Gabriel Bejan

Sute de oameni la mitingul din Piața Universității în sprijinul Clotildei Armand

În jur de 600 de persoane au participat sâmbătă la mitingul de la Piața Universității pentru a cere renumărarea voturilor din sectorul 1 al Capitalei. La protest a venit și Clotilde Armand, candidatul USB la Primăria Sectorului 1, care a pierdut în mod suspect alegerile după ce toate sondajele și numărătorile parțiale de voturi din noaptea de duminică o dădeau câștigătoare în fața reprezentantului PSD, Dan Tudorache.

miting Clotilde Armand

Clotilde Armand a venit la miting în jurul orei 16, declarându-se fericită de numărul mare de participanți: ”Și eu ca și voi, sunt aici pentru democrație, pentru transparență și vă mulțumesc că ați venit pentru că avem aceeași cauză”.

Candidatul USB a explicat oamenilor și în ce constau demersurile juridice pe care le face în acest moment după ce Biroul Electoral al Sectorului 1 a respins cererea de renumărare a voturilor. Unul dintre demersuri îl reprezintă contestarea alegerilor pentru primărie într-un singur tur, pe motiv de lipsă de reprezentativitate a primarului.

Clotilde Armand

“Procesul, din câte am înțeles eu, s-a încheiat, din punct de vedere al Biroului Electoral. Noi ne-am dus la judecătorie, pentru a spune că atunci când copiii noștri învață matematică, li se spune să învețe de două ori și sunt destule motive să cerem verificare. Noi considerăm că și o simplă cerere de la un cetățean este suficientă, dar pare că nu este. Noi vrem reprezentativitate. Ce s-a încercat în trecut, de alți cetățeni, a arătat că situația mea este exact ce trebuie pentru acest lucru. Nu se va aplica retroactiv, de acord, dar este o fereastră de oportunitate. Trebuia un candidat plasat pe locul 2. În spiritul lucrurilor de acum, am sesizat această oportunitate”, a declarat Clotilde Armand.

miting Clotilde Armand

„Biroul Electoral, format politic, a refuzat să ne întâmpine. Biroul Electoral de sector este constituit politic și au această posibilitate, legală, să ne refuze. Și atunci ne-am dus la judecător. O să vedem ce va spune judecătorul, dar vă dați seama că procesul s-a încheiat. Dar ce încercăm noi acum este să lucrăm pentru viitor, ca să nu se mai întâmple pe viitor”, a mai spus Clotilde Armand.

clotilde 6

Academicianul Mihai Șora

La mitingul de la Piața Universității au venit și academicianul Mihai Șora precum și filozoful Gabriel Liiceanu.

”Pentru mine fraudarea votului este cel mai grav atentat la adresa democraţiei pentru că îi surpă pur şi simplu fundamentele, iar noi, cei care votăm, devenim nişte caraghioşi distribuiţi într-o mascaradă politică. Ideea că se aleg ei singuri între ei folosindu-ne pe noi în scenariul ăsta mi se pare intolerabil. Dacă n-ar fi nicio problemă, nu văd de ce nu s-ar renumăra voturile sau de ce nu s-ar reface alegerile”, a declarat Liiceanu pentru TVR.

miting Clotilde Armand 1

Datele finale comunicate de Biroul Electoral Central arată că alegerile pentru Primăria Sectorului 1 au fost câștigate de Dan Tudorache cu 31,07% din voturi, urmat de Clotilde Armand cu 28,78%. Cu toate acestea, USB a remarcat că în secțiile de votare în care USB nu a avut observatori s-a înregistrat un număr mare de voturi nule, iar candidatul Clotilde Armand a primit mai puține voturi decât USB și Nicușor Dan, fapt ce contrazice inclusiv trendul din alte sectoare unde scorul bun obținut de USB s-a extins și asupra candidaților acestui partid la primării. Cu toate acestea, Biroul Electoral al Sectorului 1 a respins cererea de renumărare a voturilor.

miting clotilde armand

***

Citește și:

Cazul Clotilde Armand. Ce ne spune despre lighionismul politicii autohtone și ce ne spune despre fiecare dintre noi


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Sute de oameni la mitingul din Piața Universității în sprijinul Clotildei Armand

  1. Ion Podocea

    Foarte bine că societatea civilă se organizează și protestează pentru a cunoaște adevărul. În ceea ce îl privește pe dl Liiceanu nu l-am văzut protestând când au fost anulate 8 milioane de voturi ale romanilor . Atunci era democratic? sau suntem democrați doar când ne convine.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *