Romania Curată

Studiu comparativ: beneficiile studenților din Europa la transportul feroviar

Liga Studenţilor (LS IAŞI) se opune reducerii beneficiilor de care se bucură studenţii la transportul feroviar, arătând că există facilităţi similare în toate statele Uniunii Europene şi în alte state ale continentului. Nicăieri nu există vreo limitare a beneficiilor la un număr fix de călătorii sau în funcţie de performanţele academice ale studenţilor.

În România, beneficiile la transportul pe cale ferată pentru studenţi au fost intruduse în anii ’20, aceştia primind 50% reducere la clasa a II-a, iar în anii ’30 studenţii au revendicat prin greve şi ocuparea de trenuri gratuitatea la transportul feroviar ca o metodă compensatorie pentru slaba susţinere pe care statul român o acorda sistemului de educaţie, cu toate că în acea perioadă bugetul instrucţiunii era la circa 15% din PIB.

  • Austria: studenţii au reducere 60%, iar dacă aceştia călătoresc în grup, adulţii însoţitorii călătoresc gratuit; elevii şi ucenicii au gratuitate, în schimbul unei taxe de 19,60 euro pe an;
  • Belgia: studenţii au până la 50% reducere, putând să aleagă dintr-o gamă largă de oferte; există şi carduri prin care în schimbul a 50 de euro, pot avea 10 călătorii pe orice distanţă;
  • Bulgaria: studenţii până în 26 de ani au 50% reducere, iar dacă aceştia călătoresc într-un grup de cel puţin 11 persoane cu adresă din partea unei instituţii de învăţământ, au reducere 75%;
  • Cehia: elevii şi studenţii între 18 şi 26 de ani au reducere 75% pentru un număr nelimitat de călătorii la clasa a II-a;
  • Croaţia: studenţii au reducere 50% la un număr nelimitat de călătorii la clasa a II-a; tinerii între 12 şi 26 de ani au reducere de 30% la orice clasă şi pe distanţe de peste 25 km, iar studenţii şi tinerii din alte ţări au reducere de 25% în baza cardului ISIC;
  • Danemarca: studenţii trebuie să achiziţioneze un card special la preţul de 180 coroane (circa 115 lei), prin intermediul căruia au reduceri cuprinse între 25 şi 50%, în funcţie de rute; totodată, reducerea de 50% se aplică la mâncarea şi băuturile care pot fi servite în vagoanele-restaurant, precum şi la amenzile pe care le-ar putea primi studenţii care călătoresc fără bilet; pe trenurile internaţionale operate de căile ferate daneze, studenţii se bucură de 25% reducere;
  • Estonia: studenţii au reducere 30% pe toate tipurile de tren, pentru un număr nelimitat de călătorii;
  • Finlanda: 30% reducere pe trenurile de lungă distanţă şi 50% reducere pe trenurile de tip „personal” pentru studenţii care sunt înmatriculaţi la ciclu de studii de licenţă al unei universităţi finlandeze, forma de învăţământ la zi şi care nu sunt angajaţi; reducerile se aplică şi studenţilor străini care studiază, fie şi pentru un semestru cu mobilitate de studiu, în Finlanda;
  • Franţa: studenţii şi elevii au reducere de 50% la transportul feroviar, care poate fi cumulată cu alte oferte astfel încât biletul să fie aproape gratuit;
  • Germania: prin natura sa de stat federal, Germania are câte o lege a învăţământului superior diferită în fiecare land şi nu are beneficii uniforme pentru studenţi; aceştia se bucură de diverse oferte, dar nu au o reducere standard; pentru a accesa astfel de reduceri, elevii până în 18 ani achiziţionează un card special cu 10 euro (ambele clase), iar tinerii un card cu 62 de euro (pentru clasa a II-a), respectiv 125 de euro (clasa I-a), prin care au reducere 25%; în general tinerii nu folosesc transportul feroviar în Germania, fiind mult mai accesibil transportul auto;
  • Grecia: nu exită reduceri generale, însă toate biletele pe rutele cele mai lungi costă doar 12 euro pentru deținătorii de card ISIC sau card european de tineret, pasagerii putând să coboare în orice gară.
  • Irlanda: reducerile variază între 40 şi 50% în funcţie de rută; printr-un card special pentru studenţi (fără limtă de vârstă) şi elevi, poţi călători nelimitat după ce depăşeşti cheltuieli cu biletele de 7 euro pe zi sau 27 euro pe săptămână;
  • Italia: tinerii până în 30 de ani beneficiază de o reducere între 30 şi 50%, stabilită în funcţie de cererea existentă pe trenurile sau pe ruta solicitată;
  • Lituania: studenţii lituanieni sau din oricare alt stat al Uniunii Europene, precum şi elevii lituanieni au 50% reducere;
  • Luxemburg: studenţii până în 30 de ani se bucură de transport feroviar şi transport local în comun gratuit;
  • Olanda: studenţii şi elevii pot opta între două tipuri de legitimaţie (card), prin care pot avea transport gratuit în timpul săptămânii şi reducere 40% în weekend, vacanţe şi sărbători sau transport gratuit în weekend şi de sărbători, iar în timpul săptămânii 40% reducere pentru trenuri care pleacă după ora 9:00 AM; prin intermediul legitimaţiei se asigură aceleaşi reduceri şi la transportul local în comun;
  • Polonia: studenţii până în 26 de ani şi doctoranzii până în 35 de ani au reducere 51% la orice tip de tren, nelimitat; reducerea poate fi cumulată cu alte promoţii sau reduceri ale operatorilor feroviari şi se aplică inclusiv tinerilor polonezi care studiază în străinătate;
  • Portugalia: tinerii care au între 13 şi 25 de ani au reducere 25% la orice tip de tren sau clasă doar pe baza actului de identitate, însă cei care călătoresc în grupuri de 3-4 persoane au reducere 50%; prin cadrul european de tineret, orice cetăţean al unui stat membru UE cu vârsta cuprinsă între 12 şi 30 de ani are 25% reducere;
  • Slovacia: studenţii sub 26 de ani şi tinerii sub 16 ani din orice stat membru al Uniunii Europene beneficiază de gratuitate la transportul pe cale ferată pentru un număr nelimitat de călătorii, pe baza actului de identitate;
  • Slovenia: tinerii până în 26 de ani au 30% reducere la orice tip de tren şi la toate clasele.
  • Spania: tinerii între 14 şi 26 de ani au 20% reducere la orice tip de tren sau clasă;
  • Suedia: studenţii sub 26 de ani au 15% reducere la clasa a II-a şi oferte speciale de tip „last minute” (în termen de sub 24 de ore înainte de plecarea trenului);
  • Regatul Unit (UK): contra unei sume de 30 de lire poate fi achiziționat un card în baza căruia tinerii între 16 și 25 de ani au reducere 33% pentru un număr nelimitat de călătorii la toate tipurile de tren;
  • Ungaria: studenţii au reducere 50% la transportul feroviar;
  • Cipru şi Malta nu au cale ferată, iar în Letonia terifele la transportul feroviar sunt aşa de reduse încât beneficiile pentru studenţi sunt considerate redundante.

De asemenea, reducerile sunt prezente şi Norvegia sau Balcanii de Vest, dar şi în state partenere ale UE:

– Norvegia: 25% reducere pentru studenți, 50% pentru elevi între 6 și 17 ani
– Bosnia și Herțegovina: tinerii până în 26 de ani au 30% reducere
– Muntenegru: studenții sub 26 de ani și elevii au 50% reducere
– Serbia: 30% reducere pentru studenți
– Ucraina: 50% reducere pentru studenți și elevi

Datele au fost colectate de pe site-urile companiilor naţionale de cale ferată din fiecare stat indicat.

Considerăm că propunerile coaliţiei de guvernare, în sensul limitării beneficiilor pe care le au studenţii, au ca intenţie reală privatizarea CFR Călători şi reducerea materialului rulant, precum şi îndreptarea studenţilor spre transportul auto, anumite persoane din Guvern având relaţii cu anumite asociaţii ale transportatorilor rutieri. Raportat la infrastructura dezastruoasă din România, pentru studenţi, transportul feroviar va rămâne întotdeauna prima opţiune. Una dintre intenţiile coaliţiei de guvernare PSD-ALDE în ceea ce priveşte reducerea benficiilor pentru studenţi ar fi acordarea lor către alte categorii socio-profesionale, care ar fi mult mai bine reprezentate în electoratul celor două partide decât tinerii. – LS Iași

Studiul comparativ arată că limitări la transportul pe cale ferată, în sensul celor propuse de Guvernul României, există numai în Turcia (20% reducere pentru studenți), unde de la instalarea regimului Erdogan s-a hiper-birocratizat sistemul de achiziţii de bilete pentru studenţi, dar şi în Rusia (50% reducere pentru studenți), unde aceştia nu beneficiază de niciun fel de reducere pe parcursul vacanţei de vară.

În ceea ce priveşte campania de denigrare a studenţilor care a fost lansată în mediul on-line de către diverse publicaţii sau grupuri de interes politic, studenții din Iași subliniază faptul că studenţii reprezintă doar 20% din călătorii CFR, iar de la introducerea gratuităţii, cantitatea materialului rulant, în special pe rutele foarte circulate, s-a redus considerabil. Managementul defectuos şi politizat al CFR Călători şi lipsa investiţiilor în infrastructură şi material rulant sunt adevăratele probleme ale transportului ferivoar, mai arată comunicatul ce însoțește studiu comparativ.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Studiu comparativ: beneficiile studenților din Europa la transportul feroviar

  1. MAKE

    Foarte util articolul. Asa ca m-am interesat cum este cu gratuitatea in Slovacia. Nu se aplica trenurilor IC si Express.
    Ce parere au oamenii (care nu sunt studenti sau pensionari)? Pai nu prea buna. Turistii adulti se plang ca liniile se reduc si trenurile sunt mereu pline si nu gasesti locuri. Mda, exact ca situatia din Romania. Slovacia are o suprafata de 5 ori mai mica decat Romania si are o retea de drumuri de doar 2 ori mai mica. Deci fiecare slovac are de 2.5 ori mai multi km de drum decat un roman. Slovacia are acelasi numar de km de autostrada ca si Romania. Intelegeti acum ca in Slovacia gratuitatea la mersul cu trenul a fost mai mult un moft de stanga pentru a ii face pe slovaci sa mearga cu transportul in comun, nu cu masinile poluante.

    Railway transport in Slovakia
    Sadly, like in Poland, the local railway transport in Slovakia is recently shrinking. At the same time the main lines are always full of people, especially since Slovakia introduced free train travels for children, students and people over 62 years old.

    Reply
  2. Costash Stacon

    Așteptă ca studenții să intre în activitate cât mai repede și să demonstreze că sunt mai buni acolo, nu la considerente… Că pot realiza proiecte și se implică efectiv în viața de zi cu zi! Restul este politică; și de o parte și de alta…
    Un material bun și relevant! Tinerii sunt sprijiniți, dar nu este nimic chiar gratuit. Nimic nu obliga statul să dea gratuități pentru un adult…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *