Top șapte lucruri de făcut ca să ne apărăm de terorism

După 11 septembrie, în SUA s-a făcut educația civililor contra terorismului în foarte multe feluri. Nu toată oficială. Și industria de film a pus umărul: s-a renunțat la X-files, care diaboliza National Security Agency NSA (a trebuit să apară Snowden ca să o luăm de la capăt zece ani mai târziu), a fost lansat de HBO eroicul căpitan Hornblower care luptă cu Napoleon în cele mai grele condiții, dar mai ales la nivel local presa și societatea civilă au dat o mână de ajutor indispensabilă agențiilor federale și poliției în a educa oamenii să fie singuri paznici ai propriei securități, să semnaleze genți fără stăpân sau situații care li se par că prezintă vreo amenințare. Bineînțeles însă, soluția nu e doar la oameni, în măsura în care are cineva vreuna, ci într-un complex de acțiuni de bun simț care trebuie să marcheze o strategie nouă, și în care și guvernele, și cetățenii trebuie să coopereze. O sinteză în rândurile următoare.

  1. Nu te purta la război ca și când ai fi la pace. Eu țin minte când coșurile de gunoi au fost desființate în stațiile de metrou la Paris acum 20 de ani. Era o idee bună. E o idee bună să treci prin detectorul magnetic la mall, la intrarea în aeroport și nu doar când te îmbarci, și la gară de trafic mare. Or să vândă unii multe detectoare de metal, dar asta e viața, economia crește și ea pe ce poate. Pe de altă parte, la război ai nevoie de anchete rapide, ca să salvezi viața oamenilor, deci mai încet cu incriminarea Guantanamo și închisori mobile CIA, alegerea e între starea de urgență pentru toată lumea și tot timpul, cum a fost în Franța după noiembrie, cu libertățile tuturor suspendate, ca la război, și existența unor spații între jurisdicții, unde se aplică reguli de război. Mi se pare că a doua e preferabilă, cu un mecanism suplimentar de control pentru drepturile omului. Cine acționează ca un psihopat și aruncă în aer civili ca să se exprime politic sau religios sau identitar nu poate fi cetățean european, indiferent cum îl cheamă, la ce biserică se închină sau unde s-a născut și să nu mai bocim atâta că Franța vrea să retragă cetățenia unora care nu dau doi bani pe ea. Dacă ar lua-o doar imigranților sigur că ar fi odios, dar e vorba de a o lua oricui. La fel ar trebui să procedăm în toată Europa.
  2. Deși suntem democrații, avem ce învăța de la țări mai puțin democratice ca noi care controlează mișcările politice teroriste de ani de zile, în genul Iordaniei, Algeriei sau Marocului, în loc să le dăm noi mereu lecții lor. Trebuie să avem o cooperare mult mai deschisă cu țările astea, nimeni nu știe mai bine cum să prinzi un musulman radical decât un musulman moderat.
  3. Cine pune toți musulmanii într-o oală lucrează pentru ISIL. Trebuie să ne aliem cu toți oamenii pe care îi năpăstuiesc ăștia, femei, minorități, moderați, până și familiile lor. S-au făcut cluburi de mame care nu și-au putut opri băieții să plece în Siria, exact asta trebuie făcut. Franța e un bun exemplu, acolo imamii au asociații care mențin mare parte din comunitate pe calea moderată. Nu e vina lor că o politică urbană greșită a creat ghetouri.
  4. Trebuie să cooperăm între noi și să sharuim tot ce avem ca informații. Eu m-am plictisit de discuțiile astea cu Obama care a ascultat-o pe Merkel, nicio tragedie, nici ea nu a făcut vreo tragedie, ia să punem noi la un loc tot ce știm despre securitate și nu mai avem de ce să ne ascultăm unii pe alții în tabăra noastră.
  5. Trebuie să tragem o linie de bun simț între ce e deschis și ce nu e. Trebuie o separație mult mai clară între datele pe care le vrem deschise ca să prevenim corupția – cheltuielile guvernamentale, de exemplu, chiar în domeniul militar, și datele care pot pune în pericol securitatea noastră. Nimeni care vrea să salveze universul nu trebuie să înceapă prin a ne pune în pericol, făcând publice date care îi pot ajuta pe teroriști, și apoi se refugiază la Moscova. Idealismul trebuie și el judecat după rezultate, dezvăluirile care ne pun în pericol nu sunt bune. Deși Deutsche Welle a asociat ultimul meu program UE cu ce fac Assange sau Snowden, ce facem noi e foarte diferit – vezi aici – și eu să fiu redactor șef la gazetele care au publicat WikiLeaks nu aș da decât scurgeri care nu afectează securitatea cuiva. Din câte știu, la fel au făcut și destule gazete occidentale, s-au autocenzurat.
  6. Vechile metode polițiste, prin care a fost înfrîntă gruparea teroristă bască ETA, sunt cele mai bune. La ce o servi supravegherea de masă nu e clar, că la o criză nu ai timp să iei la mână atâtea convorbiri să vezi cu cine a vorbit suspectul, dar eliminarea anonimatului din cafenele Internet sau cartele telefonice, cum e deja în Italia, ajută la siguranța unei țări. Supravegherea trebuie să fie mult mai targetată și axată pe prevenție, cu infiltrări, agenți acoperiți și contrapropagandă, inclusiv cu eliminat siteuri de propagandă radicală, rețete de cum să faci bomba în cămară sau alte asemenea. Asta nu înseamnă să faci din servicii organe de urmărire penală, ca la noi, acuma suntem complet pe dos, sună teroriștii cu cartelele noastre la Bruxelles, dar la noi aici SRI are drepturi la care nici nu visează vreun serviciu occidental.
  7. Orice formă de xenofobie, șovinism, islamofobie, antioccidentalism, antisemitism ajută radicalizarea, cu victoria partidelor populiste dragi lui Putin și slăbirea Occidentului așa cum îl știm. Europa e chintesența unei ordini politice universale, respectuoasă față de drepturile oamenilor și comunităților, cu alte forme de identitate, precum cea religioasă, bucurându-se de deplină libertate în domeniul privat și câtă vreme nu propun o ordine paralelă, bazată pe exclusivism. Europa este și va rămâne multiculturală, nici nu se poate altfel, dar nu multiculturalistă, cu alte cuvinte nu vom tăia ordinea noastră universalistă în fâșii pentru ca fiecare comunitate să-și aplice legea ei proprie, în care unii fundamentaliști s-ar întoarce la sharia sau ar mutila organele genitale la fete, iar alții ar linșa pe homosexuali sau pe doctorii care practică avorturi. Cine nu separă ordinea politică de asemenea practici care intră în conflict cu statul de drept nu poate fi parte din Europa. Ne trebuie partide tradiționale care dau acest mesaj clar – și toate îl dau- și nu alternative la ordinea politică existentă. Dacă trăiți în Anglia, sau Franța sau Elveția sau oriunde votați stânga sau dreapta tradițională, nu partidul Adevărații Europeni Neaoși, că altfel și voi riscați să fiți tratați ca musulmanii. Băgați-vă capul în apă, nu vă crede nimeni adevărați europeni neaoși, deci discriminarea altora nu vă e practicabilă,nu doar că e imorală și pe fond necreștină, dar și pentru că e riscantă pentru voi.

Finalmente, nu vă fie frică! Feriți-vă de riscuri fără rost, dar nu vă schimbați viața. Eu am de ținut o conferință la Bruxelles, una la Paris și una la Haga în aprilie și plănuiesc să le țin pe toate. Nu cred să fie riscul mai mare să sar în aer acolo decât la cinci minute de Piața Brandenburg, unde am biroul. Nu mor caii când vor câinii, și acesta nu e ceasul din urmă al Europei, oricâți falși profeți s-ar înghesui să-l proclame.


Recomandări

18 thoughts on “Top șapte lucruri de făcut ca să ne apărăm de terorism

  1. AlinaP

    Un articol despre situatia atuala a Europei asa cum speram. Primul articol pe care il citesc in ziarele romanesti care da solutii clare, optimist, o dovada ca autoarea a ramas cu capul pe umeri in aceste imprejurari. Nu vezi ura, nici rasism, nici discriminare si nici aroganta din alte articole pe aceasta tema. Asceasta este atitudinea unui lider adevarat.

    Reply
  2. Moisi Petruta

    Ca o contrapondere la ce se intampla cu migrantii am simtit nevoia sa recitesc cartea scrisa de Sever Noran, si publicata in 1980, cu titlul”Siria- tinut de legende”; ma ingrozesc suprapunand imaginile de atunci cu ce NU mai exista acum; cum de a lasat lumea civilizata sa se intample acest genocid national este, dupa parerea mea, intrebarea pe care ar trebui sa si-o puna toti cei care iau decizii care alieneaza o lume intreaga.
    Multumesc doamna Pipiddi pentru articol.

    Reply
  3. Laura

    3, 5, 6, 7 – absolut de acord.

    2. De acord ca idee, practic e mai complicat. Iordania in particular, catoadata actioneaza prea mult ca un proxy pentru interesele Arabiei Saudite – cooperarea e mai complicata.

    4. Nu se poate, din multe puncte de vedere. In primul rand, problema este ca “noi” si “tabara noastra” nu exista deloc ca un monolit. Nimeni nu are incredere in Turcia, chit ca e membru NATO, pe buna dreptate. Ameninatrea terorista este vazuta diferit, de exemplu, in Canada si Australia, fata de Franta si Germania. In al doilea rand, exista deja acorduri de shimb de informatii si cooperare punctuala si foate tranzactionale (de exemplu, pe neproliferare nucleara) care limiteaza cat de departe poti sa share o astfel de informatie. In al treilea rand, nici o tara nu va dezvaluii informatii care pot duce la asasinarea propriilor cetateni, chiar si teroristi, ca catre o terta tara. Asa ca o sa azuim foarte mult vorbindu-se despre schimbul de informatii, si ce bine ar fi sa .. dar cand vine vorba de realitate, nu o sa ajungem prea departe.

    1. Nu sunt de acord deloc, mai ales cand e vorba de retragerea cetateniei. Dupa mine, un cetatean e cetatean e cetatean, chit ca e alb, negru, savant, sfant, evreu, hot, cersetor, schizofrenic, pedofil sau terorist. Cetatenia este un concept mult prea fundamental si absolut pentru a fii conditionata de *good behaviour*, dupa parerea mea; si dupa aia nu stim unde sa ne oprim; intai luam cetatenia la teroristi, dupa care la cine ? Mai ales Europa a avut experiente destul de triste pe panta asta. Si in al doilea rand, nu merge practic, ajungem in situatii ridicole. Sa zicem ca prindem un terorist, il condamnam la ~25 de ani inchisoare, si ii luam cetatenia franceza si ramane cu cea Pakistaneza pe care au avut-o parintii lui. Asa si ? Dupa 25 de ani cand iese din inchisoare, o sa-l primeasca Pakistanul cu bratele deschise ?

    Reply
  4. Ionas

    Cel mai bine sa ne orientam dupa democratia din Turcia ca este cea mai eficienta in experienta cu terorismul.

    Ba chiar avem ce invata de la democratia din Rusia cu sau Belarus. Aceste democratii Turcia, Rusia ne vor arata viitorul natiunii romane si a altor natiuni vesnic periferice (ungara, polona ).
    Viitorul natiunilor veritabil europene (hardcore) vestice Franta , Germania, Anglia va fi cu totul altul decit al tarilor recent denumite europene ( ca au fost acceptate in UE)

    Reply
    • marius

      am vazut cum se descurca ,,democratia” din turcia: atentate pe banda rulanta pe unde vrei si unde nu vrei…rusia la fel..a avut de suferit enorm in lupta cu terorismul islamic si n-a rezolvat inca problema, prin construirea la mosckova a celei mai mari moschei din europa (ce-i drept, au vreo 2 milioane de musulmani in mosckova si cam 23 in toata federatia)..in cea ce priveste belarus, pe astia cine-i ameninta, ca nu-i stie nimeni ????

      Reply
  5. MirceaB

    @Laura. Turcia nu e “noi”- e parte din problema, nu ma gandeam la ei. In rest, cred ca nu e solutie, trebuie more sharing. Trudeau will come round in the end..

    Reply
  6. Petru Gheorghiu

    Inca odata o analiza corecta, dar la care as dori sa aduc urmatoarele observatii complementare : 1)- la razboi, ca la razboi!Deci este bine a ne reaminti cum s-a procedat si in alte razboaie, in care occidentul a invins.In ww2 s-a mers pe formula capitularii neconditionate; la fel, astazi, fundamentalistii trebuie lichidati fizic, prin orice mijloace.2)- Tot atunci s-au organizat armate de eliberare nationale (poloneza, DE GAULLE, etc.). Barbatii refugiati din Siria trebuiesc antrenati in unitati combatante, la sol, pt. eliberarea teritoriilor ocupate de ISIS,cu asigurarea azilului pt. familiile lor + o justa( indestulatoare ) recompensa materiala dupa razboi( gen pamant taranilor, a regelui Ferdinand )din fondurile confiscate de la combatantii ISIS ( conducatori, imami, etc.).3)- Asigurarea reconstructiei tarilor distruse printr-un gen de plan Marshall, fara impunerea unor standarde occidentale politice.

    Reply
  7. marius

    da, de acord cu d-voastra…dar pana n-or sa ia casa cu casa cartierele musulmane din vest (unde politia nu intra decat cu armata dupa ea!!!), pentru a vedea ce fel de locuitori sunt pe acolo, daca au s-au n-au actele in regula, degeaba..este imposibil sa culegi cu penseta, dintr-o mare de oameni, pe cei rai, fiindca sunt amestecati, nu gluma..si retineti un lucru: islamismul este o religie ultra-misogina, violenta si ultra-ipocrita.. vezi ultimul atentat din pakistan – lahore..acolo, nu erau occidentali, nu erau americani, erau femei si copii, in majoritate crestini (anglicani, catolici si ce-ro mai fi pe acolo)..conflictul nu este unul politic, nu este social, este unul religios, fiindca musulmanii spun raspicat, ca au cea mai buna religie si cea mai corecta oranduire a lucrurilor! nu accepta nimic altceva, nici macar aia moderati..si eu am discutat cu ceva moderati..spun clar: coranul nu se interpreteaza, ci se aplica! p.s. nu mai dati exemplu franta, fiindca la ei sunt cei mai multi musulmani, cele mai multe zone unde politia are interdictie, ei au fost cei care au complicat primii lucrurile (vezi razboiul cu algeria)….si apoi, in ceea c epriveste utilizarea armatei: cat timp poti tine armata in strada? asta costa enorm si armata e facuta pentru altfel de conflicte, nu pentru razboi in orase..bine, au unitati specializate in lupta urbana, dar d-voastra n-ati facut armata si nu stiti exact ce inseamna sa intervina armata, intr-un oras…nu mai dat sfaturi militarilor!

    Reply
  8. Emil

    ….mai ales de la algerieni tre’ să luăm exemplu. Aşa, la prima lectură, îmi vin în minte mai multe “operaţiuni de eliberare de ostateci”, cu nimic diferite de tacticile profesorilor lor de la FSB. Cu elicopterul cum au făcut la luarea de ostateci de la rafinăria aia, unde a murit şi un român, sau în cazul călugărilor de la Tibhirine, nu contează că nici un ostatic nu a scăpat cu viaţă.

    Reply
    • Emil

      Iar de la tunisieni, probabil, despre cum se torturează un prizonier, până cântă tot ce ştie (sau ce nu ştie).

      Reply
  9. Gheorghe

    Lucrurile trebuie un pic nuanatate, s-o luam pe rind:
    1. “Nu te purta la război ca și când ai fi la pace”. Corect! Ce ne facem insa ca in Europa se cam aplica zicala “la placinte inainte, la razboi inapoi”? Sigur ca ar trebui retrase catatenia unor indivizi care se exprima prin atentate teroriste, o facem doar dupa ce se exprima? Poate ca si o politica mai stricta a vizelor ar fi buna.
    2. “Deși suntem democrații, avem ce învăța de la țări mai puțin democratice ca noi…”. Na! c-am incurcat-o. Putem atunci invata si de la Rusia si de la China ca n-au prea avut atentate pe teritoiul lor… unde ne oprim cu alegerea mentorilor?
    3. “Cine pune toți musulmanii într-o oală lucrează pentru ISIS”. Asta suna cam ciudat… Nu-i pune nimeni in aceeasi oala, dar cum faci sortarea? revin la intrebarea de mai sus, dupa ce comit atentatul? Romanii emigrati de ce nu stau in ghetouri? Sau vreti sa darimam ghetourile si sa le facem vile pe Coasta de Azur?
    4. “Trebuie să cooperăm între noi și să sharuim tot ce avem ca informații”, din nou, sunt cu totul de acord. Unde “sharuim” insa, pe facebook, ca infrastructura comuna n-avem. Ca daca “sharuim” si cu teroristii nu-I bine, zic eu.
    5. “Trebuie să tragem o linie de bun simț între ce e deschis și ce nu e”, intru-totul de acord. Numai ca bunul simt a fost inlocuit de “politic corect” pina la negarea originii Iudeo-Greco-Crestine a Europei (vezi alt ong-ist pe numelel lui Toma – ptedestinat nume – care in plus mai e si puiut de securist).
    6. “Vechile metode polițiste, prin care a fost înfrîntă gruparea teroristă bască ETA, sunt cele mai bune”, pai iar ajungem la “bataia-i rupta din Rai”? Ce ne facem cu Amnesty International, cu “verzii”, cu “violetii” sau epoletii?… ca nu mai stiu cum le zice? Haideti s-o punem de-o dictatura “Franchista” vre-o 10 ani, facem curat, dupa care ne intoarcem la democratie.
    7. “Orice formă de xenofobie, șovinism, islamofobie, antioccidentalism, antisemitism ajută radicalizarea, cu victoria partidelor populiste dragi lui Putin și slăbirea Occidentului așa cum îl știm”. Iarasi suntem de acord. Dar diavolul se ascunde in amanunte. Daca tot ne facem probleme cu toate categoriile astea impotriva carora unii ar putea fi sovini, islamofobi, antioccidentali etc, hadeti s-o taiem de la radacina. Sa re-pornim centralele nucleare in Franata si Germania, sa triplam numarul lor in Europa. Ba chiar poate s-o terminam si noi pe a noastra de la Cernavoda, chiar cu bani europeni. Si sa marsam si pe sursele de energie alternative. Si sa ne folosim inventivitatea care ne-a facut occidentali, in asa fel incit energia electrica, sa ajunga atit de ieftina, sa nu mai avem nevoie nici de petrol arab, nici de gaz rusesc. Sigur, pastram liber schimbul, cererea si oferta facem comert in continuare… Cred ca in 5-10 ani se poate rezolva.

    Si la finalul indemnului dumneavoastra, cu care sunt iarasi de acord, mai adaug unul, de fapt doua: “Nosce te ipsum!” si “ne quid nimis!”

    Reply
  10. Gheorghe

    Revin cu titlul unui articol din Le Soir; cuvintele fostului sef al “Belgian intelligence” , Alain Winants: «James Bond ne pourrait pas être belge». Fis!

    Reply
  11. alinaMP

    @Gheorghe. Tarile mai putin democratice cu care trebuie sa cooperam in full le-am indicat, nu sunt Rusia, Turcia, etc, ci doar cele indicate.

    Reply
  12. Pingback: Alina Mungiu-Pippidi: Top șapte lucruri de făcut ca să ne apărăm de terorism | Romania Evanghelica

  13. Marian

    Din gubernia aia unde aveti biroul va pierdeti in delalii si nu vedeti padurea de copaci. “Successuri!”

    Reply
  14. NC

    Oare chiar atat de neajutorate sa fie serviciile secrete occidentale incat sa nu reuseasca sa infiltreze si sa dezbine comunitatile musulmane din Europa ca sa ii determine pe moderati sa ii expulzeze/toarne pe jihadisti? Sau aceste servicii doresc sa obtina prerogative sporite (in detrimentul libertatilor cetatenilor asigurate de actualele regimuri democratice)? Acum, ca tehnologia le permite o supraveghere in masa a populatiei nu le mai lipseste decat permisiunea legala. Iar non-combatul poate fi o metoda de a forta mana legislativului sa le-o acorde.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *