Alina Mungiu-Pippidi

Stimate domnule prim-ministru

Dragă Emil,

De când am primit primele rezultate ale monitorizării activităţii
ministerelor de pe www.romaniacurata.ro, stau şi mă întreb care este
explicaţia pentru care un guvern care a pornit cu un program de reformă a
statului sfidează legea nepublicând rapoartele de activitate pe anul
trecut a mai bine de jumătate din ministerele sale. Mă întreb, în
condiţiile astea, dacă aceste rapoarte chiar există, dacă le-a citit
cineva şi dacă activitatea acestor ministere a fost evaluată şi au fost
luate măsuri de îndreptare. Ştiu însă că nu avea pe ce bază să fie
evaluată – raportul Băncii Mondiale sugerează să se creeze de-abia de
acum înainte o asemenea bază, pentru că un program de guvernare întreg
nu este realist, nici ca obiective, nici ca termene, şi nu poate servi
drept unitate de măsură a performanţei Guvernului. Nici memorandumul cu
FMI, deşi eu susţin că este necesar şi că faceţi bine că încercaţi să-l
puneţi în practică, nu e suficient pentru a evalua activitatea
întregului Guvern. Nu în ultimul rând, pentru că un guvern, chiar dacă
ar fi alcătuit dintr-un singur partid, ceea ce nu e cazul, nu este
responsabil doar în faţa alegătorilor acelui partid, ci în faţa tuturor
cetăţenilor, a Parlamentului şi a legii.

Aştept ca atare şi neîntârziat ca aceste rapoarte să apară pe
site-urile ministerelor, fiind informaţie nu doar publică, ci din
oficiu. Sper să nu interpretaţi asta ca pe un atentat la agenda deja
atât de încărcată: din 2002 încoace, după cum cred că ştiţi, am fost
singura care a monitorizat regulat această măsură simplă de
responsabilizare a administraţiei, prin sondaje ale întregului sector
public cu diferiţi parteneri, fie UE, fie Banca Mondială. Am strecurat
şi într-un discurs al şefului statului faptul că administraţia e datoare
legal să ne spună o dată pe an cum a folosit banii noştri, sperând că
asta îi va speria mai tare pe şefii care trebuie să facă aceste
rapoarte. Cu toate astea, am bănuiala că mai mult de şaizeci la sută nu a
reuşit niciodată să respecte legea. Cel puţin aşa era când am măsurat
eu ultima dată, prin anul 2005. Cum era ultima oară când aţi măsurat
dvs., care sunteţi, în fond, responsabil cu implementarea legilor, mai
ales una care priveşte performanţa administrativă (e vorba de Legea 544
plus norme)? Poate produce dl Jurcan un raport public cu capacitatea
statului de a respecta măcar aceste reguli formale (vreau şi eşantionul,
şi rata de răspuns, dacă se poate). Ca să vă ajutăm, pentru că nimeni
nu performează dacă nu are un instrument de monitorizare.

Sunt printre cei care v-au creditat întotdeauna măcar cu bune
intenţii, ceea ce mi-a atras constant ironii şi suspiciuni. Chiar
lansarea României Curate – proiect de mobilizare comunitară, în care
încerc să încurajez toţi cetăţenii să meargă la administraţia lor locală
(indiferent de culoarea sa politică) să ceară asemenea rapoarte şi să
afle şi ei la ce au folosit banii lor – e din start bănuită ca fiind un
cal troian pentru partidul dvs. Dar nu are rost să sărim după pietrele
în baltă aruncate de toţi proştii. Dacă vă scriu este pentru că mă
preocupă rezultatele propriei noastre monitorizări, ca şi ratarea
ocaziei de a discuta public problemele semnalate în raportul Băncii
Mondiale (l-am citit cu atenţie pentru că în varianta publicării lui,
abandonată între timp, de teama că va provoca prea mari critici, trebuia
să îi scriu prefaţa; nu am aflat nimic nou din el). Dvs. sunteţi
probabil convins că faceţi bine şi că obiectivul – just – de a lua cu
împrumut bani publici de la UE şi FMI pentru a vă finanţa deficitul
(faţă de singura altă opţiune, de a împrumuta de pe piaţa de capital în
condiţii mult mai nefavorabile) scuză întregul mecanism de formulare al
politicii publice din guvernul dvs. Dar colegii mei şi cu mine, care am
monitorizat împreună cu diverse agenţii internaţionale mai multe
guverne, vedem limpede şi clar că, fără nici o legătură cu criza
economică, statul a regresat, chiar sub conducerea dvs., care vă
propuneaţi să-l reformaţi.

Cine ar fi trebuit să citească rapoartele de activitate şi să le
coreleze într-o evaluare a întregii performanţe? Nu vă e clar, pentru că
şi guvernul dvs., ca şi cele precedente, aţi sabotat constant crearea
acestui centru de raţionalizare al politicii publice. El există pentru
că a fost cerut de UE, proiectat de OECD şi sprijinit de Banca Mondială.
Pe când mai aveam încă speranţe că va merge, am aranjat ca şeful lui să
meargă să înveţe meserie la Harvard la Kennedy School, şi mai mulţi
foşti studenţi de-ai mei au lucrat acolo, au scris manuale de cum
planifici şi evaluezi politicile; râsul lumii. Azi, după cum puteam afla
din raportul Băncii, şi unitatea centrală de politici publice, şi cele
pe ministere sunt ocolite de orice circuit al deciziei, cei care au mai
rămas pe acolo se ocupă cel mult cu proiecte mici, dar nici vorbă să fie
ei cei care planifică şi evaluează, pentru simplul motiv că aceste
procese nu au loc în general, că tot ce e important se decide politic şi
clientelar în cabinetul ministrului, fără vreo evaluare de impact
bugetar, şi noi plătim degeaba crearea unei infrastructuri de
raţionalizare care nu e folosită. Nimeni nu face parte din circuitul
deciziei importante, cea privitoare la alocarea de fonduri, dacă nu e
numit politic. Politizarea e văzută ca obstacolul principal în calea
performanţei în raportul Băncii şi probabil de asta nu l-am putut
discuta public aşa cum ar fi meritat. Sunteţi gata să călcaţi în
picioare o decizie a Curţii Constituţionale pentru a trece Legea
educaţiei, deşi acelaşi raport apreciază că Ministerul Educaţiei e cu
totul incapabil să pună în practică această lege, iar politizarea e un
enorm obstacol în calea reformei.

Aveţi miniştri la Finanţe, la Educaţie, şi în alte locuri, de la care
aşteptaţi să reformeze educaţia şi să lichideze economia subterană, şi
nu păreţi conştient că nu au fost deocamdată capabili să reformeze nici
unu la sută din instrumentele cu care se presupune că vor reforma
res-tul lumii. Nu pot să ies prin lumea academică fără să mă întâlnesc
cu vreun profesor la unica universitate a UE – EUI – care să nu
plătească o sută de euro pe lună din salariul său pentru întreţinerea
studenţilor noştri la Fiesole (vreo patru la număr), pentru că ministrul
nu e capabil să se facă ascultat de oficiul pentru burse. Vă propun să
îi donăm dvs., eu, dl Funeriu şi ce prieteni mai găsim: e mai demn decât
să mă scuz mereu faţă de diverşi colegi de comisii de doctorat de pe
acolo, sau să mă lepăd public spunând că nu mai am nici o legătură nici
cu ţara, nici cu voi. Cât despre Ministerul de Finanţe, el zice că mi-a
pierdut complet cererea prin 544. Nu mă miră, că între timp le-am atras
atenţia că au făcut o greşeală şi mi-au trimis o scrisoare care spunea
că include şi actul doveditor. Vezi însă că în scrisoare nu era nici un
act doveditor şi nimic altceva în afară de anunţ, că noi suntem într-o
piesă cu cretini aici, numai că nu râde nimeni. Şi de la ei aşteptaţi
dvs. să vă crească încasările. O să vă crească doar procesele, dacă nu
puneţi mâna să-i reformaţi în primul rând pe ei. Despre Schengen nu mai
are rost să vorbesc – vom fi amânaţi la paştele cailor, în timp ce
ministrul dvs. de Externe, pe protocolul ministerului, îşi face campanie
electorală pentru partid. O dovadă flagrantă de neatingere a
performanţei propuse de către guvernul dvs., care a produs mai multe
ironii stupide despre ţigani decât proiecte de a-i integra.

Cum nu cred că stabilitatea guvernului dvs. e ameninţată în
săptămânile ce vin, aş vrea să vă propun la vedere să oprim odată
această tendinţă de a strica şi puţinele lucruri pe care le îndreptasem
în guvernarea noastră. Aştept să văd cum publicaţi rapoartele de
activitate imediat şi ale tuturor (de exemplu, vă rog, RAPPS, dacă se
poate, altă instituţie care îmi pierde cererile pe baza Legii 544).
Aştept s-o aud pe purtătoarea de cuvânt că ne spune cine anume citeşte
aceste rapoarte în Guvern. Mai vreau să ştiu în urma citirii lor cine a
fost promovat pentru anul trecut şi cine a fost sancţionat, că dacă toţi
am fost la fel de eficienţi nu văd cine învaţă ceva. Vă propun să fiţi
cel care lansează opoziţiei invitaţia de a construi un grup permanent de
reformă a statului – în care să discutăm cum reducem politizarea, cum
facem ca decizia să treacă pe unde trebuie oficial să treacă şi cum
negociem subiectele principale între toţi actorii importanţi, politici
şi sociali, ca să nu fim mereu în impas. Vă promit că ne ducem noi,
societatea civilă, la ei să îi rugăm, dacă mândria nu vă lasă. Că totuşi
cineva, de undeva, trebuie să înceapă. Am deja destui ofertanţi pe
www.romaniacurata.ro la doar o săptămână de la lansare, toţi gata să vă
dea o mână de ajutor.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

9 thoughts on “Stimate domnule prim-ministru

  1. Iulian Boia

    E foarte important faptul semnalat de dumneavoastra si cred ca ar trebui sa facem mai multe pentru a pune presiune in acest sens.

    Orice program de guvernare rostit la investitura e doar vorbaraie atita timp cat nimeni nu monitorizeaza rezultatele obtinute.

    Ce credeti ca poate fi facut mai departe?

    Reply
  2. Stelian Cinca

    Doamna Pippidi, nu voi comenta scrisoarea catre premier, e plina de adevaruri si de bun simt.Asta inseamna ca ati trimis-o cui nu trebuia. Premierul nostru dispretuieste adevarul si nu are bun simt.Atat.Acum despre altceva; despre România curata, despre Romania fara coruptie. Pentru curatenie, avem nevoie de un tarn si de niste gospodari care sa-l manuiasca cu nadejde. Pentru lupta impotriva coruptiei, ne trebuie cavaleri integri, daruiti binelui public. Nu prea avem. Putem face, insa, ceva ce mi se pare mai eficient si de lunga durata. Sa legalizam pozitia de PUTERE in stat a justitiei (organelor ei), prin alegerea CSM si a conducerilor tuturor instantelor de catre electorat, pentru ca de aici vine PUTEREA. CSM sa se autovalideze, ca si legislativul, nu sa fie validat de Senat, institutie politica. Apoi, trebuie militat pentru introducerea controlului reciproc intre cele trei puteri…Cata vreme justitia nu va fi independenta si in siguranta, lupta pentru curatenie si impotriva corup

    Reply
  3. Stelian Cinca

    Doamna Mungiu, eu conduc o fundatie – Fundatia Nationala pentru Management Ecologic, – vreau sa ma alatur initiativei dv. Astept confirmarea.

    Reply
  4. cornel

    Scrierea d.-voastra, catre boc, [va rog sa ma intelegeti, nu pot tasta dl. asociat cu acest personaj] este exceptional ca valuare pe obiectivele propuse. Dar mai am o remarca, continutul intrisec depaseste cu mult, mult potentele intelectuale ale actualului prim ministru si echipei sale, chiar reunita. Una din multele dificultatii, trecute si cert si viitoare, este rationalitatea d.-voastra vs. lipsa de calitate profesionala si morala. Toate cele de bine, cornel.

    Reply
  5. ing. Die Nicolae Alexandru

    ASOCIATIA”ROMENI DI PADOVA”
    ARC-FILIALA PADOVA(IT)
    Solicitam sa se dea publicitatii de catre DRP cum au fost administrate fondurile publice ,fonduri provenite din truda noastra , a „sclavilor moderni din occident”.
    Aici avem in vedere sumele cheltuite (fara a da socotreala opiniei publice) pentru anfiintarea de filiale pd-l (ILEGALE)an toata Europa . Mai mult ,solicitam sa se dea publicitatii de catre DRP cum au fost administrate fondurile publice ,fonduri provenite din truda noastra , a „sclavilor moderni din occident”.
    Aici avem in vedere sumele cheltuite (fara a da socotreala opiniei publice) pentru anfiintarea de filiale pd-l (ILEGALE)an toata EuropaOccidentala , „congresul” acestor filiale la PARIS din aceasta vara ( 200 de invitati !?) si finantarea unor asociatii satelite ale acestor filiale.
    De la Padova
    ing. Die Nicolae Alexandru-Presedintele Asociatiei „Romeni di Padova”
    PS: solicitam si cu aceasta ocazie SERVICIILOR DE INFORMATII ROMANE , sa renunte de a ne opstacola

    Reply
  6. alina MP

    Cred ca toti cei care ne citesc si deci au Internet pot verifica daca raportul de activitate e afisat la ei, local. Tata lumea trebuie sa il puna pe site, fiscul, tribunalul, procuratura, primaria, agentia de mediu, etc. Va incurajez sa verificati toate siturile locale si sa ne informati, o sa punem presa pe ei.
    Pe Emil il astept, ne uitam sa vedem cine publica…pe urma vedem….

    Reply
  7. Marian

    O cunostinta de-a mea a fost numita in noiembrie anul trecut director la o agentie guvernamentala din Galati. In prima saptamana era ferm convins, datorita birocratiei care se autoregenereaza, ca mai are nevoie de inca 25-40% personal. In surt timp omul s-a lamurit incat considera ca poate renunta linistit la alti 25-40% din oameni. A venit luna iuniei cand trebuia sa dea afara oameni. Ghiciti cati a dat afara? Niciunul.
    Apropo nu se angajase nici un membru PDL intre timp.
    Ideea: nu au curajul sa faca restructurare pentru ca nu au oameni de calitate. Seamana cu cei 15 000 de specialisti ai CDR,

    Reply
  8. Cor

    Este foarte trist ca nu exista vointa pentru transparenta in publicarea rapoartelor care in fond ne privesc pe toti. Poate vor ca mai tarziu sa se scuze ca nu aveau cunostinta de cauza. Dar nimic sta nu-i zcuza nici pe premier si nici pe presedinte ca „au descoperit criza” abia prin aprilie 2010, cand o mare parte din planeta era in criza din 2008.
    Da pe Basescu l-a luat criza pe nepregatite ca si in fiiecare an prima zapada.
    Ca vorba aia „criza nu-i ca si cresterea economica”.
    Unde a fost „presedintele jucator”, pana ce a fost prea tarziu, adica in aprilie 2010 ?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *