea Artifex din București 1
16 Universitatea de Arhitectură Ion Mincu București 1
16 Universitatea de Vest din Timișoara 1
16 Universitatea din Petroșani 1
16 Universitatea Eftimie Murgu Reșița 1
16 Universitatea Națională de Arte București 1
16 Universitatea Sapientia Cluj-Napoca 1
16 Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași 1

***

Citește și:

Iată și dovada – cum universitarii și criminalii își dau mâna în țara lui Becali. Listele complete ale ”savanților pușcăriilor”, ale coordonatorilor lor și ale editurilor care le-au publicat ”opera”, din 2007 până în 2015

Pedofilul Treptow, apropiat al SIE, a fost primul ”savant al pușcăriilor” din România. Ce ne spune asta? Și ce putem face

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

49 thoughts on “Topul Rușinii. Clasamentul universităților care i-au girat pe pușcăriașii ”academicieni”

  1. Tudor

    Sunt singurul care la UBB a găsit doar 5 lucrări, nu 10. Sigur, faptul că ele există e rușinos, în primul rând. Dar și informația să fie corectă.

    Reply
  2. Marius Diaconescu

    Dle Tudor, vă rog să socotiți că dna conf. univ. Anuța Buiga de la Facultatea de Științe Economice (https://econ.ubbcluj.ro/cv.php?id=182) apare de patru ori, iar dl. prof. Salat Zakarias Levente de la Facultatea de Științe Politice ( http://fspac.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2012/09/CV_Salat_Levente.pdf) o singură dată. Împreună cu cele 5 găsite și de Dvs. după numele direct al Universității Babeș-Bolyai fac 10. După cum am scris mai sus, am identificat universitățile din care fac parte facultățile sau centrele de cercetare menționate în listă.

    Reply
    • Alex

      Numai o nedumerire am si io, ca tat ardeleanu’: de cand lucra la UBB absolvanta asta nurlie de academie cu epoleti, pre numele ei Mireille Carmen Radoi? Nu m-as mira ca pana can m-oi prinde si eu ce si cum, muierea despre care facut-am vorbire sa fie angajata deja in alta parte! Da’ tat intreb!

      Reply
  3. Ionel LUPU

    S-a inregistrat cea mai mare degradare a mediului academic….. Cum a fost posibil ca niste profesori universitari sa gireze – spre exemplu – „cartile” lui …Gigi Becali ?????????… Cati bani au luat respectivii de la Gigi Becali ?????????

    Reply
    • Iosif

      Hai domnule sa nu ne indignam de parca abia acuma am iesit din pestera. Cum a fost posibil,foamea de bani,de parca nu ati fi stiut ,de parca nu am cunoaste cu totii situatia deplorabila in care se afla toate sistemele,nu doar educatia. Acea „coruptie” de care faceam glume sarcastice inainte de 89 acuma a devenit asa de raspandita si asa de evidenta incat si comunistii ar ramane mirati.

      Putem da vina incepand de la lipsa de transparenta la lipsa de infrastructura si inovatie in mai toate domeniile, lipsa de salarii decente pentru un trai cat de cat normal, si tot asa…..si am ajunge pana la urma la lipsa de interes si o nepasare tacuta din partea noastra,a tuturor cetatenilor.

      Eu am acceptat realitatea situatiei si stiu bine ca de schimbat nu se va schimba ceva, pot eu sa dau din gura pana ma satur oricum nu am decat sa raman fara energie ca poporul e invatat sa taca din gura si sa inghita. Deci nu fac nici eu valuri ca am lucruri mai bune de facut in viata decat sa ma sacrific pentru o cauza fie ea nobila sau altfel.

      Nu e nici un domeniu liber de lanturile,parghiile coruptiei, de interesele unora sau altora,nici o universitate,nici un spital,nici o afacere mai mare,nici un lant de magazine,nici un drum sau autostrada…..

      Reply
    • Vasile

      Sper ca va aduceti aminte ca in urma cu vreo trei, patru ani Ecaterina Andronescu aparea pe panouri electorale cu sloganul „Garantat de Vanghelie”

      Reply
  4. UnCetatean

    Ma bucura ca Universitatea Politehnica din Timisoara nu apare pe lista, desi celelalte universitati de stat din Timisoara apar. Inca un semn ca am ales o universitate curata! :-)

    Reply
  5. Gigi Coman

    Nu prezentati numai numele institutiei de invatamant superior ci si numele „coordonatorilor” de lucrari stiintifice sa vedem si noi ce „profesori univ” sustin aceasta mascarada. Cu ei ar trebui sa se inceapa reformarea invatamantului. Locul lor ar trebui preluat de oameni integri si cu respect pentru statutul de cadru didactic. Si sunt foarte multi. Cerem discreditarea publica a acestor pseudoprofesori si pseudoacademicieni. Profesor pentru infractor…..Rusine sa va fie!

    Reply
  6. Mihai Găureanu

    Exprimarea „În total în Top 10 al rușinii universitare se află 16 universități, dintre care 11 instituții . . .” mi se pare că nu este foarte fericită. Probabil se dorea „top 20”.
    Asta nu știrbește ideea generală a articolului!

    Reply
  7. Radu

    Acest gen de ticalosii nu ar fi fost posibile daca in legislatie n-ar fi fost introduse astfel de prevederi aberante care scutesc banditii de pedeapsa pentru „lucrari stiintifice”. Cei care au propus si introdus asta in legislatie ar trebui trasi mai intai la raspundere. Daca legalizezi violul, nu mai are rost sa-i arati cu degetul pe violatori. Ticalosi exista oriunde si in orice timpuri, numai ca intr-un stat normal legislatia nu le permite sa se manifeste.

    Reply
    • Radu Petrovici

      Nu cred ca pentru un universitar responsabil, cu respect fata de meseria sa este valabila lozinca mafiota „tot ce nu este interzis este permis”. La nivelul etic la care ar trebui sa se situeze UNIVERSITARUL nu este acceptabil un argument de acest fel.Cinstea si judecata personala ar trebui sa dicteze comportarea cadrelor didactice si nu legile uneori absurde. Inainte de a da vina pe un legiutor (care poate nu si-a putut inchipui cat de jos pot sa coboare de pe soclu unii universitari) sa spunem limpede: goana dupa bani, cu orice pret moral trebuie stavilita. Cine nu stie sa-si apere prestigiul personal si al scolii TREBUIE scos din invatamant. Astfel vom taia „limba” celor care considera ca intregul corp didactic este corupt

      Reply
      • Viktor

        lozinca mafiota “tot ce nu este interzis este permis”. Ei nu zau? Vi s-a intamplat sa aflati ca asta e un principiu de drept al SUA? dar pe aici pe la „Romania curata” toti poftiti la dictatura! Pana cand , fie si din gresala, o sa fiti loviti si alde voi. Ce-o sa mai schelalaiti atunci ! Cum o sa mai injurati dictatura!

        Reply
  8. Stefana Bianu

    Cea mai degradanta participare, desigur remunerata, a universitarilor si Universitatilor, la reducerea pedepsei puscariasilor!

    O singura lucrare ajunge pentru a umple de rusine semnatarul si universitatea care l-a certificat!

    Reply
  9. paul

    de ce sa ti sa poata reduce pedeapsa daca muncesti fizic si daca muncesti intelectual nu?? sigur putem discuta despre valoarea cartilor scrise in penitenciar, despre viteza de realizare a lor, despre girul acordat de unii profesori universitari, dar cred ca exagerati cu topul rusinii, acesta este codul penal, el prevede posibilitatea diminuarii pedepsei daca detinutul scrie carti publicate, cum le scrie, cand le scrie sunt detalii care poate ar trebui lamurite sau mai bine precizate, daca mafioti, criminali, banditi sunt eliberati inainte de termen pentru buna purtare sau pentru ca nu suporta detentia(???!!!)si nu se vexeaza aproape nimeni, atunci de ce un intelectual nu ar putea beneficia de reducerea pedepsei, care de multe ori vedem ca este si exagerata!!!

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ paul: la modul cel mai onest, ținând cont de avalanșa de lucrări ”științifice”, de probitatea și calificarea celor mai mulți dintre ”savanți”, de viteza de redactare etc. chiar considerați, la modul cel mai onest, că lucrările au fost realizate pe bune?

      Reply
      • paul

        tot onest vorbind crezi ca inchisoarea e un mediu propice pentru a scrie opere stiintifice sau capodopere literare??, dar cum vezi reducerea pedepselor detinutilor in Romania, un criminal in SUA poate beneficia pentru buna purtare de o reducere a pedepsei de pana la 50%, un intelectual nu mai poate beneficia de nimic in Romania daca guvernul decide sa abroge chestiunea cu cartile, poate doar cei sariti de 60 de ani de reducerile pentru varsta inaintata, gratierile sau amnistiile au disparut din Romania, stat ce se pretinde democratic, se practicau in dictatura comunista, din punctul asta de vedere regimul comunist era mai uman decat cel capitalist se pare (straniu , nu??), prea multi oameni ajung la inchisoare unde conditiile de detentie sunt destul de precare, iar locurile sunt limitate ( ce sa mai zicem de cheltuielile imense pe care le face statul), poate ar trebui mai multa preocupare pentru recuperarea pagubelor mai ales de la multi mafioti, care au tras tunuri de miliarde si care destui se plimba liberi, pana acum recuperarea pagubelor aduse bugetului si cetatenilor este infima.

        Reply
        • Mihai Gotiu

          @ paul: 1) doar în cazul unor tipuri de infracțiuni se poate reduce pedeapsa (și asta depinde de la stat la stat și în SUA), dar ce e esențial e că reducerea nu se acordă automat, ci pe baza unei anchete care stabilește dacă e, într-adevăr, vorba de ”bună purtare”; despre ce ”bună-purtare” credeți că e vorba atunci când se dovedește că, de fapt, condamnatul nu a încercat decât să fenteze sistemul? de altfel, după cum am scris și într-un articol separat, din punctul meu de vedere nu trebuie schimbată legea, ci trebuie aplicată; sunt convins că dacă ancheta se face pe bune, în 90% din cazurile astea, legea e încălcată (fie că nu și-au scris ei cărțile, fie că n-a existat nicio ”coordonare”, ci doar mimarea ei, fie că referințele s-au dat abuziv etc.)

          Reply
          • Vlad

            Cu asta sunt si eu perfect de acord. Sa nu se modifice legea, chiar nu ai de ce. In mod normal in inchisoare, o lucrare serioasa este extraordinar de dificil de facut. Strangerea datelor, sursele, toate ar prelungi redactarea enorm… in cel mai bun caz ar putea sa-si reduca pedeapsa cu 2-3 luni, nu mai mult. In schimb, e o ocazie excelenta sa-i prinzi pe toti plagiatorii astia, sa le stergi posibilitatea de iesire pe buna purtare. Mai scapi si de niste profesori cumparati…. cartile astea nu dispar, raman la Biblioteca Nationala, pot fi verificate oricand si descoperita mizeria. Eu cred ca legea este o oportunitate, cel putin acum, pe termen scurt…. ca toti oamenii astia sa-si faca pedeapsa complet.

    • Danbrudariu

      Si zici ca sunt intelectuali acesti banditi ?
      Da, intelectuali de tip nou. Sunteti intelectuala de tip nou ?
      Dbrud

      Reply
    • Radu Petrovici

      Chiar credeti ca Becali si ceilalti din grupul „transferuri in fotbal” sunt niste intelectuali? Ori nu stapaniti semnificatia termenului „intelectual” ori vreti sa ridicati in slavi niste impostori atribuindu-le o calitate pentru care altii au muncit zeci de ani. Cred ca denumirea acestei liste „topul rusinii” este chiar prea putin pentru gravitatea faptei. Pana la interventia codului penal, trebuie sa intre in actiune codul MORAL

      Reply
  10. Bitxs

    Si facultatea de teatru din Bucuresti , UNATC, se iau spagi groase acoperite legal sub forma de traffic de influenta, ce e acolo te sperii cate miliarde s-au perindat pe acolo pe mana profesorilor doar ca sa intre unul altul la facultate

    Reply
  11. Andrei

    Daca in Romania erau azi nu 57 de universitati, ci 10 maxim 20, nu se aruncau in derizoriu diplomele, gradele academice inclusiv doctoratele sau lucrarile stiintifice. Pe plan international, suntem la coada topurilor in ce priveste valoarea universitatilor, cat de curand vom disparea din topuri. Permanent se cer mai multi bani pentru educatie si banii se arunca pe finanterea nenumaratelor universitati.

    Reply
  12. POPESCU MIRCEA

    Domnilor procurori si judecatori, va amuza bataia de joc a justitiei si a Romaniei in ultima instanta, asistand impasibili la infractiuni pedepsite de lege pe care nu doriti sa le incadrati corect? Este vorba de ” complicitate cu infractorul” utilizarea de orice mijloace pentru neexecutarea pedepsei. Dar de TRAFICUL DE INFLUIENTA ati uitat ? Stiu ca „Universitarii” implicati va sperie pe multi dintre dvs. Curaj deschideti larg duba si infiintati o academie pentru complicii hotilor, curatand invatamantul romanesc. Voi nu aveti copiii ? Asta doriti sa invete odraslele voastre dela savantii infractori.?

    Reply
  13. Vasi

    Domnule Diaconescu
    Ati specificat ca: „profesorii coordonatori ai acelei lucrări științifice aveau obligația de a prezenta un document oficial de la Universitatea la care erau angajați”
    La ce fel de document va referiti? Pentru ca daca este vorba de o adeverinta de angajat, vina universitatii este neglijabila. Dar daca este o referinta asupra lucrarii respective, vina universitatii este foarte mare.
    Sunt in situatia de a fi coleg de universitate cu un astfel de coordonator si ma intreb ce as putea face, in afara reactiei publice de condamnare a acestei fapte.

    Reply
  14. eva

    Si daca nu vedeam topul as fi stiut ca ASE si ceva din Craiova conduc topul !! Gasiti o cale sa facem cumva sa oprim aceasta monstruozitate prin care niste analfabeti penali urineaza „stiintific” pe cetateni , justitie, morala si pe ceilalti detinuti si care functioneaza ca un stimulent alaturi de nerecuperarea sumelor ! Daca scrie opere stiintifice si cineva vrea sa-l publice e ok .Cel putin pentru coruptie, spalarea banilor, terorism,trafic de influenta -daca nu in totalitate-acest drept ar trebui anulat !! Adica ne spargem noi capul, irosim resurse-de tot felul-sa scoatem o piatra aruncata de o proasta de tipul e stiintifica au ba ?! Cred ca daca mai facem mult pe prostii, ramanem asa ! Nici pentru zile munca nu ar trebui sa fie redusa pedeapsa cata vreme nu se poate asigura accesul la munca decat pentru smecheri !! Apelati la cei care sunt din domeniu sa ne contureze o sustinere in interiorul codului penal, moralei , logicii simple ca imediat vin becalienii, reptilienii si udrienii si ne baga in corzile drepturilor coruptului de ii vad maine poimaine ca cer indemnizatii ca au fost persecutati politic , discriminati sau ca s-au spart de ras in timp ce dadeau stiinta la „tot cartierul”….

    Reply
  15. punct

    Universitarii astia sa mearga alaturi de infractori, sa le tina companie cativa ani, iar universitatile sa primeasca o amenda , incat sa nu le mai vina a doua oara sa puna pixul.

    Reply
  16. alex

    Este o infractiune, o hotie si o favorizare de evadare a unor infractori periculosi. De ce nu sunt la puscarie toti cei care au compus aceste asa zis carti pentru salvarea puscariasilor?
    ANCHETAREA urgenta a acestor „universitari”!

    Reply
  17. Dezideriu Dudas

    Constantin Noica nu a fost deloc vizionar. “S-a rugat” de “fratele Alexandru” din puscarie, cum e perceput astazi prin matricea celor (de la ) “22”…, desi indemnul lui era “Rugati-va pentru fratele Alexandru”….A rezolvat-o insa Gigi Becali !

    PS Ref. la leit-motivul ultimelor mele interventii pe Romania Curata, FONDUL MOLDOVA, un posibil “sfarsit al istoriei” pentru Romania actuala in sens Nikolai Berdiaev, trebuie sa mentionez ca “bratul colonial al Genovei si al Venetiei“ se baza pe lipsa de agresivitate si de lupte interne dintre oamenii de afaceri din oras, spre deosebire de situatia oraselor din nordul Europei…unde principii reuseau bine politica “divide et impera”… E doar un fractal mic al istoriei, cred eu insa relevant pentru continua stare de inceput si de nesfarsit a istoriei Romaniei post-decembriste…Cand in Istoria actuala Fondul Romano-American de Investitii a venit in Romania, nu stiu daca, facandu-se o analiza a destinatiilor capitalului investit, nu se vor fi regasit banii tot in tipografii, trusturi media si retele de distributie aferente, cum scria fostul ministru moldovean despre “Republica” ( Moldova ) prezent la conferinta din decembrie 2015 organizata de SAR si FUMN. Nu voi mai scrie astfel de mesaje pe site-ul ARC pentru ca risc sa par un fel de geniu neanteles si aici concurenta e prea mare si covarsitoare….Cedez… Voi demara insa o formula concertata a promovarii FONDULUI MOLDOVA, tinand cont de potentialul deosebit al S.A.R. si al F.U.M.N. . Daca ar fi sa ma bazez doar pe administratie ( acum, acei “principi nordici”…, tinand cont de melanjul administratie-politica si “alte-alea”…) si/sau doar pe sectorul de afaceri ( tinut de capitalul strain pe “coji de nuca” ….) , ce nici “el cu el” nu se prea suporta ( aici “alte-alea” forteaza mult la de-limitarea nivelurilor de “suportabilitati”, de unde situatii mai ceva ca in Germania federala a anilor ’50 cand Reinhard Gehlen a devenit pastor neo-protestant, ceea ce la ortodoxia romaneasca nu se poate intrevede …), l-as lasa pe “fratele Alexandru” ( exceptionala prestatia d-lui Alexandru Tanase, presedintele Curtii Constitutionale din Republica Moldova la Conferinta anterioara pe tema Moldova organizata de F.U.M.N. ) in pace ….Chiar daca problematica nu tine de “stat de drept”, ci de democratie…De fapt, tocmai de aceea, pentru a nu incurca termenii !

    Reply
  18. sensu giratoriu

    UBB – ul nu are o vina pe atat de mare pe cat rusinea pe care i-o pricinuiti !
    In plus sunteti discriminator fata de puscariasi care in opinia dumneavoastra nu merita sa scrie nici o carte pe perioada pedepsei.
    Sunt convins ca daca i s-ar fi cerut indrumarea unui profesor de la Oxford sau Harvard, raspunsul ar fi fost afirmativ in cazu in care solicitantul avea suficiente argumente – ma gandesc la personalitati cum ar fi dl Mencinicopschi sau poate dl Adrian Nastase, etc.
    La ce bun sa mai faca oamenii puscarie daca nu consideram ca se pot indrepta in timpul petrecut acolo ? Este in opinia dumneavoastra doar un fel de „vacanta” cum spunea foarte bine Raskolnikov al lui Dostoievski.

    Reply
  19. Laurentiu Filipescu

    Propun ca la toate aceste universitati sa se infiinteze
    facultatea de Stiinte penitenciare.
    Ca profesori ar trebui sa fie numiti toti plagiatorii mai noi si mai vechi
    din toate universitatile finantate din banii nostri pentru onorabila lor munca.
    Facultatilor de Stiinte penitenciare sa li se confere toate drepturile: sa elibereze diplome de studii si sa acorde titlul de doctor si doctor honoris causa.
    La doctori Honoris Causa sa se inceapa cu Gigi Becali.
    Sindicatul lucratorilor in aceste facultati ar trebui sa-l aleaga presedinte pe tov. Curaj.
    Laurentiu Filipescu
    Universitatea Politehnica Bucuresti

    Reply
  20. Manuela Deac

    Desi cu destula naivitate, fiindu-mi clar si declinul ei, ma bucur sincer ca „Universitatea Bucuresti” nu este pe lista. Alaturi de sora ei geamana din Iasi, ca si de Babes Bolyai Cluj reprezinta cea mai puternica traditie culturala romaneasca. Adevarat ca timpul marilor profesori a apus, dar exista o aura a lor legata firesc de nume de dascali si absolventi carora le datoram tot ce ne face cinste in Romania. Despre rest si lista rusinii, nici o surpriza.

    Reply
  21. Un fost student

    Sa va fie rusine !!! Cadre universitare sunteti voi ? Asa promovati si studentii ? Acesti indivizi trebuie DEMISI , sa-si caute alte meserii. Faceti de rusine tot invatamantul superior, invatamant care a dat tarii niste minti luminate, corecte si respectate in toata lumea . HUO !!!!!

    Reply
  22. Cristian

    Nu ca o scuză pt UBB,dar Apostu cred că e singurul care în momentul arestării/condamnării era Profesor universitar și preda chiar acele materii din care a scris cărțile !

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *