Alina Mungiu-Pippidi

Statul de drept, decăzut din drepturi în noua Comisie Europeană

În ciuda marii trăncăneli despre statul de drept, subiectele de justiție și afaceri interne au fost serios decăzute din propunerea noii Comisii Europene; Frans Timmermans a trecut la schimbarea climei, unde va schimba tot cât a schimbat la statul de drept. Vera Jourova, deși vine dintr-un partid al cărui șef e dovedit deja a fi deturnat fonduri europene, e singura care se ocupă cu „valorile” care nu se mai numesc clar stat de drept; mai e un comisar minor cu ”democrația” și așa mai departe. Mecanismul despre statul de drept propus de Verzi și Renew nu e realist și va rezista tot atât cât a rezistat cel contra corupției, pe care contribuabilul european cheltuiește bani și azi, deși e invizibil și nu servește la nimic. Recent, am citit în EU Observer un comentariu de la Centrul Bingham pe statul de drept, identic cu cel scris de mine acum cinci ani când am denunțat mecansimul anticorupție, alături de ceilalți membri academici din grupul de experți ai Comisiei Europene: fie construim un mecanism independent de executivul european și care să fie supus unei proceduri de referat sistematică, fie mecanismul va ajunge jucăria politică a Comisiei sau mai exact a statelor mari contra statelor fără influență, cum s-a întîmplat deja cu MCV, în vreme ce țări care joacă bine șahul european, ca Ungaria, nu vor avea nici o problemă.

Decăderea tematicii statului de drept nu e o întîmplare în comisia Ursulei, ci un răspuns direct și mai puțin ipocrit decît cel al taberei Macron, care deconta cheltuielile de la cabinetele europene cam ca tabăra Le Pen a adversarilor săi, adică exact ca Liviu Dragnea la direcția de protecție a copilului din Teleorman, dar pe bani mai mulți. Dar cum simultan cu oamenii de partid decontați pe bani europeni, macroniștii sunt și cu gura mare, au mai multe necazuri (cu poliția!) decît mai realista doamnă van der Leyen care vrea să reunească Europa, nu să piardă Polonia și Ungaria, să aibă o uniune și nu un imperiu. Pentru că imperiul nu e sustenabil. Cinste ei. Pe frontul domestic german, investigațiile pe faptul că dădea contracte fără licitație la consultanții ei favoriți continuă, dar nu vor duce nicăieri. Oricine vrea să reformeze un sector, mai ales unul sensibil precum apărarea, își alege consultanți cu vederi similare. Trebuia Ursula să facă o selecție de oferte ipocrită pentru a alege Accenture și McKinsey? Nu sunt de acord cu contractele cu dedicație, dar nimeni nu își alege consilierii prin licitație. Ipocrizia e uneori mai rea decît favoritismul.

În acest context de realism, trupa de românași care și-au dovedit talentele mai ales la contracte cu un stat denunțat ulterior ca penal sau pe diurna SIE nu fac bine că se agită contra Rovanei Plumb. Nu o fi ea de premiul Nobel, dar odată ajunsă acolo testul nu mai e pentru ea. E pentru voi, ca națiune capabilă să jucați de la egal la egal, sau cerînd mereu un statut de rangul doi. Oricît aș fi eu de român din diaspora, m-aș feri să îmi spăl rufele în public la audierea ei. Belina nu e Watergate, cum a încercat Rareș să vă facă să credeți. Rareș o fi băiat fermecător, dar nu are nicio competență pe Constituție sau integritate. Prost însă nu e. De asta vă zic, pricepeți cum se joacă jocul și nu mai jucați, indiferent care e piesa, rolul celui care cere palme cînd s-a hotârît deja că nu e corect politic să se mai dea palme.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

40 thoughts on “Statul de drept, decăzut din drepturi în noua Comisie Europeană

  1. Dumitru

    Peine perdue… Daca au fost ei in stare sa-l matraseasca pe Ponta, omul lor, vor fi in stare sa o injure pe Rovana Plumb. In alta ordine de idei, Rovana Plumb este pentru mine e o necunoscuta – i-am auzit de mult numele, dar nu pot spune ce-a facut…

    Reply
    • Nicolae C.

      Totusi, trasatura asta cu „i-am auzit numele dar nu stiu ce-a facut” se poate aplica la atâtia ca devine non-valorica.

      Reply
  2. Gabriel Radeanu

    Doamna Mungiu,subiectul stat de drept este pentru UE ca si cum „ai vorbi de drac in casa popii”!!!Mai devreme sau mai tarziu constitutiile statelor membre vor deveni simbolice,deoarece legile organice ale statelor partenere, in ansambiul lor vor respecta si vor impune directive europene,bineinteles cu conditia ca uniunea sa reziste…Asistam de fapt la versiunea moderna a vasalitatii „istorice” de tip fanariot,in care liderii sunt impusi de suverani,mai mult sau mai putin subversiv,in functie de dispozitia acestor „caractere”de a face pe plac stapanilor,

    Reply
  3. emil

    Culmea democratiei, UE incepe sa primeasca lectii despre sataul de drept de la autorii morali ai monstrilor de la Caracal si toata Romania.

    Reply
  4. ion

    Situația stă cam ca-n bancul cu Gheorghe și Banderas: când Gheorghe a prins-o pe nevastă-sa cu Banderas, goală-n pat, i-a mărturisit lui Ion că atunci când a văzut-o șleampătă, cu vergeturi, nearanjată, i-a fost o așa rușine de omul ăla!
    Așa și dstră: Europa e sub atac, dar dacă SE DISCUTĂ (asta nu înseamnă că și …) despre statul de drept, ne-ar mai trece din retardul tehnologic față de USA și China, iar nouă, românilor, retardul față de retardul Europei Occidentale ne-ar părea mai dulce. UE, stimată doamnă profesor, este o construcție de concepție americană, care și-a terminat momentele de glorie odată cu căderea comunismului. A mai fost folosită pentru avansarea spre est, dar cam atât. Având la conducere moșuleți sciatici ca Juncker, băieți teribiliști ca Macron, mame-eroine, sforari mondialiști ca Lagarde, UE suferă.
    Să ne rugăm pentru sănătatea Deutsche-Bank !!!

    Reply
  5. taunul77

    Si nu e bine ca UE o lasa mai moale cu statul de drept si cu anticoruptia?
    Ca oricum – dupa unii oameni de stiinta contemporani – coruptia poate facilita dezvoltarea …
    Sa gandim pragmatic, nu?

    Reply
  6. Ricochet

    O mare victorie pentru Europa: de portofoliul Transporturilor ei se va ocupa o pesedista scolita la cosmeticele Gerovital.

    Reply
  7. verygheta

    Dancila a propus o! Dancila poate sa moară, caci si a facut datoria.
    Nu stiu ce tot au asteptat aia din opozitie si ce inca mai asteapta?
    Oricum, de statul de drept se preocupa mcvul, ca sa l faca nefuntional de tot! vezi cazul caracal, drepturile si libertățile infractorilor, amnistiile. ..

