Tensiuni diplomatice româno-maghiare din cauza unui liceu ilegal înființat la Târgu Mureș (VIDEO)

Autoritățile ungare au anunțat că au suspendat sprijinul acordat României la aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) din cauza închiderii unui liceu maghiar din Târgu-Mureș, înființat cu încălcarea legii. În replică, Ministerul român al Afacerilor Externe a precizat că reacția statului vecin “contravine mesajelor de deschidere recente”.

Mai mult, MAE apreciază că asocierea sprijinului cu evenimente recente este “complet inadecvată, inamicală și contraproductivă”, iar o abordare condițională este respinsă de statul român.

“În ceea ce privește conexarea situației Liceului Romano-Catolic de la Târgu Mureș de alte subiecte, precum sprijinul acordat aderării României la OCDE, aceasta este complet inadecvată, inamicală și contraproductivă”, arată MAE.

Potrivit sursei citate, România îndeplinește criteriile pentru aderarea la această organizație, fapt recunoscut de parteneri, inclusiv de Ungaria, care a exprimat recent intenția de a susține candidatura țării noastre.

În același timp, subliniază MAE, România respinge orice fel de abordare condițională în relația bilaterală.

“Autoritățile române apreciază că această reacție a părții ungare contravine mesajelor de deschidere și cooperare care au marcat recentele contacte bilaterale și își exprimă speranța în dezvoltarea relațiilor dintre cele două state în spiritul unei relații de parteneriat strategic real și pe baza respectului reciproc”, notează Ministerul de Externe.

OCDE este implicată într-un proces de reflecție strategică cu privire la viitorul său, inclusiv procesul de extindere. Pe de altă parte, țara noastră s-a profilat ca un candidat nu doar eligibil, dar și credibil pentru aderarea la această organizație. Potrivit evaluării OCDE, România a făcut progrese constante în procesul de asimilare a instrumentelor organizației, plus aderarea la peste 30 de instrumente legale și recomandări. Un exemplu în acest sens este recenta aderare a României la Agenția pentru Energie Nucleară, care confirmă întărirea parteneriatului dintre OCDE și România.

Miercuri, ambasadorul României la Budapesta, Marius-Gabriel Lazurca, a fost convocat de MAE ungar în urma suspendării activității Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș, informează agenția MTI.

Agenția maghiară de presă menționează că secretarul de stat Levente Magyar a transmis surprinderea guvernului ungar față de situația în care se află respectivul liceu și a spus într-o conferință de presă că acțiunea autorităților române echivalează cu “un atac împotriva Bisericii Catolice, a minorității ungare, copiilor, familiilor și procesului de restituire în România”.

Potrivit secretarului de stat, decizia autorităţilor române va pune sute de familii într-o situaţie imposibilă cu câteva zile înainte de începerea anului şcolar.

„Ungaria consideră acest lucru ca un atac împotriva Bisericii Catolice, a minorităţii maghiare, a copiilor, a familiilor şi a procesului de restituire din România. Aceasta este o măsură extrem de neprietenoasă din partea României”, a declarat Levente Magyar.

Pe 13 iunie acest an, Tribunalul Mureş a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul municipiul Târgu Mureş în contradictoriu cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi cu Liceul Teologic Romano-Catolic şi a anulat decizia din 2015, emisă de ISJ Mureş privind înfiinţarea unităţii de învăţământ. Decizia a fost atacată cu recurs pe 3 iulie, însă pe 2 august cererea a fost respinsă de Curtea de Apel Târgu Mureş.

MAE: Liceului romano-catolic din Târgu-Mureş, subiect de campanie electorală în Ungaria

În replică, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile române regretă transformarea Liceului romano-catolic din Târgu-Mureş în subiect de campanie electorală în Ungaria.

”Autorităţile române sunt interesate de identificarea unor soluţii care să asigure un real dialog intercultural, menit a promova toleranţă şi buna convieţuire interetnică la nivelul societăţii române şi care să asigure o bună integrare a cetăţenilor români, indiferent de etnie, în societatea română. Totodată, trebuie ţinut cont de faptul că orice instituţie de învăţământ din România trebuie să respecte fără excepţie legea română, aceasta nefiind aplicată discriminatoriu pe criterii etnice, religioase sau de altă natură”, se arată într-un comunicat al  MAE, ca urmare a convocării ambasadorului român de către ministrul de Externe ungar, Szijjarto Peter.

MAE aminteşte că nu poate interveni în deciziile luate de instanţele româneşti şi consideră că subiectul funcţionării liceului este abordat în Ungarian din perspectivă electorală. ”Autorităţile române regretă transformarea acestui subiect, care nu afectează în nici un fel asigurarea dreptului la educaţie pentru minoritatea maghiară din România sau pentru persoanele de confesiune romano-catolică din România, în subiect de campanie electorală în Ungaria şi sacrificarea, în numele unor interese politice, a dreptului elevilor la un învăţământ de calitate, omologat conform normelor relevante aplicabile”, se arată în comunicatul citat.

Ministerul român de Externe precizează că nu poate fi considerată situaţia de la Liceul catolic o nerespectare a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale existând numeroase exemple de unităţi de învăţământ la toate nivelurile de educaţie care confirmă asigurarea de către statul român la cele mai înalte standarde a dreptului la educaţie în limba maternă pentru minoritatea maghiară din România.

Reacţia premierului

Premierul Tudose a declarat că autorităţile române vor explica părţii maghiare că, în privinţa Liceului Romano-Catolic, este o problemă în Justiţie şi o greşeală de comunicare şi de abordare a consiliului local şi că nu crede că Ungaria va strica relaţiile ” în asemenea hal”.

”Haideţi să ne uităm şi la calitatea emiţătorului din Ungaria – un secretar de stat. Diplomatic asta înseamnă că poate oricând să vină cineva să spună – ia uite ce a spus ăla… Eu nu cred că Ungaria va strica în asemenea hal relaţiile diplomatice cu noi şi interesele economice comune, pentru că nu numai noi avem interese economice în Ungaria, ci şi domniile lor au aici”, a declarat, la Antena 3, premierul Mihai Tudose.

El a mai spus că mizează pe varianta dialogului cu autorităţile ungare. ” Nu este vorba despre un război, că avem ceva cu o minoritate etnică, religioasă. Mai mult, România este exemplu în lume în ceea ce priveşte toleranţa şi religioasă, şi etnică şi de orice natură. Această inflamare s-a produs acum, că începe anul şcolar şi copii nu ştiu, este o situaţie incertă, se înscriu sau nu la acel liceu”, a mai spus Tudose.

Primul-ministru a apreciat că situaţia de la Târgu-Mureş a apărut din cauza unor erori administrative, nu pentru că statul român ar fi împotriva înfiinţării de unităţi de învăţământ pentru minorităţile naţionale sau religioase. ”Anul trecut comunitatea maghiară a dorit înfiinţarea unui liceu în colaborare cu Bioserica Catolică. Până aici totul e în regulă, avem în România o mulţime de licee confensionale, de toate neamurile. O scăpare sau o greşeală – într-o hotărâre de Consliu Local, fiindcă în România şcolile se înfiinţează prin hotărâre de Consiliu Local, hotărâre care a spus că e de acord Consiliul cu înfiinţarea şcolii, nu că hotărăşte înfiinţarea şcolii. De aici a început sarabanda. Au fost descinderi, procuratură, au fost oameni chemaţi la audieri, un întreg spectacol”, a spus Tudose.

Circa 2.500 de persoane au participat, miercuri seara, la Târgu-Mureş, la un protest faţă de situaţia în care se află Liceul Romano-Catolic. ”Începe şcoala, iar elevii şi părinţii nu ştiu în ce unitate vor învăţa”, a spus unul dintre participanţi.

Protest faţă de situaţia Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş

Protestul s-a organizat în faţa Prefecturii din Mureş, unde participanţii au ţinut discursuri, fiind nemulţumiţi de situaţia juridică incertă a instituţiei de învăţământ.

”După estimările noastre au participat 2.500 – 3.000 de persoane. Un părinte al cărui copil învaţă la Liceul Romano-Catolic a citit doleanţele celorlalţi părinţi şi anume ca Ministerul Educaţiei să rezolve această situaţie. Oamenii sunt nemulţumiţi deoarece liceul are un statut juridic incert de mai bine de 10 luni”, a spus Levente Kovacs.

De asemenea, el a adăugat că luni începe şcoala, iar elevii de la Liceul Romano-Catolic din Târgu-Mureş nu ştiu unde vor învăţa.

”Nu ştiu dacă încep studiile acolo sau la altă unitate. Acest drept e unul constituţional şi este important să ştie unde încep şcoala. La fel, cadrele didactice nu ştiu unde îşi încep job-ul”, a susţinut Levente Kovacs.

La protest a participat şi Arhiepiscopul Bisericii Romano-Catolice din Transilvania, Jakubinyi Gyorgy.

”Am mai explicat şi în trecut că Sfânta noastră Biserică nu-şi caută dreptatea de obicei pe străzi, ci în biserică, şi dacă este nevoie şi la tribunal. În situaţia actuală Statusul Romano-Catolic din Transilvania este nevoit ca să-şi caute adevărul într-o acţiune de avertizare publică pe străzi (…) Avem încrederea că Guvernul României, care a recunoscut Codul de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice ca Statut de organizare al Cultului Romano-Catolic – în care este considerată şcoala confesională ca o valoare, care recunoaşte dreptul eparhiotului de a iniţia înfiinţarea şcolilor confesionale, care recunoaşte dreptul părinţilor la alegere liberă a şcolilor – nu va trece cu vederea manifestarea voinţei comune existente şi manifestate şi acum, că această şcoală trebuie să existe şi funcţioneze”, a spus Jakubinyi Gyorgy.

Procurorii DNA au dispus în noiembrie 2016 reţinerea pentru 24 de ore a şefului ISJ Mureş, Ştefan Someşan pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul a urmărit obţinerea unui folos pentru sine sau pentru altul şi uzurparea funcţiei, în dosar fiind plasat în control judiciar pentru 60 de zile şi directorul Liceului Teologic Romano–Catolic din Târgu Mureş pentru abuz în serviciu.

Aceştia au susţinut că, în contextul unor aspecte prezentate de către Someşan, Consiliul de Administraţie al ISJ Mureş a votat în unanimitate acordarea Avizului conform pentru înfiinţarea Liceului Teoretic Romano – Catolic deşi, în realitate, „Ministerul Educaţiei Naţionale nu dăduse curs, sub nicio formă, solicitării de înfiinţare a acelei unităţi de învăţământ”. De asemenea, procurorii au precizat că în aceeaşi zi, şeful ISJ a emis o altă decizie prin care, începând cu data de 15 septembrie 2014, l-a numit în funcţia de director al Liceului Teoretic Romano-Catolic pe Tamasi Zsolt-Jozsef.


Recomandări

2 thoughts on “Tensiuni diplomatice româno-maghiare din cauza unui liceu ilegal înființat la Târgu Mureș (VIDEO)

  1. Amd.

    Niște proști, de-o parte și de alta. Ca să-și câștige capital electoral, aruncă gunoi și tensiuni în presă și peste public. Ca să vedem cât de angajați și fără de compromis sunt ei. Mai bine se întâlneau la mijlocul drumului dintre școlile de vară și discutau. A propos, când Orban vine cu gașca la școala de vară în Ardeal, nu scapă ocazia de a lansa / sugera mici mizerii antiromânești; ministerul român tace. Pe fond de ofuscare de presă a unora și de tăcere bovină a altora, se vor înființa în curând licee baptiste, penticostale, atât dincolo cât și dincoace de Carpați. Dacă vor mai fi tineri.
    (Dacă Orban ar fi mai smart, ar fi luat tinerii la un liceu din Ungaria și le-ar fi dat burse. Erdogan așa face. Tudose e ocupat cu făcut de glume de securist din anii 1980 la Antena 3. Cool! Pardon, mișto!)

    Reply
  2. daniel

    In Ungaria la Seghedin functioneaza un liceu de limba romana “Mihail Eminesu” cu tricoolorul romanesc afisat pe cladire. Ce-i drept, departamentul Romanilor de pretutindeni (Pastarneaca) nu se ocupa de loc
    de situatia si promovarea acestui liceu. Dupa cum nu se ocupa nici de romanii din valea Timocului, etc.
    autoritatile romanesti nu protejeaza pe romanii din afara teritoriului national.
    Dar se leaga de un liceu din Romania axat pe educatie catolica. Vorsa impiedice educatia catolica intr-una din limbile vorbite. In Parlament conf. Constitutiei avem 18 nationalitati reprezentate.
    Interdictia de functionare pe cine supara ?Cu ce scop ? Spre a continua ura ? Sau spre a acoperi lipsa de protectie a romanilor din afara tarii ? Manipulare ?
    Pana la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial la Timisoara a functionat un liceu catolic Piarist
    in lmba maghiara. Un liceu german Banatia in limba germana. Un liceu evreesc aflat pe Bul.
    Diaconovici Loga cultura ebraica. Unul sarbesc. Totul functiona bine fara dusmanii si interdictii
    de folosire a vreunei limbi.
    De ce acum incepem cu discrminarea ? Cine e capul relelor ?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *