Săptămâna trecută, România Curată a lansat un sondaj pornind de la cele opt întrebări pe care Economist Intelligence Unit se bazează atunci când calculează nivelul de cultură politică, una din componentele indicelui democrației, pe care îl publică an-de-an de un deceniu.
Întrebările sunt surprinzător de „simple”, și este cumva firesc să fie așa: încearcă să acopere toate straturile sociale din toate țările lumii. Chiar și așa, rezultatele sunt departe de ideal: România reușește să obțină doar nota 4,38 din zece, mai rău decât Ucraina, Belarus, Botswana, Zimbabwe, CHina și o mulțime de alte țări. Practic, la cultura politică – adică la așteptarea cetățenilor față de democrație – stă România cel mai prost din toate cele cinci capitole analizate.
Sondajul publicat de România Curată pe internet nu poate avea nici pe departe pretenția să fie reprezentativ. Cititorii noștri au nivelul de educație și implicare civică mult peste medie și este de așteptat un rezultat care tinde spre 100%. Ceea ce s-a și întâmplat în cazul majorității întrebărilor, cu două excepții: una este încrederea, cealaltă este preferința pentru o guvernare tehnocrată.
Iată rezultatele după primele 1000 de răspunsuri (sondajul rămâne deschis).
Primul șoc este diferența dintre aspirații și încredere. 99% dintre cei intervievați își doresc democrație însă doar 60% au încredere că ea este posibilă în România.
Când este vorba de eficiența concretă a democrației, avem consens: Da, democrația ajută la menținerea ordinii publice (86%) și la performanța economică (95%).
Vrei un șef de stat care să treacă peste Parlament? Aici răspunsurile, sunt, istoric, conjuncturale și este poate locul unde sunt cel mai puțin sincere dacă e să ne luăm după comportamentele publice. Dar acum, 84% dintre participanții la chestionar au spus că nu vor așa ceva.
„Stâlpii societății”: Biserica? Armata? Scoruri foarte mici. Este de presupus că dacă sondajul ar fi mers spre orașele mici și publicul cu studii medii preferința pentru un regim condus de militari ar fi fost mult mai mare. Iar dacă mergea spre rural și studii primare, statul laic devine o scorneală a ghiavolului.
Marea răsturnare, unde răspunsurile „greșite” sunt majoritare, este la întrebarea despre preferința pentru o guvernare tehnocrată. În zona noastră de interes, a urbanului mare și educat, se pare că preferința se duce într-acolo: 58%.
Deci ce e „greșit”? Răspunsurile sau întrebarea? De ce, dacă vrei guvern tehnocrat, consideră EIU că n-ai destulă cultură politică?
Iată pentru început două dintre comentariile la articol:
Alina Mungiu-Pippidi:
Hai că raspund eu la guvernul de tehnocrați, că văd că sunt întrebări, The Economist consideră că nu e o variantă democratică deoarece un guvern trebuie sa fie politic responsabil, să ajungă guvern pe baza unui program asumat în fața alegătorilor și să piardă alegerile dacă aceștia găsesc că nu s-a facut treabă. Guvernul PSD poate pierde alegerile, guvernul tehnocratic nu, și iată de ce primul este mai democratic, chiar dacă poate fi corupt, decât al doilea care reprezintă cel mult o soluție temporară sau de criză. Asemenea guverne se numesc ‘caretaker’ tocmai pentru a semnaliza că nu au program, se ocupă doar de management afaceri curente până la scrutinul popular. Deci faceți partide reprezentative, români, nu mai visați la tehnocrați. Partidele nu au decât să pună miniștri specialiști, dar de partid.
Vlad Slăvoiu:
1. Scopul unui partid politic e să participe la alegeri, să câștige majoritatea (de preferință absolută) și să guverneze, pe baza actului său de guvernare urmând să câștige sau să piardă alegerile următoare. Indiferent că-și alege guvernanții dintre membrii săi sau nu, aceștia vor fi expresia respectivului partid. Simplul fapt că îi numește tehnocrați pe cei neafiliați formal pentru că așa îi cer guvernații nu îi transformă în independenți politic, ci e o demagogie. Când asta se întâmplă cu întreg guvernul, demagogia e, și ea, întreagă. Demagogia nu e democratică, deci tehnocrația, în acest înțeles, e nedemocratică. Guvernații care cer tehnocrați în iluzia independenței politice a acestora au o carență de cultură politică.
2. Scopul unui partid politic e să guverneze. Atunci când, din diferite motive, niciun partid politic nu poate guverna, singur sau împreună cu altele ori cu toate celelalte, se apelează la aparatul din ministere și alte autorități administrative pentru a gestiona temporar țara. Și aceasta e o situație anormală pentru democrație, deci de evitat.
3. Atunci când partidele guvernează atât de prost încât până și ele trebuie să o recunoască, sunt aduși temporar tehnocrații pentru a drege ce e de dres. Evident că nici asta nu poate fi luată în calcul ca opțiune de normalitate democratică.
Deci, de unde poate să vină problema? Partidele au partea lor de vină după ce au pus în posturi tot felul de nulități. Numirea politică a ajuns să fie asociată cu corupția și incompetența, iar reversul intuitiv, apoliticul, cu o așteptare de competență. Numai că reversul nu se ridică întotdeauna la nivelul așteptărilor (linkuri: 1, 2, 3, 4, 5). Diferența este că „apoliticului” nu îi mai vine nici o notă de plată.
Din partea The Economist, o explicație mai pe larg în articolul Minds like machines. Pentru context: În Marea Britanie, țara The Economist, funcționează Sistemul Westminster, care presupune că toți miniștri sunt, prin cutumă, aleși doar dintre membrii Parlamentului. Extrase:
Tehnocrația a fost cândva o idee comunistă: cu proletariatul la putere, administrația putea fi lăsată pe seama experților. Dar aplicarea științei în politică a ajuns populară și sub capitalism.
Ofițerii de armată care încearcă să justifice o lovitură de stat folosesc discursul tehnocratic atunci când își evidențiază independența față de lobby-uri și concentrarea pe interesul național. Astfel de junte civile adesea aduc tehnocrați civili în guvern sau le predau puterea când se retrag.
Un economist excelent vede exact nevoia de ajustare fiscală. Dar ca să decizi cum și de unde să tai cheltuieli sau să mărești taxe, este nevoie de simțuri politice ascuțite. Puțini tehnocrați ajung cu ele în funcție; învățarea poate fui un proces lent, costisitor și fatal politic.
O altă condiție importantă este o constrângere externă clară, larg-acceptată în interior atât de public cât și de alte partide politice. Aceasta poate fi îndeplinirea condițiilor dure ale unui acord cu FMI sau depășirea unei crize financiare. Poate fi de asemenea intrarea într-un club: câteva țări ex-comuniste au apelat la guverne tehnocrate când se luptau să atingă standardele stabilite de Uniunea Europeană pentru aderare.
Cei mai buni dintre tenocrați nu se simt confortabil deloc în posturi de putere. Jan Fischer, statisticianul șef al Cehiei, a devenit un prim-ministru apreciat în 2009 (…) Mesajul lui principal a fost să spună public „protestați față de acest tip de guvern”; a fost o îndepărtare lamentabilă de la principiile democratice normale, justificată doar de cele mai grave circumstanțe.
În cazul Greciei și Italiei, problemele lor – defectele de proiectare ale Zonei Euro – izvorăsc din greșeli făcute la Bruxelles, tot de alți experți nealeși. Repararea va dura mulți ani, mult peste ciclul de viață uzual al unor tehnocrați. Și va fi nevoie de mai mult decât de inteligență și integritate.
Citiți și Cine a furat democrația din România? Și care este scorul TĂU de cultură politică?
Ptr Vlad Slăvoiu ref mesaj 4 February 2018 at 10:47
Ieftin ?
Ma rig noi – eu Bizonu’ mneavoastra Slăvoiu putem candida ptr ca vem o fontie ()adica leafa, secretara, masina si soferul …) insa ce rost are ca noi sa fim votati?
Un partid trebuie sa se sustina prin aglutinarea unor mase de aderenti. Care vor alege acelpatid cf intereselor lor nu ptr ca le place Slavoiu sau Bizonu’ ….
Aici este eroarea celor ca dumnevoastra. …. si taria PSD. PSD este perceput o un grup important ca reprezentant al intereselor acelui grup si deci votat ca sa le serveasca interesele. A da.. mai de curand si unii oameni de afaceri incep sa prefere PSD .. nu din motive ideologice ci contabile
Insa pentru aceasta optiune cei ca dumnevoastra blameaz , vutupereaza electioratul PSD. Ii alintati dragastos ca : analfabeti, incuti, furi stirbe , asistati, puturosi, betivani samd . Alinturi ce confirma banuelile lectoratuui PSD ca interesele sale nu vor fi satisfacute de o victorie a preferatilor dvoastra, dimpotriva … De fpat le spuneti „va uram si va vrem morti!”. Perceptie care a vot se traduce prin vicxtoirii PSDiste .. chiar daca candidatii pSD nu sunt chiar f abgreabili celor care ii voteaza …
De ce ajungem aici ? Pai tocmai ca cei ca dumnevtra se gandesc doar la satisfacerea intereslor legate de functie, secetara si sofer si nu au o oferta pe baza unui platforme de ïnterese mai generale ..
Price[eti – mie imi este indiferent cine este , sa zicem , primarul Bucurestiului. Nu imi pasa cine beneficaza de laeafa, masina , secretara din parteaa mea poate s aisi traga si secreatr cu sele tari!) insa doresc : strazi maturate, sobolani otraviti, destantarire, deszapezire … In rest expereinta imi zice ca …. titi se bucura de „colaterale”… Si trebuie msa va zic ca pe mine amndoi primarii Negoita m-au satisdacut – locuiesc in Titan si la cum arat5a azi Titanul si la facilotatile pe care mi le ofera il prefer oricarui cartier bucurestean! (am vardeata, liniste, mgazine si pete suficvinete cu preturi aceptabile, farmacii si servicii medicale acceptabile) …
@Ghiță Bizonu’: Am citit comentariul dumneavoastră. Nu prea știu ce-aș putea să vă răspund la el, dar vreau să știți că l-am citit și mai vreau să știți că nu urăsc deloc electoratul PSD.
Altfel, sper să aveți o zi la fel de bună pe cât este această zi a mea. :)
Eu tot nu inteleg cum sta treaba cu raspunsul la prima intrebare. Democratia se face cu oameni educati, informati si implicati. Per ansamblu, nu mi se pare ca societatea romaneasca are aceste caracteristici. Deci, care este problema daca nu cred ca putem sustine o democratie?
Nu. Americanii de exemplu nu-s nici educati, si nici informati (clar nu mai mult decat romanii). Insa pentru a crea un sistem democratic si un stat de drept e nevoie de bun simt. Cand o buna parte din populatie e gata sa iasa in strada pentru a sustine ca justitia este egala cu DNA+SRI, atunci clar nu prea exista bun simt…
Ceea ce contează în modul de funcționare al unei democarații cred că este tipul predominant de cultură politică practicat în societatea respectivă. Iar acesta se determină mai degrabă prin analiza comportamentelor cetățenilor decât prin răspunsuri de tip preferințe despre care respondenții știu că pot fi clasificate în (politic) ”corecte” și ”greșite”. Un prim efect al educației civice este că mai mulți cetățeni sunt astăzi conștienți de această clasificare și că unii au început se jeneze să recunoască -în cazul unui sondaj de exemplu- că (încă mai) au aceste preferințe incorecte politic chiar dacă n-au ajuns să se dezbare de ele. (De exemplu, conform răspunsurilor la astfel de sondaje aplicate în SUA dacă acestea ar fi fost sincere Trump n-ar fi ajuns niciodată președinte.)
De aceea cred că mai relevantă decât oricare dintre întrebările din sondajul de față ar fi verificarea ultimelor timbre aplicate în secția de votare pe spatele cărții de identitate.
Sunt de acord ca scopul unui partid este sa castige alegerile si sa formeze un guvern, deci ganditi-va ce inseamna ca un partid sa nu poata sau sa nu vrea sa faca acest lucru… Acolo este problema de fapt. Tehnocratia nu „distruge” nimic ci este un simptom ca ceva este deja distrus.
Un guvern tehnocrat poate fi chiar mai responsabil decat unul politic tocmai pentru ca nu are ierarhii de partid cum gasesti intre un guvern politic si parlament, deci este mai usor de dat jos si trebuie sa depuna mai multe eforturi sa multumeasca. Daca leaderul unui partid majoritar in parlament este si prim-ministru (cum este aproape mereu cazul), partidul nu are niciun interes sa-l inlocuiasca nici in caz de abuz. Daca Prim-Ministru nu este leaderul partidului, s-a vazut ce iese (Grindeanu. Tudose, Dancila).
In cazul Romaniei, ceva s-a pierdut din vedere: Cine formeaza guvernul numeste administratia, deci pentru un partid de la putere este mai rentabil sa sustina un guvern tehnocrat decat sa cedeze opozitiei, care-si poate pune propria retea in functii. Tehnocratii nu au retele de experti afiliati asa cum au partidele, deci vor lasa birocratia asa cum au gasit-o (vezi cazul Ciolos, care a lucrat cu administratia lasata de Ponta), iar birocratia va ramane loiala partidului. Acolo e buba… Vrei sa nu mai ai tehnocratie? Profesionalizeaza administratia publica si separ-o de afilieri partinice.
Asta implica o discutie mai adanca, care din pacate nu prea are loc in spatiul public in Romania. Si anume, care este distinctia (si suprapunerea) dintre administratie, politici publice, si politica.
Un ministru are trei roluri: un rol administrativ (adica pune in practica politici publice existente), un rol de „policy development” (adica propune/analizeaza/modifica politici publice noi) precum si un rol politic (comunicare, creare de coalitii intre stakeholders pentru politici publice, conflicte politice atunci cand este cazul).
Intr-o tara dezvoltata, rolul administrativ al ministrului este minimal – majoritatea decizilor sunt transferate „technocratilor” adica functionarilor publici apolitici. Ministrul ia decizii administrative numai intr-un numar foarte restrans de cazuri, cu mare rezonanta politica (de exemplu, cumparam avioane militare de la rusi, sau de la americani, ca sa simplific). Rolul politic al unui ministru e cel mai important – poti sa ai niste idei / reforme, etc foarte bune, dar daca nu stii sa construiesti coalitii ca sa promovezi aceste idei, nu iese nimic. Aici technocratii sunt jalnici, vezi reformele educatiei din Romania … Rolul de policy development al ministrului este mai ambiguu. Ministrul trebuie sa se bazeze pe un grup de experti, si sa inteleaga analiza lor, dar si sa coordineze initialtive individuale intr-un cadru strategic mai larg (de exemplu, daca politicile de sanatate se contrazic cu politicile de transport, iar nu iese nimic).
Problema este ca in Romania asteptarea publica este ca ministru sa fie un expert in domeniul lui, un administrator micro, si sa nu faca politica aproape deloc. Si asa ajungem sa umplem cimitirele de reforme ratate…
Va spun de ce am raspuns eu „afirmativ” la intrebarea cu tehnocratii: pentru ca intr-o democratie, competenta nu este de natura politica, nu este un apanaj al politicienilor. Fiindca la noi clasa politica este bolnava si consider ca a conduce destinele tarii ca guvern necesita competenta profesionala. Iar asta nu exista „by default” in societatea romaneasca actuala. De ce spun „bolnava”? Fiindca sub umbrela politicului s-au aciuat toate „personalitatile” care profesional nu au prea avut ce demonstra dar au dorit sa ajunga cat mai sus. Poate exista exceptii, nu neg, dar in general asta se vede cu ochiul liber la nivel de clasa politica. Asa ca pana nu ne vom vindeca de a vota promisiuni fara acoperire si vom vota pe 4 mici si o bere sau, dimpotriva, nu vom merge la vot ca nu avem pe cine vota, asa se va intampla. Votul anulat este vot exprimat!
Eu aș prefera să am în față explicațiile DEX ale cuvintelor (partid), (tehnocrație) și (democrație), înainte de a scrie un comentariu la acest sondaj. Deci :
PARTÍD, partide, s. n. Grup de indivizi asociați în vederea apărării unor opinii sau interese comune. ◊ Partid politic = organizație al cărei scop este câștigarea controlului asupra aparatului de conducere. Partide istorice = nume dat partidelor politice (liberal și țărănesc) care s-au succedat la conducerea României până la instaurarea regimului comunist.
TEHNOCRAȚÍE s. f. 1. Orientare în sociologia și politologia contemporană potrivit căreia rolul în conducerea societății trebuie să revină specialiștilor din diverse domenii. 2. Sistem de guvernare controlat de tehnicieni, îndeosebi experți tehnici, ca alternativă la cel în care conducerea o au factorii politici. ♦ Intelectualitate tehnică (cu rol conducător). – Din fr. technocratie.
DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea. – Din fr. démocratie.
Toată acestă discuție are loc indiferent cine o face într-o Românie atipică, într-o situație mai mult decât atipică, sau folosind un termen medical ne gasim în fața unei situații ”contra naturii”. Grupurile de indivizi asociați în PSD, ALDE, PMP, PNL, UDMR și ceilalți care mai sunt, NU s-au asociat în vederea apărării unor opinii ci în a parveni din toate punctele de vedere : prin excrocherii, prin cumpărarea de diplome și doctorate, prin deturnare de fonduri, prin trădare chiar la nivel înalt, prin tot ce poate fi mai abominabil în confront cu cei care i-au ales, în general cu poporul român. Din 23 Decembrie 1989 au trecut 28 de ani și 44 de zile, perioadă în care nu s-a schimbat nimic important în afară că suntem liberi să emigrăm (atenție a nu se confunda asta cu adevărata libertate) și avem o puzderie de mall-uri și multe alte magazine care ne vând porcăriile importate din unele țări ce aparțin la UE. Ceaușescu nu mai este din 25 Decembrie 1989 dar, regimul comunist, poliția politică, securitatea și alți foști și ex au fost la conducerea țării pe tot parcursul acestor 28 de ani. Diferența la această situație catastrofală a făcut-o guvernarea Cioloș, guvernarea asigurată de un guvern tehnocrat pe parcursul a 11 luni. Unsprezece luni în care Cioloș și guvernul său dar mai ales unii dintre miniștrii, au făcut, au început să facă lucruri bune pe care NICI UN alt guvern sau ministru nu a mai făcut până la ei. Doamna Alina Mungiu îndeamnă să se facă partide reprezentative care să câștige alegerile și să facă guverne reprezentative. Râsul-plânsul aș putea să-l numesc acest discurs parcă făcut de o persoană picată din cer. Doamna a uitat sau poate nici nu știe de puzderia de partide apărute în Decembrie 1989 care aveau în comun un mod caraghios de aș face propagandă apărând în video clipuri tip bunica, mama cu toți cu cățel și purcel promiteau și îndemnau românii să-i voteze. Partide adevărate au fost PNȚCD-ul când au fost conduse de C.Coposu și I.Rațiu și poate PNL-ul condus de R.Câmpeanu. Au dispărut ei au dispărut și partidele. Partidele au dispărut și pentru că păpușarii lui Iliescu au avut grijă să înfiltreze în partidele istorice pioni otrăviți care au distrus din interior aceste partide. Și acum, astăzi, s-au înființat tot felul de partidulețe unele tocmai pentru a deturna dorința multor români de a schimba și, unele de bună credință dar fără sorți de izbândă pentru sunt forțe fărămițate, disipate, care nu au nici o șansă să ajungă să aibă măcar un reprezentant în Parlamentul României. Unii își fac partide din orgolii paroxiste fiind convinși că numai ei pot aduce fericirea românilor.
Scopul unui partid în afară de alte discursuri AR TREBUI SĂ FIE să îmbunătățească viața propriului popor prin măsuri economice și sociale pertinente luate de persoane capabile în toate sensurile să le propună și să le realizeze. Într-o Românie care este puțin spus că este cu fundul în sus din punct de vedere politic nu se mai pot aplica regulile ad-litteram care guvernează viața politică în majoritatea țărilor. Tehnocrația sunt de acord că nu este recomandată ca o formă de guvernare perpetuă dar, eu nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă guvernul Cioloș ar fi fost lăsat să guverneze un ciclu de 4 ani. Are cineva curaj să spună că nu eram la capătul opus de cum ne aflăm acum ? Eram departe de ”groapă” și nu pe marginea gropii cum suntem acum. Un guvern tehnocrat azi în România, nu ar trebui să gestioneze temporar țara ci cu pricepere, curaj și profesionalism să salveze țara, să o scoată din marasmul în care a ajuns din cauza partidelor politice. Mai adevărat și mai clar de atât nu cred că se poate zugrăvi situația actuală din România.