    Reply
  8. Cristi

    Propunerile de comisari și portofoliile lor prezentate de Ursula von der Leyen arată un dispreț neașteptat față de marile valori europene ale statului de drept și independenței justiției. Cedarea totală a președintelui ales al Comisiei Europene în fața șantajului politic al grupului Visegrad, propunerea multor comisari cu probleme majore de integritate, populismul ridicol care răzbate chiar din denumirea unor portofolii – toate indică un rateu politic la vârful construcției europene.
    Această abdicare de la principiile fundamentale ale UE vine la capătul unor alegeri europarlamentare cu participare – record, în care zeci de milioane de cetățeni europeni au refuzat populismul și au votat masiv pentru a mai da o șansă Uniunii. O șansă care, odată irosită, va alimenta discursul eurosceptic cu argumente livrate chiar de Bruxelles de această dată.
    Pentru o Comisie Europeană care pretinde că a auzit vocea cetățenilor la alegerile europarlamentare din luna mai, numărul comisarilor cu probleme de integritate e uriaș. Și nu doar numărul lor, ci și portofoliile asumate.
    1. Janusz Wojciechowski (Polonia). Comisarul propus pentru Agricultură e cercetat chiar de OLAF, oficiul anti-fraudă al UE, pentru ”nereguli privind cheltuirea banilor din bugetul european pentru acoperirea unor costuri de călătorie”. Wojciechowski, membru în partidul de guvernământ cu accente dure anti-UE, a avut mai multe mandate de europarlamentar, fiind chiar membru al Comisiei pentru Agricultură, iar acum este membru al Curții Europene de Conturi.
    2. Sylvie Goulard (Franța). Propusă comisar european pentru Piaţa Internă, ea a fost audiată chiar marți, când Ursula von der Leyen își anunța comisia, într-un dosar privind angajări fictive. Ca europarlamentar din partea partidului de centru Modem în perioada 2009-2017, ea e acuzată de Poliția Judiciară franceză că a angajat fictiv oameni de la partid în cabinetul de europarlamentar. Ca urmare a scandalului, în 2017, ea a demisionat după numai trei luni din funcţia de ministru al apărării în guvernul francez condus de premierul Edouard Philippe.
    3. Rovana Plumb (România). Propusă comisar pentru Transporturi, Plumb a fost acuzată de DNA de complicitate la abuz în serviciu în dosarul Belina, dar a scăpat de anchetă după ce colegii ei din Camera Deputaţilor au respins cererea DNA de avizare a urmăririi penale. Ea le-a mulțumit deputaţilor că au apărat „principiile statului de drept”.
    4. Laszlo Trocsanyi (Ungaria). Propus comisar pentru Vecinătate și Extindere, fostul ministru al Justiției în guvernul Viktor Orban e acuzat că a luat măsuri care au afectat independența justiției, au lovit direct în ONG-uri și au dus Ungaria în situația ca Parlamentul European să declanșeze Articolul 7 (opțiunea nucleară) pentru încălcarea principiilor fundamentale ale statului de drept.
    5. Vera Jourova (Cehia). Propusă vicepreședinte, cu portofoliul ”Valori și Transparență”, Jourova este o aliată apropiată a premierului ceh Andrej Babis, renumit pentru atacurile sale la adresa UE. Jourova însăși a fost protagonista unui scandal judiciar, fiind acuzată în 2006 că a luat mită pentru a facilita un contract din fonduri UE. A petrecut o lună în arest preventiv, dar în cele din urmă procurorii și-au retras acuzațiile în 2008 și a fost exonerată complet de acuzații.
    Ursula von der Leyen a cedat complet în fața șantajului politic al premierului maghiar, Viktor Orban, de ale cărui voturi în Parlamentul European a depins chiar validarea noului președinte – ales al Comisiei Europene. Ca urmare, von der Leyen a atribuit Ungariei exact portofoliul pe care și-l dorea Orban, cel pentru Vecinătate și Extindere.

    Reply
    • Cristi

      (Continuare)
      Este un post esențial în planurile premierului Orban, care vrea să-și proiecteze în vecinătate politica iliberală și anti-europeană. Este scandalos că acest portofoliu este acordat unui guvern care a ridicat garduri de sârmă ghimpată la granițe, care de ani buni calcă în picioare valorile europene.
      Cum va promova valorile europene, statul de drept, independența justiției, un om care, ca ministru al Justiției, a acționat exact împotriva acestor principii fundamentale? Cum va vorbi despre buna vecinătate un reprezentant al guvernului care sădește constant discordia cu vecinii săi, exacerbează problemele minore dintre vecini și pune piedici Ucrainei în NATO sau României în OCDE?
      Nu doar în fața guvernului maghiar a cedat Ursula von der Leyen. Tot grupul de la Visegrad, care și-a negociat extrem de dur voturile la învestire, a primit portofoliile cerute și funcții de conducere, în ciuda contestării frecvente a valorilor UE în cele patru țări din V4.
      Din același registru face parte și acceptarea Rovanei Plumb pentru portofoliul Transporturi, deși candidata României nu are nici o legătură cu domeniul. Dar a contat faptul că PSD, un grup mare în interiorul S&D, a anunțat rapid susținerea la vot pentru Ursula von der Leyen.
      Ursula von der Leyen a avut cea mai grea negociere posibilă din cauză că actualul Parlament European este cel mai fragmentat legislativ european. Ca să-și asigure majoritatea la votul din vară, von der Leyen a trebuit să împace patru mari familii politice, apoi să asigure balansul pe diferite axe: Nord vs Sud, Est vs Vest, femei / bărbați. La acestea se adaugă interesele uriașe ale Franței și Germaniei – motoarele UE, presiunile din partea diferitelor industrii, dar și cererile ONG-urilor verzi.
      Pentru Ursula von der Leyen urmează partea cea mai grea: audierile din comisiile Parlamentului European și votul din plen. Aici se va vedea dacă toate compromisurile făcute, unele mai urât mirositoare decât altele, au meritat. Până atunci însă rămânem cu gustul amar al unui președinte de comisie care a acceptat cele mai joase standarde de profesionalism și integritate.

      Reply
      • Cinicul

        Aveti dreptate in analiza dvs. Totusi trebuie sa stiti ca „la politique est l’art du possible. ”

        Si inca ceva. Curentul iliberal (un cuvant cretin) a fost generat de liberalismul desantat al ultimilor 20 ani, liberalism la care majoritatea politicienilor tineri cu o spoiala de educatie prin Engleteria sau Francia au aderat fara prea multa retinere. Liberaliamul fara zabala a dus la iliberalism si a distrus democratia.

        Reply
        • JK

          Chiar așa: când botezi ultraliberalismul neoliberalism, iese „iliberalism”. Și populism, un mod elegant de a folosi un cuvânt de origine latină, în locul unuia format pornind de la rădăcina grecească sinonimă „demos” (probabil dintr-o jenă de apropiere de „democrație”). De ce să faci reclamă mascată liberalismului folosindu-l ca oglindă pentru definirea unor regimuri autoritare și autoritariste? Și de ce să te faci că nu vezi că liberalismul a devenit o chestiune economică și mai puțin politică, iar de socială, să nu mai vorbim? Ce ne costă să spunem că Erdogan sau Orban sunt lideri antidemocratici?
          De ce această trecere a democrației în spatele liberalismului? Parcă pe vremuri tot ce emana de la popor era bine și constituia voință suverană, nu ceea ce emana de la liberali. Pe vremuri, mai existau și creștin-democrați și socialiști și sindicate …
          Ciudate vremuri, ciudat mod de-a folosi cuvintele …

          Reply
  9. laur22

    mai pe scurt
    dementza care bantuie Romanai nu mai face purici la Bruxeles deorece politic imperiala a reducerii la tacere prin teroare denumita shi imperiala nu e sustenabila cica la BXL apud AMP.

    Daca ea nu e sustenabila la BXL (crede Alina) intrebarea fireasca se pune de ce li se pare unor pitzifenici ca e sustenabila in Ro ?

    Pentru ca nu e, shi consecintza ei firesca e anti-europenismul shi anti-americanismul suveranist.
    Anti-uri pe care gargarsitii nostri sefi din politic prefera sa declare ca nu exista nu ca …. a avea o crestere exploziva in subterana asteptand sa rabufneasca exploziv la suprafata politicii romanesti.

    Rabufnire care …… ca orice rabufnire va depashi obiectivele limitate ale preponentzilor sai initziali gen Plesoianu.
    Ori daca , pana acuma, cu acesta eventul intr-o oarecare masura azi inca se mai poate discuta, cu urmashii sai ….. se va putea discuta mai putzin decat se poate discuta acum cu alde Orban ori Kacinsky.
    Specificul romanesc fiind cuplarea anti-europenismului cu un anti -americanism deorece in cazu Ro reactzia va fi nu doar la practicile abuzive ale Europei care au general reactzia ungaro-polona ci shi la actziunile Departamentului de Stat care in cazul Ro au fost nitzelus altfel : prezente in Ro shi absente in cazul Poloniei ori Ungariei.

    Rabufnire care se coace, se coace, se coace shi nimeni nu are ahi pregati un refugiu sigur pentru cand va sa vina.

    Reply
  10. CMC

    Asa patesti cand in tara misuna agentii straini care nu se mai satura sa distruga imaginea Romaniei:

    “Pentru că intuiesc că vom fi acuzaţi, dacă votăm împotriva doamnei Plumb, că nu apărăm interesele ţării noastre şi că din cauza noastră România riscă să piardă un portofoliu important, vreau să precizez cât se poate de clar: dacă Rovana Plumb va fi respinsă, România poate desemna un alt candidat pentru postul de comisar, care va primi tot portofoliul Transporturilor.”

    „Fostul ministru Daniel Funeriu lansează o provocare pentru Dacian Cioloş şi Dan Barna, înainte de votul din Parlamentul European pentru noua echipă de comisari europeani. Funeriu, care este şi cetăţean francez, le cere celor doi lideri ai Alianţei USR-PLUS să îşi respecte principiile enunţate public şi să nu o susţină pe candidata Franţei, Sylvie Goulard. Aceasta este investigată de justiţia franceză şi de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) într-un dosar de angajări fictive la cabinetul ei de eurodeputat.

    „Domnule Cioloș, domnule Barna: dumneavoastră sau, după caz, membrii partidelor pe care le conduceți, veți/vor vota pro sau contra compatrioatei mele, Mme Sylvie Goulard? Dacă da, cum veți împăca chestia asta cu excelenta inițiativă „Fără Penali”?

    Reply
    • Adrian

      Presa franceza sustine ca d. Ciolos a interpelat-o pe presedinta aleasa a comisiei privind (doar) denumirea unui portofoliu (acela cu preervarea /apararea valorilor)

      Reply
      • Nicolae C.

        …Ceea ce e în linie cu adevaratele prioritati ale lui Julien (nu, nu alea din campanie, evident, alea erau pentru prostalaii de la coada la vot): situatia imigrantilor din Mexic, ce fac oengistii din Rusia, si viata si bunastarea cetatenilor din… Venezuela frate. Conform primelor (deci, celor mai urgente si importante chestii!) hotarâri luate în parlamentul proaspat ales, dupa ce au râs oamenii de el ce discursuri ipocrite are.

        Asa ca, da, cu papagalul îi dam înainte cu catavencismele cu jos coruptia etc., în practica ne ocupam de alte lucruri.

        Va sfatuiesc sa faceti o vizita pe la oricare din lojele masonice din Bruxelles si din Paris, unde va las sa ghiciti care sunt prioritatile: coruptia sau alea trei de mai sus. Restul e praf în ochi.

        Reply
    • Săpuneriu

      Daniel Funeriu a fost o bucată din ***** cu care Băsescu ******, iar hârtia de acest fel nu se mai reciclează. Lăsați-l să-și lanseze liniștit fotografiile adolescentine (cu degetul la tâmplă) și textele jucăuș-tâmpițele-provocatoare în oceanul FB. De ce trebuie să-l preluați?

      Reply
      • CMC

        Acest tip de comentariu este specific scolilor de sekuristi. Intamplator am o ruda care are un asemenea tip de educatie si exprimare.
        Cu un asemenea nivel nu ai cum sa o duci rau intr-o Romanie sekurista.
        Probabil ca nu ai observat ca primul citat ii apartine lui Ciolos…

        Reply
        • S

          Aș vrea ca România să fie condusă de sekuriști ca mine! Nivelul de educație e bac (cu diplomă) + 8. Primul citat n-are treabă cu comment-ul și invers.
          Rămân la convingerea că eșalonul 2 condus magistral (ținând cont de gradul de îndeplinire al obiectivelor lor) de Băsescu, care a atras instrumente naive ca Funeriu ne-au adus aici, nu gradul meu redus de educație, nici folosirea cuvintelor „sul de hârtie igienică” nici a expresiei „s-a șters undeva”.

          Reply
  11. CMC

    Adevarata problema cu „Statul de drept ” la nivelul UE este ca in loc sa condamne abuzurile „Statului paralel”, UE a parut mai degraba invidioasa pentru faptul ca nu are, la randul ei, un asemenea instrument la indemana, cu care sa controleze totul, in mod discretionar (de exemplu: cum sa schimbe rezultatul votului democratic prin arestari si condamnari politice, cum sa mute controlul resurselor de la tari care le poseda, la tari „care trebuie” (Ex. in cazul nostru Portul Constanta la Rotterdam; petrolul si padurile la austrieci, comisioane bancare uriase in Est fata de Vest, externalizarea profitului multinationalelor, cheltuieli de inarmare samd)).
    S-o fi intrebat cineva daca e corect sa fii comisar european mai multe legislaturi?

    Reply
  12. Nicolae

    Întrebat, în cadrul unei conferințe de presă la Ambasada SUA la București, ce le-ar spune celor care susțin că Statele Unite sub Administrația Trump sunt mai puțin preocupate de problema statului de drept în țări ca Polonia, Ungaria și România, Gordon Sondland a declarat că ”dimpotrivă, în realitate, SUA sunt foarte preocupate de statul de drept”.

    Reply
  13. Gabriel Radeanu

    Comisia Europeana a ratacit foaia de parcurs a statului de drept din Romania,pe undeva prin SUA,cu ocazia ultimei vizite a sefului statului roman.Incearca s-o reconstituie Ana Birchall si procurorul general american…Doamne Ajuta!!!

    Reply
  14. CMC

    Chestia e ca „Statul asta de drept” are o geometrie variabila, in functie de interesele celui care vrea sa ti-l impuna.
    Cica exista un Stat de drept care se potriveste Vestului si un Stat de drept care trebuie impus Estului.
    Si cea mai mare mizerie, este ca pentru aceasta geometrie variabila este folosita justitia. Care in cazul Romaniei a fost cumparata/momita cu niste salarii/pensii nesimtite.
    Faimoasele protocoale de la noi nu se potrivesc Vestului, dar nu deranjeaza daca se aplica Estului.
    Si daca se aplica sa ajunga la puterea politica cine vrea Vestul, de ce sa nu se aplice si ca Vestul sa jefuiasca economic Estul? Adica: Bai, v-am dat stat de drept care sa convina serviciilor si justitiei si astfel ne-am pus politicienii nostri in functie la voi, dar sariti si voi cu ceva pe interval: niste resurse offshore, un port la Marea Neagra, ceva armament colea… Ca asa vedem noi „Statul vostru de drepti[i]”…
    Si nu uitati, spune Vestul: „Cin’ se ia cu mine bine, Ii iau haina de pe sine… Cin’ se ia cu mine rau, O s-ajunga la bulau…”. Asta asa, ca sa o incheiem cu o poezie Romania – Dragnea (care, cu toate lipsurile lui, cred ca a fost ultimul politician care a mai vrut sa faca ceva si pentru romani).

    Reply
    • JK

      Vă dau dreptate în chestiunea geometriei variabile, însă în cea cu Dragnea, nu. Nu cred că Dragnea a vrut cu adevărat să facă ceva pentru români, sau, dacă a vrut și a făcut, a fost ceva accesoriu la interesele lui principale: cucerirea puterii și evitarea pușcăriei. Exact așa ceva a vrut și Năstase. Exact așa ceva a reușit (în bună măsură) Băsescu, cu observația că el a tăiat salariile, nu le-a mărit.
      Este foarte trist să constatăm că Dragnea a fost ultimul politician care a făcut ceva pentru români. E cazul ca românii să facă ceva pentru ei-înșiși. De regulă, așa ceva se întâmplă după ce le ajunge cuțitul la os, ceea ce-i foarte aproape să se întâmple peste tot în lume.

      Reply
      • CMC

        O sa vedem cine se va mai gandi la:
        1. Pensionari si le va mari atat de mult pensia.
        2. Impozitarea companiilor straine in Romania.
        3. Vinderea resurselor offshore in beneficiul romanilor, nu al strainilor
        4. Punerea sistemului de justitie pe baze cat de cat corecte (nu contest ca a urmarit si un interes personal, dar judecatorii par sa isi inteleaga tot mai mult independenta; procurorii nu mai pot avansa chiar si ca judecatori la ICCJ doar pentru ca sunt dispusi sa faca abuzuri, SIIJ e clar o necesitate si independenta ei e o garantie ca judecatorii nu vor fi santajati samd). Dragnea o fi fost vinovat, dar nu se pooate contesta existenta unei justitii selective.
        In plus, a parut a avea o oarecare coerenta in guvernare, pe care o regreta si detractantii sai (vezi CTP).
        Suntem si vom fi aruncati intr-un haos politic atat de mare (in special din lipsa de lideri) incat strainii vor face tot ce vor cu noi.
        Incep sa ma gandesc foarte daca mai are rost sa lupt pentru tara asta (nu mai am pe nimeni aici). Pare muuult mai convenabil sa lucrezi pentru cei ce vor sa o fure…Salarii, pensii speciale etc.
        Pana la urma, Tutea avea dreptate…

        Reply
  15. Cristina Gorgos

    Intre timp, același “stat de drept” a mai căzut o treaptă prin alegerea nulitătii numita Koveși la șefia EPPO, ca sa nu mai pomenim de alte valori fundamentale precum “anti-corupția”, “egalitatea de șanse” sau “politica de gen” moșite de campionul nulității, Ciolos, si întruchipate de aceeasi ilustră figură. Daca punem la socoteală trimiterea nu la Coventry, ci la Kiev a zeroului Lazar, putem spune ca s-a atins rock bottom in materie de valori si deci Europei nu-i mai rămâne decât Renașterea drept cale de iesire din groapa ideilor al cărui fund taman l-a atins; din fericire, fenomenul renașterii fiind condus de același Ciolos, înălțarea va fi pe măsura căderii, adică va însemna o întoarcere a valorilor cu fundul in sus si-o reîmpărțire de palme, strict umanitare, tuturor fețelor care vor insista sa rămână fețe, Iara nu dosuri cu ochi. Oricum, rolul nostru in istoria europeană creste văzând cu ochii asa ca basta cu lamentațiile! Prostii mai sus pomeniți sunt romani, trebuie susținuți necondiționat de conationalii lor si all in all exista nașteri cu dosul inainte, de ce nu si re-nasteri pe același model?

    Reply
    • CMC

      Din punctul meu de vedere un asemenea prokuror european este santajabil. Cel putin prin:
      1. plagiat
      2. colaborarea cu infractorii (cineva are pozele din vie si inregistrari)
      3. abuzurile din justitia romana.
      Deocamdata a fost protejata de servicii. Intrebarea e ce se va intampla cand va supara serviciile altor state si cum vor decide acestea sa foloseasca aceste mari vulnerabilitati. Sau poate nu le va supara si se va „negocia” anticoruptia intre state paralele din tarile UE. S-ar putea sa ne indrepta,m spre o Europe a Cocosilor, Floriciilor si Pescariilor, a Videnilor si a altora ca ei.
      Pana acum a fost doar o lupta a serviciilor noastre cu o parte a cetatenilor acestei tari care nu sunt de acord cu d-na Kovesi. Va fi interesant cand se vor bate cu serviciile altor tari. Probabil din Est, ca in Vest nu cred ca va supara pe nimeni. Tare ma tem ca acest tip de prokuratura ar fi mai degraba un serviciu de arendasi investit sa jupoaie neo-iobagii est europeni.

      Reply
    • Mircea

      @cristina : (din presa straina)
      Această romanca exceptionala, corecta, inteligenta, competenta, curajoasa, incoruptibila si nesantajabila, a fost timp de un deceniu vârful de lance al luptei împotriva corupției, într-una dintre țările UE cele mai afectate de frauda financiară, înainte de a fi revocata in mod abuziv de la şefia parchetului specializat (DNA), la mijlocul anului 2018.
      Demonizată de guvernul corupt român, Kovesi a opus rezistență revizuirii controversate a sistemului judiciar, pe care Partidul Social Democrat (PSD) o conduce de mai bine de doi ani, toata lumea acuzând psd-ul că urmareste să controleze justiția.
      Şi-a depus candidatura pentru a conduce noul Parchet European, care va vedea lumina zilei în 2020, în timp ce Bucureștiul s-a confruntat cu mânia Comisiei Europene pentru reforma sistemului judiciar într-un ritm rapid.
      Laura Kovesi a inspirat miile de protestatari români care au ieșit în mod regulat pe străzi din ianuarie 2017, pentru a „apăra statul de drept”, cu pancarte pe care era scris numele ei. Munca magistratului a fost întotdeauna apărată de șeful statului, Klaus Iohannis, aflat la cuţite cu guvernul.
      Aceast procuror exceptional a condus DNA între 2013 și iulie 2018. Sub conducerea sa, procurorii au inculpat 14 miniștri sau foști miniștri, 43 de parlamentari și peste 260 de aleși locali.
      Omul forte al PSD, Liviu Dragnea, considerat mult timp cel mai puternic om politic din țară, se află printre aceștia: a fost condamnat la sfârșitul lunii mai la trei ani și jumătate de închisoare, într-un caz de angajări fictive, și încarcerat.

      Reply
      • CMC

        Cum nu exista nici un strain investigat de DNA e normal ca strainii sa o aduleze.
        Mai ales ca i-a scapat si de Dragnea „”coruptul” care voia ca si romanii sa beneficieze de gazele offshore, nu doar strainii.
        Altii care nu au luptat [si] pentru romani sunt foarte bine Florica, Pescariu, Blaga, Videanu, plagiatorii Ponta si Tudose samd.
        Se plateste mai bine sa-ti tradezi concetatenii, nu-i asa?

        Reply
        • @cmc

          @cmc :
          Daca strainii nu sunt investigati de DNA, inseamna ca nu exista probe impotriva lor.
          Daca ai probe, da-le procurorilor. Vei vedea ca procurorii isi vor face datoria.
          Dragnea dorea doar comisionul de cel putin doua sute de milioane de euro.
          Cetatenii au fost tradati si furati de psd si de alde.

          Reply
  16. Ciobanul Bucur

    Sunt total de acord cu ce spune D-na AMP, in sensul ca d-na Plumb trebuie sustinuta la Bruxeles de toti romanii si sa nu mai facem atata caz de Belina, ca nu e Watergate ca sa-i dam atata importanta.
    Important e deci sa ne spalam rufele in familie, sa nu mai cerem sa fim palmuiti de cei mari.

    Reply
    • Taxe MICI

      „Sunt total de acord cu ce spune D-na AMP, in sensul ca d-na Plumb trebuie sustinuta la Bruxeles de…. (toti romanii ????)”
      -Ce diferenta e intre udrea si plumb ?
      – Prima-i cu basescu. a 2-a-i cu iliescu, 2 nulitati obsedate de averi pe care nu stiu unde sa le mai ascunda ! deci „trebuie” sustinute de…toti romanii…
      – Avem Justitie sa-i trimita pe iliescu, basescu linga dragnea ? – kovesy nu e inger dar fie si doar 1 (UN) pungas legat (selectat… politic), tot este un cistig pt rromania (daca i se si confisca ce a furat !)

      Reply
    • CMC

      In cazul Belina, ar trebui sa membri ai comunitatii academice, si chiar Romania curata sa faca lumina macar in ceea ce este evident:
      1. Belina este insula sau nu. Google maps ajuta la aceasta decizie.
      2. Pe cale de consecinta, Bratul Pavel mai e brat?
      3. Belina si Pavel fac parte din albia minora a Dunarii?
      E prea multa manipulare si s-a ajuns sa se conteste evidenta. Niste autoritati deasupra de orice banuiala ar trebui sa intervina.
      Chiar cu riscul de a fi spurcati daca spun ceva ce unii nu vor sa auda.
      Deci: Romania curata ar putea contacta niste geografi apolitici si cu reputatie, care sa spuna ce e alb si ce e negru.
      Asta ar fi util, ca misiune, si in general.

      Reply
  17. CMC

    O fi Stat de drept ala in care Presedintele nu respecta deciziile Curtii Constitutionale?
    O fi asta stat de drept:
    „Luptele politică interne atinge un nou nivel. De această dată s-a depășit pragul intern și s-a trecut la internaționalizarea conflictului dintre președinte și premier, ambii aflați în Statele Unite ale Americii în fruntea unor delegații diferite, dar ambii reprezentând oficial România.
    În timp ce președintele Klaus Iohannis se pregătea să participe la Adunarea Generală a ONU dedicată schimbărilor climatice, premierul participa la un summit dedicat lupte împotriva terorismului alături de șefi de guvern și de state printre care Angela Merkel, Emmanuel Macron sau Boris Johnson – ”Dialogul liderilor pe tema răspunsurilor strategice la narațiunile teroriste și violent extremiste”.
    Surse politice susțin pentru STIRIPESURSE.RO că premierul fusese invitat la summit chiar de Regele Abdullah al Iordaniei, unul din organizatorii summit-ului. Cu această ocazie a fost programat și un discurs al premierului, așa cum reiese și din anunțul oficial al vizitei în SUA. Numai că surpriză. Delegația guvernamentală a aflat la fața locului că discursul premierului a fost anulată la fața locului chiar de reprezentanți oficiali ai României. Ar fi vorba de oameni ai Reprezentanței României la ONU la cel mai înalt nivel, care la presiunile venite din zona prezidențială au marșat la blocaj. ”Ne-au spus că au fost amenințați și șantajați și că nu au avut ce face”, susțin surse din zona guvernamentală
    La boicotul de la Summit-ul privind combaterea terorismului s-ar mai adăuga și alte câteva șicane în derulare susțin aceleași surse politice.”

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *